DECIZIE nr. 222 din 7 martie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorIuliana Nedelcu – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Eugen Surdeanu în Dosarul nr. 5.940/2003 al Judecătoriei Focşani.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 16 februarie 2006, în prezenţa părţilor Nicolae ţuţoiu , Viorel Necula şi Zamfir Niţu, precum şi a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de şedinţă din aceeaşi dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 23 februarie 2006, 2 martie 2006 şi 7 martie 2006.La acea dată părţile prezente au solicitat respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece prevederile legale contestate nu vin în contradicţie cu nici o dispoziţie constituţională.În concluziile sale reprezentantul Ministerului Public a susţinut că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, fiind încălcate dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie privind dreptul la un proces echitabil şi cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un tribunal imparţial. S-a motivat, în esenţă, că judecătorul care admite plângerea şi desfiinţează hotărârea procurorului, pe baza probelor existente şi apreciate ca suficiente, dispune prin încheiere judecarea cauzei, exercitând astfel atribuţii specifice atât funcţiei de acuzare (punerea în mişcare a acţiunii penale), cât şi funcţiei de judecată (judecarea cauzei în fond).CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 21 iunie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 5.940/2003, Judecătoria Focşani a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Eugen Surdeanu în dosarul cu numărul de mai sus.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat contravine prevederilor art. 21 alin. (3) şi ale art. 124 alin. (2) din Constituţie, precum şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece încheierea pronunţată în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, prin care se desfiinţează ordonanţa parchetului şi se reţine cauza spre judecată, "reprezintă o măsură a judecătorului prin care acesta pune în mişcare acţiunea penală şi dispune trimiterea în judecată". Astfel, prin aceste dispoziţii "se atribuie judecătorului prerogative care ţin de funcţia acuzatoare a procesului penal şi în acelaşi timp prerogative ale instanţei care trebuie să decidă în mod imparţial". Mai arată că judecătorul care desfiinţează ordonanţa sau rezoluţia de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale şi reţine cauza spre judecare nu poate fi considerat ca fiind "o instanţă imparţială", deoarece şi-a exprimat opinia cu privire la existenţa infracţiunii, iar judecarea ulterioară a cauzei are un caracter formal, neasigurându-se caracterul echitabil al procesului.Judecătoria Focşani apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În susţinerea acestei opinii se arată că prevederile criticate nu aduc atingere dreptului constituţional al cetăţenilor de a beneficia de un proces echitabil, apreciindu-se că prin soluţia de admitere a plângerii cu reţinerea cauzei spre judecare se asigură deplina respectare a prevederilor art. 21 alin. (3) şi ale art. 124 alin. (2) din Constituţie.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală sunt constituţionale, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, susţinerile părţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:"Instanţa pronunţă una dintre următoarele soluţii: […] c) admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reţine cauza spre judecare, dispoziţiile privind judecarea în primă instanţă şi căile de atac, aplicându-se în mod corespunzător."În motivarea excepţiei autorul acesteia invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi ale art. 124 alin. (2) referitoare la imparţialitatea justiţiei. De asemenea, mai este invocată şi încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil. Se susţine, în esenţă, că prevederile criticate aduc atingere dreptului la un proces echitabil şi imparţialităţii justiţiei, câtă vreme instanţa învestită cu plângerea întemeiată pe dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală, admiţând această plângere, se substituie procurorului, iar, pe de altă parte, îşi exprimă anterior părerea cu privire la hotărârea ce ar putea fi dată în cauză. În acest sens se apreciază că în încheierea de admitere, pronunţată în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. c), judecătorul îşi exprimă opinia cu privire la existenţa infracţiunii, iar judecarea ulterioară a cauzei are un caracter formal, neasigurându-se caracterul echitabil al procesului.Analizând excepţia de neconstituţionalitate şi dispoziţiile de lege criticate, cu raportare la prevederile constituţionale invocate, Curtea reţine următoarele:Deşi prin Decizia nr. 1 din 18 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 18 februarie 2005, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de acelaşi autor în faţa Curţii de Apel Galaţi – Secţia penală, Curtea constată că în cauza de faţă nu este incidentă excepţia puterii de lucru judecat, critica de neconstituţionalitate raportându-se în prezenta cauză la alte texte din Constituţie decât cele faţă de care s-a examinat excepţia soluţionată prin decizia menţionată. În consecinţă, Curtea va proceda la examinarea în fond a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală.Examinând excepţia în raport de noile motive de neconstituţionalitate, se constată că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, în raport de aceleaşi dispoziţii constituţionale, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 73 din 8 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 10 martie 2005, statuând că acest text de lege este constituţional.În considerentele acestei decizii Curtea a reţinut că instanţa de judecată, pronunţându-se asupra plângerii formulate împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, nu judecă însăşi cauza, ci doar temeinicia şi legalitatea soluţiilor pronunţate de procuror, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a eventualelor probe scrise înfăţişate instanţei de părţile în proces. În limitele obiectului acestei categorii de cauze, părţile care se plâng împotriva ordonanţei sau rezoluţiei de netrimitere în judecată au posibilitatea să demonstreze atât caracterul incomplet al urmăririi penale, cât şi aprecierea eronată a probelor pe care s-a întemeiat soluţia dată de procuror.Aşadar, prin încheierea pronunţată în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, de admitere a plângerii, cu desfiinţarea rezoluţiei sau ordonanţei atacate şi reţinerea cauzei spre judecare, instanţa nu dezleagă fondul pricinii, ci apreciază numai cu privire la legalitatea actului atacat. Soluţionarea fondului cauzei constituie o etapă procesuală distinctă, guvernată de regulile procedurale aplicabile judecării în primă instanţă şi în căile de atac, reguli cu privire la care textele criticate stipulează în mod expres că se aplică "în mod corespunzător".În sensul celor arătate, prevederile art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală asigură posibilitatea părţilor de a formula apărări, de a propune probe şi de a recurge la căile de atac stabilite de lege, aşadar de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţionează un proces echitabil, în deplină concordanţă cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi cu dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocat, de asemenea, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate.Pentru motivele învederate nu poate fi reţinută nici pretinsa încălcare prin textele criticate a prevederilor constituţionale care consacră imparţialitatea justiţiei. Astfel, după învestirea instanţei în condiţiile prevăzute de art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, acţiunea penală se exercită tot de către procuror, care, în funcţie de probele administrate şi de dispoziţiile legale aplicabile în cauză, poate să ceară condamnarea inculpatului, achitarea acestuia sau încetarea procesului penal, neputându-se susţine aşadar că prin admiterea plângerii reglementate de art. 278^1 din Codul de procedură penală se realizează o "substituire" a Ministerului Public de către instanţa de judecată, în contradicţie cu principiul imparţialităţii justiţiei.Totodată, faptul că judecătorul învestit cu soluţionarea plângerii întemeiate pe dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală pronunţă o încheiere prin care admite plângerea şi desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată nu constituie în sine o prezumţie a lipsei imparţialităţii acestuia la soluţionarea fondului cauzei, atunci când o reţine spre judecare, în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală. Aceasta întrucât, aşa cum s-a arătat, judecata finalizată prin pronunţarea încheierii de admitere a plângerii are alt obiect decât judecata fondului cauzei.De altfel, dispoziţiile privind judecarea în primă instanţă şi în căile de atac aplicându-se în mod corespunzător şi în ipoteza soluţionării cauzei după admiterea plângerii şi desfiinţarea actului atacat, judecătorul are posibilitatea să-şi manifeste rolul activ şi să efectueze o cercetare judecătorească eficientă în vederea aflării adevărului, nefiind afectate în nici un fel garanţiile de independenţă şi imparţialitate a justiţiei consacrate de art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală.În sfârşit, prin Decizia nr. 172 din 22 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 22 aprilie 2005, şi prin Decizia nr. 288 din 7 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 12 august 2005, Curtea a reţinut că „judecarea cauzei de către instanţă după desfiinţarea rezoluţiei sau ordonanţei de netrimitere în judecată implică participarea procurorului la judecarea cauzei în calitate de titular al acţiunii publice şi exercitarea tuturor atribuţiilor decurgând din această calitate”.Drept urmare, instanţa, nici în judecarea plângerii şi nici în judecarea în fond a cauzei, nu îndeplineşte acte de urmărire penală specifice fazei urmăririi penale şi procurorului, ci numai acte de judecată şi dă numai soluţii judiciare de competenţa instanţei, a judecătorului. Administrarea de probe noi, refacerea probelor administrate de procuror nu sunt acte de urmărire penală, ci acte judiciare, prevăzute de lege pentru stabilirea adevărului şi a elementelor răspunderii penale – pentru a da o hotărâre temeinică şi legală.Atât soluţia, cât şi considerentele acestor decizii sunt valabile şi în cauza prezentă, neexistând temeiuri pentru reconsiderarea jurisprudenţei Curţii în materie.Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Eugen Surdeanu în Dosarul nr. 5.940/2003 al Judecătoriei Focşani.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 martie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Florentina GeanguOPINIE SEPARATĂNu împărtăşesc soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a art. 278^1 alin (8) lit. c) din Codul de procedură penală, adoptată cu majoritate de voturi, pentru următoarele considerente:În sistemele moderne de drept procesual penal – atât în cele care conservă elemente ale procesului de tip inchizitorial, cât şi în cele caracterizate prin contradictorialitate în toate fazele procesului – funcţia de acuzare este separată de funcţia de judecată. Judecătorul nu porneşte din oficiu acţiunea penală, el este învestit cu judecarea faptelor prevăzute de legea penală fie de către procuror, fie de către partea vătămată – în cazurile limitativ prevăzute de lege, în care punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.Această separare a funcţiei de acuzare de funcţia de judecată garantează imparţialitatea justiţiei – trăsătură definitorie, consacrată prin art. 124 alin. (2) din Constituţia României – şi dreptul oricărei persoane la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Reglementarea cuprinsă în art. 278^1 alin (8) lit. c) din Codul de procedură penală contravine principiilor evocate mai sus în măsura în care permite ca judecarea cauzei în primă instanţă să se facă de acelaşi judecător care a dispus desfiinţarea rezoluţiei sau ordonanţei atacate căci, în această ipoteză, el va exercita atât funcţia de acuzare, cât şi funcţia de judecată.În acest sens, este de reţinut că prin rezoluţia sau ordonanţa procurorului de netrimitere în judecată verificată şi desfiinţată de judecător, procurorul a stabilit fie că fapta penală reclamată nu există, fie că fapta nu întruneşte trăsăturile constitutive ale unei infracţiuni, fie că, în sfârşit, deşi fapta comisă este prevăzută de legea penală, făptuitorul nu poate fi tras la răspundere penală pentru că există o altă cauză de împiedicare a exercitării acţiunii penale, prevăzută de art. 10 din Codul de procedură penală.Art. 278^1 alin (8) lit. c) din Codul de procedură penală prevede că instanţa desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi reţine cauza spre judecare atunci "când probele administrate la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei", ceea ce implică constatarea judecătorului că nu există cauza de împiedicare a exercitării acţiunii penale avute în vedere de procuror – altfel, soluţia dată de acesta nu ar fi fost desfiinţată – şi că făptuitorul este vinovat şi poate fi tras la răspundere penală.În felul acesta încheierea prin care judecătorul desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată dobândeşte caracterul unui act procesual de punere sub acuzare sau, în termenii Codului de procedură penală, de punere în mişcare a acţiunii penale. Din acest moment judecătorul care a pronunţat încheierea nu mai prezintă – în desfăşurarea judecăţii în primă instanţă – garanţia de imparţialitate impusă de normele constituţionale şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Consecvent cu premisele reglementării, şi anume că nu există nici o cauză de împiedicare a exercitării acţiunii penale şi că probele administrate la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, ar urma ca sentinţa ce se va pronunţa în urma judecării să fie numai o sentinţă de condamnare. Or, este evident că judecata care ar conduce la pronunţarea unei asemenea sentinţe de către însuşi judecătorul care a desfiinţat rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată ar fi contrară principiilor imparţialităţii şi echităţii justiţiei evocate mai sus.Pentru aceste motive opinez că jurisprudenţa Curţii Constituţionale trebuia să fie reconsiderată în sensul constatării neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 278^1 alin (8) lit. c) din Codul de procedură penală, în măsura în care permit ca judecarea cauzei în primă instanţă să se facă de acelaşi judecător care a dispus desfiinţarea rezoluţiei sau ordonanţei atacate.Judecător,Nicolae Cochinescu––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește