DECIZIE nr. 233 din 5 iulie 2001

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Codul penal



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMarioara Prodan – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Codul penal, excepţie ridicată de Eduard-Cosmin Popescu în Dosarul nr. 6.703/1999 al Judecătoriei Brăila.La apelul nominal se constata lipsa autorului excepţiei şi a celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, precizând ca art. 4 din Codul penal, care consacra principiul personalităţii legii penale, nu contravine prevederilor constituţionale ale art. 123 alin. (1), referitoare la înfăptuirea justiţiei, şi nici celor ale art. 130 alin. (1), referitoare la rolul Ministerului Public, prevederi invocate de autorul excepţiei în motivarea neconstitutionalitatii textului de lege criticat. Se mai arata ca principiul teritorialitatii legii penale, la care se referă autorul excepţiei, a fost abandonat, deoarece împiedica o colaborare a statelor în lupta împotriva criminalitatii. În final, se apreciază ca în realitate Curtea se afla în faţa unei probleme de politica penală, iar nu de constituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 29 ianuarie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 6.703/1999, Judecătoria Brăila a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Codul penal, excepţie ridicată de Eduard-Cosmin Popescu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 123 alin. (1), referitoare la înfăptuirea justiţiei, şi pe cele ale art. 130 alin. (1), referitoare la rolul Ministerului Public, deoarece, în opinia sa, Constituţia României nu poate apara decât ordinea de drept, interesele societăţii române, drepturile şi libertăţile cetăţenilor români. În consecinţa, considera că nu poate fi cercetat de organele de urmărire penală şi judecat de instanţele române pentru fapte care nu au fost săvârşite în România, nu aduc atingere ordinii de drept române ori drepturilor unor cetăţeni români. Se mai argumenteaza ca faptele săvârşite în străinătate nu au fost cercetate ca infracţiuni de statul pe teritoriul căruia au fost săvârşite şi nici nu a fost sesizat statul român despre aceste fapte, iar organele de cercetare penală nu au întreprins asemenea cercetări în străinătate, cercetări posibile numai în cadrul unor convenţii internaţionale.Exprimandu-şi opinia asupra excepţiei, instanţa de judecată considera ca aceasta este neîntemeiată, întrucât art. 4 din Codul penal, care consacra principiul personalităţii legii penale, are în vedere obligaţia tuturor cetăţenilor români de a respecta necondiţionat legile române, chiar în afară teritoriului tarii. Se mai arata ca săvârşirea unei infracţiuni în străinătate aduce atingere ordinii sociale şi de drept a statului român, iar competenţa de cercetare şi judecare a acestor fapte aparţine organelor juridice române, în mod exclusiv şi necondiţionat, cu atât mai mult cu cat faptele reţinute în sarcina inculpaţilor nu au fost cercetate în străinătate.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 4 din Codul penal nu încalcă prevederile art. 123 alin. (1) şi nici pe cele ale art. 130 alin. (1) din Constituţie, ci consacra principiul personalităţii legii penale, potrivit căruia cetăţenii români şi persoanele fără cetăţenie care au domiciliul în România sunt obligate să respecte legile statului român şi atunci când se afla în afară teritoriului tarii. Se mai considera ca, deşi textul art. 4 din Codul penal este "insuficient" deoarece "considerarea faptei ca infracţiune ar trebui să fie condiţionată de existenta dublei incriminari", totuşi " lt; lt;insuficienta legii gt; gt; nu intră în conflict cu nici o prevedere din Constituţie", iar "o atare situaţie poate fi remediata doar de către legiuitor, prin modificarea şi completarea textelor respective".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din cererea formulată de autorul acesteia şi din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 4 din Codul penal, dispoziţii care au următorul conţinut: "Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în afară teritoriului tarii, dacă făptuitorul este cetăţean român sau dacă, neavând nici o cetăţenie, are domiciliul în ţara."În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia a invocat următoarele prevederi constituţionale:– Art. 123 alin. (1): "Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.";– Art. 130 alin. (1): "În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apara ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor."De asemenea, autorul excepţiei a considerat ca textul de lege criticat contravine şi art. 1 din Codul penal, care stabileşte ca "Legea penală apara, împotriva infracţiunilor, România, suveranitatea, independenta, unitatea şi indivizibilitatea statului, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, precum şi întreaga ordine de drept".Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează:Potrivit art. 4 din Codul penal, referitor la "Personalitatea legii penale", "Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în afară teritoriului tarii, dacă făptuitorul este cetăţean român sau dacă, neavând nici o cetăţenie, are domiciliul în ţara". Curtea retine ca aceste dispoziţii nu pot fi considerate contrare prevederilor art. 123 alin. (1) din Constituţie, care consacra principiul infaptuirii justiţiei "în numele legii", deoarece tocmai conform principiului legalităţii instanţele judecătoreşti sunt obligate să aplice legea penală tuturor cetăţenilor români ori apatrizilor care au domiciliul în România şi care au săvârşit fapte penale în afară teritoriului tarii. Textul de lege criticat nu numai că nu contravine prevederilor art. 123 alin. (1) din Constituţie, dar contribuie la îndeplinirea de către cetăţenii români a uneia dintre îndatoririle lor fundamentale, prevăzute la art. 51 din Constituţie, şi anume "Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor […]", îndatorire de care nu sunt exonerati, conform art. 17 din aceeaşi Lege fundamentală, nici atunci când se afla în străinătate, deoarece "Cetăţenii români se bucura în străinătate de protecţia statului român şi trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile, cu excepţia acelora ce nu sunt compatibile cu absenta lor din ţara". Totodată Curtea constata ca respectarea legii penale române în străinătate de către cetăţenii români nu reprezintă o obligaţie incompatibilă cu absenta lor din ţara. Din aceeaşi perspectiva Curtea constata ca dispoziţiile art. 4 din Codul penal nu contravin nici prevederilor art. 130 alin. (1) din Constituţie, referitoare la "Rolul Ministerului Public", potrivit cărora, "În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apara ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor", deoarece "personalitatea legii penale", prevăzută de textul de lege criticat, nu reprezintă o încălcare a "Rolului Ministerului Public", ci, dimpotriva, o exercitare a acestui rol, întrucât atât "interesele generale ale societăţii", "ordinea de drept", cat şi "drepturile şi libertăţile cetăţenilor" impun cercetarea penală şi trimiterea în judecata penală a acelor cetăţeni români sau apatrizi cu domiciliul în ţara, care savarsesc infracţiuni în afară teritoriului tarii. În acelaşi timp Curtea observa ca tocmai neaplicarea legii penale acestor infracţiuni ar aduce atingere valorilor menţionate, valori reprezentate şi aparate de Ministerul Public.Referitor la încălcarea art. 1 din Codul penal, Curtea constata ca, potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie, "hotărăşte asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor" şi, prin urmare, asupra neconcordantei unor dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţa cu prevederile Constituţiei, iar nu asupra unor pretinse neconcordante dintre mai multe dispoziţii legale.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Codul penal, excepţie ridicată de Eduard-Cosmin Popescu în Dosarul nr. 6.703/1999 al Judecătoriei Brăila.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 iulie 2001.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Marioara Prodan––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește