DECIZIE nr. 227 din 7 martie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorAntonia Constantin – procurorValentina Bărbăţeanu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Ahmad Samer, Mohana Somia, Ahmad Durid, Ahmad Sara, Ahmad Rita, Chen Chongsheng, Ye Lifeng, He Tiaohong, Farfour Ali şi Zhou Tianfeng în dosarele nr. 6.492/RF/2005, nr. 2.904/RF/2005, nr. 6.056/RF/2005, nr. 5.667/RF/2005 şi nr. 7.119/RF/2005 ale Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, cauze înregistrate la Curtea Constituţională sub nr. 941D/2005, nr. 943D/2005, nr. 944D/2005, nr. 1.020D/2005 şi nr. 1.022D/2005.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 28 februarie 2006, când Curtea a dispus conexarea dosarelor nr. 943D/2005, nr. 944D/2005, nr. 1.020D/2005 şi nr. 1.022D/2005 la Dosarul nr. 941D/2005, care a fost primul înregistrat, şi amânarea pronunţării pentru data de 7 martie 2006, pentru motivele arătate în încheierea de la acea dată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin încheierile din 10 noiembrie 2005, 17 noiembrie 2005 şi 8 decembrie 2005, pronunţate în dosarele nr. 6.492/RF/2005, nr. 2.904/RF/2005, nr. 6.056/RF/2005, nr. 5.667/RF/2005 şi nr. 7.119/RF/2005, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1), art. 5 lit. b) şi art. 5 alin. (1) pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România. Excepţiile au fost ridicate de Ahmad Samer, Mohana Somia, Ahmad Durid, Ahmad Sara, Ahmad Rita, Chen Chongsheng, Ye Lifeng, He Tiaohong, Farfour Ali şi Zhou Tianfeng în cauze civile având ca obiect soluţionarea recursurilor introduse împotriva unor sentinţe prin care le-au fost respinse plângerile formulate împotriva hotărârilor Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de respingere a cererilor de acordare a statutului de refugiat.În motivările excepţiilor de neconstituţionalitate având un conţinut similar se susţine că textele de lege criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 22 alin. (2), celor ale art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. Se consideră că acestea nu îndeplinesc criteriul de calitate prevăzut de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nefiind suficient de accesibile şi precise încât să înlăture orice risc de arbitrariu. Se arată că lipsa de claritate a textelor de lege criticate generează confuzii între principiile şi regulile de soluţionare a cererii de recunoaştere a statutului de refugiat şi cele specifice cererii de acordare a protecţiei umanitare condiţionate. De asemenea, se susţine că lipsa de claritate a dispoziţiilor de lege criticate permite interpretări eronate cu privire la natura şi conţinutul pedepselor şi tratamentelor inumane ori degradante, astfel cum au fost definite în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţiile de neconstituţionalitate sunt neîntemeiate.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 este neîntemeiată. Menţionează, în motivarea acestei opinii, jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 sunt constituţionale. Invocă, în acest sens, cele reţinute de Curtea Constituţională în considerentele deciziilor nr. 151/2003 şi nr. 478/2005 prin care a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Faţă de obiectul excepţiei de neconstituţionalitate menţionat în încheierile de sesizare, Curtea constată că, în urma republicării Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, în realitate, prevederile art. 5 pct. 2 care au următorul conţinut:– Art. 5 pct. 2: "Protecţia umanitară condiţionată se poate acorda străinului care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) şi cu privire la care există motive serioase să se creadă că, dacă va fi returnat în ţara de origine, riscă să sufere o vătămare a drepturilor sale, constând în: (…)2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante;".În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Constituţie şi celor ale art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la interzicerea torturii şi a pedepselor şi tratamentelor inumane ori degradante, precum şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate au mai format, în repetate rânduri, obiect al controlului de constituţionalitate, cu o motivare similară şi prin raportare la aceleaşi prevederi constituţionale şi convenţionale ca şi în cauza de faţă. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 21 din 12 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 7 februarie 2006, Curtea a respins excepţia ca neîntemeiată. Soluţia pronunţată prin decizia menţionată, precum şi considerentele care au stat la baza acesteia îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, neintervenind elemente noi de natură să modifice jurisprudenţa Curţii.Astfel, în jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională a statuat că legiuitorul a reglementat, ca formă de protecţie pentru străinul care nu îndeplineşte condiţiile acordării statutului de refugiat, posibilitatea acordării protecţiei umanitare condiţionate, acest beneficiu acordat de statul român fiind în deplină concordanţă şi cu reglementările internaţionale referitoare la statutul şi regimul refugiaţilor.În ceea ce priveşte susţinerea autorilor excepţiei în sensul că textul de lege criticat este insuficient de clar şi de precis, Curtea a reţinut că aprecierea conţinutului şi a înţelesului termenilor dintr-un text de lege nu intră în competenţa instanţei de contencios constituţional, ci în competenţa instanţelor de drept comun sesizate cu judecarea contestaţiilor.De altfel, referitor la respectarea criteriului calităţii legii în cadrul procesului de legiferare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că previzibilitatea consecinţelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naştere la o rigiditate excesivă a reglementării (cauza Reckvιnyi contra Ungariei, 1999).Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Ahmad Samer, Mohana Somia, Ahmad Durid, Ahmad Sara, Ahmad Rita, Chen Chongsheng, Ye Lifeng, He Tiaohong, Farfour Ali şi Zhou Tianfeng în dosarele nr. 6.492/RF/2005, nr. 2.904/RF/2005, nr. 6.056/RF/2005, nr. 5.667/RF/2005 şi nr. 7.119/RF/2005 ale Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 martie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește