DECIZIE nr. 226 din 3 iulie 2001

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorGabriela Ghita – procurorDoina Suliman – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Adrian Alexandru Niculescu în Dosarul nr. 1.254/2000 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 26 iunie 2001 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea la 3 iulie 2001.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 16 octombrie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 1.254/2000, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Excepţia a fost ridicată de Adrian Alexandru Niculescu într-o cauza în contencios administrativ, în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naţionale. Prin acţiunea formulată autorul excepţiei solicita anularea Ordinului de zi pe unitate nr. 51 din 27 iunie 2000, prin care s-au dispus încetarea contractului sau de muncă, precum şi reincadrarea sa pe o funcţie similară celei deţinute.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca art. 6 lit. a) din Legea nr. 188/1999 „contravine literei şi spiritului tratatelor internaţionale de drepturile omului pe care România le-a ratificat şi care fac parte din dreptul intern al României”, în sensul că discrimineaza cetăţenii români „pe baza dublei sau multiplei lor cetăţenii”. Se apreciază ca prevederile art. 16 alin. (3) trebuie coroborate cu cele ale art. 20 din Constituţie. Or, potrivit tratatelor internaţionale discriminarea de orice fel este interzisă. În acest sens autorul excepţiei face referire la prevederile art. 2 şi ale art. 21 pct. 1 şi 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, la cele ale art. 2 pct. 2 şi ale art. 6 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, precum şi la prevederile art. 2 pct. 1 şi ale art. 25 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. (5.9) şi ale art. (7.5) din Documentul Reuniunii de la Copenhaga, considerându-se ca „a discrimina un cetăţean român pentru faptul ca are şi cetăţenia unui stat membru U.E. apare ca o negare a însuşi obiectivului politicii de integrare”.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ, exprimandu-şi opinia, apreciază ca dispoziţiile art. 6 lit. a) din Legea nr. 188/1999 sunt constituţionale în raport cu prevederile art. 16 alin. (3), corelate cu cele ale art. 20 din Constituţie.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, apreciază, pe de o parte, ca autorul excepţiei nu a precizat textul constituţional infrant de dispoziţiile legale criticate, iar pe de altă parte, considera ca, "fiind vorba despre un act administrativ […], sesizarea formulată nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale".Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 lit. a) din Legea nr. 188/1999 este neîntemeiată. Se arata ca „ocuparea unei funcţii sau demnitati publice de către persoane cu dubla cetăţenie constituie o imposibilitate juridică, cumulul obligaţiei de fidelitate, în cazul persoanelor cu dubla cetăţenie, fiind, prin natura sa, incompatibil imperativului moral ce tine de esenta normelor dreptului constituţional”, astfel ca dispoziţiile legale criticate sunt în concordanta cu normele şi principiile constituţionale invocate, precum şi cu cele ale tratatelor internaţionale în materie.Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepţiei ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei şi ale părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6 lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 8 decembrie 1999, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul conţinut: „Poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoarele condiţii: a) are numai cetăţenia română şi domiciliul în România;”. Autorul excepţiei considera ca acest text de lege este neconstitutional „în sensul discriminarii pe baza dublei cetăţenii a cetăţenilor români”. În speta se apreciază ca este încălcat dreptul la munca, ceea ce reprezintă pentru autorul excepţiei dreptul de a accede „într-o anume structura şi poziţie care este asimilată funcţiei publice”. Este adevărat, susţine autorul excepţiei, ca art. 6 lit. a) din Legea nr. 188/1999 este conform prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (3), potrivit cărora: „Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţara”, dar acest text trebuie interpretat şi aplicat asa cum precizează art. 20 din Constituţie, şi anume: „(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.(2) Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale." … În acest sens sunt invocate următoarele reglementări din pactele şi tratatele internaţionale:a) Art. 2 şi art. 21 pct. 1 şi 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului: … – Art. 2: "1. Fiecare se poate prevala de toate drepturile şi de toate libertăţile proclamate în prezenta Declaraţie, fără nici o deosebire, în special de rasa, de culoare, de sex, de limba, de religie, de opinie politica sau de orice alta opinie, de origine naţionala sau socială, de avere, de naştere sau decurgând din orice alta situaţie.2. Pe lângă aceasta, nu se va face nici o deosebire bazată pe statutul politic, juridic sau internaţional al tarii sau al teritoriului de care aparţine o persoană, fie aceasta ţara sau teritoriu independente, sub tutela, neautonome sau supuse unei limitări oarecare a suveranităţii.";– Art. 21 pct. 1 şi 2: "1. Orice persoană are dreptul sa participe la conducerea treburilor publice ale tarii sale, fie direct, fie prin intermediul unor reprezentanţi liber aleşi.2. Orice persoană are dreptul de acces, în condiţii de egalitate, la funcţiile publice ale tarii sale.";b) Art. 2 pct. 2 şi art. 6 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale: … – Art. 2 pct. 2: "Statele părţi la prezentul Pact se angajează sa garanteze ca drepturile enunţate în el vor fi exercitate fără nici o discriminare intemeiata pe rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine naţionala sau socială, avere, naştere sau pe orice alta împrejurare.";– Art. 6 pct. 1: "Statele părţi la prezentul Pact recunosc dreptul la munca ce cuprinde dreptul pe care îl are orice persoană de a obţine posibilitatea să-şi câştige existenta printr-o munca liber aleasă sau acceptată şi vor lua măsuri potrivite pentru garantarea acestui drept.";c) Art. 2 pct. 1 şi art. 25 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice: … – Art. 2 pct. 1: "Statele părţi la prezentul Pact se angajează să respecte şi sa garanteze tuturor indivizilor care se găsesc pe teritoriul lor şi ţin de competenţa lor drepturile recunoscute în prezentul Pact, fără nici o deosebire, în special de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine naţionala sau socială, avere, naştere sau intemeiata pe orice alta împrejurare.";– Art. 25: "Orice cetăţean are dreptul şi posibilitatea, fără nici una din discriminarile la care se referă articolul 2 şi fără restrictii nerezonabile:a) de a lua parte la conducerea treburilor publice, fie direct, fie prin intermediul unor reprezentanţi liber aleşi; … b) de a alege şi de a fi ales, în cadrul unor alegeri periodice, oneste, cu sufragiu universal şi egal şi cu scrutin secret, asigurând exprimarea libera a voinţei alegătorilor; … c) de a avea acces, în condiţii generale de egalitate, la funcţiile publice din ţara sa."; … d) Art. (5.9) şi art. (7.5) din Documentul Reuniunii de la Copenhaga din cadrul Dimensiunii Umane a OSCE: … – Art. (5.9): "Toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au dreptul, fără nici o discriminare, la o protecţie egala prin lege. În aceasta privinta, legea interzice orice discriminare şi garantează tuturor persoanelor o protecţie egala şi efectivă contra oricărei discriminări, oricare ar fi motivele acesteia.";– Art. (7.5): "Vor respecta dreptul cetăţenilor de a solicita funcţii politice sau publice, cu titlu individual sau ca reprezentanţi ai unor partide politice sau organizaţii, fără discriminare."Examinând excepţia, Curtea retine ca, recunoscând concordanta deplina a dispoziţiilor art. 6 lit. a) din Legea nr. 188/1999 cu prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (3), autorul excepţiei a solicitat un control întemeiat pe art. 20 din Constituţie, relativ la preeminenta reglementărilor internaţionale privitoare la drepturile omului în caz de conflict cu dreptul intern.Analizând aceasta solicitare, Curtea observa ca adevăratul temei al exercitării dreptului de care autorul excepţiei arata ca ar fi lipsit este art. 38 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia "Dreptul la munca nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei şi alegerea locului de muncă sunt libere".Curtea constata ca dispoziţiile art. 6 lit. a) din Legea nr. 188/1999, cu modificările şi completările ulterioare, se regăsesc în prevederile art. 16 alin. (3) din Constituţie, prevederi ce urmează să fie interpretate în corelatie cu cele cuprinse în art. 50 din Constituţie, potrivit cărora „(1) Fidelitatea faţă de ţara este sacră. (2) Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţa a obligaţiilor ce le revin […]”. În aceasta lumina fidelitatea faţă de ţara apare ca o obligaţie esenţială ce rezultă din raportul de cetăţenie, raport definitoriu în condiţionarea de către legiuitor a accesului la anumite funcţii sau demnitati publice. Accesul persoanei la o funcţie sau o demnitate publică, în raport cu o asemenea condiţie, se regaseste şi în norme şi prevederi din documentele internaţionale citate chiar de către autorul excepţiei. Astfel Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, în art. 21 pct. 2, statuează ca „Orice persoană are dreptul de acces, în condiţii de egalitate, la funcţiile publice ale tarii sale”, iar Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, în art. 25, prevede: „Orice cetăţean are dreptul: […] c) de a avea acces, în condiţii generale de egalitate, în funcţiile publice din ţara sa.”De asemenea, Curtea constata ca dispoziţiile legale criticate nu încalcă nici art. 38 alin. (1) din Constituţie, deoarece dreptul la munca consfintit prin acest text constituţional nu poate fi redus la dreptul de acces într-o anumită poziţie asimilată funcţiei publice sau chiar într-o asemenea funcţie.În realitate exerciţiul dreptului la munca poate fi supus unor condiţionari (de studii, vârsta etc.), care nu pot fi interpretate ca fiind o ingradire a dreptului la munca. La aceste condiţii, în cazul funcţiei publice, se adauga şi alte cerinţe specifice.Curtea constata ca textul de lege criticat este în deplina concordanta cu reglementările internaţionale invocate în susţinerea excepţiei. Astfel Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, în art. 6, recunoaşte dreptul la munca în aceleaşi condiţii ca şi art. 23 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu precizarea ca, în conformitate cu art. 2 din acest pact, îndeplinirea obligaţiilor stabilite prin dispoziţiile lui se va realiza progresiv şi în raport cu drepturile omului şi cu posibilităţile fiecărei economii naţionale, iar prohibirea oricăror discriminări (enuntata la pct. 2 al art. 2) nu se opune unor circumstantieri, textul reglementand chiar unele restrictii (art. 4 şi 5). De asemenea, Curtea constata ca, într-adevăr, exerciţiul acestui drept este aparat, potrivit art. 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, împotriva oricărui fel de discriminare, dar în conformitate cu art. 29 pct. 2, care proclama ca "[…] fiecare persoana este supusă numai ingradirilor stabilite de lege în scopul exclusiv al asigurării recunoaşterii şi respectului drepturilor şi libertăţilor celorlalţi şi în vederea satisfacerii cerinţelor juste ale moralei, ordinii publice şi bunastarii generale într-o societate democratica." În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 19 pct. 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, în virtutea cărora exercitarea libertăţilor poate fi supusă anumitor limitări, care trebuie însă stabilite în mod expres prin lege şi care sunt necesare, printre altele, apărării securităţii naţionale sau ordinii publice.Printr-un alt rationament, dar în acelaşi context de exigente în ceea ce priveşte interpretarea sistematica a art. 21 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, Curtea observa ca reglementarea are în vedere accesul la funcţii publice eligibile, câtă vreme sunt evocate, ca valori supreme aparate, exprimarea voinţei populare prin alegeri nefalsificate, voinţa poporului constituind baza puterii de stat, iar alegerile întemeindu-se pe proceduri care să asigure libertatea votului. În acelaşi sens este şi art. 25 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. Acest text este aproape identic cu cel al art. 21 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, numai ca aspectul de drept politic, legat de alegeri libere, periodice, candidaturi depuse în condiţii egale etc., este şi mai evident decât în Declaraţia Universala a Drepturilor Omului. Prevederile primului alineat conţin o precizare în plus: drepturile respective sunt exercitate fără restrictii rezonabile, ceea ce implica posibilitatea existenţei unor condiţionari în exerciţiul acestor drepturi. În aceste condiţii interdicţia oricărei discriminări nu mai apare ca fiind nelimitată, pretandu-se, în cazul reglementării ei prin lege, la o fireasca cercetare a condiţiei de rezonabilitate.În aceste condiţii rezultă ca, în orice caz, în speta de faţa aceste doua reglementări, precum şi cele ale art. (5.9) şi ale art. (7.5) din Documentul Reuniunii de la Copenhaga din 1990, care interzic orice discriminare în exercitarea drepturilor cetăţenilor, inclusiv cele de a solicita funcţii politice sau publice, nu îşi găsesc aplicaţie.În fine, în considerarea reglementărilor internaţionale arătate mai sus Curtea constata ca dispoziţiile legale criticate trebuie raportate la limitele exerciţiului unor drepturi, prevăzute la art. 49 din Constituţie, fiind întrunite cerinţele acestuia, întrucât condiţionarea impusa de textul legii este dictata de considerente privind apărarea siguranţei naţionale, cu respectarea unei condiţii de rezonabilitate, care, în cauza de faţa, este îndeplinită.Curtea observa, de asemenea, ca, deşi în plan doctrinar sintagma funcţiile şi demnităţile publice ar putea suscita discuţii şi critici privitoare la sfera şi întinderea acestora într-un domeniu sau altul al vieţii social-politice, Curtea nu are competenţa de a modifica, restrânge sau largi textul legii fără riscul de a se transforma în legislator pozitiv, substituindu-se astfel Parlamentului, unica autoritate legiuitoare.Dintr-o alta perspectiva Curtea ar fi indreptatita să constate şi existenta unei cauze de inadmisibilitate în speta, în temeiul faptului ca în realitate, prin excepţia de neconstituţionalitate se solicita Curţii ca, pe cale de interpretare, sa declare un text din Constituţie ca fiind în afară cadrului convenţional internaţional privind drepturile omului. Într-o atare situaţie, în condiţiile în care Curtea ar admite excepţia, ar proceda ea însăşi la revizuirea Constituţiei, efectul deciziei fiind acela de anihilare a aplicării textului.Curtea şi-ar extinde astfel limitele propriei sale competente. Curtea va proceda însă la respingerea pe fond a execeptiei, constatând excepţia ca fiind neîntemeiată.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată Adrian Alexandru Niculescu în Dosarul nr. 1.254/2000 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 iulie 2001.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Doina Suliman────────────

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește