DECIZIE nr. 224 din 7 decembrie 1999

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorPaula C. Pantea – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Agripina Mocodeanu, Ştefan Mocodeanu şi Elena Mocodeanu în Dosarul nr. 11.523/1997 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 30 noiembrie 1999, fiind consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 7 decembrie 1999.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 30 aprilie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 11.523/1997, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Agripina Mocodeanu, Ştefan Mocodeanu şi Elena Mocodeanu în cadrul unei acţiuni civile de evacuare dintr-o locuinta, pentru lipsa titlului locativ.În motivarea excepţiei se arata ca prin textele menţionate s-a introdus un regim discriminatoriu în ceea ce priveşte ocrotirea proprietăţii private, cu încălcarea art. 41 alin. (2) din Constituţie, text care consacra egala ocrotire a acestei proprietăţi, indiferent de titular. Discriminarea provine, în opinia autorilor excepţiei, din durata diferita a prelungirii contractelor de închiriere, de 5 ani, în cazul imobilelor deţinute de stat, şi, respectiv, de cel mult 3 ani, în ipoteza locuinţelor redobândite de foştii proprietari sau de moştenitorii acestora. Inegalitatea în regimul de ocrotire a proprietăţii private se referă, în opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, şi la condiţiile în care are loc prelungirea contractelor de închiriere, pe de o parte, de plin drept, în cazul imobilelor statului, şi, pe de altă parte, numai la cererea chiriaşului în cazul locuinţelor proprietatea persoanelor fizice. Autorii excepţiei au mai precizat ca aproape toate textele ordonanţei sunt neconstituţionale, întrucât stabilesc o procedură de favoare pentru proprietarii particulari în prelungirea contractelor de închiriere, în ceea ce priveşte încheierea unor noi contracte, evacuarea chiriaşilor etc., acestea alaturandu-se celor arătate referitor la regimul proprietăţii. Asemenea aspecte ar infrange, în opinia autorilor excepţiei, şi dispoziţiile art. 16 şi 21 din Constituţie privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi, respectiv, accesul liber la justiţie.Exprimandu-şi opinia, instanţa judecătorească apreciază ca prevederile ce fac obiectul excepţiei sunt constituţionale; diferenţa dintre perioadele pentru care s-au prelungit contractele de închiriere în scopul ocrotirii chiriaşilor nu este de natura sa conducă la concluzia ca se urmăreşte crearea unei deosebiri privind protecţia dreptului de proprietate privată al statului faţă de cea oferită dreptului de proprietate al particularilor.Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca măsura de protecţie a chiriaşilor prin prelungirea duratei contractelor de închiriere reprezintă o limitare, stabilită prin lege, a exerciţiului dreptului de proprietate pentru titularii acestuia; aceasta limitare ar fi însă conformă cu prevederile art. 41 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege. Se precizează ca "perioadele de timp diferite pentru care se prelungesc contractele de închiriere prevăzute la art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 nu pot determina concluzia ca se încalcă principiul ocrotirii egale a proprietăţii, indiferent de titular”. Se mai considera ca, de altfel, cel interesat în ridicarea unei astfel de excepţii poate fi numai titularul dreptului de proprietate, iar nu chiriaşul. Constituţia apara dreptul de proprietate, iar reglementarea contractului de închiriere nu priveşte regimul general al proprietăţii. În ceea ce priveşte argumentul folosit de autorii excepţiei, în sensul că textele contestate ar infrange principiul egalităţii cetăţenilor, consacrat de art. 16 din Constituţie, Guvernul îl considera ca nefiind neîntemeiat, dat fiind ca acest principiu presupune instituirea unui tratament egal numai în situaţii egale, fiind admisibile soluţii legislative diferite pentru situaţii diferite. Or, în cazul de faţa, Guvernul considera ca este vorba despre situaţii diferite. Atunci când este vorba despre suprafeţe deţinute de stat (ori de unităţile administrativ-teritoriale ale acestuia), soluţia are în vedere obligaţia statului de a lua măsuri de protecţie socială faţă de cetăţeni, pe când în al doilea caz intervine principiul garantarii dreptului de proprietate privată în contextul limitelor prevăzute de lege. „Se poate, deci, observa – considera Guvernul – ca reglementarea continuta de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 incearca sa imbine interesul general cu cel particular, asigurând atât exercitarea dreptului de proprietate, cat şi protecţia chiriaşilor. Soluţiile adoptate prin ordonanţa de urgenţă nu pot fi deci considerate contrare dispoziţiilor art. 16 din Constituţie.”Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională este competenţa să soluţioneze excepţia cu care a fost sesizată. Excepţia de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, care au următorul cuprins:– Art. 1: "Durata contractelor de închiriere pentru suprafeţele locative deţinute de stat sau de unităţile administrative ale acestuia la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, cu destinaţia de locuinţe sau folosite de unităţi de învăţământ, de aşezăminte social-culturale ori ca sedii de partide politice legal înregistrate, de sindicate sau de organizaţii neguvernamentale, aflate în curs de executare, se prelungeşte de drept pentru o perioadă de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă."– Art. 2: "Durata contractelor de închiriere încheiate după prelungirea sau reînnoirea contractelor de închiriere în baza Legii nr. 17/1994, pentru suprafeţele cu destinaţia de locuinta redobândite de foştii proprietari sau de moştenitorii acestora anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se prelungeşte, la cererea chiriaşului, pentru o perioadă de cel mult 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă."Autorii excepţiei considera ca dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece prevăd un regim discriminatoriu în ceea ce priveşte ocrotirea proprietăţii private, contravenind astfel prevederilor art. 41 alin. (2) din legea fundamentală.Critica este neîntemeiată pentru următoarele motive:Potrivit art. 41 alin. (1) din Constituţie, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege. Aceasta prevedere permite legiuitorului ca, în considerarea unor interese specifice, sa instituie reguli care să armonizeze incidenţa şi a altor drepturi fundamentale ale cetăţenilor decât cel de proprietate, într-o interpretare sistematica a Constituţiei, astfel încât ele sa nu fie suprimate prin modul de reglementare a dreptului de proprietate. În acest sens Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 6/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 4 martie 1993, a statuat ca reglementarea contractului de închiriere nu priveşte regimul proprietăţii.Măsurile de protecţie a chiriaşilor, instituite prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999, îşi au temeiul constituţional în prevederile art. 43 alin. (1) şi în cele ale art. 134 alin. (2) lit. f) din Constituţie, potrivit cărora:– Art. 43 alin. (1): "Statul este obligat sa ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natura să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent."– Art. 134 alin. (2) lit. f): "Statul trebuie să asigure: […] f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii."Conţinutul notiunii "nivel de trai decent" nu este definit de Constituţie, dar el trebuie examinat în raport cu situaţiile avute în vedere de legiuitor, precum şi în funcţie de reglementările internaţionale privind drepturile omului, obligatorii în temeiul art. 11 şi 20 din Constituţie.În acest sens, potrivit art. 25 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, dreptul la un nivel de trai corespunzător cuprinde, printre altele, şi dreptul la locuinta. În acelaşi sens, art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, prevăzând obligaţia statelor de a recunoaşte dreptul oricărei persoane la un nivel de trai suficient pentru ea însăşi şi familia sa, se referă, în mod expres, şi la locuinta.Legea interna trebuie să dezvolte aceste principii, aducând soluţii concrete în diferite domenii supuse reglementării. Rezultă deci ca legiuitorul, dând curs acestor dispoziţii, este îndreptăţit, stabilind conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, sa ţină seama nu numai de interesele proprietarilor, ci şi de cele ale chiriaşilor, cărora trebuie să le asigure dreptul la o locuinta, realizand un echilibru între cele doua comandamente constituţionale.De altfel, prelungirea prin lege a duratei contractelor de închiriere este cunoscută şi în alte tari, precum şi în legislaţia interbelica din ţara noastră. De aceea reglementarea cuprinsă în art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 reprezintă o măsura de politica legislativă, care se înscrie în ansamblul prevederilor legii fundamentale. Diferenţa privind durata cu care se prelungesc aceste contracte (şi anume 3 şi, respectiv, 5 ani) se explica prin preocuparea statului ca limitarea adusă exercitării dreptului de proprietate să fie minima în cazul imobilelor restituite foştilor proprietari, în timp ce, în cazul locuinţelor aparţinând statului însuşi, protecţia chiriaşilor trebuie să prevaleze.Examinând susţinerile autorilor excepţiei cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, Curtea constata ca acestea nu pot fi primite. Textele de lege criticate nu instituie privilegii sau discriminări între cetăţeni şi nu încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor, consacrat prin art. 16 din Constituţie, tratamentul egal impunandu-se doar pentru cetăţenii aflaţi în situaţii identice. Sub acest aspect Curtea Constituţională a reţinut în mod constant ca principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, asa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. În acest sens sunt, de exemplu, deciziile nr. 70/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 27 decembrie 1993, şi nr. 49/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 23 aprilie 1998.Şi, în fine, în legătură cu susţinerea potrivit căreia cele doua texte ale ordonanţei de urgenta a Guvernului ar contraveni prevederilor art. 21 din Constituţie referitor la accesul liber la justiţie, Curtea constata ca acest text nu are incidenţa în cauza.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Agripina Mocodeanu, Ştefan Mocodeanu şi Elena Mocodeanu în Dosarul nr. 11.523/1997 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 decembrie 1999.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Maria Bratu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește