DECIZIE nr. 222 din 3 iulie 2001

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. IV pct. 3 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobată cu modificări prin Legea nr. 12/1995



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorGabriela Ghita – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. IV pct. 3 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobată cu modificări prin Legea nr. 12/1995, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Mobex” – S.A. din Targu Mures în Dosarul nr. 5.831/2000 al Judecătoriei Targu Mures.La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, ca fiind neîntemeiată, deoarece dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate, iar stabilirea vinovatiei este atributul exclusiv al instanţei de judecată, iar nu un aspect al controlului de neconstituţionalitate. În acest sens este menţionată jurisprudenta Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 12 ianuarie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 5.831/2000, Judecătoria Targu Mures a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. IV pct. 3 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobată cu modificări prin Legea nr. 12/1995, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Mobex” – S.A. din Targu Mures într-o cauza având ca obiect plângerea formulată de aceasta societate comercială împotriva unui proces-verbal încheiat de Direcţia generală a finanţelor publice şi controlului financiar de stat Mures.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca prin aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. IV pct. 3 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, aprobată cu modificări prin Legea nr. 12/1995, sunt incalcate dispoziţiile constituţionale ale art. 20, art. 41 alin. (2) şi (7), art. 49, art. 114 alin. (1), art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi b), precum şi ale art. 135 alin. (6). Se apreciază ca prin aceste sancţiuni operează o „confiscare mascată” a averii dobândite licit, în baza unor relaţii comerciale. Astfel intervenţia statului în cadrul unor raporturi juridice de natura comercială este neavenită şi nu se justifica în condiţiile în care nu a fost parte în contract. Se mai arata ca restrangerea libertăţii comerţului este neconstitutionala, din moment ce nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 49 din Constituţie. Totodată autorul excepţiei considera ca prevederile legale criticate „instituie o răspundere obiectivă, fără culpa”, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 41 din Constituţie. De asemenea, considera ca Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 „a fost ratificată în a treia sesiune parlamentară, deci, cu mult peste termenul acordat în conformitate cu art. 114 alin. (3) din Constituţie”.Judecătoria Targu Mures, exprimandu-şi opinia, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. IV pct. 3 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 este neîntemeiată. Dreptul de proprietate este garantat, iar ordonanţa a fost adoptată în conformitate cu dispoziţiile art. 134 din Constituţie. Se considera totodată că nu sunt incalcate nici dispoziţiile art. 41 alin. (7) din Constituţie. Prevederile ordonanţei se completează cu cele ale Legii nr. 32/1968, conform cărora fapta săvârşită fără vinovăţie nu constituie contravenţie.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, apreciază ca prevederile art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, aprobată cu modificări prin Legea nr. 12/1995, nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate în susţinerea excepţiei. Astfel se arata că nu sunt incalcate prevederile art. 135 alin. (6) din Constituţie, întrucât inviolabilitatea, în condiţiile legii, a proprietăţii private nu poate fi opusă cerinţelor apărării intereselor naţionale în activitatea financiară şi valutară. Textul de lege atacat urmăreşte doar ca sumele de bani în valută obţinute de agenţii economici să fie eventual investite în economia românească şi sa nu se eludeze legislaţia fiscală privind impozitul pe profit. În ceea ce priveşte susţinerea ca prevederile art. IV pct. 3 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, aprobată cu modificări prin Legea nr. 12/1995, contravin dispoziţiilor art. 114 din Constituţie, în punctul de vedere al Camerei Deputaţilor se retine ca ordonanţa a fost adoptată în limitele legii speciale de abilitare şi în condiţiile prevăzute de aceasta.Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arata ca art. IV pct. 3 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, aprobată cu modificări prin Legea nr. 12/1995, reglementează, în esenta, repatrierea de către agenţii economici a valutei ce rezultă din activitatea de comerţ internaţional pe care aceştia o desfăşoară. Ca atare, se apreciază ca „susţinerile petentei nu pot fi reţinute, fiind vorba de săvârşirea unei contravenţii prin care se încalcă norme ce urmăresc consolidarea regimului valutar şi întărirea disciplinei financiare privind disponibilităţile în conturile valutare”. Se mai arata ca Guvernul a îndeplinit cerinţa prevăzută la art. 114 alin. (3) din Constituţie, iar ordonanţa continua să îşi producă efectele independent de data la care Parlamentul s-a pronunţat în condiţiile art. 114 alin. (5) din Constituţie. De asemenea, este menţionată jurisprudenta Curţii Constituţionale referitoare la constituţionalitatea prevederilor art. IV pct. 3 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, aprobată cu modificări prin Legea nr. 12/1995.Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. IV pct. 3 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobată cu modificări prin Legea nr. 12/1995, dispoziţii al căror conţinut este următorul:– Art. IV pct. 3: "În cazul operaţiunilor de încasare la vedere, repatrierea valutei rezultate în urma producerii actului de comerţ internaţional se va face în maximum 5 zile de la data încasării, dar nu mai târziu de 90 de zile calendaristice, calculate de la data atestării documentare a trecerii mărfii prin frontiera română, sau, după caz, a executării lucrărilor şi prestării serviciilor în străinătate, în funcţie de zona geografică a partenerului extern.Pentru operaţiunile cu încasare la termen între 90 şi 360 de zile, cat şi pentru cele pe credit de peste 1 an, pentru care Ministerul Comerţului a eliberat licenţe în limita unui plafon stabilit anual de Banca Naţionala a României, termenul de repatriere este de maximum 15 zile calendaristice calculate de la data scadentei plăţii, stabilite conform clauzelor contractuale.În cazul plăţilor în avans pentru importuri, pentru care nu s-a livrat marfa, nu s-a executat lucrarea sau nu s-a prestat serviciul, sau pentru care nu s-a restituit avansul plătit, se aplică aceeaşi perioadă de 15 zile calendaristice calculate de la data ultimului termen de livrare contractual.Ministerul Comerţului, în raport cu obiectivele politicii comerciale, va propune Guvernului, în vederea aprobării, lista grupelor de produse care pot fi exportate cu plata până la 90 de zile calendaristice de la data livrării, precum şi lista grupelor de produse cu plata peste 1 an de la data livrării, produsele necuprinse în cele două categorii de grupe de produse putând fi exportate cu plata la termene între 90 şi 360 de zile calendaristice.";– Art. IV pct. 7: "În cazul constatării nerespectării termenelor menţionate la pct. 3, 5 şi 6, precum şi a celor menţionate în autorizaţia Băncii Naţionale a României eliberata conform pct. 4, privind repatrierea încasărilor în valută, se vor aplica următoarele amenzi contravenţionale reprezentând:– 10%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru întârzieri de până la 30 de zile calendaristice;– 15%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru întârzieri între 30 şi 60 de zile calendaristice;– 20%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru fiecare luna calendaristică care depăşeşte primele 60 de zile de întârziere.În toate situaţiile se menţine obligaţia repatrierii sumelor în valută în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatării contravenţiei.În cazul depăşirii termenului de la alineatul precedent, penalităţile stabilite la art. 7 din Legea nr. 76/1992, astfel cum a fost modificat prin prezenta ordonanţă, se majorează cu 50%.”Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine ca aceste texte contravin prevederilor constituţionale ale art. 20 alin. (1), ale art. 41 alin. (2) teza întâi şi alin. (7), ale art. 49, ale art. 134 alin. (2) lit. a) şi b) şi ale art. 135 alin. (6), texte care prevăd:– Art. 41 alin. (2) teza întâi şi alin. (7): "(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. […](7) Averea dobandita licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezuma."; … – Art. 134 alin. (2) lit. a) şi b): "(2) Statul trebuie să asigure:a) libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie; … b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară;"; … – Art. 135 alin. (6): "Proprietatea privată este, în condiţiile legii, inviolabilă."Dispoziţiile art. IV pct. 3 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, aprobată cu modificări prin Legea nr. 12/1995, au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea Constituţională statuand prin mai multe decizii ca aceste texte legale nu contravin Constituţiei.Astfel, cu privire la susţinerea potrivit căreia dispoziţiile criticate încalcă art. 134 alin. (2) lit. a) şi b) din Constituţie, prin Decizia nr. 123 din 28 septembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 1 noiembrie 1999, respingând excepţia ridicată, Curtea Constituţională a reţinut, în esenta, ca inviolabilitatea, în condiţiile legii, a proprietăţii private nu poate fi opusă cerinţelor apărării intereselor naţionale în activitatea financiară şi valutară în stadiul actual de dezvoltare a economiei de piaţa. Nici economia de piaţa şi nici libertatea comerţului nu justifica încălcarea obligaţiei de repatriere a valutei şi a termenului legal maxim de repatriere, deoarece de constituirea fondurilor valutare depinde funcţionarea însăşi a sistemului economic, astfel ca autonomia juridică a agenţilor economici în activitatea de comerţ exterior nu se poate realiza decât cu respectarea acestor obligaţii.Prin aceeaşi decizie s-a mai reţinut ca Legea nr. 76/1992 privind măsuri pentru rambursarea creditelor rezultate din acţiunea de compensare, regimul plăţilor agenţilor economici, prevenirea incapacităţii de plată şi a blocajului financiar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 28 iulie 1992, la care face referire alineatul ultim al pct. 7 al art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, a fost abrogată în întregime prin art. 11 lit. c) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 10/1997 cu privire la diminuarea blocajului financiar şi a pierderilor din economie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 22 aprilie 1997, aprobată şi modificată prin Legea nr. 151/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 28 iulie 1997. Dispoziţiile acestui act normativ referitoare la sancţiuni nu au mai fost preluate în noul act normativ. Drept urmare, în cazul depăşirii termenului prevăzut la art. IV pct. 7 alin. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, aprobată cu modificări prin Legea nr. 12/1995, nu se vor mai putea aplica sancţiunile reglementate de Legea nr. 76/1992 cu o majorare de 50%, aceasta fiind abrogată.De asemenea, în legătură cu invocarea încălcării art. 41 alin. (1), alin. (2) teza întâi şi alin. (7) din Constituţie, Curtea a reţinut prin mai multe decizii (de exemplu, prin Decizia nr. 104 din 6 iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 16 august 2000) ca dispoziţiile criticate nu instituie "o confiscare mascată", ci acestea constituie în realitate măsuri de consolidare a regimului valutar, de intarire a disciplinei financiare a agenţilor economici care desfăşoară activităţi de importexport, cu obligaţia pentru aceştia de a repatria valuta, precum şi sancţionarea nerespectării acestei obligaţii. Curtea a mai constatat ca limitele dreptului de proprietate au fost stabilite prin lege (şi anume Legea nr. 12/1995, prin care a fost aprobată cu modificări Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994), iar amenzile contravenţionale prevăzute la pct. 7 al art. IV din ordonanţa criticata sunt, de asemenea, stabilite prin lege, astfel încât nu se poate retine încălcarea art. 41 din Constituţie.În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la contrarietatea dintre textele legale criticate şi art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie, prin Decizia nr. 90 din 9 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 16 august 2000, Curtea Constituţională a statuat ca obligaţia de repatriere a valutei nu este contrară acestor prevederi din Constituţie. Aceasta deoarece garantarea constituţională a proprietăţii, precum şi caracterul inviolabil al proprietăţii private nu justifica, într-o interpretare sistematica a normelor constituţionale, utilizarea bunurilor proprietate privată, indiferent de natura lor, prin încălcarea reglementărilor legale privind protecţia unui interes naţional, cum este cel al asigurării disponibilităţilor valutare necesare în vederea achitării obligaţiilor externe de plată ale economiei.Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice modificarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate anterior prin deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţa.Referitor la critica în sensul că, "Potrivit Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, coroborat cu art. 20 din Constituţie, nimeni nu poate fi sancţionat pentru datorii", Curtea constata că nu sunt incalcate nici dispoziţiile art. 20 din Constituţie. Sancţiunea contravenţională prevăzută la pct. 7 al art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, aprobată cu modificări prin Legea nr. 12/1995, nu are semnificatia unei confiscari şi cu atât mai mult a unei pedepse penale aplicate pentru datorii, ipoteza avută în vedere de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În sfârşit, Curtea Constituţională nu poate retine nici susţinerea potrivit căreia dispoziţiile criticate încalcă prevederile art. 114 alin. (3) din Constituţie. Aceste dispoziţii constituţionale prevăd ca "Dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei". Art. 1 din Legea nr. 4/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 13 ianuarie 1994, prevede că, „În temeiul art. 114 alin. (1) din Constituţie, se abiliteaza Guvernul ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în prima sesiune ordinară a anului 1994, sa emita ordonanţe […]”, iar potrivit alin. 1 al art. 2, „În baza art. 114 alin. (3) din Constituţie, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în prima sesiune ordinară a anului 1994, ordonanţele emise de Guvern în temeiul art. 1 din prezenta lege vor fi înaintate Parlamentului spre aprobare, potrivit procedurii legislative, sub sancţiunea încetării efectelor lor”.Analizând aceste prevederi legale, Curtea constata ca Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 nu contravine dispoziţiilor art. 114 alin. (1) şi (3) din Constituţie, fiind adoptată în limitele legii speciale de abilitare şi în condiţiile stabilite de aceasta.Legea nr. 76/1992 privind măsuri pentru rambursarea creditelor rezultate din acţiunea de compensare, regimul plăţilor agenţilor economici, prevenirea incapacităţii de plată şi a blocajului financiar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 28 iulie 1992, la care face referire alineatul ultim al pct. 7 al art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, a fost abrogată în întregime prin art. 11 lit. c) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 10/1997 cu privire la diminuarea blocajului financiar şi a pierderilor din economie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 22 aprilie 1997, aprobată şi modificată prin Legea nr. 151/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 28 iulie 1997. Dispoziţiile acestui act normativ referitoare la sancţiuni nu au mai fost preluate în noul act normativ. Drept urmare, în cazul depăşirii termenului prevăzut la art. IV pct. 7 alin. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, nu se vor mai putea aplica sancţiunile reglementate de Legea nr. 76/1992 cu o majorare de 50%, aceasta fiind abrogată. Întrucât potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o […] ordonanţa în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei”, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. IV pct. 7 alin. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, aprobată cu modificări prin Legea nr. 12/1995, urmează să fie respinsă ca fiind inadmisibila, în conformitate cu dispoziţiile alin. (6) al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte art. IV pct. 7 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. IV pct. 3 şi pct. 7 alin. 1 şi 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobată cu modificări prin Legea nr. 12/1995, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Mobex” – S.A. din Targu Mures în Dosarul nr. 5.831/2000 al Judecătoriei Targu Mures.2. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. IV pct. 7 alin. 3 din aceeaşi ordonanţa, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 iulie 2001.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta–––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește