DECIZIE nr. 22 din 11 februarie 1999

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 alin. 1 lit. a) din Codul penal



Lucian Mihai – preşedinteConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorIon Bonini – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 alin. 1 lit. a) din Codul penal, ridicată de Fugasu Marian în Dosarul nr. 2.000/1998 al Tribunalului Dambovita – Secţia penală.La apelul nominal este prezent autorul excepţiei, Fugasu Marian, lipsind cealaltă parte, Voicu Ana, pentru care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, se da cuvântul în fond părţii prezente, care solicită admiterea excepţiei.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, sustinand ca este dreptul legiuitorului de a stabili în ce cazuri şi în ce condiţii răspunderea penală pentru săvârşirea unei infracţiuni poate fi înlocuită cu răspunderea care atrage o sancţiune cu caracter administrativ, prevăzută de legea penală. De asemenea, arata ca prevederile art. 18 1 din Codul penal nu sunt aplicabile faptelor pentru care sunt incidente dispoziţiile art. 90 din Codul penal.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 29 septembrie 1998, Tribunalul Dambovita – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 alin. 1 lit. a) din Codul penal, ridicată de Fugasu Marian în Dosarul nr. 2.000/1998.În motivarea excepţiei se susţine ca dispoziţiile art. 90 alin. 1 lit. a) din Codul penal contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, care consacra principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice.În opinia autorului excepţiei, textul criticat este discriminatoriu, deoarece, pe de o parte, permite înlocuirea răspunderii penale pentru infracţiuni contra patrimoniului, pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de maximum 12 ani, iar pentru unele chiar 15 ani, iar pe de altă parte, pentru alte infracţiuni, între care şi cele contra demnităţii, înlocuirea răspunderii penale nu este posibila dacă pedeapsa depăşeşte un an închisoare. Or, pentru a se asigura egalitatea în faţa legii, ar trebui ca pentru toate infracţiunile să se prevadă aceleaşi condiţii de înlocuire a răspunderii penale. Datorită acestui fapt, arata autorul excepţiei, el nu a putut invoca prevederile art. 18 1 din Codul penal, în vederea aplicării unei sancţiuni cu caracter administrativ.Exprimandu-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, în conformitate cu dispoziţiile art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, Tribunalul Dambovita – Secţia penală arata ca aplicarea art. 18 1 din Codul penal nu este un caz de înlocuire a răspunderii penale, prevăzută în art. 90 din Codul penal, întrucât, dacă se apreciază ca fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, soluţia care se pronunţa este aceea a achitării prevăzute de art. 11 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, soluţie care nu este condiţionată de îndeplinirea cerinţelor art. 90 din Codul penal. În consecinţa, excepţia apare ca neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.În punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se arata ca excepţia este neîntemeiată, deoarece nu ridica probleme de ordin constituţional, ci o problemă de interpretare a legii, respectiv aprecierea ca excluderea calomniei de la posibilitatea aplicării unei sancţiuni cu caracter administrativ ar fi discriminatorie în raport cu alte categorii de fapte penale. Obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate nu poate fi constituit însă de situaţii sau aspecte juridice pe care legiuitorul, potrivit atribuţiilor sale, le-a omis în mod voit. În concluzie, în punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se arata ca neincluderea calomniei în categoria infracţiunilor pentru care legea prevede posibilitatea aplicării unei sancţiuni cu caracter administrativ este un atribut al legiuitorului, astfel încât norma constituţională nu a fost incalcata, fapta de calomnie fiind considerată ca o grava atingere adusă onoarei sau reputaţiei unei persoane.Guvernul României, în punctul sau de vedere, arata ca excepţia este neîntemeiată, textul art. 90 din Codul penal neavând nici o legătură cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie. Delimitarea infracţiunilor în funcţie de pericolul social, se arata în continuare, este o problemă de politica penală.Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Potrivit prevederilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa să soluţioneze excepţia ridicată.Excepţia de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 90 alin. 1 lit. a) din Codul penal, conform cărora: "Instanţa poate dispune înlocuirea răspunderii penale cu răspunderea care atrage o sancţiune cu caracter administrativ, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:a) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de cel mult un an sau amenda ori s-au săvârşit infracţiunile prevăzute în art. 208, 213, 215 alin. 1, art. 215^1 alin. 1, art. 217 alin. 1, art. 219 alin. 1, dacă valoarea pagubei nu depăşeşte 100.000 lei sau infracţiunea prevăzută în art. 249, dacă valoarea pagubei nu depăşeşte 500.000 lei." … Autorul excepţiei de neconstituţionalitate critica acest text, pe de o parte, pentru că nu reglementează posibilitatea înlocuirii răspunderii penale decât pentru infracţiunile pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de cel mult un an, iar pe de altă parte, pentru ca reglementează posibilitatea înlocuirii răspunderii penale în cazul unor infracţiuni pentru care pedeapsa este cu mult mai mare.Critica este neîntemeiată. Instituţia juridică a faptei penale care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, prevăzută în art. 18^1 din Codul penal, şi instituţia juridică a înlocuirii răspunderii penale, din titlul IV al Părţii generale a Codului penal, art. 90, art. 91 şi art. 98 din Codul penal, sunt instituţii diferite, singurul lor element comun fiind faptul ca au ca urmare aplicarea uneia dintre sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute în art. 91 din Codul penal, adică mustrarea, mustrarea cu avertisment sau amenda de la 100.000 lei la un milion lei. În cazul reglementat de art. 18^1 din Codul penal este vorba de o faptă prevăzută în legea penală, care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, dar care atrage, potrivit legii, aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, în timp ce în cazul înlocuirii răspunderii penale este vorba de fapte care constituie infracţiuni cu un grad de pericol social mai mic, pentru care legea permite instanţei judecătoreşti competente sa înlocuiască, în anumite condiţii, răspunderea penală pentru fapta săvârşită cu răspunderea care atrage o sancţiune cu caracter administrativ. De aceea, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se face în mod greşit referire la art. 18^1 din Codul penal. Asa cum rezultă din actele dosarului, autorul excepţiei, inculpat în speta, a ridicat problema lipsei gradului de pericol social al infracţiunii săvârşite, aceea de calomnie, pentru care nu este posibila înlocuirea răspunderii penale.Curtea constata ca aprecierea privind excluderea infracţiunii de calomnie de la aplicarea unei pedepse, pentru motivul ca aceasta fapta are un grad de pericol social redus, nu este o problemă de ordin constituţional, ci una de politica legislativă. Or, asa cum s-a statuat prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1993, implicarea Curţii Constituţionale în domeniul legiferarii şi al politicii penale excede competentei sale, fiind o imixtiune în competenţa altor autorităţi statale.Aceasta ar fi o abatere de la principiul de drept potrivit căruia, în materie de competenţa, legea este de stricta interpretare.Asa fiind, este dreptul legiuitorului de a stabili, prin lege organică, în ce cazuri şi în ce condiţii răspunderea penală pentru săvârşirea unei infracţiuni poate fi înlocuită cu răspunderea care atrage aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, prevăzută de legea penală.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 alin. 1 lit. a) din Codul penal, ridicată de Fugasu Marian în Dosarul nr. 2.000/1998 al Tribunalului Dambovita – Secţia penală.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 februarie 1999.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Maria Bratu––––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește