DECIZIE Nr. 23 din 1 martie 1995

pentru soluţionarea recursului împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 41 din 4 mai 1994



Vasile Gionea – preşedinteViorel Mihai Ciobanu – judecătorIon Filipescu – judecătorIoan Muraru – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRaul Petrescu – procurorConstantin Burada – magistrat-asistentPe rol soluţionarea recursului declarat de Dragan Ovidiu împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 41 din 4 mai 1994. La apelul nominal a răspuns recurentul, asistat de avocatul Safta Eugen Româno. Celelalte părţi, cu care procedura de citare a fost legal îndeplinită, au lipsit. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele completului acorda cuvintul părţilor. Dragan Ovidiu, prin avocatul Safta Eugen Româno, solicita admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate în sensul admiterii excepţiei. Recurentul susţine, în esenta, ca nici o prevedere din Decretul-lege nr. 61/1990 nu interzice înstrăinarea către populaţie a locuinţelor din fondul locativ al statului, situaţie în care, fără temei legal, prima instanţa a reţinut ca pot fi vîndute numai locuintele construite din fondurile statului. Ca atare, apreciază ca dispoziţiile art. 19 alin. 1 din Legea nr. 85/1992, potrivit cărora contractele încheiate cu încălcarea dispoziţiilor Decretului-lege nr. 61/1990 sunt lovite de nulitatea absolută, încalcă principiul neretroactivitatii legii, consacrat în art. 15 alin. (2) din Constituţie, precum şi în art. 1 din Codul civil. Recurentul considera, de asemenea, ca nulitatea absolută nu se prezuma, ci trebuie expres prevăzută de lege, iar motivatia reţinută în decizie, în sensul că soluţionarea procesului depinde numai de aprecierea instanţei cu privire la nulitatea înstrăinării unei locuinţe ce nu intra sub incidenţa Decretului-lege nr. 61/1990, este nejuridica şi contrazice considerentul prin care se retine ca astfel de înstrăinări sunt lovite de nulitatea absolută. Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea recursului, susţinând ca problema ce se ridica în speta urmează a fi rezolvată potrivit principiului tempus regit actum. Decretul-lege nr. 61/1990 prevede în art. 1 ca întreprinderile pentru vânzarea locuinţelor şi oficiile specializate pot vinde către populaţie locuintele construite din fondurile statului, în condiţiile stabilite de decretul-lege respectiv. Rezultă deci, în raport cu aceste prevederi, ca înstrăinările făcute cu încălcarea acestor dispoziţii sunt lovite de nulitatea absolută. Întrucît ulterior au apărut legile nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale şi nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, a fost necesară adoptarea Legii nr. 85/1992 care, prin art. 19 alin. 1, menţine nulitatea prevăzută în Decretul-lege nr. 61/1990. În concluzie, apreciază ca decizia instanţei de fond este temeinica şi legală, iar recursul este nefondat. Preşedintele completului declara închise dezbaterile în acest dosar. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele: Prin Decizia nr. 41 din 4 mai 1994, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 din Legea nr. 85/1992, retinind, în esenta, ca sancţionarea cu nulitatea absolută a instrainarilor de către stat a locuinţelor ce nu au fost construite din fondurile proprii se întemeiază pe insesi prevederile Decretului-lege nr. 61/1990, situaţie în care dispoziţiile art. 19 alin. 1 din Legea nr. 85/1992, care au preluat o nulitate anterioară, nu retroactiveaza. Examinînd decizia atacată, motivele invocate de recurenti, art. 19 din Legea nr. 85/1992, prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, constata ca recursul nu este fondat. Primul motiv de recurs, prin care se susţine ca nulitatea absolută a vinzarii locuinţelor, altele decît cele care intra sub incidenţa Decretului-lege nr. 61/1990, nu rezultă din reglementările legale privind vânzarea de locuinţe proprietatea statului, nu este întemeiat. Conform art. 43 din Legea nr. 4/1973, vânzările de locuinţe din fondul locativ de stat se pot face numai din locuintele aflate pe lista aprobată de Guvern. Decretul-lege nr. 61/1990 constituind o reglementare specială a derogat de la prevederile art. 43 din Legea nr. 4/1973. Din aceasta cauza constituind o excepţie, reglementarea prevăzută de Decretul-lege nr. 61/1990 este de stricta interpretare, tuturor celorlalte locuinţe, fiindu-le aplicabile dispoziţiile art. 43 din Legea nr. 4/1973. Întrucît prevederile acestui text de lege sunt imperative, încălcarea lor, în mod necesar, atrage nulitatea absolută a actului respectiv. Aceasta consecinţa nu este condiţionată neapărat de prevederea expresă a nulităţii, întrucît ea rezultă din insesi exigenţele juridice ale regimului normei imperative. Pe de altă parte, cerinţa prevăzută de art. 43 din Legea nr. 4/1973 nu poate fi suplinita prin aprobarea prefectului, asa cum se susţine de recurent, întrucît, potrivit art. 122 alin. (2) din Constituţie, deşi acesta este reprezentantul Guvernului pe plan local, el nu se poate substitui Guvernului în exercitarea atribuţiilor constituţionale şi legale instituite în sarcina acestuia, nici o norma legală neacordându-i asemenea împuterniciri. Faţa de cele arătate, rezultă ca art. 19 alin. 1 din Legea nr. 85/1992 menţine în fond nulitatea existenta anterior, astfel încât textul nu are caracter retroactiv. Ultima critica formulată de recurent, de asemenea, nu poate fi reţinută, deoarece, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii, astfel încât, în speta, instanţa de fond este ţinuta numai de respectarea interpretării date cu privire la constituţionalitatea art. 19 din Legea nr. 85/1992. Desigur, alte aspecte decît cele privind constituţionalitatea acestui articol sunt de competenţa exclusiva a aprecierii judecătorului a quo. Pentru considerentele menţionate, având în vedere şi prevederile art. 144 lit. c) şi art. 145 alin. (2) din Constituţie, ale art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi ale art. 25 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,În numele legiiDECIDE:Respinge recursul declarat de Dragan Ovidiu împotriva Deciziei nr. 41 din 4 mai 1994 a Curţii Constituţionale. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 1 martie 1995. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. dr. VASILE GIONEAMagistrat-asistent,Constantin Burada––––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește