DECIZIE nr. 229 din 15 februarie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5-15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorDaniela Ramona Mariţiu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5-15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Final Construct” – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 15.497/302/2009 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens face referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 26 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 15.497/302/2009, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5-15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Final Construct” – S.R.L. din Bucureşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prin procedura reglementată de dispoziţiile criticate se încalcă prevederile art. 16, art. 21, art. 24, art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală, precum şi art. 6 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, se creează un dezavantaj debitorului, care este pus în imposibilitatea de a se apăra în mod adecvat, singura probă admisă fiind cea cu înscrisuri, restul probelor fiind inadmisibile.Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 5-15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 31 octombrie 2007, ordonanţă aprobată cu modificări prin Legea nr. 118/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 2 iunie 2008.În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autoarea excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie, art. 24 referitoare la dreptul la apărare şi art. 124 referitoare la înfăptuirea justiţiei. De asemenea, se invocă şi încălcarea prevederilor art. 6 alin. 1 şi ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.I. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5-12 şi art. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007, Curtea constată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor criticate, exemplu fiind Decizia nr. 1.129 din 10 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 23 octombrie 2009, Decizia nr. 1.001 din 7 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 18 noiembrie 2008, sau Decizia nr. 1.116 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008. Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 a fost adoptată pentru a stabili măsuri pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată asumate prin contracte comerciale şi pentru stabilirea unei proceduri simplificate de soluţionare a acţiunilor în justiţie având ca obiect asemenea obligaţii.Prevederile de lege criticate sunt în sensul aplicării principiului rolului activ al judecătorului, care, la soluţionarea pricinilor în primă instanţă, are obligaţia de a încerca împăcarea părţilor. Împrejurarea că, potrivit art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007, judecătorul citează părţile pentru explicaţii şi lămuriri şi stăruie în efectuarea plăţii sumei datorate înseamnă că hotărârea se va pronunţa numai după ce judecătorul va analiza toate probele aflate la dosar, inclusiv pe cele propuse de debitor. Mai mult, art. 2 din ordonanţă prevede că procedura reglementată de acest act normativ vizează exclusiv creanţele certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale, iar art. 10 dispune că ordonanţa de plată se va emite numai în urma verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse potrivit art. 6 alin. (2), a declaraţiilor părţilor, precum şi a celorlalte probe administrate, instanţa constatând că cererea este întemeiată.Pe de altă parte, dispoziţiile art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 dau posibilitatea contestării de către debitor a ordonanţei de plată şi reglementează procedura pentru exercitarea căii de atac. Aşa fiind, se constată că prevederile din ordonanţă criticate de autoarea excepţiei nu numai că nu încalcă dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate, ci, dimpotrivă, dau expresie acestora.Întrucât nu au apărut împrejurări noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie, soluţia adoptată în precedent, precum şi considerentele pe care aceasta se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.II. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13-14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007, Curtea constată că aceasta este inadmisibilă, textul de lege criticat neavând legătură cu cauza, întrucât la momentul ridicării excepţiei de neconstituţionalitate nici măcar nu s-a emis ordonanţa de plată.Or, cererea în anulare este o cale de atac împotriva acestei ordonanţe, iar excepţia de neconstituţionalitate nu poate privi o eventualitate, interesul celui ce ridică excepţia trebuind să fie născut, actual şi direct. De asemenea, contestaţia la executare este o etapă procedurală ulterioară emiterii ordonanţei de plată şi a cererii de anulare în cazul în care aceasta a fost introdusă.În aceste condiţii, aceste prevederi legale criticate nu îndeplinesc condiţia legăturii cu cauza prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.A admite că un atare text de lege ar avea legătură cu cauza ar însemna ca în anumite faze procesuale să se poată ridica excepţii de neconstituţionalitate care să vizeze alte faze procesuale, ceea ce este inadmisibil.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:I. Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5-12 şi art. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Final Construct” – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 15.497/302/2009 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.II. Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13-14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 februarie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Daniela Ramona MariţiuCURTEA CONSTITUŢIONALĂ––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește