DECIZIE nr. 217 din 3 iulie 2001

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 488, 492 şi 493 din Codul de procedură civilă



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorGabriela Ghita – procurorMarioara Prodan – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 488, 492 şi 493 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Domnica Soroceanu în Dosarul nr. 4.802/2000 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.La apelul nominal se prezintă Asociaţia de proprietari Bloc TD35 din Bucureşti, prin împuternicitul Tiberiu Pricop, lipsind autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul părţii prezente solicita respingerea excepţiei, precizând ca de 5 ani autorul excepţiei nu şi-a plătit cheltuielile de întreţinere. Mai arata ca hotărârile a căror executare este contestată de autorul excepţiei sunt definitive şi executorii. În final solicita respingerea excepţiei ca nefondata.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, precizând ca textele de lege criticate, referitoare la urmărirea silită asupra bunurilor imobile, nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 41 alin. (1) referitoare la protecţia proprietăţii private şi ale art. 17 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului referitoare la dreptul de proprietate, conform cărora orice persoană are dreptul la proprietate şi nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa, prevederi invocate de autorul excepţiei în motivarea neconstitutionalitatii. Se mai arata ca autorul excepţiei, supus executării silite imobiliare, contesta constituţionalitatea textelor de lege procedurale executionale, invocand atât prevederi constituţionale, cat şi prevederi ale pactelor internaţionale. Se apreciază ca aceste prevederi nu sunt incalcate, deoarece în cauza nu este "o lipsire arbitrară de proprietate", ci este vorba de executarea silită a unor obligaţii legale ale autorului excepţiei. Creditorul are dreptul de a cere executarea silită a creanţelor sale, potrivit legii. Pe de altă parte, debitorul are posibilitatea de a-şi achită datoriile înainte de vânzarea silită a apartamentului sau. În final se arata ca nimeni nu poate invoca propria culpa în favoarea sa.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 19 octombrie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 4.802/2000, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 488, 492 şi 493 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Domnica Soroceanu, prin mandatar.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 41 alin. (1), referitoare la protecţia proprietăţii private, ale art. 17 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la proprietate, precum şi ale art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece în opinia sa textele de lege criticate dau posibilitatea creditorului sa procedeze la deposedarea unui debitor de proprietatea sa "fie şi pentru sume derizorii". Autorul excepţiei considera ca "executarea silită imobiliară nu poate fi admisă decât numai în situaţia în care însuşi debitorul ce s-a obligat ar fi dat dreptul creditorului sau ca, în caz de nerestituire, acesta să aibă posibilitatea valorificării prin executare silită imobiliară".Exprimandu-şi opinia asupra excepţiei, instanţa de judecată considera ca aceasta este neîntemeiată, întrucât normele procesuale criticate nu se pot afla într-un raport de conformitate cu prevederile art. 41 din Constituţie şi cu cele din documentele internaţionale, ci sancţionează comportamentul ilicit al debitorului. Se mai arata ca "garantarea dreptului de proprietate al unui subiect este limitată de drepturile altor subiecte".În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate privesc executarea silită, instituţie procedurala al carei scop este "realizarea definitivă şi practica a unor drepturi recunoscute printr-o hotărâre judecatoresca sau un alt titlu executoriu". Se precizează, de asemenea, ca potrivit art. 41 alin. (1) din Constituţie, invocat de autorii excepţiei, "Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 488, 492 şi 493 din Codul de procedură civilă, dispoziţii care au următorul conţinut:– Art. 488: "Numai bunurile nemişcătoare prin natura lor pot fi obiectul unei urmăriri imobiliare."– Art. 492: "Orice urmărire a unui imobil va începe printr-un comandament făcut de către creditor datornicului şi deţinătorului, de va fi, prin mijlocirea unui executor judecătoresc.În cazurile în care legi speciale înlocuiesc comandamentul prin somaţii sau notificări pentru punerea în vânzare a imobilelor, acele somaţii încetează a-şi mai avea efectul lor, de îndată ce debitorul a achitat, înainte de licitaţie, toate ratele cu dobânzile şi cheltuielile de orice natura exigibile în momentul plăţii."– Art. 493: "Acest comandament se va face în persoana sau la domiciliul datornicului şi deţinătorului.El va cuprinde copie după titlul executor, somaţia de a plati şi înştiinţarea ca, dacă nu va plati, se va face vânzarea cutăror sau cutăror nemişcătoare. El va fi iscălit de executorul judecătoresc.Acest comandament se va transcrie de urgenta în extract îndată după comunicare, după ordinea înregistrării, într-un registru special."În susţinerea criticii de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii legale autorul excepţiei a invocat încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 41 alin. (1), potrivit cărora "Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.", a prevederilor art. 17 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, conform cărora: "1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singura cat şi în asociere cu alţii.2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa", precum şi a prevederilor art. 1 al primului Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care stabilesc ca "Orice persoană fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinţă bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:Dispoziţiile art. 488, 492 şi 493 din Codul de procedură civilă reglementează executarea silită a bunurilor nemişcătoare, ultima faza a procesului civil, consecutiva obţinerii unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, prin care s-a stabilit în sarcina debitorului o obligaţie de natura patrimonială. Aceasta obligaţie este o consecinţa a angajării răspunderii juridice contractuale sau delictuale a debitorului. La aceasta procedura se recurge numai în situaţia în care debitorul obligaţiei stabilite prin hotărâre sau titlu executoriu nu executa de buna voie prestaţia la care este obligat. Potrivit art. 1718 din Codul civil "Oricine este obligat personal este ţinut de a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile şi imobile, prezente şi viitoare".Curtea constata ca dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile art. 41 alin. (1) din Constituţie, care, garantand dreptul de proprietate, circumstantiaza aceasta garantare, prevăzând ca legea stabileşte conţinutul şi limitele acestui drept. Aceeaşi circumstantiere exista şi în art. 17 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, care prevede că "Nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa", precum şi în art. 1 al primului Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care precizează ca "Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional". Prin art. 1 al aceluiaşi protocol se prevăd, de asemenea, condiţiile în care statul poate stabili, prin lege, măsuri pentru lipsirea de proprietate a unei persoane.Curtea retine ca dispoziţiile legale criticate nu numai că nu contravin prevederilor constituţionale şi celor din pactele internaţionale invocate, ci, dimpotriva, asigura aplicarea lor, deoarece permit executarea silită şi lipsirea de proprietate în cazurile prevăzute de lege, cazuri care nu sunt un "mod arbitrar" de lipsire de proprietate. Curtea retine în acelaşi timp ca atât Constituţia, cat şi tratatele internaţionale apara deopotrivă şi dreptul de proprietate al creditorului lezat prin neîndeplinirea de către debitor a obligaţiilor asumate prin contract ori decurgând dintr-un delict, astfel încât nu poate fi considerată "arbitrară" executarea silită a unei asemenea creanţe. Totodată Curtea observa ca potrivit dispoziţiilor art. 492 alin. 2 din Codul de procedură civilă debitorul împotriva căruia s-a început executarea silită imobiliară are posibilitatea sa achite sumele datorate şi sa înceteze astfel efectul somatiilor ori al altor acte de executare silită imobiliară.În sfârşit, Curtea retine ca, potrivit art. 54 din Constituţie, drepturile şi libertăţile constituţionale trebuie să fie exercitate cu buna-credinţa, fără să fie incalcate drepturile şi libertăţile celorlalţi.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 488, 492 şi 493 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Domnica Soroceanu în Dosarul nr. 4.802/2000 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 iulie 2001.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Marioara Prodan––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește