DECIZIE nr. 227 din 19 februarie 2009

privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAntonia Constantin – procurorPaul Mihai Cotta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Farmacia Diana” – S.R.L. din Dej într-o cauză civilă având ca obiect o acţiune în constatarea dreptului de proprietate.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 9 iulie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 358/117/2008, Tribunalul Cluj – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Farmacia Diana” – S.R.L. din Dej într-o cauză civilă având ca obiect o acţiune în constatarea dreptului de proprietate.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că prevederile art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990, prin raportare la dispoziţiile art. 475 şi 480 din Codul civil contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), întrucât, prin instituirea unei prezumţii legale de proprietate în favoarea persoanelor juridice de drept privat, creează o discriminare pozitivă; ale art. 44 alin. (1), deoarece prezumţia legală de proprietate încalcă limitele prevăzute de teza finală a alin. (1), iar sensul noţiunii de patrimoniu este confuz, pentru că pot face parte din patrimoniu doar bunurile deţinute cu titlu de proprietate; ale art. 44 alin. (2), deoarece dreptul de proprietate nu este ocrotit şi garantat în mod egal de lege; ale art. 45, întrucât restrâng libertatea accesului la activitatea economică prin atribuirea, în patrimoniu, în mod discriminatoriu, a unor bunuri proprietate; ale art. 136 alin. (2) şi (4), pentru că bunurile proprietate publică nu pot fi date persoanelor de drept privat.Tribunalul Cluj – Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Deşi Legea nr. 15/1990 este anterioară Constituţiei, Curtea Constituţională este competentă să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate, deoarece, prin modificările ulterioare, această lege a fost preluată de sistemul normativ al regimului constituţional actual.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 8 august 1990, cu modificările ulterioare, având următorul cuprins:– Art. 20 alin. 2: "Bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepţia celor dobândite cu alt titlu."Autoarea excepţiei a solicitat examinarea constituţionalităţii dispoziţiilor criticate prin raportare la art. 475 şi 480 din Codul civil, însă Curtea reţine că nu poate exercita controlul de constituţionalitate, întrucât autoarea nu a motivat excepţia şi sub acest aspect, ci s-a mărginit să enunţe doar aceste articole.Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate sunt cuprinse la art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul de proprietate privată, art. 45 referitor la libertatea economică şi art. 136 alin. (2) şi (4) referitor la proprietate.Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta urmează să fie respinsă. Astfel, prevederile art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 au fost supuse, în mai multe rânduri, controlului de constituţionalitate prin raportare la dispoziţiile constituţionale invocate şi în prezenta cauză, soluţia constantă fiind aceea de respingere ca neîntemeiate a criticilor de neconstituţionalitate.În acest sens este şi Decizia nr. 250 din 18 septembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 746 din 22 noiembrie 2001, în care Curtea a statuat că dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate se integrează, în realitate, în ansamblul normelor prin care legiuitorul preconstituţional a stabilit bazele unui sistem economic compatibil cu regulile economiei de piaţă, sistem bazat pe proprietatea privată, opus esenţial sistemului economic centralizat, pe care l-a înlocuit şi care se baza pe proprietatea de stat.Aşadar, întrucât Legea nr. 15/1990 este actul normativ care a reglementat reforma economiei româneşti prin declanşarea procesului de privatizare, nu se poate susţine că dispoziţiile criticate sunt contrare art. 45 din Constituţie referitor la libertatea economică.Cu privire la susţinerea că noţiunea de patrimoniu este confuză, Curtea Constituţională a statuat prin Decizia nr. 37 din 3 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 8 iulie 1996, că „aceste prevederi legale reglementează două componente distincte ale patrimoniului societăţilor comerciale: bunuri aflate în proprietate şi bunuri dobândite cu alt titlu. Dacă interpretarea acestei ultime părţi a textului ar putea conduce la concluzii neconforme cu Constituţia, aceasta este o problemă ce nu intră în câmpul de acţiune al contenciosului constituţional”, ci al instanţelor de judecată.Deoarece nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.În ceea ce priveşte critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, considerăm că este neîntemeiată, deoarece egalitatea este un drept fundamental aplicabil persoanelor fizice, nu şi persoanelor juridice, cum este cazul în speţă, cu scop patrimonial.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Farmacia Diana” – S.R.L. în Dosarul nr. 358/117/2008 al Tribunalului Cluj – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 februarie 2009.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Paul Mihai Cotta–––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește