DECIZIE nr. 231 din 21 aprilie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 184 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorFlorentina Baltă – procurorClaudia Margareta Niţă – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstitu-ţionalitate a dispoziţiilor art. 184 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Forsaga” – S.R.L. din Suceava în Dosarul nr. 3.300/2004 al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece apreciază că dispoziţiile legale criticate nu contravin normelor constituţionale invocate. Astfel, se arată că reglementarea suspendării facultative, şi nu de drept, a executării unui act administrativ fiscal contestat are în vedere soluţionarea cu celeritate a cauzelor specifice acestui domeniu şi nu este de natură a încălca regimul constituţional al protecţiei proprietăţii private, consacrat de art. 44 din Legea fundamentală. Mai mult, se precizează că suspendarea solicitată poate fi acordată în condiţiile în care organul competent apreciază această cerere ca fiind temeinic justificată.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale atacate faţă de art. 23 alin. (11) din Constituţie, se arată că acestea nu au incidenţă în cauză.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 13 decembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 3.300/2004, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 179 din Codul de procedură fiscală. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Forsaga" – S.R.L. din Suceava într-o cauză având ca obiect o contestaţie la executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 179 din Codul de procedură fiscală încalcă normele constituţionale ale art. 23 alin. (11), referitoare la prezumţia de nevinovăţie, precum şi pe cele ale art. 44 alin. (2) şi ale art. 136 alin. (5) din Constituţie, privind protecţia proprietăţii private. Astfel, se precizează că, potrivit dispoziţiilor criticate, "o eventuală contestaţie a unei persoane împotriva unui act constatator prin care s-au stabilit obligaţii fiscale în favoarea statului nu suspendă executarea actului respectiv", ceea ce reprezintă o gravă încălcare a dreptului de proprietate privată. Se mai susţine că un act constatator ilegal poate fi executat înainte ca organele competente în materie să pronunţe o decizie definitivă de soluţionare a contestaţiei împotriva acelui act. În continuare, autorul excepţiei face referiri cu privire la circumstanţele de fapt ale cauzei, arătând, în esenţă, că organele fiscale de control abuzează de prevederile criticate, tergiversând soluţionarea contestaţiilor şi provocând, în cele din urmă, prin imobilizarea sumelor ilegal reţinute, incapacitatea de plată şi, în consecinţă, falimentul firmelor executate.Judecătoria Câmpulung Moldovenesc apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată, întrucât textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor din Constituţie invocate. Precizând mai întâi că, în urma republicării Codului de procedură fiscală, art. 179 a devenit art. 184, arată că art. 23 alin. (11) din Constituţie, invocat de autorul excepţiei în motivarea sa, nu are incidenţă în domeniul dreptului civil sau fiscal, deoarece acest articol reglementează un principiu fundamental al procesului penal, găsindu-şi, prin urmare, aplicabilitatea doar în materia dreptului penal şi procesual penal. De asemenea, textele de lege criticate nu încalcă nici prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (2), întrucât, în temeiul art. 184 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, organul de soluţionare a contestaţiei poate dispune suspendarea executării, dacă cererea este apreciată ca justificată. Se mai menţionează că legiuitorul a prevăzut în aceste cazuri o suspendare facultativă, şi nu de drept a executării, cu scopul de a restrânge posibilitatea exercitării cu rea-credinţă a contestaţiei la executare, formulată exclusiv în scopul tergiversării executării.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se apreciază că suspendarea facultativă prevăzută de textele de lege criticate reprezintă tocmai o măsură de prevenire şi limitare a eventualelor abuzuri în exercitarea cu rea-credinţă a contestaţiei la executare. Însă, potrivit alin. (2) al art. 184 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, dacă cererea de suspendare este temeinic justificată, organul de soluţionare a contestaţiei poate dispune, în funcţie de cazul individual, suspendarea executării, astfel că dispoziţiile atacate sunt în deplin acord cu normele constituţionale invocate.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate faţă de art. 23 alin. (11) din Constituţie, se arată că acesta reglementează un principiu fundamental al procesului penal, neavând incidenţă în speţa dedusă judecăţii.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, pentru următoarele argumente:În legătură cu pretinsa încălcare a art. 23 alin. (11) din Constituţie, se arată că aceste prevederi nu au incidenţă în cauză, fiind aplicabile numai în domeniul dreptului penal şi numai persoanelor fizice.Dispoziţiile art. 184 alin. (2) din actul normativ criticat consacră suspendarea facultativă a executării actului administrativ fiscal în scopul evitării abuzurilor de drept şi exercitării cu rea-credinţă a contestaţiei, o eventuală suspendare de drept a executării actului administrativ fiscal determinând amânarea realizării creanţelor fiscale. Aşa fiind, textele de lege criticate nu contravin art. 44 alin. (2) din Constituţie, "cu atât mai mult cu cât din interpretarea sistematică a dispoziţiilor Legii fundamentale rezultă că limitele şi conţinutul dreptului de proprietate sunt stabilite de lege". În plus, se arată că, potrivit art. 2 alin. (3) din Codul de procedură fiscală şi în lipsa dispoziţiilor exprese ale acestuia, suspendarea executării se poate solicita în condiţiile art. 403 din Codul de procedură civilă.Cât priveşte susţinerile autorului excepţiei referitoare la încălcarea dreptului de proprietate prin faptul că, în cazul admiterii contestaţiei debitorului fiscal, Ministerul Finanţelor Publice nu restituie sumele executate, se apreciază că acestea reprezintă chestiuni de aplicare a legii asupra cărora se pronunţă numai instanţa de judecată, şi nu cea de contencios constituţional.În sprijinul acestor argumente sunt invocate deciziile nr. 176 din 20 aprilie 2004 şi nr. 409 din 12 octombrie 2004, prin care Curtea Constituţională a mai analizat textele de lege criticate în prezenta cauză, stabilind că acestea nu contravin normelor şi principiilor constituţionale.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 184 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale. Astfel, se arată că textele de lege criticate nu contravin sub nici un aspect dreptului la proprietate privată, consacrat de art. 44 alin. (2) din Constituţie. În acest sens se susţine că „legiuitorul ordinar este competent să reglementeze cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principală conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile cu valorificarea acestuia ca drept subiectiv garantat”. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate faţă de dispoziţiile art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală, se apreciază că aceasta nu poate fi reţinută, deoarece invocarea prezumţiei de nevinovăţie nu are relevanţă în cauza de faţă.Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 184 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 24 iunie 2004. Aceste prevederi au următorul conţinut:– Art. 184: Suspendarea executării actului administrativ fiscal"(1) Introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.(2) Organul de soluţionare a contestaţiei poate suspenda executarea actului administrativ atacat până la soluţionarea contestaţiei, la cererea temeinic justificată a contestatorului. … (3) Dacă se suspendă executarea unei decizii referitoare la baza de impunere, atunci se va suspenda şi executarea deciziei de impunere ulterioare. … (4) Organele de soluţionare pot dispune instituirea măsurilor asigurătorii de către organul fiscal competent în condiţiile prezentului cod." … În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate autorul invocă încălcarea normelor constituţionale ale art. 23 alin. (11), ale art. 44 alin. (2) teza întâi, precum şi pe cele ale art. 136 alin. (5), care au următorul conţinut:– Art. 23 alin. (11): "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată.";– Art. 44 alin. (2) teza întâi: "Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.";– Art. 136 alin. (5): "Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice."Examinând textul de lege criticat, raportat la normele constituţionale invocate, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:Critica de neconstituţionalitate vizează caracterul facultativ al suspendării executării unui act administrativ fiscal constatator de impunere, suspendare solicitată o dată cu introducerea contestaţiei împotriva respectivului act. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, suspendarea prevăzută de dispoziţiile art. 184 din ordonanţa criticată, având caracter facultativ, şi nu obligatoriu, de drept, încalcă în mod grav atât prezumţia de nevinovăţie, prevăzută de art. 23 alin. (11) din Constituţie, cât şi regimul constituţional de protecţie a proprietăţii private, consacrat în art. 44 şi în art. 136 alin. (5) din aceasta. Se susţine că, în condiţiile în care sumele reţinute prin actul constatator al organului de control fiscal sunt imobilizate cel puţin până la momentul pronunţării deciziei definitive cu privire la contestaţia formulată de debitor împotriva acelui act administrativ fiscal, există riscul declanşării stării de incapacitate de plată sau de faliment al societăţii comerciale executate, fiind afectat astfel dreptul de proprietate al acestora.Examinându-se excepţia de neconstituţionalitate, raportat la normele constituţionale invocate, se constată că dispoziţiile de lege criticate stabilesc procedura de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, precum şi posibilitatea suspendării, la cererea temeinic justificată a contestatorului, a executării actului constatator atacat. Totodată, se observă că, deşi autorul excepţiei invocă neconstituţionalitatea art. 184 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, critica formulată priveşte doar dispoziţiile alin. (1) al acestui articol, care stabilesc, cu titlu de regulă generală, faptul că simpla introducere a unei contestaţii pe calea administrativă de atac nu suspendă, în mod automat, executarea acelui act administrativ fiscal. Examinându-se însă şi celelalte dispoziţii ale art. 184 – pe care autorul excepţiei omite a le avea în vedere -, se constată că la alin. (2) este prevăzută şi excepţia de la regula stabilită în alin. (1), respectiv posibilitatea suspendării executării actului administrativ fiscal până la soluţionarea contestaţiei, dacă organul competent să soluţioneze contestaţia apreciază cererea ca temeinic justificată. Pe de altă parte, debitorul în cauză are posibilitatea de a se adresa instanţei judecătoreşti pentru a solicita suspendarea executării în cadrul procedurii prevăzute în art. 403 din Codul de procedură civilă. În consecinţă, susţinerile autorului excepţiei privind consecinţele grave aduse patrimoniului unei societăţi comerciale executate, ca urmare a refuzului de plano al suspendării executării actului administrativ fiscal contestat până la pronunţarea deciziei definitive de către organul competent, sunt, pentru cele arătate mai sus, lipsite de temei legal şi, cu atât mai mult, lipsite de temei constituţional.Caracterul facultativ şi nu obligatoriu, de drept, al suspendării executării unui act administrativ fiscal contestat are în vedere tocmai soluţionarea cu celeritate a unor cauze specifice acestui domeniu, prin evitarea exercitării cu rea-credinţă a dreptului de a contesta un astfel de act. Legiuitorul a prevăzut însă şi posibilitatea ca, examinând cererile formulate şi apreciindu-le ca temeinic justificate, organul competent să acorde suspendarea executării actului administrativ fiscal contestat, prevenindu-se astfel situaţii care, în practică, ar putea prejudicia în mod grav patrimoniul societăţii comerciale executate.În ceea ce priveşte invocarea de către autorul excepţiei a art. 23 alin. (11) din Constituţie, se constată că aceste dispoziţii nu au incidenţă în cauza de faţă, întrucât prezumţia de nevinovăţie este un principiu ce guvernează procesul penal, fără a se aplică, deci, şi procedurii contencioase fiscale sau administrative.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 184 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Forsaga” – S.R.L. din Suceava în Dosarul nr. 3.300/2004 al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 aprilie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. unv. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia Margareta Niţă_____________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește