Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 341 din 4 decembrie 1997
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 330 din Codul de procedură civilă
Ioan Muraru – preşedinteViorel Mihai Ciobanu – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorVictor Dan Zlatescu – judecătorRaul Petrescu – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Ghika Marcela, Metulescu Alexandra Lucia şi Paulescu Ana Maria împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 25 din 5 februarie 1997*)Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 3 iunie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa părţilor legal citate, şi au fost consemnate de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 10 iunie 1997 şi apoi datorită imposibilităţii întrunirii completului, pentru data de 17 iunie 1997.––––Notă …
*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 145 din 25 noiembrie 1996 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 31 martie 1997.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Curtea Suprema de Justiţie – Secţia civilă, prin Încheierea din 15 noiembrie 1996, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 330 din Codul de procedură civilă, ridicată de Ghika Marcela, Metulescu Alexandra Lucia şi Paulescu Ana Maria.Prin Decizia nr. 25 din 5 februarie 1997, Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 din Codul de procedură civilă. Aceasta soluţie s-a fundamentat pe Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, prin care s-a stabilit ca dispoziţiile art. 330 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale.Împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 25 din 5 februarie 1997 au declarat recurs, în termen legal, Ghika Marcela, Metulescu Alexandra Lucia şi Paulescu Ana Maria, cu motivarea ca posibilitatea pe care o acorda art. 330^1 din Codul de procedură civilă procurorului general de a declara oricând recurs în anulare împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive aduce atingere principiilor securităţii circuitului civil şi egalităţii părţilor, prevăzute de art. 16 alin. (2) din Constituţie.Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepţia a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca recursul este neîntemeiat, întrucât cu privire la constituţionalitatea art. 330 din Codul de procedură civilă Curtea s-a pronunţat prin decizii definitive, care, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituţie, sunt obligatorii erga omnes.Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330 din Codul de procedură civilă, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:Recursul declarat de Ghika Marcela, Metulescu Alexandra Lucia şi Paulescu Ana Maria nu este întemeiat şi urmează a fi respins, deoarece prin acesta sunt aduse argumente în sprijinul neconstitutionalitatii art. 330^1 din Codul de procedură civilă în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 17/1997. Or, prin Încheierea de sesizare din 15 noiembrie 1996 Curtea a fost investită cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 330 din Codul de procedură civilă, cu privire la care s-a şi pronunţat prin Decizia nr. 25 din 5 februarie 1997, atacată cu prezentul recurs.Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie, Curtea Constituţională hotărăşte "asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor".Rezultă, pe cale de interpretare, ca ea nu hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate direct în faţa ei. Soluţia contrară nu poate fi primită şi pentru faptul ca astfel s-ar încalcă prevederile art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în sensul cărora, în faţa instanţei judecătoreşti, părţile sunt în drept sa dezbata excepţia, depunând dovezile şi probele pe care le cred de cuviinţă şi exercitandu-şi astfel drepturile procesuale ce le aparţin, ca în orice cauza pendinte pe rolul unei instanţe judecătoreşti. În finalul acestei faze de dezbatere contradictorie, instanţa însăşi este obligată să-şi exprime opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate şi sa sesizeze, prin încheiere, Curtea Constituţională. Dacă aceste reguli se referă la condiţiile în care poate fi sesizată Curtea pentru judecata în fond, este limpede ca ele nu pot fi eludate în cazul în care Curtea soluţionează pricina în recurs. Ceea ce imperativ nu este admisibil la judecata în fond nu poate deveni admisibil ca urmare a exercitării caii de atac a recursului.Admiterea posibilităţii de a invoca excepţia de neconstituţionalitate pentru prima data în recursul declarat la Curtea Constituţională ar înlesni exercitarea abuzivă a caii de atac de acela care, nesocotind legea, ar pune instanţa în situaţia de a se pronunţa în legătură cu noi probleme litigioase ce nu au fost avute în vedere la judecata în fond.În sensul celor arătate sunt şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 97 din 24 octombrie 1995 şi nr. 77 din 25 iunie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 17 ianuarie 1996, şi, respectiv, nr. 165 din 26 iulie 1996.Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 şi al art. 26 din Legea nr. 47/1992,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge recursul declarat de Ghika Marcela, Metulescu Alexandra Lucia şi Paulescu Ana Maria împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 25 din 5 februarie 1997.Definitivă.Pronunţată în şedinţa din 17 iunie 1997. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu ––––––