Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 819 din 13 noiembrie 2002
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, şi a dispoziţiilor art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 548/1999 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor
Nicolae Popa – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorLucian Stangu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorIoan Vida – judecătorGabriela Ghita – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, şi a dispoziţiilor art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 548/1999 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Piscicolă” – S.A. Giurgiu în Dosarul nr. 1.634/2001 al Judecătoriei Giurgiu.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibila, pentru motivul ca autorul excepţiei nu indica textele constituţionale pretinse a fi incalcate, contravenind astfel prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, şi pentru ca vizează dispoziţiile unei hotărâri a Guvernului, incalcand astfel prevederile art. 144 lit. c) din Constituţie privind competenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 16 mai 2001, pronunţată în Dosarul nr. 1.634/2001, Judecătoria Giurgiu a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, şi a dispoziţiilor art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 548/1999 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Piscicolă” – S.A. Giurgiu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile legale criticate încalcă dreptul de proprietate publică al statului. În opinia autorului excepţiei societăţile comerciale "au numai un drept de administrare pentru terenurile situate permanent sub luciu de apa, aflate în proprietatea publică a statului şi ele nu pot fi obligate sa restituie în suprafaţa egala teren de aceeaşi calitate".Judecătoria Giurgiu apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata.Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază ca excepţia este inadmisibila din două considerente:– sunt incalcate prevederile imperative ale art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora „Sesizările trebuie făcute în forma scrisă şi motivate”, autorul excepţiei neindicand textele constituţionale pretins incalcate;– Curtea este sesizată şi cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a unei hotărâri a Guvernului, fapt care excede competentei Curţii Constituţionale, expres şi limitativ prevăzută de Constituţie.Guvernul observa, de asemenea, ca autorul excepţiei nu indica prevederea constituţională presupusa a fi incalcata. Se arata ca din modul în care este formulată excepţia rezultă ca este criticata de fapt numai teza a doua a alin. (1) al art. 44 din Legea nr. 18/1991, republicată, potrivit căreia societăţile comerciale sunt obligate, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991, la compensarea, în suprafaţa egala, cu teren de aceeaşi calitate, a suprafeţelor arătate în text, aceste terenuri urmând sa treacă în proprietatea comunelor, oraşelor şi a municipiilor, după caz, şi în administrarea primăriilor. În opinia Guvernului aceasta critica nu are legătură cu încălcarea regimului proprietăţii publice, invocată de autorul excepţiei.Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor şi al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea retine următoarele:Art. 144 din Constituţie, enumerand atribuţiile Curţii Constituţionale, prevede la lit. c) ca aceasta "hotărăşte asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor", dispoziţie preluată şi de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată. Aceste dispoziţii constituţionale şi legale sunt de stricta interpretare.În cauza de faţa autorul excepţiei a invocat şi neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 548/1999 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor.Rezultă, asadar, ca excepţia ridicată este contrară prevederilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, iar potrivit alin. (6) al aceluiaşi articol din lege, instanţa de judecată trebuia sa o respingă, ca fiind inadmisibila, printr-o încheiere motivată, fără a sesiza Curtea Constituţională. Întrucât instanţa de judecată nu a aplicat aceste dispoziţii legale, Curtea urmează sa respingă excepţia privind aceste dispoziţii, ca fiind inadmisibila.Asadar, Curtea va exercita controlul de constituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 44 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, dispoziţii care au următorul conţinut:"(1) Terenurile provenite din fostele izlazuri comunale, transmise unităţilor de stat şi care, în prezent, sunt folosite ca păşuni, fanete şi arabil, vor fi restituite în proprietatea comunelor, oraşelor şi a municipiilor, după caz, şi în administrarea primăriilor, pentru a fi folosite ca păşuni comunale şi pentru producerea de furaje sau seminţe de culturi furajere. Fac excepţie suprafeţele ocupate cu vii, pomi, seminceri furajeri, heleşteie, lacuri sau cele destinate producerii de legume, fructe ori alta materie prima pentru fabricile de conserve, orezării şi câmpuri experimentale, destinate cercetării agricole, ce vor fi compensate în suprafaţa egala cu teren de aceeaşi calitate de către societăţile comerciale pe acţiuni, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi."Autorul excepţiei susţine ca aceste prevederi legale încalcă dreptul de proprietate publică al statului, contravenind art. 135 din Legea fundamentală.Examinând excepţia ridicată, Curtea constata ca textul legal ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate a avut ca scop reconstituirea în proprietatea comunelor, oraşelor şi municipiilor şi în administrarea primăriilor a terenurilor provenite din fostele izlazuri comunale, transmise unităţilor de stat şi care, în prezent, sunt folosite ca păşuni, fanete şi arabil pentru a fi folosite ca păşuni comunale şi pentru producerea de furaje sau seminţe de culturi furajere. Restituirea nu urma să se facă, potrivit textului de lege, în cazul suprafeţelor de teren făcând parte din categorii de folosinţă superioare pasunilor, fanetelor şi arabile, ipoteza în care societăţile comerciale deţinătoare urmau sa compenseze suprafeţele respective cu altele de aceeaşi calitate. Soluţia de restituire a unor asemenea categorii de terenuri cuprinse în art. 44 din Legea fondului funciar este rezultatul opţiunii legiuitorului şi are la baza exercitarea dreptului pe care statul îl avea de a decide asupra modului în care aveau să fie reparate injustitiile şi abuzurile săvârşite în trecut cu privire la proprietatea funciară.În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 346 din 18 decembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 14 ianuarie 2002.Atât considerentele, cat şi soluţia din aceasta decizie îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauza, neexistand elemente noi de natura a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.Faţa de cele mai sus arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Piscicolă” – S.A. Giurgiu în Dosarul nr. 1.634/2001 al Judecătoriei Giurgiu.2. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 548/1999 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 septembrie 2002.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Maria Bratu–––