DECIZIE nr. 23 din 17 ianuarie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^2 raportat la art. 362 alin. 1 lit. a) cu referire la art. 385^9 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedură penală



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 385^2 raportat la art. 362 alin. 1 lit. a) cu referire la art. 385^9 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Valentin Nedelcu în Dosarul nr. 30.785/3/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 848D/2011. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 27 iunie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 30.785/3/2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 385^2 raportat la art. 362 alin. 1 lit. a) cu referire la art. 385^9 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Valentin Nedelcu în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unui recurs în materie penală.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care sunt înţelese în sensul că procurorul poate declara recurs în defavoarea inculpatului după ce acesta a fost achitat în apel, recurs în temeiul căruia împotriva acestuia s-ar putea pronunţa o soluţie de condamnare în ultimă instanţă şi, ca atare, nesupusă controlului judiciar realizat de o instanţă superioară celei care a pronunţat hotărârea de condamnare.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală a susţinut că prevederile de mai sus au legătură cu soluţionarea cauzei, dar, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, nu şi-a exprimat opinia cu privire la fondul excepţiei astfel invocate.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 385^2 – Persoanele care pot face recurs raportat la art. 362 alin. 1 lit. a) – Persoanele care pot face apel cu referire la art. 385^9 alin. 1 pct. 18 – Cazurile în care se poate face recurs, toate din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:– Art. 385^2 din Codul de procedură penală: "Pot face recurs persoanele arătate în art. 362, care se aplică în mod corespunzător."; – Art. 362 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală: "Pot face apel:a) procurorul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă."; … – Art. 385^9 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedură penală: "Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri: […]18. când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare."Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 11 – Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 – Universalitatea, art. 16 – Egalitatea în drepturi, art. 20 – Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 – Accesul liber la justiţie, art. 124 – Înfăptuirea justiţiei, precum şi prevederile art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la Dreptul la două grade de jurisdicţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 839 din 24 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 12 iulie 2010, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^9 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedură penală, statuând că prevederile legale invocate, reglementând ca motive de casare a unei hotărâri judecătoreşti comiterea unei erori grave de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare, sunt menite să garanteze dreptul tuturor părţilor de a beneficia de un proces echitabil. O asemenea garanţie este instituită şi de dispoziţiile referitoare la obligativitatea ascultării inculpatului cu ocazia judecării recursului. Astfel, scopul acestei căi de atac constă tocmai în asigurarea unui control judecătoresc al legalităţii şi al aflării adevărului în judecarea şi soluţionarea cauzelor penale de prima instanţă sau de instanţa de apel, aspect de natură să contribuie la îndeplinirea exigenţelor care condiţionează într-o societate democratică procesul echitabil.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^2 raportat la art. 362 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, Curtea constată următoarele:Dispoziţiile art. 362, precum şi cele ale art. 385^2 din Codul de procedură penală, privitoare la persoanele care pot face apel şi, respectiv, recurs, sunt elaborate în conformitate cu prevederile art. 129 din Constituţie, referitoare la folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti în condiţiile legii, adică aşa cum sunt acestea reglementate prin lege organică adoptată de Parlament, ca unică autoritate legiuitoare a ţării. În conformitate cu prevederile art. 131 din Constituţie, în sistemul procesului penal român, cu excepţiile prevăzute de lege, procurorul este titularul acţiunii publice. Fiind singurul în drept, în conformitate cu interesele generale ale societăţii, să pună în mişcare acţiunea, procurorul poate să dinamizeze procesul penal prin folosirea căilor de atac.Din analiza prevederilor criticate rezultă că nu conţin nicio dispoziţie de natură să încalce dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare ori principiul egalităţii în faţa legii a cetăţenilor. Dimpotrivă, normele supuse controlului de constituţionalitate constituie expresia dreptului părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil de către o instanţă independentă şi imparţială, fiind aplicabile tuturor persoanelor ce se află în situaţii juridice identice. Astfel, în ceea ce îl priveşte pe inculpat, acesta are posibilitatea pe parcursul întregului proces penal să expună toate apărările sale, poate propune instanţei administrarea de probe în apărarea sa, dacă acestea sunt pertinente, concludente şi utile cauzei.De asemenea, prevederile legale invocate, reglementând ca motiv de casare a unei hotărâri judecătoreşti eroarea gravă de fapt, cu consecinţa pronunţării unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare, sunt menite să garanteze dreptul tuturor părţilor de a beneficia de un proces echitabil. Astfel, scopul exercitării acestei căi de atac constă tocmai în asigurarea unui control judecătoresc al legalităţii şi al aflării adevărului în judecarea şi soluţionarea cauzelor penale de prima instanţă sau de instanţa de apel, aspect de natură să contribuie la îndeplinirea exigenţelor care condiţionează într-o societate democratică procesul echitabil. O asemenea exigenţă este instituită chiar de dispoziţiile referitoare la obligativitatea ascultării inculpatului cu ocazia judecării recursului.În plus, Curtea constată că reglementarea procedurii de judecată, care cuprinde pe lângă sistemul probator şi obiectul judecăţii în recurs, constituie atributul exclusiv al legiuitorului, fiind aşadar o aplicare a prevederilor art. 126 şi art. 129 din Constituţie. Mai mult, în legislaţia procedural penală română, recursul este, de regulă, al treilea grad de jurisdicţie în condiţiile în care art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacră doar obligaţia statelor membre de a institui un minimum de două grade de jurisdicţie.De asemenea, împrejurarea că procurorul poate declanşa procedura recursului în pofida faptului că anterior inculpatul a fost achitat nu este de natură a afecta prevederile constituţionale invocate, cu atât mai mult cu cât însuşi paragraful 2 al art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocat în susţinerea excepţiei, instituie anumite excepţii de la principiul dreptului la două grade de jurisdicţie în materie penală, respectiv atunci când cel interesat a fost declarat vinovat şi condamnat ca urmare a unui recurs împotriva achitării sale.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 – 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^2 raportat la art. 362 alin. 1 lit. a) cu referire la art. 385^9 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Valentin Nedelcu în Dosarul nr. 30.785/3/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește