DECIZIE nr. 223 din 3 iulie 2001

referitoare la excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 78, art. 79 şi ale art. 90 alin. (2) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorGabriela Ghita – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 78, art. 79 şi ale art. 90 alin. (2) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Internaţional Trading System” – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 7.609/1999 al Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială.La apelul nominal este prezent autorul excepţiei, reprezentat de consilier juridic Lucian Bagiu, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Curtea dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 80C/2001, având ca obiect aceeaşi excepţie, ridicată de Societatea Comercială "Farom Italgom" – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 7.608/1999 al Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială. La apelul nominal în acest dosar este prezent autorul excepţiei, reprezentat de consilier juridic Lucian Bagiu, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. De asemenea, Curtea dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 82C/2001 şi nr. 83C/2001, al căror obiect îl constituie tot excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 78, art. 79 şi ale art. 90 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, republicată, excepţii ridicate de Societatea Comercială „Otez Impex” – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 7.615/1999 al Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială şi de Societatea Comercială „Lux Production” – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 7.605/1999 al Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială. La apelul nominal este prezent pentru autorii excepţiilor consilier juridic Lucian Bagiu, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public, în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă, pune concluzii de conexare a dosarelor nr. 80C/2001, nr. 82C/2001 şi nr. 83C/2001. Curtea, în temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, raportat la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 80C/2001, nr. 82C/2001 şi nr. 83C/2001 la Dosarul nr. 79C/2001.Reprezentantul autorilor excepţiilor de neconstituţionalitate solicita admiterea acestora pentru considerentele expuse în notele scrise depuse în dosarele instanţei de judecată.Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiilor de neconstituţionalitate ca fiind neintemeiate, întrucât apreciază ca dispoziţiile de lege criticate nu contravin textelor din Constituţie invocate ca fiind incalcate. Se considera însă ca judecătorul-sindic nu realizează activitate de judecată şi, în consecinţa, nu are competenţa de a sesiza Curtea Constituţională cu excepţii de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constata următoarele:Prin încheierile din 17 ianuarie 2001, pronunţate în dosarele nr. 7.609/1999 şi nr. 7.616/1999, şi prin încheierile din 10 ianuarie 2001, pronunţate în dosarele nr. 7.608/1999 şi nr. 7.605/1999, Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78, art. 79 şi ale art. 90 alin. (2) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, excepţii ridicate de societăţile comerciale „Internaţional Trading System” – S.R.L. din Bucureşti, „Farom Italgom” – S.R.L. din Bucureşti, „Otez Impex” – S.R.L. din Bucureşti şi „Lux Production” – S.R.L. din Bucureşti.În motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate, al căror conţinut este identic, se susţine, în esenta, ca "dispoziţiile art. 78 şi art. 79 din Legea nr. 64/1995, asa cum a fost modificată prin Legea nr. 99/1999, ating existenta drepturilor debitorului de a-şi conduce activitatea, fiind astfel în contradictie cu textele de principiu ale art. 41, art. 49, art. 134 alin. (2) lit. a) şi ale art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie, întrucât prin ridicarea dreptului debitorului de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de ele (art. 78 din Legea nr. 64/1995) se încalcă principiul constituţional al protecţiei proprietăţii private consacrat de art. 41 din Constituţie, precum şi cel cuprins în art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie”. Cu privire la neconstituţionalitatea art. 90 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, republicată, se invoca încălcarea art. 16 alin. (1) şi a art. 135 alin. (1) din Constituţie. În acest sens se arata ca în situaţia „în care nu pot fi contestate în cadrul procedurii creanţele pe care statul le are faţă de debitorul aflat în lichidare, dar creanţele tuturor celorlalţi creditori pot fi contestate, este evident ca textele atacate contravin dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, potrivit cărora «cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări»”. Se apreciază, de asemenea, ca acest text „afectează în general patrimoniul debitorului şi în particular dreptul sau de proprietate asupra bunurilor care urmează a fi executate (de bunăvoie sau silit) în vederea acoperirii creanţelor «de necontestat» ale statului, incalcandu-se dispoziţiile art. 135 alin. (1) din Constituţie”.Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială, exprimandu-şi opinia în dosarele nr. 7.609/1999, nr. 7.608/1999, nr. 7.616/1999 şi nr. 7.605/1999, apreciază, ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată este nefondata, deoarece "susţinerile debitoarei nu îşi găsesc reflectarea în textele legii".Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctele de vedere exprimate, apreciază ca excepţiile de neconstituţionalitate sunt neintemeiate. În esenta, se arata ca art. 78 şi 79 din Legea nr. 64/1995, republicată, prevăd ridicarea dreptului debitorului de a-şi mai administra bunurile din avere şi de a dispune de ele, numai dacă acesta „nu şi-a declarat intenţia de reorganizare” sau „în lipsa unui plan de reorganizare confirmat de judecătorul-sindic”, situaţii care dovedesc imposibilitatea redresarii activităţii întreprinderii respective. Se mai arata ca atât desesizarea debitorului, cat şi celelalte măsuri instituite prin art. 80-99 din legea criticata nu aduc atingere dreptului de proprietate al debitorului, ci constituie doar mijloace pentru a se evita fraudarea creditorilor.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţiile de neconstituţionalitate ridicate.I. În legătură cu legalitatea sesizării de către judecătorul-sindic, prin Decizia nr. 189 din 10 octombrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 22 februarie 2001, Curtea Constituţională a statuat ca, în temeiul atribuţiilor ce îi revin potrivit art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 10 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, dispoziţii coroborate cu cele ale art. 17 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, judecătorul-sindic „spune dreptul” şi hotărârile sale sunt cu putere de executare silită, având atât „jurisdictio”, cat şi „imperium”. Ca atare, rezultă ca judecătorul-sindic realizează activitate de judecată ca judecător unic şi, în consecinţa, poate sesiza Curtea Constituţională cu excepţii de neconstituţionalitate.II. Din încheierile de sesizare a Curţii Constituţionale, precum şi din notele scrise ale autorilor excepţiilor de neconstituţionalitate rezultă ca aceştia critica prevederile "art. 78 – art. 99 din cadrul secţiunii a 6-a din Legea nr. 64/1995, republicată, faţă de dispoziţiile cuprinse în art. 16, 49, art. 134 alin. (2) lit. a) şi art. 135 alin. (6) din Constituţia României”. În realitate, în toate dosarele, în motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate sunt formulate critici doar cu privire la dispoziţiile art. 78, art. 79 şi ale art. 90 alin. (2) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată. În consecinţa, prin prezenta decizie Curtea Constituţională urmează să se pronunţe doar cu privire la constituţionalitatea acestor din urma dispoziţii din legea criticata.Examinând excepţiile de neconstituţionalitate ridicate, Curtea Constituţională constata ca acestea sunt neintemeiate şi, în consecinţa, urmează să fie respinse.Art. 78 şi 79 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, stabilesc ca deschiderea procedurii falimentului ridica dreptul debitorului de a-şi mai administra bunurile din avere şi de a dispune de ele, dacă acesta nu îşi declara intenţia de reorganizare sau în lipsa unui plan de reorganizare confirmat de judecătorul-sindic. În asemenea situaţii judecătorul-sindic poate ridica debitorului dreptul de a-şi conduce activitatea şi, admiţând motivat cererea formulată în acest sens de către un creditor, comitetul creditorilor sau camera de comerţ şi industrie teritorială va dispune şi aplicarea de îndată a dispoziţiilor referitoare la faliment.Curtea Constituţională constata ca aceste texte de lege nu contravin, asa cum susţin autorii excepţiilor de neconstituţionalitate, dispoziţiilor constituţionale ale art. 41 şi ale art. 135 alin. (1) şi (6), care statuează cu privire la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate privată, şi nu încalcă nici art. 49 din Constituţie, referitor la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Aceasta deoarece, asa cum stabileşte art. 79 alin. (2) din lege, ridicarea dreptului debitorului de a-şi mai conduce activitatea se hotărăşte de către judecătorul-sindic "numai motivat, printre motive figurand pierderile continue din averea debitorului sau lipsa probabilitatii de realizare a unui plan raţional de activitate", deci în situaţii care dovedesc imposibilitatea redresarii debitorului şi degradarea în continuare a situaţiei financiare a acestuia. Prin urmare, măsurile dispuse de către judecătorul-sindic nu numai că nu aduc atingere dreptului de proprietate al debitorului, ci, dimpotriva, conserva dreptul acestuia în cazul în care el nu mai este capabil să îşi administreze bunurile şi să îşi aducă la îndeplinire obligaţiile faţă de creditorii săi. Totodată Curtea observa ca, în legătură cu constituţionalitatea art. 79 din Legea nr. 64/1995, republicată, prin raportare la prevederile art. 49 din Constituţie, aceasta s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 45 din 7 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 5 iunie 2001. Cu acel prilej, respingând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a reţinut ca, într-adevăr, „hotărârea judecătorului-sindic ingradeste exerciţiul dreptului debitorului de a-şi conduce activitatea, dar acest drept nu se încadrează în categoria celor la care se referă art. 49 din Constituţie şi, prin urmare, nu se poate retine încălcarea acestui text constituţional”. Prin aceeaşi decizie s-a mai statuat ca „posibilitatea de a ridica dreptul debitorului de a-şi conduce activitatea se înscrie în reglementările menite să asigure îndeplinirea obligaţiei statului de a ocroti libertatea comerţului, concurenta loiala şi condiţiile necesare pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie”. În consecinţa, întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, aceasta nu poate retine susţinerile autorilor excepţiilor referitoare la încălcarea dispoziţiilor privind obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului stabilită la art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie.O alta critica de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 90 alin. (2) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, dispoziţii potrivit cărora „Nu vor fi supuse verificării creanţele izvorâte din impozite, taxe, amenzi penale sau contravenţionale, datorate bugetului de stat sau celui local şi care sunt supuse legilor specifice”. În opinia autorilor excepţiilor de neconstituţionalitate aceste prevederi de lege contravin art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, precum şi dispoziţiilor constituţionale ale art. 135 alin. (1) care stabileşte ca statul ocroteşte proprietatea.În esenta, se susţine ca prin dispoziţiile textului criticat statul este favorizat în executarea creanţelor sale bugetare şi astfel se încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, principiu stabilit la art. 16 din Constituţie, cu consecinţa "atingerii proprietăţii debitorului, întrucât efectul corelativ al existenţei unei creanţe îl constituie obligaţia debitorului de a o achită, […]". Examinând aceasta critica, Curtea constata ca dispoziţia constituţională invocată se referă la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, iar nu la raporturile dintre diferitele subiecte colective de drept. De asemenea, Curtea mai constata ca şi creanţele ce formează obiectul exceptarii prevăzute la alin. (2) al art. 90 din lege sunt supuse verificării legilor specifice, asa cum stabileşte însuşi textul a cărui neconstituţionalitate este invocată. Susţinerile privind încălcarea art. 135 alin. (1) din Constituţie urmează să fie inlaturate pentru aceleaşi argumente, formulate cu prilejul respingerii criticii de neconstituţionalitate a prevederilor art. 78 şi art. 79 din lege. Asa fiind, Curtea respinge şi excepţiile de neconstituţionalitate a art. 90 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, republicată.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78, art. 79 şi ale art. 90 alin. (2) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, excepţii ridicate de societăţile comerciale „Internaţional Trading System” – S.R.L., „Farom Italgom” – S.R.L., „Otez Impex” – S.R.L. şi „Lux Production” – S.R.L., toate din Bucureşti, în dosarele nr. 7.609/1999, nr. 7.608/1999, nr. 7.616/1999 şi nr. 7.605/1999 ale Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 iulie 2001.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește