DECIZIE nr. 231 din 16 noiembrie 2000

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală şi a celor ale art. 207 din Codul penal



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală şi a celor ale art. 207 din Codul penal, excepţie ridicată de Ralu Traian Filip în Dosarul nr. 1.992/2000 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a penală, având ca părţi pe autorul excepţiei, precum şi Ziarul "Curierul Naţional", Gheorghe Mocuta şi Valentin Paunescu.La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, având în vedere şi jurisprudenta Curţii Constituţionale, deoarece dispoziţiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală şi ale art. 207 din Codul penal nu contravin prevederilor constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 6 iulie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 1.992/2000, Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală şi a celor ale art. 207 din Codul penal, excepţie ridicată de Ralu Traian Filip.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie referitoare la egalitatea în drepturi, deoarece creează pentru persoana vătămată, în raport cu inculpatul, o situaţie privilegiată. Se arata totodată ca, la simpla cerere a persoanei vătămate, acţiunea penală este pusă în mişcare împotriva persoanei chemate în judecata, creandu-se astfel pentru persoana vătămată posibilitatea exercitării abuzive a dreptului sau procesual. În felul acesta drepturile procesuale ale persoanei vătămate sunt mult mai largi decât ale presupusului făptuitor, devenit inculpat în cauza, deşi legea îl prezuma nevinovat. Se infrange totodată dreptul inculpatului la un proces echitabil, acest drept fiindu-i încălcat tocmai prin acţiunea persoanei vătămate.Autorul excepţiei mai susţine ca dispoziţiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală încalcă prevederile art. 22 alin. (1) din Constituţie, deoarece prin formularea şi depunerea plângerii prealabile o persoană este expusă riscului de a suporta consecinţele unei acţiuni penale sicanatoare fără sa existe împotriva sa indicii sau probe de vinovăţie.Cu privire la dispoziţiile art. 207 din Codul penal, referitoare la proba verităţii, se considera ca acestea sunt neconstituţionale în raport cu prevederile art. 23 alin. (8) din Constituţie, care consacra prezumţia de nevinovatie. În opinia autorului excepţiei, "în cazul infracţiunilor de insulta şi calomnie, se pleacă de la o prezumţie de vinovăţie a persoanelor care au făcut afirmaţii sau imputatii şi numai prin răsturnarea acestei prezumţii se poate face dovada nevinovăţiei, ceea ce este inacceptabil într-o societate democratica".Se mai arata ca prin condiţionarea generica a dreptului inculpatului de a produce dovezi art. 207 din Codul penal contravine dreptului constituţional la apărare consfintit prin art. 24 alin. (1) din Constituţie. Condiţionand admisibilitatea probei verităţii de existenta unui interes legitim, textul limitează dreptul inculpatului de a dovedi veridicitatea afirmaţiilor sale. Menţinerea în conţinutul art. 207 din Codul penal a notiunii "interes legitim" ingradeste dreptul la apărare, deoarece, în ipoteza respingerii probei verităţii, persoana inculpata pentru insulta sau calomnie nu mai are posibilitatea de a-şi dovedi nevinovatia.Exprimandu-şi opinia, Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a penală a apreciat ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. Critica adusă art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală nu poate fi reţinută. Plângerea prealabilă "este, din punct de vedere al dreptului penal, o condiţie de pedepsibilitate, iar din punctul de vedere al dreptului procesual penal, o condiţie de procedibilitate". Cu privire la dispoziţiile art. 207 din Codul penal instanţa arata ca în opinia sa critica în sensul căreia aceste dispoziţii ar fi contrare prevederilor art. 23 alin. (8) din Constituţie, referitoare la prezumţia de nevinovatie, este, de asemenea, neîntemeiată. Dispoziţiile art. 207 din Codul penal, privind proba verităţii, instituie posibilitatea inculpaţilor de a dovedi veridicitatea afirmaţiilor făcute, aceasta fiind un caz de inlaturare a caracterului penal al faptei. De asemenea, instanţa de judecată apreciază ca nici condiţionarea admisibilităţii probei verităţii de existenta interesului legitim nu contravine art. 23 alin. (8) din Constituţie, deoarece, în caz contrar, ar fi incalcate dispoziţiile art. 30 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, referindu-se la critica dispoziţiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală, apreciază ca procedura plângerii prealabile constituie o excepţie de la principiul oficialitatii, având ca temei dispoziţiile Codului penal. Legiuitorul, din ratiuni de politica penală, a condiţionat punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale pentru unele infracţiuni de manifestarea de voinţa a persoanei vătămate. Susţinerea autorului excepţiei în sensul că prin dispoziţiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală s-ar aduce atingere art. 16 alin. (1) din Constituţie este considerată, de asemenea, ca neîntemeiată. Dispoziţiile constituţionale invocate trebuie interpretate în legătură cu art. 4 din Constituţie, în care sunt prevăzute criteriile egalităţii în drepturi. În raport cu acestea art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală nu creează nici privilegii, nici discriminări, neincalcand vreunul dintre criteriile egalităţii în drepturi, enumerate la art. 4 din Constituţie. Critica formulată de autorul excepţiei, în sensul că dispoziţiile art. 207 din Codul penal ar contraveni prevederilor art. 23 alin. (8) din Constituţie, referitoare la prezumţia de nevinovatie, este, în opinia Guvernului, neîntemeiată, deoarece până la rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare, inclusiv pentru infracţiunile de insulta sau de calomnie, persoana este considerată nevinovată, inculpatul nefiind obligat sa probeze nevinovatia sa. Când exista probe de vinovăţie inculpatul are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie, asa cum prevede art. 66 din Codul de procedură penală. Proba verităţii constituie o cauza care inlatura caracterul penal al faptei, un mijloc pus la dispoziţie inculpatului pentru a dovedi ca fapta săvârşită de el nu constituie infracţiune, deoarece afirmarea sau imputarea a fost facuta pentru apărarea unui interes legitim. Astfel, atât în cazul infracţiunii de insulta, cat şi în cazul celei de calomnie, revine acuzarii sarcina de a face proba existenţei faptei şi a vinovatiei, inculpatul putând utiliza proba verităţii pentru a infirma existenta caracterului penal al faptei. În ceea ce priveşte critica în sensul căreia dispoziţiile art. 207 din Codul penal ar aduce atingere dreptului la apărare, consacrat în art. 24 din Constituţie, Guvernul o considera, de asemenea, neîntemeiată. În sens larg dreptul la apărare cuprinde totalitatea drepturilor şi regulilor procedurale care oferă persoanei posibilitatea de a se apara împotriva invinuirilor ce i se aduc, de a dovedi nevinovatia sa şi de a fi asistată de un avocat. Or, în cazul unui proces care are ca obiect o infracţiune de insulta sau de calomnie inculpatul beneficiază de toate drepturile şi garanţiile menţionate, proba verităţii constituind numai unul dintre mijloacele prin care se poate dovedi inexistenta caracterului penal al faptei imputate. Guvernul mai arata ca nici dreptul la integritatea psihică nu este încălcat atâta timp cat inculpatul beneficiază de toate garanţiile unui proces echitabil.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală, privitoare la punerea în mişcare a acţiunii penale în cazul procedurii plângerii prealabile, şi dispoziţiile art. 207 din Codul penal, referitoare la proba verităţii în cazul infracţiunilor de insulta şi de calomnie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată şi urmează să fie respinsă.1. O prima critica de neconstituţionalitate consta în susţinerea ca prevederile art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora "Punerea în mişcare a acţiunii penale se poate face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară astfel de plângere", contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări", şi ale art. 22 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Dreptul la viaţa, precum şi dreptul la integritate fizica şi psihică ale persoanei sunt garantate". În opinia autorului excepţiei, prin dispoziţiile legale criticate, în baza cărora, la simpla plângere a persoanei vătămate, se porneşte procesul penal şi are loc punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva presupusului făptuitor, acesta este pus în condiţii de inferioritate faţă de persoana vătămată.Se considera totodată ca inculpatul este obligat sa suporte consecinţele unei acţiuni penale sicanatoare fără sa existe împotriva sa probe de vinovăţie, ceea ce aduce atingere dreptului sau la integritate psihică.Analizând criticile aduse prevederilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală, Curtea constata ca acestea sunt neintemeiate. Nu se poate susţine ca prevederile legale criticate ar încalcă principiul egalităţii în drepturi, deoarece ele nu creează privilegii sau discriminări şi nu contravin vreunuia dintre criteriile egalităţii în drepturi, enumerate la art. 4 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "România este patria comuna şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasa, de naţionalitate, de origine etnică, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţa politică, de avere sau de origine socială". Totodată nu se pot retine nici afirmatia privind primejduirea integrităţii fizice sau psihice a persoanei chemate în judecata în urma plângerii prealabile a părţii vătămate şi nici teza ca ar fi mai puţin stresanta trimiterea în judecata a făptuitorului prin rechizitoriul procurorului. Dreptul la integritate fizica şi psihică al inculpatului nu este încălcat atâta vreme cat atât persoanele judecate în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară plângerea prealabilă, cat şi cele trimise în judecata prin rechizitoriu beneficiază fără diferentieri de toate garanţiile unui proces echitabil.2. Cea de-a doua critica de neconstituţionalitate are ca obiect dispoziţiile art. 207 din Codul penal, care prevăd ca "Proba verităţii celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba verităţii nu constituie infracţiunea de insulta sau calomnie". Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine ca aceste prevederi contravin dispoziţiilor art. 23 alin. (8) din Constituţie, potrivit cărora "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată", deoarece condiţioneaza proba verităţii de dovedirea existenţei unui interes legitim, ceea ce înseamnă o prezumţie de vinovăţie. Totodată se afirma ca prevederile criticate contravin şi dispoziţiilor art. 24 din Constituţie, potrivit cărora "(1) Dreptul la apărare este garantat. (2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu", avându-se în vedere ca în cazul calomniei dovedirea nevinovăţiei se poate face numai dacă s-a dovedit existenta unui interes legitim.Analizând aceste sustineri, Curtea retine ca sunt, de asemenea, neintemeiate. Art. 207 din Codul penal nu reglementează stabilirea vinovatiei în cazul infracţiunilor de insulta şi calomnie. În realitate acest text de lege instituie posibilitatea inculpatului de a dovedi veridicitatea afirmarilor sau imputarilor atunci când acestea au fost săvârşite pentru apărarea unui interes legitim, proba verităţii constituind un caz special de inlaturare a caracterului penal al faptei. Totodată inculpatul este considerat nevinovat până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi nu poate fi obligat să îşi dovedească nevinovatia, sarcina de a dovedi vinovăţia revenind acuzarii. Nu se poate retine nici încălcarea dreptului la apărare, deoarece inculpatul beneficiază şi în acest caz de toate drepturile şi garanţiile care dau conţinut dreptului fundamental la apărare, iar proba verităţii nu este unica modalitate de apărare a celor care ar putea fi inculpaţi pentru afirmarile sau imputarile făcute.În sensul celor de mai sus Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 141 din 5 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999, precum şi prin Decizia nr. 197 din 12 octombrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 1 noiembrie 2000.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală şi ale art. 207 din Codul penal, excepţie ridicată de Ralu Traian Filip în Dosarul nr. 1.992/2000 al Tribunalului Bucureşti Secţia a II-a penală.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2000.PREŞEDINTELE CURŢIICONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește