DECIZIE nr. 221 din 20 aprilie 2023

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, excepție ridicată de Kinga Gabriela Tolnai în Dosarul nr. 9.722/271/2019/a1 al Judecătoriei Oradea – Secția penală, de Cosmin-Dumitru Mastacan în Dosarul nr. 1.187/829/2019 al Judecătoriei Podu Turcului, respectiv de Diana Nicoleta Galiș în Dosarul nr. 9.899/271/2020/a1 al Judecătoriei Oradea – Secția penală și care formează obiectul dosarelor Curții Constituționale nr. 2.611D/2019, nr. 320D/2020, respectiv nr. 1.856D/2020. … 2.Dezbaterile au avut loc la data de 21 martie 2023, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie, și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 57 și ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, precum și ale art. 396 din Codul de procedură civilă, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 20 aprilie 2023, când a pronunțat prezenta decizie. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:3.Prin Încheierea din 26 septembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 9.722/271/2019/a1, Judecătoria Oradea – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Kinga Gabriela Tolnai într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate de autoare împotriva ordonanței prim-procurorului prin care a fost respinsă plângerea acesteia formulată împotriva ordonanței de clasare privind săvârșirea infracțiunii de abandon de familie, întrucât cuantumul pensiei de întreținere a fost stabilit prin act notarial. … 4.Prin Încheierea din 6 februarie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 1.187/829/2019, Judecătoria Podu Turcului a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Cosmin-Dumitru Mastacan într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate în temeiul art. 340 din Codul de procedură penală. … 5.Prin Încheierea din 6 octombrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 9.899/271/2020/a1, Judecătoria Oradea – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Diana Nicoleta Galiș într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate în temeiul art. 340 din Codul de procedură penală. … 6.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că norma penală criticată incriminează neplata, cu rea-credință, timp de 3 luni, a pensiei de întreținere doar cu privire la obligațiile născute sau stabilite printr-un titlu obținut pe cale judecătorească. Susțin că norma criticată restrânge, în mod nejustificat și discriminatoriu, sfera de incriminare a situațiilor în care se legalizează obligația de întreținere. Arată că actualul Cod civil reglementează posibilitatea stabilirii obligației de întreținere în mod principal sau ca măsură accesorie pentru toate situațiile, inclusiv cele de divorț și încetare a căsătoriei.în acest sens, rețin că procedura poate fi judiciară, notarială sau administrativă, cu recunoașterea egală a consecințelor formale juridice. Cu toate acestea, doar obligațiilor asumate prin efectul unor hotărâri judecătorești li se oferă protecție în cuprinsul infracțiunii incriminate. Susțin, de asemenea, că această omisiune de reglementare creează un dezechilibru normativ, cu consecințe prejudiciabile pentru beneficiarul obligației de întreținere, care nu are la dispoziție totalitatea instrumentelor juridice de apărare a acestui drept. Susțin, totodată, că acest tratament discreționar creează o distincție între minorii ce beneficiază de pensie de întreținere în baza unei hotărâri judecătorești, care au pârghia legală a formulării unei plângeri penale pentru a-și proteja și asigura respectarea acestui drept prevăzut de lege, și minorii care, cu toate că dețin o convenție notarială autentică în baza căreia beneficiază de pensie de întreținere, nu au pârghia legală de a formula plângere penală de vreme ce nu există o normă penală care să le garanteze îndeplinirea dreptului. … 7.Judecătoria Oradea – Secția penală și Judecătoria Podu Turcului apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. În acest sens, cele două instanțe rețin că este o lipsă de corelare a normei penale cu dispozițiile legii civile, care permit divorțul și prin acordul părților exprimat la notarul public, ipoteză în care, în situația existenței copiilor minori, părțile stabilesc prin act notarial inclusiv cuantumul și condițiile de plată ale pensiei de întreținere. Întrucât dispozițiile art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal nu au în vedere și pensia de întreținere stabilită prin convenție notarială, ci doar pensia stabilită pe cale judecătorească, apreciază că legea penală nu asigură o egalitate de tratament între situațiile în care pensia de întreținere este stabilită pe cale judecătorească sau prin act notarial, contrar prevederilor art. 16 alin. (1), ale art. 21 alin. (1) și (2) și ale art. 49 alin. (1) din Legea fundamentală. Rețin că instituirea pensiei de întreținere s-a realizat în considerarea situației dificile, de nevoie în care se găsește beneficiarul, fie din cauza vârstei fragede ori înaintate, fie din alte motive care îl pune în imposibilitatea de a-și asigura cele necesare traiului. Apreciază că neincriminarea abandonului de familie în cazul neplății pensiei de întreținere stabilite pe cale convențională creează o situație defavorabilă acestor beneficiari, care, deși se află în aceeași situație cu beneficiarii pensiei de întreținere stabilite pe cale judecătorească, nu au aceeași protecție din partea legii penale. … 8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate. … 9.Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal sunt neconstituționale. Apreciază că prin pedepsirea cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă a neplății, cu rea-credință, timp de 3 luni, a pensiei de întreținere stabilite doar pe cale judecătorească, nu și prin act notarial, se generează o discriminare între cetățeni pe criterii arbitrare. Așa fiind, diferențierea între pensia de întreținere stabilită pe cale judecătorească și pensia de întreținere stabilită pe cale notarială nu se justifică în mod obiectiv și rezonabil. Mai mult, consideră că, prin dispozițiile legale criticate, legiuitorul nu a avut în vedere protecția copilului, încălcându-se, astfel, prevederile art. 49 alin. (5) din Constituție. Consideră, totodată, că este vorba și de o necorelare a normei penale cu dispozițiile legii civile care permite divorțul și prin acordul părților exprimat la notarul public, iar, în situația existenței copiilor minori, părțile stabilesc prin act notarial inclusiv cuantumul și condițiile de plată ale pensiei de întreținere. În consecință, apreciază că dispozițiile legale criticate nu respectă exigențele constituționale referitoare la calitatea legii – din perspectiva lipsei de corelare a normei penale cu dispozițiile legii civile -, fiind contrare dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție. … 10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal – Abandonul de familie, având următorul conținut: „(1) Săvârșirea de către persoana care are obligația legală de întreținere, față de cel îndreptățit la întreținere, a uneia dintre următoarele fapte: […] c) neplata, cu rea-credință, timp de 3 luni, a pensiei de întreținere stabilite pe cale judecătorească, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.” … 13.Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că normele penale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi și ale art. 21 referitor la accesul liber la justiție, precum și dispozițiilor art. 20 din Constituție, referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, prin raportare la dispozițiile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Invocă, totodată, dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la interzicerea generală a discriminării, ale art. 20 – Egalitatea în fața legii și ale art. 21 – Nediscriminarea din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și ale art. 28 din Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989. … 14.Examinând excepția de neconstituționalitate, dintr-o perspectivă istorică a cadrului legal în materia incriminării abandonului de familie, Curtea reține că diverse modalități de săvârșire a acestei fapte au fost reglementate pentru prima dată în art. 454 din Codul penal din 1937. Condițiile de incriminare prevedeau părăsirea celor față de care persoana în cauză avea obligația morală și materială, "lăsându-i expuși mizeriei fizice sau morale". Norma penală sancționa, de asemenea, sustragerea timp de 3 luni de la achitarea obligațiilor de întreținere stabilite pe cale judecătorească și alungarea copilului care, din cauza vârstei, era incapabil de a se îngriji. Toate aceste fapte erau incriminate numai în varianta săvârșirii cu "rea-voință" și erau pedepsite cu închisoarea corecțională de la 3 luni la un an. Codul penal din 1969 a reglementat într-un mod mai sistematizat astfel de fapte, la art. 305, potrivit căruia, „(1) Săvârșirea de către persoana care are obligația legală de întreținere, față de cel îndreptățit la întreținere, a uneia dintre următoarele fapte: a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferințe fizice sau morale; b) neîndeplinirea cu rea-credință a obligației de întreținere prevăzute de lege; c) neplata cu rea-credință, timp de două luni, a pensiei de întreținere stabilite pe cale judecătorească, se pedepsește, în cazurile prevăzute la lit. a) și b), cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă, iar în cazul prevăzut la lit. c), cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă. (2) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. (3) Împăcarea părților înlătură răspunderea penală. (4) Dacă părțile nu s-au împăcat, dar în cursul judecății inculpatul își îndeplinește obligațiile, instanța, în cazul când stabilește vinovăția, pronunță împotriva inculpatului o condamnare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 81. (5) Revocarea suspendării condiționate nu are loc decât în cazul când, în cursul termenului de încercare, condamnatul săvârșește din nou infracțiunea de abandon de familie.”. Art. 378 din Codul penal în vigoare prevede că „(1) Săvârșirea de către persoana care are obligația legală de întreținere, față de cel îndreptățit la întreținere, a uneia dintre următoarele fapte: a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferințe fizice sau morale; b) neîndeplinirea, cu rea-credință, a obligației de întreținere prevăzute de lege; c) neplata, cu rea-credință, timp de 3 luni, a pensiei de întreținere stabilite pe cale judecătorească, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. (2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează neexecutarea, cu rea-credință, de către cel condamnat a prestațiilor periodice stabilite prin hotărâre judecătorească, în favoarea persoanelor îndreptățite la întreținere din partea victimei infracțiunii. (3) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. (4) Fapta nu se pedepsește dacă, înainte de terminarea urmăririi penale, inculpatul își îndeplinește obligațiile. (5) Dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, inculpatul își îndeplinește obligațiile, instanța dispune, după caz, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru aceasta.” … 15.Curtea observă că legiuitorul a incriminat, în mod succesiv, începând cu anul 1937, faptele care aduc atingere relațiilor sociale privitoare la conviețuirea socială, în mod particular a celor de familie, ale căror existență și desfășurare sunt condiționate de respectarea reglementărilor ce au ca obiect îndeplinirea îndatoririlor de ajutor material și moral între membrii acesteia, între modalitățile concrete de săvârșire a infracțiunii tip din cele trei codificări penale regăsindu-se neplata, cu rea-credință (rea-voință), de către persoana care are obligația legală de întreținere, a pensiei de întreținere stabilite pe cale judecătorească, față de cel îndreptățit la întreținere. … 16.Examinând conținutul normativ al infracțiunii de abandon de familie în vigoare în raport cu legea penală proximă, Curtea observă că legiuitorul a preluat, în mare măsură, prevederile Codului penal din 1969, modificările mai importante vizând adăugarea unei noi modalități de comitere a faptei – în acest sens fiind reglementată la alin. (2) al art. 378 din Codul penal o „subrogație” cu privire la obligația de întreținere, o nouă cauză de nepedepsire la alin. (4) al aceluiași articol, precum și ajustări privind sancțiunile și mărirea intervalului de timp necesar consumării infracțiunii în varianta reglementată la alin. (1) lit. c) al aceleiași norme penale (astfel, codificarea în vigoare a revenit la termenul de 3 luni prevăzut de Codul penal din 1937). Așadar, Curtea observă că infracțiunea de abandon de familie sancționează, în esență, încălcarea obligației de întreținere datorată, ca regulă, între membrii aceleiași familii. De lege lato, obligația de întreținere își are temei în art. 513 din Codul civil, potrivit căruia „Obligația de întreținere există numai între persoanele prevăzute de lege. Ea se datorează numai dacă sunt întrunite condițiile cerute de lege.”, în art. 516 alin. (1) și (3) din același act normativ, care prevede atât obligația de întreținere între soț și soție, rudele în linie dreaptă, între frați și surori, precum și între celelalte persoane anume prevăzute de lege, cât și obligația de întreținere între foștii soți, în condițiile prevăzute de lege, în timp ce o aplicație particulară este reglementată în art. 499 din Codul civil privind obligația de întreținere a părinților față de copiii minori sau majori, după caz. Cu alte cuvinte, obligația de întreținere derivă din obligația existentă ca urmare a rudeniei firești sau a căsătoriei, dar poate exista și între persoane care nu sunt rude între ele. Potrivit art. 530 din Codul civil, obligația de întreținere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului și, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională, iar, dacă obligația de întreținere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanța de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreținere, stabilită în bani. … 17.Așadar, Curtea reține că textul incriminator în vigoare este redactat într-o formă similară celei prevăzute în art. 305 din Codul penal din 1969, are ca obiect juridic generic relațiile sociale pe a căror respectare se întemeiază familia, în timp ce obiectul juridic special are în vedere relațiile de familie sub aspectul solidarității care trebuie să caracterizeze familia, atât în ceea ce privește sprijinul moral, cât și în ceea ce privește sprijinul material. Elementul material al infracțiunii de abandon de familie constă în comiterea unor acțiuni sau inacțiuni care constituie conținutul unor variante și modalități alternative de săvârșire a infracțiunii. În varianta-tip, prevăzută la alin. (1) al art. 378 din Codul penal, sunt reglementate trei modalități alternative de comitere a infracțiunii constând în: fapta (acțiune sau inacțiune) de părăsire, alungare sau lăsarea fără ajutor a celui îndreptățit la întreținere, expunându-l la suferințe fizice sau morale [lit. a)]; neîndeplinirea, cu rea-credință, a obligației de întreținere prevăzute de lege [lit. b)]; neplata, cu rea-credință, timp de 3 luni, a pensiei de întreținere stabilite pe cale judecătorească [lit. c)]. Curtea reține, astfel, că existența infracțiunii de abandon de familie este condiționată de preexistența unui raport juridic impus de lege sau stabilit prin hotărâre judecătorească, în baza cărora o persoană este obligată la întreținere față de o altă persoană. Totodată, Curtea observă că, prin oricare dintre modalitățile alternative prevăzute la alin. (1) al art. 378 din Codul penal, se creează o situație defavorabilă pentru cel care este îndrituit la întreținere, și anume lipsirea sa de întreținere (locuință, alimente, bani, îmbrăcăminte, medicamente etc.). … 18.În prezenta cauză, autorii excepției de neconstituționalitate formulează motive de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, întrucât norma criticată incriminează neplata cu rea-credință, timp de 3 luni, a pensiei de întreținere doar cu privire la obligațiile stabilite printr-un titlu obținut pe cale judecătorească, în timp ce pensia de întreținere stabilită prin convenție autentică încheiată în procedura notarială de divorț nu beneficiază de protecție penală. Susțin că norma penală criticată restrânge, în mod nejustificat și discriminatoriu, aria de incriminare a situațiilor în care se legalizează obligația de întreținere. Apreciază că această omisiune de reglementare creează un dezechilibru normativ evident, cu consecințe prejudiciabile pentru beneficiarul obligației de întreținere, care nu are la dispoziție totalitatea instrumentelor juridice de apărare a dreptului său. … 19.Examinând motivele de neconstituționalitate formulate de autori, Curtea reține că elementul material al acestei modalități de săvârșire a variantei-tip a infracțiunii de abandon de familie – de altfel, cel mai des întâlnită în practica judiciară – constă într-o inacțiune, respectiv neplata cu rea-credință, timp de 3 luni, a pensiei de întreținere stabilite printr-o hotărâre judecătorească. În cazul acestei forme a variantei-tip a infracțiunii, trebuie îndeplinite două cerințe esențiale, respectiv (i) stabilirea, printr-o hotărâre judecătorească, a unei pensii de întreținere sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreținerea și (ii) persoana obligată la întreținere să nu fi plătit cu rea-credință timp de 3 luni pensia de întreținere, termen care începe să curgă de la data la care hotărârea judecătorească a rămas definitivă sau de la data ultimei plăți. Fiind vorba despre rea-credință, această din urmă formă a variantei-tip a infracțiunii se săvârșește numai cu intenție directă, prin atitudinea incorectă, necinstită a subiectului activ privind executarea obligației de întreținere. De asemenea, Curtea observă că se are în vedere o pensie de întreținere în sensul Codului civil, stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Sub aspectul configurării poziției psihice a autorului infracțiunii, prezintă relevanță și împrejurarea că obligația de întreținere a cărei încălcare formează latura obiectivă a infracțiunii de abandon de familie, în varianta reglementată de art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, este o obligație unică, ce constă în asigurarea pentru persoanele îndreptățite a celor necesare traiului și, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională, pensia de întreținere constituind, potrivit art. 530 din Codul civil, doar o modalitate subsidiară de executare a acesteia, în situația în care obligația de a presta întreținerea în natură nu se realizează de bunăvoie. … 20.Totodată, Curtea reține că, în această modalitate, fapta constituie și o formă specială de nerespectare a hotărârilor judecătorești, reglementată distinct de legiuitor în cadrul infracțiunilor contra familiei. Cu alte cuvinte, inacțiunea debitorului constând în neplata pensiei de întreținere fixate pe cale judiciară aduce atingere, în mod adiacent, și relațiilor sociale ce asigură autoritatea hotărârilor judecătorești, motiv pentru care infracțiunea de abandon de familie, prevăzută la art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, poate fi asimilată unei forme speciale de nerespectare a hotărârilor judecătorești, reglementată distinct în cadrul infracțiunilor contra familiei. … 21.Așadar, pornind de la conținutul normei de incriminare și de la obiectul juridic special al infracțiunii de abandon de familie, reprezentat de relațiile de familie care impun respectarea obligației legale de întreținere, Curtea reține că norma penală criticată reglementează obligația patrimonială de întreținere stabilită pe cale judecătorească. Prin urmare, soluția legislativă criticată are ca situație premisă existența unei obligații de întreținere care, însă, trebuie concretizată printr-o hotărâre judecătorească ce stabilește pensia de întreținere, aceasta din urmă fiind modalitatea de executare a respectivei obligații, în ipoteza în care nu este executată în natură. Astfel cum s-a reținut în precedent, norma de incriminare are în vedere o pensie de întreținere în sensul Codului civil, stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă, iar nu o obligație de plată periodică a unei sume de bani stabilită, prin hotărâre judecătorească, cu titlu de daune materiale sau morale. … 22.În aceste condiții, Curtea constată că o astfel de hotărâre judecătorească poate fi pronunțată în procedura de desfacere a căsătoriei prin divorț, cât privește capetele de cerere accesorii divorțului, referitoare, printre altele, la stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor. Astfel, Curtea reține că în prezent, ca și în cazul reglementării anterioare [art. 37 alin. (2) din Codul familiei, abrogat de art. 230 lit. m) din capitolul X al Legii nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011], noul Cod civil prevede, în art. 259 alin. (6), faptul că, „Căsătoria poate fi desfăcută prin divorț, în condițiile legii.” Această formă de disoluție a căsătoriei, care constă în desfacerea ei cu efecte pentru viitor, poate avea loc prin acordul părților (pe cale judiciară [art. 373 lit. a),art. 374 din Codul civil], pe cale administrativă sau prin procedura notarială [art. 375 din Codul civil]) ori pe cale judecătorească, în temeiul art. 373 lit. b),c) și d) din Codul civil. … 23.Cât privește divorțul prin acordul părților, Curtea reține că procedura de divorț în fața ofițerului de stare civilă sau a notarului public a fost prevăzută inițial în noul Cod civil, adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, care a intrat în vigoare în 2011, fiind preluată prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, și introdusă în Codul familiei, la art. 38^1-38^4. Spre deosebire de reglementarea din Codul familiei – potrivit căreia ofițerul de stare civilă ori notarul public puteau constata desfacerea căsătoriei prin acordul soților, dacă soții erau de acord cu divorțul și nu aveau copii minori, născuți din căsătorie sau adoptați (art. 38^1), noul Cod civil nu mai prevede nicio condiție pentru divorțul prin acordul soților. Acesta poate fi pronunțat oricând, fără nicio prevedere restrictivă referitoare la durata căsătoriei și chiar dacă există copii minori rezultați din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați. Dacă soții nu au copii minori, competența ofițerului de stare civilă și a notarului public, în constatarea divorțului, este una alternativă, iar dacă soții au copii minori, născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați, doar notarul este competent să constate divorțul prin acordul părților. Astfel, Curtea reține că, potrivit art. 375 alin. (2) din Codul civil, „Divorțul prin acordul soților poate fi constatat de notarul public și în cazul în care există copii minori născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați, dacă soții convin asupra tuturor aspectelor referitoare la numele de familie pe care să îl poarte după divorț, exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, stabilirea locuinței copiilor după divorț, modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat și fiecare dintre copii, precum și stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor.[…].” Potrivit art. 376 alin. (4) din Codul civil, dacă soții stăruie în divorț, notarul public eliberează certificatul de divorț fără să facă vreo mențiune cu privire la culpa soților și, totodată, dacă soții convin asupra tuturor aspectelor referitoare la numele de familie pe care să îl poarte după divorț, exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, stabilirea locuinței copiilor după divorț, modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat și fiecare dintre copii, precum și stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor, notarul va încheia o convenție în procedura divorțului cu copii minori, autentificată, care, potrivit dispozițiilor art. 101 alin. (2) și ale art. 138 alin. (5) din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 19 martie 2018, constituie titlu executoriu. În concluzie, Curtea constată că pensia de întreținere ce derivă din obligația civilă de întreținere a părinților față de copiii minori sau majori, după caz, poate fi stabilită și prin convenție autentică în procedura notarială de divorț. … 24.Curtea reține, totodată, că, potrivit dispozițiilor art. 374 alin. (3) și ale art. 376 alin. (3) din Codul civil, în ipoteza desfacerii căsătoriei prin acordul soților, indiferent de procedura prin care se realizează (administrativă, notarială sau judiciară), divorțul presupune verificarea consimțământului soților la desfacerea căsătoriei de către instanța de judecată, notarul public sau ofițerul de stare civilă, așadar de către o autoritate publică, respectiv de către un funcționar public învestit să îndeplinească un serviciu de interes public. … 25.Din această perspectivă, interpretând sistematic dispozițiile art. 2 alin. (4), ale art. 59 alin. (2) și ale art. 64 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 22 mai 2006, Curtea reține că acordul de mediere, care consemnează înțelegerea soților referitoare la divorț, nu este apt să producă efecte juridice în privința desfacerii căsătoriei în sine, însă poate să ateste modalitatea în care soții acceptă divorțul. Deși de esența instituției medierii este încrederea pe care părțile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele și să le sprijine pentru soluționarea conflictului, iar activitatea de mediere reprezintă o activitate de interes public, potrivit art. 2 din Legea nr. 192/2006, mediatorii nu au calitatea de agenți instrumentatori învestiți de lege să îndeplinească un serviciu de interes public și nici de reprezentanți ai statului în exercitarea funcției. Un argument în plus în susținerea acestei concluzii este faptul că mediatorul nu este menționat în cuprinsul art. 376 alin. (3) din Codul civil. Potrivit art. 382 alin. (1) și (3) din Codul civil, desfacerea căsătoriei prin acordul soților se realizează prin hotărârea judecătorească definitivă prin care se pronunță divorțul, respectiv prin certificatul de divorț emis de notarul public sau ofițerul de stare civilă competent, așadar, printr-un înscris autentic. De vreme ce acordul de mediere nu îndeplinește cerința de a fi un act autentic – art. 58 din Legea nr. 192/2006 stabilind expres că acordurile de mediere au valoarea unor înscrisuri sub semnătură privată -, înțelegerea soților consemnată într-un astfel de acord, cu privire la divorț, nu are aptitudinea de a determina desfacerea căsătoriei prin acord. Prin urmare, acordul de mediere cu privire la desfacerea căsătoriei are doar valoarea unui mijloc de dovadă privind intenția soților de a divorța, existentă la momentul încheierii lui, astfel încât el nu poate fi consfințit de către instanță printr-o hotărâre de expedient. În schimb, Curtea reține că, în ceea ce privește acordul de mediere încheiat între soți în temeiul art. 64 alin. (1) din Legea nr. 192/2006, care are ca obiect soluționarea pe cale amiabilă a conflictelor ce derivă din efectele nepatrimoniale ale divorțului, precum numele soților, efectele divorțului în raporturile dintre soți și copiii lor minori, aceste înțelegeri pot constitui obiect al medierii, în privința acestora prevederile art. 64 alin. (1^1) din Legea nr. 192/2006 stabilind neechivoc că pot îmbrăca forma unor hotărâri de expedient („Acordurile de mediere încheiate de părți, în cauzele/conflictele ce au ca obiect exercițiul drepturilor părintești, contribuția părinților la întreținerea copiilor și stabilirea domiciliului copiilor, îmbracă forma unei hotărâri de expedient.”). În consecință, Curtea reține că, în ceea ce privește rezolvarea aspectelor accesorii divorțului, inclusiv cu privire la stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor, instanța de judecată poate consfinți acordul de mediere având acest obiect, prin pronunțarea unei hotărâri de expedient, pentru ipoteza în care se va desface căsătoria, act procedural prin care se pune capăt judecății în temeiul tranzacției intervenite între părți, în condițiile art. 2.268 alin. (1) din Codul civil. Această hotărâre urmează să se pronunțe în cazul desfacerii căsătoriei prin procedura divorțului reglementată de art. 915-935 din Codul de procedură civilă. Față de cele reținute anterior, Curtea constată că izvorul raportului obligațional, în ipoteza de la art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, îl poate constitui și hotărârea de expedient prin care instanța de judecată consfințește acordul de mediere referitor la pensia de întreținere. … 26.În concluzie, având în vedere cadrul legal anterior menționat, Curtea constată că izvorul pensiei de întreținere, în ipoteza de la art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, îl pot constitui atât hotărârea judecătorească pronunțată în procedura desfacerii căsătoriei prin divorț, potrivit dispozițiilor art. 373 și 374 din Codul civil, și hotărârea de expedient prin care instanța de judecată consfințește acordul de mediere referitor la pensia de întreținere, cât și convenția încheiată în procedura divorțului cu copii minori, autentificată de notar, încheiată în ipoteza desfacerii căsătoriei prin acordul părților în procedura notarială, potrivit art. 375 alin. (2) din Codul civil. În această din urmă ipoteză, poziția subiectivă a făptuitorului față de conduita adoptată și urmările pe care aceasta le produce se raportează la obligația de întreținere instituită în sarcina sa și concretizată prin convenția autentică de stabilire a pensiei. … 27.În aceste condiții, în raport cu cadrul legal în materie penală și civilă în vigoare, Curtea constată o necorelare legislativă având relevanță constituțională din perspectiva respectării dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, în dimensiunea sa referitoare la calitatea legii, între dispozițiile art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal și cele ale art. 375 alin. (2) din Codul civil, în condițiile în care actualul Cod penal (Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare), intrat în vigoare la 1 februarie 2014, constituie act normativ ulterior consacrării legislative – prin Codul civil (Legea nr. 287/2009), care a intrat în vigoare în anul 2011 – a divorțului prin acordul soților în procedură notarială, în ipoteza în care există copii minori născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați. Curtea reține că această necorelare între acte normative în vigoare determină lipsa de claritate, precizie și previzibilitate a normei penale criticate contrar principiului legalității incriminării, prevăzut la art. 23 alin. (12) din Constituție și la art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și, în consecință, dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, care se referă la calitatea legii. … 28.Cu privire la cerințele de claritate, precizie și previzibilitate a legii, în materie penală, prin Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragrafele 24 și 25, Curtea a reținut, în privința infracțiunii reglementate la art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, în ipoteza infracțiunilor, inclusiv a celor reglementate în domeniul fiscal, că legiuitorul trebuie să indice în mod clar și neechivoc obiectul material al acestora în chiar cuprinsul normei legale. Prin aceeași decizie s-a constatat că, dacă legiuitorul își respectă numai din punct de vedere formal competența constituțională de a legifera, fără ca prin conținutul normativ al textului incriminator să stabilească cu claritate și precizie obiectul material al infracțiunii, aceasta poate determina o lipsă de previzibilitate a respectivului text. Într-o altă cauză, Curtea a statuat că, în primul rând, legiuitorului îi revine obligația ca, în actul de legiferare, indiferent de domeniul în care își exercită această competență constituțională, să dea dovadă de o atenție sporită în respectarea principiului clarității și previzibilității legii. Ilicitul penal este cea mai gravă formă de încălcare a unor valori sociale, iar consecințele aplicării legii penale sunt dintre cele mai grave, astfel că stabilirea unor garanții împotriva arbitrarului prin reglementarea de către legiuitor a unor norme clare și predictibile este obligatorie. Comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege [înțeleasă ca act formal adoptat de Parlament, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituție, precum și ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție, respectiv ordonanțe și ordonanțe de urgență ale Guvernului], neputând fi dedus, eventual, din raționamente ale judecătorului de natură să substituie normele juridice. În materie penală, principiul legalității incriminării, nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege, impune ca numai legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar acesta supunându-se sancțiunii penale (Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, paragrafele 52, 61, 65). În acest sens, instanța de contencios constituțional a reținut că, în sistemul continental, jurisprudența nu constituie izvor de drept așa încât înțelesul unei norme să poată fi clarificat pe această cale, deoarece, într-un asemenea caz, judecătorul ar deveni legiuitor (Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 31 martie 2016, paragraful 16). Totodată, prin Decizia nr. 553 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 21 septembrie 2015, paragraful 23, Curtea Constituțională a stabilit că standardul constituțional de protecție a libertății individuale impune ca limitarea acesteia să se realizeze într-un cadru normativ care, pe de o parte, să stabilească expres cazurile de limitare a acestei valori constituționale, iar, pe de altă parte, să prevadă într-un mod clar, precis și previzibil aceste cazuri. … 29.Din această perspectivă, Curtea reține că norma juridică, în special cea de natură penală, trebuie să conțină reglementări riguroase, cea supusă, în cazul de față, controlului de constituționalitate fiind însă lipsită de claritate și precizie. Întrucât nu îndeplinește criteriile calitative menționate, Curtea constată că norma penală criticată nu protejează membrii de familie și relațiile dintre aceștia într-un mod clar, precis și previzibil raportat la rezultatul care s-ar putea produce. Curtea reține că norma de incriminare criticată a fost preluată astfel cum era reglementată în vechea codificare penală, fără a fi realizată o necesară corelare/actualizare/adaptare la instituții juridice nou-reglementate în materie civilă. În acest context, Curtea subliniază că dispozițiile art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal nu pot fi interpretate și aplicate prin analogie in favorem în sensul că norma de incriminare criticată se referă atât la pensia de întreținere stabilită pe cale judecătorească, cât și la cea instituită în urma procedurii notariale și, totodată, încadrarea juridică a faptei nu poate avea loc printr-o interpretare extensivă a dispozițiilor art. 378 alin. (1) lit. b) din Codul penal, când infracțiunea se consumă la momentul primei omisiuni referitoare la îndeplinirea obligației de întreținere, iar nu după trecerea unui termen de 3 luni. Dacă în alte materii neclaritatea legii poate fi suplinită în diverse forme, în dreptul penal o astfel de ipoteză constituie chiar o formă de încălcare a principiului legalității incriminării. În plus, în dreptul penal, procedeul analogiei, fie a legii, fie a dreptului, este expres interzis de principiul legalității incriminării, tocmai pentru a se evita o extrapolare abuzivă a normelor de drept penal asupra unor situații despre care justițiabilul nu a știut că ar avea semnificații infracționale. Orice comportament penal trebuie să fie expres și clar prevăzut de lege, neputând fi dedus sau subînțeles. Mai mult, dacă nu sunt identificate corect actele materiale, nu se poate stabili în mod neechivoc legătura de cauzalitate dintre aceste acte materiale și rezultatul socialmente păgubitor. Or, actele materiale, legătura de cauzalitate și rezultatul păgubitor sunt elemente care intră în conținutul constitutiv al infracțiunii și sunt indispensabile pentru stabilirea existenței acesteia. … 30.Curtea reamintește că, prin incriminarea abandonului de familie în modalitatea normativă a neplății pensiei de întreținere instituită prin hotărâre judecătorească, legiuitorul a urmărit să protejeze, în principal, relațiile de familie, în ansamblul lor, precum și, adiacent, valorile sociale care privesc forța executorie a hotărârilor judecătorești. Astfel, Curtea reține că, în primul rând, trebuie avute în vedere valorile sociale a căror protejare s-a urmărit a se realiza prin trecerea în sfera ilicitului penal a unor fapte prin care subiectul activ aduce atingere normelor de conviețuire în societate. Or, în condițiile în care incriminarea faptelor care se circumscriu infracțiunii de abandon de familie are ca scop apărarea relațiilor sociale care privesc familia și care impun respectarea obligațiilor și îndatoririlor de sprijin material și moral față de membrii acesteia, îndreptățiți legal la întreținere, Curtea constată că este necesar ca norma penală criticată să incrimineze și neplata, cu rea-credință, a pensiei de întreținere ce derivă din obligația civilă de întreținere a părinților față de copiii minori sau majori, după caz, stabilită prin convenție autentică în procedura notarială de divorț. … 31.În caz contrar, Curtea constată că norma penală criticată este contrară dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție privind egalitatea în drepturi prin raportare la prevederile constituționale ale art. 49 alin. (1) referitoare la protecția copiilor și a tinerilor, în condițiile în care principiul egalității caracterizează drepturile și libertățile fundamentale, fiind, în același timp, o garanție a fiecărui drept fundamental în parte, astfel cum rezultă din Decizia Curții Constituționale nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014, paragraful 136. … 32.Totodată, sub aspectul asigurării egalității în drepturi, Curtea Constituțională a statuat că principiul consacrat de prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. El nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, și Decizia nr. 89 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 27 martie 2003). De asemenea, potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, sau Decizia nr. 67 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 18 martie 2015). Nesocotirea principiului egalității în drepturi are drept consecință neconstituționalitatea normei care instituie un privilegiu ori o discriminare. În acest sens, Curtea a reținut că discriminarea se bazează pe noțiunea de excludere de la un drept/beneficiu (Decizia nr. 62 din 21 octombrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 25 februarie 1994), iar remediul constituțional specific, în cazul constatării neconstituționalității discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 11 iulie 2012, sau Decizia nr. 681 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014). Totodată, Curtea Constituțională – făcând referire la jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (hotărârile din 23 iulie 1968, 13 iunie 1979, 28 noiembrie 1984, 28 mai 1985, 16 septembrie 1996, 18 februarie 1999 și, respectiv, 6 iulie 2004, pronunțate în cauzele „Aspecte privind regimul lingvistic în școlile belgiene” împotriva Belgiei, paragraful 10, Marckx împotriva Belgiei, paragraful 33, Rasmussen împotriva Danemarcei, paragrafele 35, 38 și 40, Abdulaziz, Cabales și Balkandali împotriva Regatului Unit, paragraful 72, Gaygusuz împotriva Austriei, paragraful 42, Larkos împotriva Ciprului, paragraful 29, și, respectiv, Bocancea și alții împotriva Moldovei, paragraful 24) – a reținut că aplicarea unui tratament diferit unor cazuri egale este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv și rezonabil, aceasta însemnând că nu urmărește un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit prin tratamentul inegal (Decizia nr. 270 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 12 iunie 2015, paragraful 25, Decizia nr. 368 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, paragraful 25, și Decizia nr. 573 din 20 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 959 din 13 noiembrie 2018, paragraful 30). … 33.Având în vedere considerentele de principiu anterior menționate, consacrate jurisprudențial, Curtea constată că persoanele care au dreptul la pensie de întreținere, indiferent că este stabilită pe cale convențională sau judiciară, se află în aceeași situație de nevoie, și anume lipsirea lor de cele necesare traiului (locuință, alimente, bani, îmbrăcăminte, medicamente etc.), astfel că nu este justificat, în mod obiectiv și rezonabil, tratamentul diferențiat din punctul de vedere al protecției din partea legii penale. Curtea subliniază că, prin incriminarea abandonului de familie, legiuitorul protejează valorile sociale referitoare la familie și relațiile dintre membrii săi, în ansamblu, iar nu distinct, după cum raporturile obligaționale de întreținere au izvor legal, judiciar sau convențional. De altfel, în cauză, Curtea reține aplicabilitatea tezei referitoare la interzicerea discriminării din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Constituție, având în vedere că norma incriminatoare exclude de la protecția prin mijloace de drept penal persoanele îndreptățite la pensia de întreținere stabilită prin convenție autentificată, încheiată în procedura notarială de divorț. Or, câtă vreme principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, Curtea constată că nu există niciun motiv rezonabil pentru care persoanele menționate să fie lipsite de protecție penală, cu consecința lipsirii lor de întreținere materială, deci păgubirea sub acest raport a acestor persoane și producerea unei suferințe fizice. Din această perspectivă, Curtea constată că norma penală criticată este contrară principiului egalității, întrucât afectează persoanele îndreptățite la pensia de întreținere stabilită prin convenție autentificată, încheiată în procedura notarială de divorț, acestea fiind plasate, în mod arbitrar, într-o poziție de inferioritate. Neincluderea în sfera ilicitului penal a faptei de abandon de familie constând în neexecutarea, cu rea-credință, timp de 3 luni, a obligației de întreținere stabilite prin act notarial, așadar lipsa unui mecanism de constrângere al statului, exercitat prin organele judiciare, menit să asigure respectarea efectivă a convenției notariale cât privește plata pensiei de întreținere, poate determina un dezechilibru referitor la relațiile de conviețuire socială din perspectiva respectării dreptului legal la întreținere, ale cărui consecințe formale juridice sunt deopotrivă recunoscute atât în ceea ce privește pensia de întreținere fixată pe cale judecătorească, cât și în ceea ce privește pensia de întreținere stabilită prin convenție autentică în procedura notarială. … 34.Or, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că principiul egalității, în componenta sa de nediscriminare, are un conținut autonom, o existență de sine stătătoare, în sensul că impune obligații corespunzătoare în sarcina statului pentru a asigura egalitatea juridică dintre subiecții de drept. Tratamentul discriminatoriu constă în excluderea directă sau indirectă a unor categorii de persoane de la drepturile, libertățile, vocația, speranța legitimă de care se bucură toți ceilalți aflați în situații similare. Prin urmare, egalitatea nu este o chestiune cantitativă în sensul că se poate aprecia și raporta doar la un set de drepturi și libertăți fundamentale prevăzute în Constituție, ci are și un aspect calitativ, astfel încât poate fi valorizat, în componenta sa privind nediscriminarea, ca fiind un principiu de drept ce promovează egalitatea juridică (Decizia nr. 465 din 18 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 645 din 5 august 2019, paragraful 33). … 35.Totodată, instanța de contencios constituțional a statuat că Parlamentul este liber să decidă cu privire la politica penală a statului, în virtutea prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituție, în calitate de unică autoritate legiuitoare a țării. De asemenea, Curtea a reținut că nu are competența de a se implica în domeniul legiferării și al politicii penale a statului, orice atitudine contrară constituind o imixtiune în competența acestei autorități constituționale (a se vedea Decizia nr. 629 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 932 din 21 decembrie 2014). Astfel, Curtea a recunoscut că, în acest domeniu, legiuitorul se bucură de o marjă de apreciere destul de întinsă, având în vedere că acesta se află într-o poziție care îi permite să aprecieze, în funcție de o serie de criterii, necesitatea unei anumite politici penale. Cu toate acestea, Curtea a reținut că, deși, în principiu, Parlamentul se bucură de o competență exclusivă în reglementarea măsurilor ce țin de politica penală a statului, această competență nu este absolută în sensul excluderii exercitării controlului de constituționalitate asupra măsurilor adoptate. Astfel, Curtea a constatat că incriminarea/dezincriminarea unor fapte ori reconfigurarea elementelor constitutive ale unei infracțiuni țin de marja de apreciere a legiuitorului, marjă care nu este absolută, ea fiind limitată de principiile, valorile și exigențele constituționale (Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, precitată, paragraful 66). În acest sens, Curtea a statuat că legiuitorul trebuie să dozeze folosirea mijloacelor penale în funcție de valoarea socială ocrotită, instanța de control constituțional putând cenzura opțiunea legiuitorului numai dacă aceasta contravine principiilor și exigențelor constituționale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 824 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 17 februarie 2016). De asemenea, Curtea a constatat că, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, respectarea Constituției este obligatorie, de unde rezultă că Parlamentul nu își poate exercita competența de incriminare și de dezincriminare a unor fapte antisociale decât cu respectarea normelor și principiilor consacrate prin Constituție (Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014). Astfel, Curtea a constatat că, în exercitarea competenței sale constituționale de a legifera în cadrul politicii penale, legiuitorul are dreptul, dar și obligația de a apăra anumite valori sociale, unele dintre acestea identificându-se cu valorile protejate de Constituție (dreptul la viață și la integritate fizică și psihică – art. 22; dreptul la ocrotirea sănătății – art. 34, dreptul de vot – art. 36 etc.), prin incriminarea faptelor care aduc atingere acestora (în acest sens a se vedea Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 12 februarie 2007, Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, precitată, și Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, precitată, paragraful 67). … 36.Din această perspectivă, Curtea reține că legiuitorul are competența constituțională de a include în sfera ilicitului penal neplata, cu rea-credință, timp de 3 luni, a pensiei de întreținere fixată prin convenție în procedura notarială, câtă vreme săvârșirea acestei fapte aduce atingere relațiilor de conviețuire socială în cadrul familiei, urmarea imediată constând într-o stare de pericol pentru existența relațiilor de familie, prin punerea persoanei îndreptățite la întreținere în situația de a fi lipsită de mijloacele de întreținere ori de sprijin moral. Curtea reține că ocrotirea prin mijloace juridice extrapenale, de drept civil, a valorilor arătate este insuficientă; în această materie doar instituirea unor mijloace specifice dreptului penal ar putea determina adoptarea unei atitudini active din partea celui obligat la întreținere prin convenție notarială. Reglementarea întregii reprezentări faptice a persoanei obligate la întreținere (multiplele modalități faptice de săvârșire a abandonului de familie, având același rezultat, starea de pericol pentru valoarea socială ocrotită – familia), precum și stabilirea unei pedepse adecvate trebuie să fie de natură să stimuleze făptuitorul să reia executarea acestei obligații, iar nu să creeze o dificultate suplimentară, acesta fiind, în fapt, scopul normei de incriminare de la art. 378 din Codul penal. … 37.Curtea reține că un argument în plus în susținerea concluziilor anterioare îl constituie dispozițiile art. 27 paragraful 4 din Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, potrivit cărora „Statele părți vor lua toate măsurile adecvate pentru recuperarea pensiei alimentare pentru copil de la părinții săi sau de la alte persoane care răspund din punct de vedere financiar pentru acesta, atât pe teritoriul statului parte, cât și în străinătate. […]” … 38.Totodată, Curtea reține că atât pensia de întreținere fixată prin hotărâre judecătorească, cât și cea având ca temei un acord de întreținere/o convenție de divorț/un act autentificat la notar beneficiază, în sistemele de drept menționate mai jos, de protecție penală egală. Sunt relevante, în acest sens, dispozițiile art. 227-3 alin. 1 din Codul penal francez coroborate cu art. 373-2-2 alin. 1 pct. 2-6 din Codul civil francez; art. 358 alin. 1 din Codul penal al Greciei; art. 3911 din Codul penal al Luxemburgului coroborat cu art. 230 din Codul civil luxemburghez; secțiunea 170 din Codul penal al Letoniei; secțiunea 14 din capitolul 21 din Codul penal al Finlandei, precum și prevederile secțiunii 46 alin. 2 din capitolul 4 al Legii căsătoriei nr. 234/1929. … 39.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Kinga Gabriela Tolnai în Dosarul nr. 9.722/271/2019/a1 al Judecătoriei Oradea – Secția penală, de Cosmin-Dumitru Mastacan în Dosarul nr. 1.187/829/2019 al Judecătoriei Podu Turcului, respectiv de Diana Nicoleta Galiș în Dosarul nr. 9.899/271/2020/a1 al Judecătoriei Oradea – Secția penală și constată că soluția legislativă cuprinsă în art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, care nu incriminează neplata, cu rea-credință, timp de 3 luni, a pensiei de întreținere stabilite prin act notarial, este neconstituțională.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, Judecătoriei Oradea – Secția penală și Judecătoriei Podu Turcului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 20 aprilie 2023.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește