Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 209 din 18 martie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. 1 şi 4 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIon Tiucă – procurorMihaela Ionescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. 1 şi 4 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, excepţie ridicată de Societatea Comercială „CONCID” – S.A. din Bistriţa-Năsăud în Dosarul nr. 7.576/190/2006 (număr în format vechi 7.556/C/2006) al Judecătoriei Bistriţa – Secţia civilă.La apelul nominal răspunde, pentru Societatea Comercială "CONCID" – S.A., avocat Ovidiu Domnici, cu împuternicire avocaţială la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Avocatul autorului excepţiei solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Face referire la Decizia nr. 870/2007 prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 110/2005. Susţine că decizia menţionată reprezintă un element nou, de natură a determina schimbarea practicii Curţii Constituţionale.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 26 noiembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 7.576/190/2006 (număr în format vechi 7.556/C/2006), Judecătoria Bistriţa – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. 1 şi 4 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „CONCID” – S.A. din Bistriţa-Năsăud într-o cauză având ca obiect o acţiune civilă privind obligaţia de a face.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile criticate încalcă dreptul de proprietate privată. În acest sens, arată că societăţile comerciale cu capital privat se află la discreţia chiriaşilor, care pot solicita oricând vânzarea locuinţelor la un preţ modic. De asemenea, face referire la Decizia nr. 870/2007 prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2005. Arată că în decizia menţionată Curtea Constituţională a reţinut neconstituţionalitatea unor prevederi prin care, în esenţă, statul impunea autorităţilor locale preţul la care să vândă bunurile aflate în domeniul privat al acestora. Astfel, alin. 4 al art. 7 din Legea nr. 85/1992 este neconstituţional, întrucât de această dată se impune preţul de vânzare unei societăţi pe acţiuni, cu capital integral privat. Susţine că Decizia nr. 870/2007 reprezintă un element nou, de natură a determina schimbarea practicii Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte obligativitatea unui preţ impus.Judecătoria Bistriţa – Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Face referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 201/2005, 378/2005, 525/2006, 562/2006, 625/2006, 682/2006, 564/2007.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 7 alin. 1 şi 4 din Legea nr. 85/1992 sunt constituţionale. În acest sens, consideră că prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, întrucât conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Face referire la deciziile nr. 378/2005, nr. 270/2002, nr. 562/2006 şi nr. 525/2006 prin care Curtea Constituţională a statuat că prevederile art. 7 din Legea nr. 85/1992 sunt nu numai conforme literei şi spiritului art. 44 şi 135 din Constituţie, ci şi legitime din punct de vedere economic, social şi moral. Totodată, arată că, în deciziile nr. 109/2004, nr. 625/2006 şi nr. 564/2007, Curtea Constituţională a reţinut că, prin prevederile de lege criticate, se instituie o limitare legală a dreptului de proprietate, exercitat de unităţile economice sau de societăţile comerciale asupra acestor locuinţe, indiferent dacă acestea au capital integral privat sau de stat, iar critica privind preţul de vânzare al locuinţelor este un aspect ce nu priveşte constituţionalitatea textului de lege invocat, ci o problemă de opţiune legislativă. În acelaşi mod, în deciziile nr. 324/2001 şi nr. 270/2002, Curtea a reţinut că legiuitorul a înţeles să stabilească preţul de vânzare într-un cuantum care să permită chiriaşilor să îşi poată exercita efectiv dreptul la cumpărarea locuinţelor.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 7 alin.1 şi 4 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată ultima oară în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 15 iulie 1998, având următorul cuprins:"Locuinţele construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuinţele de intervenţie, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a preţului, în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi.[…]Evaluarea şi vânzarea locuinţelor prevăzute la alin. 1 şi 2 şi la art. 1 alin. 1, pentru care nu s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor face în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi, completate cu prevederile referitoare la coeficienţii de uzură din Decretul nr. 93/1977, la un preţ indexat în funcţie de creşterea salariului minim brut pe ţară la data cumpărării, faţă de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992.”Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că sunt încălcate dispoziţiile constituţionale ale art. 44 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului de proprietate.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că asupra constituţionalităţii prevederilor art. 7 din Legea nr. 85/1992, republicată, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin numeroase decizii, precum Decizia nr. 270 din 22 octombrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 879 din 6 decembrie 2002, Decizia nr. 252 din 15 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 6 august 2004, Decizia nr. 362 din 23 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.006 din 1 noiembrie 2004, Decizia nr. 388 din 30 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.168 din 9 decembrie 2004, Decizia nr. 564 din 7 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 9 iulie 2007, Decizia nr. 1.024 din 13 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 7 ianuarie 2008, statuând că aceste prevederi sunt constituţionale.Curtea a constatat că textele de lege consacră o normă de justiţie socială, întrucât dau posibilitatea chiriaşilor să cumpere locuinţele la construirea cărora au contribuit direct sau indirect în vechiul sistem statal-juridic. Pe această bază, Curtea a apreciat că dispoziţiile criticate sunt nu numai conforme literei şi spiritului art. 44 din Constituţie, ci şi legitime din punct de vedere economic, social şi moral.În legătură cu invocarea încălcării art. 44 din Constituţie, Curtea a reţinut că, deşi în proprietatea societăţilor comerciale sau a regiilor autonome au intrat şi locuinţele construite din fondurile proprii, legiferarea, ulterior adoptării Constituţiei, a posibilităţii ca fiecare chiriaş al unei asemenea locuinţe să devină proprietar, prin cumpărarea acestora, nu poate fi privită decât ca o limitare legală a dreptului de proprietate al persoanelor juridice respective.În cazul privatizării unităţilor din ale căror fonduri au fost construite aceste locuinţe, obligaţia de vânzare către chiriaşi, prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 85/1992, este – astfel cum a statuat Curtea Constituţională – o obligaţie în rem, instituită în considerarea obiectului (locuinţa construită din fondurile unităţii economice sau bugetare), iar nu o obligaţie în personam, reglementată în considerarea subiectului, societatea comercială ce a luat naştere pe calea privatizării.Mai mult, potrivit art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, "Conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege".De asemenea, Curtea observă că autorul excepţiei critică şi alin. 4 al art. 7 din Legea nr. 85/1992 în ceea ce priveşte preţul de vânzare al locuinţelor. Or, aceasta este o problemă de opţiune legislativă, iar nu o problemă de constituţionalitate. Legiuitorul a înţeles să stabilească preţul de vânzare într-un cuantum care să permită chiriaşilor să îşi poată exercita efectiv dreptul la cumpărarea locuinţelor.Curtea constată că, chiar dacă dispoziţiile art. 7 alin. 1 şi 4 din Legea nr. 85/1992 instituie o limitare a exerciţiului dreptului de proprietate al societăţilor comerciale asupra acestor locuinţe, o atare limitare este conformă prevederilor constituţionale invocate, fiind justificată din punct de vedere juridic, social şi moral, limitare ce a fost preluată odată cu privatizarea unităţilor respective.Atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. 1 şi 4 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, excepţie ridicată de Societatea Comercială „CONCID” – S.A. din Bistriţa-Năsăud în Dosarul nr. 7.576/190/2006 (număr în format vechi 7.556/C/2006) al Judecătoriei Bistriţa – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 februarie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihaela Ionescu––-