DECIZIE nr. 226 din 18 mai 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282^1 din Codul de procedură civilă



Nicolae Popa – preşedinteCostică Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorLucian Stângu – judecătorIoan Vida – judecătorDana Titian – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Georgeta Dumitrache în Dosarul nr. 8.317/2003 al Tribunalului Iaşi.La apelul nominal se prezintă autoarea excepţiei, reprezentată prin avocat Ion Ionescu, lipsind partea Angela Mereu, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Avocatul autoarei excepţiei susţine neconstituţionalitatea textului de lege criticat, arătând că prin eliminarea căii de atac a apelului în cauzele care au un obiect în valoare de până la 200 milioane lei inclusiv se creează o discriminare nejustificată între persoanele ce se adresează justiţiei, fapt ce are ca efect restrângerea drepturilor procesuale ale acestora, cu încălcarea art. 53 din Constituţie, republicată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, apreciind că legiuitorul este unica autoritate competentă a stabili procedura de judecată, precum şi căile de atac ce urmează a fi exercitate de părţi în considerarea unor situaţii speciale. În ceea ce priveşte invocarea art. 53 din Constituţie, republicată, se arată că această dispoziţie nu are legătură cu prevederea legală ce face obiectul controlului de constituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 3 decembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 8.317/2003, Tribunalul Iaşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Georgeta Dumitrache.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea susţine că în cazul în care instanţa consideră că acţiunea de stabilire a răspunderii pentru fapta proprie sau pentru fapta altuia are caracterul unei acţiuni de plată a unei sume de bani se ajunge la situaţia vădit discriminatorie în care persoana vătămată prin săvârşirea unei fapte de natură penală, care nu are posibilitatea de a se constitui parte civilă în cadrul procesului penal, nu beneficiază de acelaşi tratament din partea legii şi a instanţelor judecătoreşti ca persoana care are această posibilitate şi deci îşi poate valorifica pretenţiile utilizând două căi de atac. Mai mult, aceasta din urmă persoană poate solicita despăgubiri peste limita prevăzută de art. 282^1 alin. 2, respectiv peste 200 milioane lei, numai pentru a putea beneficia de trei grade de jurisdicţie, ceea ce, în opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, este în contradicţie cu principiile fundamentale ale dreptului.Tribunalul Iaşi apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 282^1 din Codul de procedură civilă este neîntemeiată, arătând că textul criticat este conform dispoziţiilor art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, republicată, precum şi celor statuate de Curtea Constituţională prin Decizia Plenului nr. 1/1994, în sensul că legiuitorul este abilitat a institui reguli procedurale speciale, în considerarea unor situaţii deosebite pe care le identifică şi le reglementează ca atare. Astfel, dreptul de a exercita o cale de atac poate fi supus anumitor limitări, legiuitorul având largi posibilităţi de apreciere cu privire la acest aspect, aşa cum s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza „Leander împotriva Suediei”, 1987.Pe de altă parte, egalitatea cetăţenilor în faţa legii nu exclude, ci implică tratamente diferite pentru situaţii diferite, excluzând doar diferenţierea de tratament în situaţii identice.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului.Guvernul arată că prin textul de lege criticat Codul de procedură civilă asigură, în mod egal, tuturor persoanelor interesate în realizarea aceloraşi categorii de drepturi acelaşi regim juridic constând în accesul liber la justiţie şi în exercitarea neîngrădită a drepturilor şi garanţiilor procesuale. Astfel, se instituie reglementări speciale, adecvate soluţionării optime a cererilor în justiţie, de natură a înlătura orice posibilitate de tergiversare şi compromitere a scopului înfăptuirii cu operativitate a actului de justiţie.Avocatul Poporului apreciază că principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, astfel încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Instituirea regulilor de acces al justiţiabililor la exercitarea căilor de atac nu contravine acestui principiu, deoarece în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, procedura de judecată se stabileşte prin lege. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 282^1 din Codul de procedură civilă în raport cu dispoziţiile art. 21 din Constituţie, republicată, se apreciază că aceasta este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu afectează drepturile procesuale ale părţilor şi nu îngrădeşte exercitarea dreptului pe care îl are orice persoană de a se adresa justiţiei.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate formulată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 282^1 din Codul de procedură civilă. Textul legal criticat are următorul conţinut: "Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreţinere, obligaţii de plată a unei sume de bani sau de predare a unui bun mobil, în valoare de până la 200 milioane lei inclusiv, acţiunile posesorii, cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.Hotărârile instanţelor judecătoreşti prin care se soluţionează plângerile împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate nu sunt supuse apelului, dacă legea nu prevede altfel."Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) şi ale art. 21 din Constituţie, republicată, care au următorul conţinut:– Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.(2) Nimeni nu este mai presus de lege."; … – Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. … (3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. … (4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite." … În argumentarea criticii formulate, autorul excepţiei susţine, în esenţă, că, prin limitarea dreptului de a ataca cu apel unele hotărâri judecătoreşti date în primă instanţă în soluţionarea cererilor introduse pe cale principală, art. 282^1 din Codul de procedură civilă creează o discriminare în modalitatea de exercitare a drepturilor procesuale, încălcându-se totodată principiul constituţional al accesului liber la justiţie.Curtea reţine că textul legal criticat nu conţine nici o dispoziţie discriminatorie, regimul juridic diferit – constând în aceea că hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă privind pensiile de întreţinere, obligaţiile de plată a unei sume de bani sau de predare a unui bun mobil, în valoare de până la 200 milioane lei inclusiv, acţiunile posesorii, cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii sau hotărârile instanţelor judecătoreşti prin care se soluţionează plângerile împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate nu pot fi atacate cu apel, ci numai cu recurs – fiind determinat de deosebirea de situaţii care impune soluţii legislative diferite în vederea asigurării celerităţii soluţionării cauzelor aflate pe rolul instanţelor. Aşa fiind, cu privire la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, republicată, Curtea constată că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 21 din Constituţie, republicată, Curtea face trimitere la Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, prin care s-a statuat că semnificaţia art. 21 alin. (2) din Constituţie, republicată, potrivit căruia accesul la justiţie nu poate fi îngrădit prin lege, este aceea că nu se poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale nici o categorie sau grup social. Însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. De aceea Curtea Constituţională consideră că instituirea unor reguli speciale privind exercitarea căilor de atac nu contravine, aşa cum susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate, prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie, atâta timp cât, potrivit celor prevăzute de art. 282^1 din Codul de procedură civilă, părţilor interesate le este asigurată posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabilă.De altfel, art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, potrivit căruia "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", precum şi art. 129, care prevede că "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a căilor de atac.Departe de a îngrădi drepturi consacrate constituţional, reglementarea prevăzută de art. 282^1 din Codul de procedură civilă constituie o garanţie a aplicării principiului prevăzut de art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părţilor, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluţionării unui proces. Curtea constată, de asemenea, că reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din aceeaşi convenţie consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie. Totodată Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea pronunţată în cazul "Golder împotriva Regatului Unit", 1975, a statuat că: "Dreptul de acces la tribunale nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care convenţia l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept."În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, republicată, Curtea reţine că acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care, astfel cum s-a arătat anterior, nu s-a constatat.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1, 2, 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Georgeta Dumitrache în Dosarul nr. 8.317/2003 al Tribunalului Iaşi.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 mai 2004.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește