DECIZIE nr. 218 din 3 iunie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 47/1994 privind serviciile din subordinea Preşedintelui României, republicată, şi ale art. II din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 1/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1994 privind organizarea şi funcţionarea Presedintiei României



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorAurelia Popa – procurorDoina Suliman – magistrat-asistent şefPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 4 şi ale art. II din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 1/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1994 privind organizarea şi funcţionarea Presedintiei României, excepţie ridicată de Valentina Mihart în Dosarul nr. 3.217/2001 al Curţii Supreme de Justiţie – Secţia de contencios administrativ.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenta în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin încheierea din 25 septembrie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 3.217/2001, Curtea Suprema de Justiţie – Secţia de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4^1 din Legea nr. 47/1994 privind serviciile din subordinea Preşedintelui României, introduse prin art. I pct. 4 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 1/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1994 privind organizarea şi funcţionarea Presedintiei României, şi celor ale art. II din aceeaşi ordonanţa de urgenţă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Valentina Mihart cu ocazia soluţionării recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 982 din 28 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile legale criticate aduc atingere principiului neretroactivitatii legii, consacrat prin art. 15 alin. (2) din Constituţie. În acest sens arata ca dispoziţiile legale criticate stabilesc o noua condiţie de încadrare a personalului din Administraţia Prezidentiala, respectiv aceea a încrederii acordate de Preşedintele României, pe baza semnării unui angajament de loialitate stabilit prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Administraţiei Prezidenţiale. De asemenea, susţine ca dispoziţiile legale criticate contravin şi art. 92 lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările ulterioare, ele neputând constitui „un motiv legal de incompatibilitate” care să justifice desfacerea contractului individual de muncă, asa cum prevede acest articol.Curtea Suprema de Justiţie apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate nu sunt contrare art. 15 alin. (2) din Constituţie.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, iar în conformitate cu art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arata ca importanţa şi specificul domeniului reglementat, care priveşte serviciile din subordinea Preşedintelui României, determina necesitatea unei reglementări speciale. Considera ca dispoziţiile legale criticate nu infrang principiul neretroactivitatii legii, deoarece, potrivit art. II din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 1/2001, acestea se aplică personalului deja existent, după un termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenta şi după susţinerea unui examen de atestare pe post.Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arata ca textele de lege criticate, care "instituie un caz special de destituire, eliberare din funcţie, respectiv de desfacere a contractului de muncă, în situaţia în care persoanei încadrate în Administraţia Prezidentiala i se retrage încrederea acordată de către Preşedintele României", nu infrang principiul constituţional al neretroactivitatii legii. Considera astfel ca, prin aplicarea acestor reglementări funcţionarilor Administraţiei Prezidenţiale aflaţi în funcţie la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 1/2001, se da expresie principiului tempus regit actum, în fapt fiind vorba de o situaţie juridică în curs de desfăşurare în momentul intrării în vigoare a legii. De altfel, prin caracterul sau special, Legea nr. 47/1994 poate conţine dispoziţii derogatorii de la norma generală, Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Aceasta nu este însă o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare a legii.Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului considera ca dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Apreciază ca "Administraţia Prezidentiala are dreptul, potrivit legii, sa introducă criterii specifice care să stea la baza selectării personalului încadrat în aceasta instituţie".CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, al Guvernului şi cel al instituţiei Avocatul Poporului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. I pct. 4 (prin care a fost introdus art. 4^1 în Legea nr. 47/1994) şi cele ale art. II din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 1/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1994 privind organizarea şi funcţionarea Presedintiei României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 10 ianuarie 2001.În temeiul art. III din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 1/2001, Legea nr. 47/1994 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 25 aprilie 2001, dându-se articolelor o noua numerotare. Astfel, art. 4^1 alin. (2), introdus prin ordonanţa de urgenţă şi criticat ca neconstitutional, a devenit art. 5 alin. (2) din lege, iar Curtea urmează a se pronunţa cu privire la acesta.Art. 5 alin. (2) din Legea nr. 47/1994, republicată, prevede: „Personalul prevăzut la alin. (1) poate fi încadrat numai pe baza încrederii acordate de Preşedintele României şi cu condiţia semnării unui angajament de loialitate stabilit prin regulamentul prevăzut la art. 2. Retragerea încrederii are ca efect revocarea încadrării, precum şi încetarea detaşării, eliberarea sau destituirea din funcţie ori desfacerea contractului de muncă, după caz.”Art. II din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 1/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1994 privind organizarea şi funcţionarea Presedintiei României, ordonanţa de urgenţă aprobată prin Legea nr. 124/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 4 aprilie 2001, criticat de asemenea ca neconstitutional, stabileşte: „Prevederile art. I pct. 4 se aplică personalului existent la Administraţia Prezidentiala în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, pe baza unui examen de atestare pe post.”În susţinerea neconstitutionalitatii acestor texte de lege autorul excepţiei invoca încălcarea următoarelor prevederi constituţionale:– Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca textele de lege criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curte. Astfel, fiind sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 5 din Legea nr. 47/1994 privind serviciile din subordinea Preşedintelui României, republicată, precum şi a art. II din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 1/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1994 privind organizarea şi funcţionarea Presedintiei României, în raport cu art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 288 din 5 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 20 noiembrie 2002, a respins aceasta excepţie ca fiind neîntemeiată. În acest sens, în considerentele deciziei amintite s-a reţinut ca din prevederile art. 5 din Legea nr. 47/1994, republicată, potrivit cărora personalul ce alcătuieşte Administraţia Prezidentiala poate fi încadrat numai cu condiţia semnării unui angajament de loialitate, pe baza încrederii acordate de Preşedintele României, nu rezultă o încălcare a principiului constituţional al neretroactivitatii legii.Prin aceeaşi decizie Curtea a arătat, de asemenea, ca prevederile art. II din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 1/2001 nu încalcă art. 15 alin. (2) din Constituţie, textul dispunând, dimpotriva, ca prevederile de lege criticate se aplică personalului existent, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenta.Cu acelaşi prilej, în susţinerea soluţiei date, Curtea a reţinut ca, în jurisprudenta sa, respectiv în Decizia nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, "a statuat ca o lege nu este retroactivă atunci când modifica pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprima producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru ca în aceste cazuri legea noua nu face altceva decât sa refuze supravietuirea legii vechi şi sa reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare".În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia prevederile art. 5 din Legea nr. 47/1994, republicată, sunt neconstituţionale şi prin raportare la Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, prin aceeaşi Decizie nr. 288/2002, Curtea a arătat ca aceasta nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, deoarece nu se are în vedere compatibilitatea dintre textul legal criticat şi Constituţie, ci compararea prevederilor mai multor legi între ele.Deoarece nu au intervenit elemente noi de natura să justifice schimbarea acestei jurisprudente, cele statuate anterior îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauza.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (6) şi al art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 47/1994 privind serviciile din subordinea Preşedintelui României, republicată, şi ale art. II din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 1/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1994 privind organizarea şi funcţionarea Presedintiei României, excepţie ridicată de Valentina Mihart în Dosarul nr. 3.217/2001 al Curţii Supreme de Justiţie – Secţia de contencios administrativ.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 iunie 2003.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent şef,Doina Suliman––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește