Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 25 martie 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorValentina Bărbăţeanu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Li Yongmin în Dosarul nr. 541/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea ia act de prezenţa domnului Ioan Budura, interpret autorizat de limbă chineză, şi dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 2.074D/2008, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 alin. (3) lit. b) din aceeaşi ordonanţă, ridicată de Yu Qian în Dosarul nr. 1.549/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată, de asemenea, lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea.Curtea, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 2.074D/2008 la Dosarul nr. 2.014D/2008, care a fost primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 24 septembrie 2008 şi 9 septembrie 2008, pronunţate în dosarele nr. 541/2/2008 şi nr. 1.549/2/2008, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, respectiv ale art. 55 alin. (3) lit. b) din aceeaşi ordonanţă. Excepţia a fost ridicată de Li Yongmin şi, respectiv, Yu Qian în cauze având ca obiect soluţionarea unor plângeri formulate împotriva deciziilor Oficiului Român pentru Imigrări de returnare a acestora şi de respingere a cererilor de prelungire a dreptului de şedere în România în scopul desfăşurării de activităţi comerciale.În motivările excepţiei, având un conţinut similar, autorii acesteia precizează că textele de lege criticate nu sunt suficient de precise şi de accesibile încât să înlăture orice risc de arbitrariu, dând Oficiului Român pentru Imigrări posibilitatea să aprecieze, pe baza unor criterii aleatorii, dacă activitatea societăţilor comerciale la care solicitanţii sunt acţionari sau asociaţi se desfăşoară în conformitate cu planul de afaceri şi, în consecinţă, să decidă asupra prelungirii dreptului de şedere al acestora. Se susţine că prevederile de lege criticate au caracter "redundant şi foarte vag", întrucât nu precizează care sunt documentele pe care solicitanţii trebuie să le prezinte şi nici care sunt criteriile de evaluare a conţinutului acestora. Se mai arată că decizia de neprelungire a dreptului de şedere "poate aduce atingere gravă dreptului de proprietate", solicitanţii fiind puşi în situaţia de a înregistra pierderi financiare majore, care ar duce la falimentarea societăţilor comerciale şi la pierderea investiţiilor imobiliare realizate în România.În opinia autorilor excepţiei, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie şi celor ale art. 1 paragraful 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la protecţia dreptului de proprietate privată.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţiile de neconstituţionalitate sunt neîntemeiate.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege ce formează obiect al excepţiei sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 55 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008. Textele de lege criticate au următorul cuprins:– Art. 55 alin. (2) şi (3): "(2) Prelungirile ulterioare ale dreptului de şedere temporară se pot acorda dacă străinul îndeplineşte următoarele condiţii:a) activitatea societăţii comerciale se desfăşoară în conformitate cu planul de afaceri; … b) obiectul activităţii desfăşurate este cel iniţial ori o continuare sau un rezultat al acestuia; … c) deţine legal spaţiul pentru sediul social; … d) este acţionar sau asociat al societăţii comerciale, cu atribuţii de conducere sau de administrare; … e) investiţia este concretizată fie în aport de capital sau tehnologie în valoare de 70.000 euro, în cazul acţionarului, sau 50.000 euro, în cazul asociatului, fie, alternativ, în crearea a cel puţin 15 locuri de muncă, în cazul acţionarului, şi 10 în cazul asociatului. În cazul creării de locuri de muncă, acestea trebuie să fie încadrate cu persoane angajate cu normă întreagă de muncă, în condiţiile legii; … f) deţine mijloace de întreţinere în cuantum de cel puţin 700 euro lunar, dacă este acţionar, şi 500 euro lunar, dacă este asociat, obţinute din activitatea desfăşurată pe teritoriul României. … (3) Dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute în prezentul articol se face cu următoarele documente: … a) planul de afaceri avizat de Agenţia Română pentru Investiţii Străine; … b) documentele care atestă că activitatea se desfăşoară în conformitate cu planul de afaceri; … c) certificatul constatator, din care să rezulte calitatea solicitantului, denumirea, sediul social şi obiectul principal de activitate al societăţii comerciale, menţiunile efectuate la comunicarea instanţelor de judecată, durata de funcţionare a societăţii comerciale; … d) înscrierile de menţiuni prevăzute de lege, corespunzătoare modificărilor intervenite cu privire la actul constitutiv al societăţii comerciale; … e) certificatul cuprinzând principalii indicatori economico-financiari emis de instituţia competentă, care să cuprindă, conform bilanţului anual, date referitoare la active imobilizate total, cifra de afaceri, profitul net sau pierderi; … f) adeverinţă eliberată de inspectoratul teritorial de muncă, din care să rezulte numărul persoanelor angajate sau contractele de muncă înregistrate la această instituţie." … Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin numeroase decizii, pronunţate în examinarea dispoziţiilor art. 55 din ordonanţa de urgenţă criticată prin raportare la prevederile constituţionale şi convenţionale referitoare la protecţia proprietăţii private, a statuat că instituirea anumitor condiţii a căror îndeplinire trebuie dovedită de străinul intrat în România în scopul desfăşurării de activităţi comerciale pentru a i se putea prelungi dreptul de şedere temporară nu aduce atingere dreptului de proprietate privată, ale cărui conţinut şi limite sunt stabilite prin lege. Aceste condiţii se circumscriu scopului pentru care străinii au solicitat prelungirea dreptului de şedere temporară în România şi se justifică prin însuşi interesul pretins de solicitant. În acest sens, se pot aminti, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 584 din 20 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 18 iunie 2008, sau Decizia nr. 341 din 3 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 4 mai 2007.În ceea ce priveşte critica autorilor excepţiei potrivit căreia textele de lege criticate nu îndeplinesc criteriul de calitate stabilit de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa de control constituţional observă că acestea sunt suficient de clare încât destinatarii lor să le poată înţelege cu uşurinţă semnificaţia şi să îşi adapteze conduita pentru a putea să se conformeze acestora. În plus, normele criticate indică în mod precis şi lipsit de echivoc tipul documentelor necesare prelungirii dreptului de şedere temporară pe teritoriul României în scopul desfăşurării de activităţi comerciale. Aşadar, textele de lege criticate nu sunt de natură să conducă la interpretări arbitrare din partea Oficiului Român pentru Imigrări. De altfel, constatările acestei autorităţi cu privire la neîndeplinirea condiţiilor cerute de ordonanţa de urgenţă criticată pentru acordarea prelungirii dreptului de şedere în România urmează să fie cenzurate de instanţa chemată să examineze contestaţiile formulate de solicitanţi împotriva soluţiilor de respingere a cererilor lor.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Li Yongmin şi Yu Qian în dosarele nr. 541/2/2008 şi, respectiv, nr. 1.549/2/2008 ale Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 februarie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu_________