DECIZIE nr. 233 din 21 aprilie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7, alin. 8 lit. c), alin. 9 şi alin. 11 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteConstantin Doldur – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorNicoleta Grigorescu – procurorIoana Marilena Chiorean – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7, alin. 8 lit. c), alin. 9 şi alin. 11 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ion D. Bacria, Elena M. Bacria şi Mircea Bacria în Dosarul nr. 2.350/P/2004 al Tribunalului Argeş – Secţia penală.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale în această materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 10 ianuarie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 2.350/P/2004, Tribunalul Argeş – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 7, alin. 8 lit. c), alin. 9 şi alin. 11 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Bacria D. Ion, Bacria M. Elena şi Bacria Mircea într-o cauză penală având ca obiect soluţionarea recursului declarat de aceştia împotriva unei sentinţe penale a Judecătoriei Piteşti prin care li s-a respins plângerea împotriva unei rezoluţii a Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, la accesul liber la justiţie şi la garantarea dreptului de proprietate privată, prin aceea că instituie un control judecătoresc formal, având în vedere că se realizează la nivelul judecătoriilor, iar nu la nivelul unor instanţe superioare sau la acelaşi nivel, dar în altă rază de competenţă, ceea ce ştirbeşte imparţialitatea judecătorilor, colegi cu procurorii care au pronunţat soluţiile care se atacă.Totodată, arată că termenul de 20 de zile în care judecătorul trebuie să se pronunţe asupra plângerii reglementate de art. 278^1 din Codul de procedură penală este insuficient pentru studierea dosarului şi, ca urmare, pentru pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice, limitându-se astfel la accesul la justiţie al cetăţenilor şi încălcându-se principiul egalităţii în faţa legii. Prevederea alin. 7 al art. 278^1 , potrivit căreia instanţa soluţionează plângerea pe baza lucrărilor şi a materialelor din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate, este lipsită de relevanţă şi eficienţă juridică, întrucât, "în cele mai multe situaţii, înscrisurile noi, în cazul unei cercetări prealabile incomplete, subiective şi părtinitoare, nu pot fi prezentate instanţei de judecată în termenul de 20 de zile, ele fiind în posesia făptuitorilor, a complicilor ori în custodia unor organe abilitate în legătură cu stabilirea dreptului de proprietate […]".De asemenea, apreciază că alin. 9 al art. 278^1 este neconstituţional, având în vedere că "situaţia persoanelor implicate în aceste cauze nu este identică cu cea a inculpaţilor trimişi în judecată prin rechizitoriu".În ceea ce priveşte alin. 11 al art. 278^1 din Codul de procedură penală, arată că aceste dispoziţii reglementează "o modalitate inedită de amnistiere/graţiere" a persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni pentru care trebuie întocmite rechizitorii de trimitere în judecată. Astfel, din analiza textului legal rezultă că, dacă instanţa a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală, atunci persoane vinovate de comiterea unor infracţiuni mai grave decât cele prevăzute în art. 279 alin. 2 lit. a) nu mai pot fi urmărite pentru aceleaşi fapte, în afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute organului de urmărire penală şi nu a intervenit unul dintre cazurile prevăzute în art. 10 din Codul de procedură penală.Tribunalul Argeş – Secţia penală opinează în sensul că dispoziţiile legale criticate nu contravin Constituţiei, deoarece prin prevederile legale criticate s-a instituit o procedură rapidă, cu termene foarte scurte, atât pentru soluţionarea plângerii de către procurorul ierarhic superior, cât şi pentru soluţionarea acesteia de către instanţa de judecată. Astfel, textele legale criticate nu conţin privilegii sau discriminări, iar instituirea unor reguli speciale nu încalcă principiul egalităţii în faţa legii.Totodată, arată că, potrivit art. 126 şi 129 din Constituţie, stabilirea competenţei, a modului de sesizare a instanţei şi utilizarea căilor de atac sunt atributul exclusiv al legiuitorului. Se invocă şi principiul "non bis în idem", prin care se împiedică exercitarea unei noi acţiuni penale împotriva aceleiaşi persoane pentru aceeaşi faptă, astfel că, în măsura în care a intervenit o hotărâre definitivă, aceasta capătă autoritate de lucru judecat.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că din întregul text al art. 278^1 din Codul de procedură penală reiese ideea participării în mod egal în faţa legii a tuturor celor implicaţi, instanţa de judecată având în vedere, la momentul soluţionării plângerii, întregul material probator existent la dosarul cauzei şi, prin urmare, părţile interesate beneficiază de toate drepturile procesuale.În ceea ce priveşte termenul de 20 de zile, prevăzut de alin. 12 al art. 278^1 din Codul de procedură penală, consideră că acesta este un termen de recomandare şi nu unul imperativ, scopul instituirii lui fiind rezolvarea cu celeritate a cauzelor deduse judecăţii, în conformitate şi cu prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitor la judecarea cauzelor într-un termen rezonabil.Totodată, arată că plângerea prevăzută de art. 278^1 din Codul de procedură penală a fost concepută de legiuitor ca o cale de atac în cadrul căreia instanţa analizează legalitatea şi temeinicia rezoluţiei sau ordonanţei de netrimitere în judecată faţă de conţinutul dosarului de urmărire penală. Nici o dispoziţie legală nu împiedică partea interesată ca, atunci când apreciază că este posibilă administrarea altor probe, să solicite procurorului care a emis actul de netrimitere în judecată sau procurorului ierarhic superior să dispună, în condiţiile prevăzute de lege, începerea sau redeschiderea urmăririi penale.În baza principiului "non bis în idem", în situaţia prevăzută de art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, persoana în privinţa căreia instanţa, prin hotărâre definitivă, a decis să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală, nu mai poate fi urmărită pentru aceeaşi faptă, în afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală şi nu a intervenit unul dintre cazurile prevăzute de art. 10 din Codul de procedură penală, hotărârea definitivă căpătând autoritate de lucru judecat şi prezumându-se că reflectă adevărul.Referitor la critica de neconstituţionalitate privind art. 44 din Constituţie, apreciază că aceste prevederi constituţionale nu au incidenţă în speţa dedusă judecăţii.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece art. 278^1 din Codul de procedură penală stabileşte dreptul persoanei vătămate sau al oricărei alte persoane ale cărei interese legitime sunt afectate de a face plângere împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată date de procuror la instanţa judecătorească căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă. Prevederile legale criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil şi nici accesul liber la justiţie, petentul având deplina libertate de a demonstra în faţa instanţei de judecată ilegalitatea actului atacat, în raport cu lucrările şi materialul probator existent la dosar, precum şi posibilitatea prezentării unor probe suplimentare faţă de cele care au fost deja administrate, respectiv înscrisuri noi.De asemenea, apreciază că termenul de 20 de zile în care instanţa este obligată să rezolve plângerea a fost instituit tocmai în considerarea dreptului părţii la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, în concordanţă cu art. 21 din Constituţie şi, respectiv, cu prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Câtă vreme plângerea reglementată de art. 278^1 din Codul de procedură penală vizează doar legalitatea şi temeinicia soluţiei de netrimitere dispuse de procuror, iar nu judecarea fondului cauzei, este de dorit ca acest examen al legalităţii actului atacat să se realizeze cu celeritate, pentru a nu tergiversa eventuala judecare a fondului.Totodată, arată că încheierea prin care instanţa admite plângerea împotriva rezoluţiei ori ordonanţei de netrimitere în judecată şi reţine cauza spre rejudecare poate fi atacată cu apel sau cu recurs o dată cu fondul ori cu sentinţa sau decizia recurată, în temeiul dispoziţiilor art. 361 alin. 2 şi art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, asigurându-se pe deplin accesul liber la justiţie, precum şi dreptul la un proces echitabil. Astfel, în temeiul dispoziţiilor constituţionale, legiuitorul este unica autoritate competentă de a reglementa procedura de judecată, cu respectarea celorlalte norme fundamentale.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât, în timp ce în cazul soluţionării plângerilor împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, instanţa nu judecă infracţiunea care a făcut obiectul urmăririi penale, ci verifică doar rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor dosarului şi a materialelor din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate, în situaţia în care este sesizată prin rechizitoriu şi s-a pornit acţiunea penală, instanţa procedează la judecarea în fond a cauzei, dând, după caz, o soluţie de condamnare, de achitare sau încetare a procesului penal. Astfel, situaţiile avute în vedere sunt diferite şi, ca urmare, nu se încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie.Cât priveşte critica de neconstituţionalitate faţă de prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, apreciază că stabilirea unor reguli speciale de procedură este realizată de legiuitor potrivit competenţei sale constituţionale, iar principiul liberului acces la justiţie presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza procedurile instituite de lege, invocând în acest sens şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 412/2004 şi 414/2004.Faţă de prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (1) şi (2) apreciază că acestea nu au relevanţă în cauza de faţă.Preşedintele Senatului nu a comunicat Curţii Constituţionale punctul său de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 7, alin. 8 lit. c), alin. 9 şi alin. 11 din Codul de procedură penală, care au fost introduse prin Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003) şi au următorul conţinut:"Instanţa, judecând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.Instanţa pronunţă una dintre următoarele soluţii: […] c) admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reţine cauza spre judecare, dispoziţiile privind judecarea în primă instanţă şi căile de atac, aplicându-se în mod corespunzător.În cazul prevăzut la alin. 8 lit. c), actul de sesizare a instanţei, ca primă instanţă, îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin. 1.[…]În situaţia prevăzută în alin. 8 lit. a) persoana în privinţa căreia instanţa, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală, nu mai poate fi urmărită pentru aceeaşi faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală şi nu a intervenit unul dintre cazurile prevăzute în art. 10."În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia arată că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1) şi (2) şi ale art. 44 alin. (1) şi (2), al căror conţinut este următorul:– Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.(2) Nimeni nu este mai presus de lege."; … – Art. 21 alin. (1) şi (2): "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."; … – Art. 44 alin. (1) şi (2): "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală." … Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea observă că stabilirea unor reguli speciale de procedură în cazul judecării plângerii împotriva rezoluţiei sau ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată, cum sunt cele prevăzute de dispoziţiile legale criticate, este realizată de legiuitor în exercitarea competenţei sale prevăzute de art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora procedura de judecată este stabilită numai prin lege, fără a încălca dispoziţiile constituţionale ale art. 21 referitoare la liberul acces la justiţie.În legătură cu neconstituţionalitatea alin. 7 al art. 278^1 din Codul de procedură penală, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 414 din 12 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.119 din 29 noiembrie 2004, statuând că limitarea mijloacelor de probă care pot fi administrate la judecarea plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este justificată de natura juridică a plângerii în discuţie, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează o analiză a rezoluţiei sau a ordonanţei procurorului, sub aspectul legalităţii acesteia. Ca urmare, este firesc ca, în vederea soluţionării plângerii, instanţa să verifice pe baza lucrărilor şi a materialului existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanţei sau a rezoluţiei de netrimitere în judecată atacate, dacă aceasta a fost sau nu dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale.Astfel, Curtea observă că întreaga procedură de soluţionare a plângerii reglementate de prevederile art. 278^1 din Codul de procedură penală, procedură prin care se vizează doar legalitatea soluţiei procurorului, iar nu judecarea fondului cauzei, reprezintă în sine o garanţie a realizării accesului liber la justiţie.Cu privire la dispoziţiile alin. 8 lit. c) şi alin. 9 ale art. 278^1 din Codul de procedură penală, Curtea constată că, admiţând plângerea, instanţa de judecată apreciază şi cu privire la probele administrate în dosarul de urmărire penală, inclusiv sub aspectul faptului dacă acestea au fost sau nu suficiente pentru a fundamenta soluţia organului de cercetare penală. Astfel, admiţând plângerea şi desfiinţând rezoluţia sau ordonanţa atacată, instanţa poate să dispună, atunci când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reţinerea cauzei spre judecare, dispoziţiile privind judecarea în primă instanţă şi căile de atac aplicându-se în mod corespunzător. Prin urmare, accesul liber la justiţie prevăzut de art. 21 din Constituţie este pe deplin asigurat, petentul având posibilitatea să se prevaleze de toate garanţiile procesuale ce caracterizează acest drept fundamental, inclusiv de posibilitatea de a solicita administrarea oricăror înscrisuri noi şi de a exercita căile de atac prevăzute de lege.Referitor la susţinerile autorilor excepţiei potrivit cărora dispoziţiile alin. 11 al art. 278^1 din Codul de procedură penală instituie "o modalitate inedită de amnistiere/graţiere a persoanelor care se fac vinovate de săvârşirea unor infracţiuni pentru care trebuie întocmite numai rechizitorii de trimitere în judecată", Curtea constată că acestea sunt nefondate, întrucât, în cazul procedurii de soluţionare a plângerilor împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, instanţa se pronunţă numai asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiilor procurorului de netrimitere în judecată, dispuse în faza de urmărire penală, pe baza lucrărilor dosarului şi a materialelor din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate, iar nu asupra fondului cauzei.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate potrivit căreia termenul de 20 de zile în care instanţa este obligată să rezolve plângerea este insuficient pentru studierea dosarului şi, ca urmare, pentru pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice, limitându-se astfel accesul la justiţie al cetăţenilor şi încălcându-se principiul egalităţii în faţa legii, Curtea observă că acest termen este prevăzut de dispoziţiile alin. 12 al art. 278^1 din Codul de procedură penală, care nu face obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate şi, ca atare, această critică nu poate fi primită.Referitor la critica de neconstituţionalitate privind art. 44 din Constituţie, Curtea constată că aceste prevederi constituţionale se referă la dreptul de proprietate privată şi, ca atare, nu au incidenţă în speţa dedusă judecăţii.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 – 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7, alin. 8 lit. c), alin. 9 şi alin. 11 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ion D. Bacria, Elena M. Bacria şi Mircea Bacria în Dosarul nr. 2.350/P/2004 al Tribunalului Argeş – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 aprilie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean____________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește