DECIZIE nr. 217 din 15 mai 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 lit. m) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorFlorentina Balta – procurorMadalina Stefania Diaconu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 lit. m) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, excepţie ridicată de Lenuta Hancu în Dosarul nr. 2.993/2002 al Tribunalului Covasna, într-un litigiu având ca obiect o contestaţie introdusă împotriva dispoziţiei Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă a Judeţului Covasna.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 6 mai 2003 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea la 15 mai 2003.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 27 noiembrie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 2.993/2002, Tribunalul Covasna a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 lit. m) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, excepţie ridicată de Lenuta Hancu într-un litigiu având ca obiect o contestaţie introdusă împotriva dispoziţiei Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă a Judeţului Covasna.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia a arătat ca dispoziţiile art. 44 lit. m) din Legea nr. 76/2002, în temeiul cărora i s-a refuzat acordarea indemnizaţiei de şomaj, încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. De asemenea, sunt incalcate şi reglementările cuprinse în art. 20-22 din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 168/1988, care, fiind ratificată prin Legea nr. 112/1992, face parte din dreptul intern. Considera ca se afla în aceeaşi situaţie ca toate celelalte categorii de cetăţeni cu drept la indemnizaţia de şomaj, dar ca i s-a refuzat acordarea acesteia pentru ca a fost admisă într-o formă de învăţământ superior la distanta, situaţie care nu este prevăzută de reglementările internaţionale drept motiv pentru a i se putea refuza, suspenda sau diminua indemnizaţia pentru şomaj.Tribunalul Covasna apreciază ca dispoziţiile art. 44 lit. m) din Legea nr. 76/2002 „nu sunt constituţionale, întrucât este de principiu ca dreptul la învăţătura este un drept constituţional şi nu poate fi motiv pentru decăderea din exerciţiul unui alt drept prevăzut în Constituţie, acela al ajutorului de şomaj”.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Guvernul considera ca excepţia ridicată este inadmisibila, întrucât "critica susţinută de autoarea excepţiei priveşte, în realitate, aspecte ce ţin de modul de aplicare a dispoziţiilor referitoare la stabilirea dreptului la indemnizaţia de şomaj, prevăzute în cuprinsul Legii nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, iar nu aspecte de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 lit. m) din această lege”. Pentru a formula aceasta concluzie, Guvernul are în vedere ca, potrivit susţinerilor autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate „au aplicabilitate numai în situaţia persoanelor cărora li s-a stabilit deja dreptul la acordarea indemnizaţiei de şomaj, nu şi persoanelor cărora urmează a li se stabili dreptul la acordarea indemnizaţiei”.Avocatul Poporului apreciază ca dispoziţiile legale criticate prin excepţia de neconstituţionalitate sunt constituţionale. Cu toate ca dreptul la ajutorul de şomaj este un drept legal şi constituţional, totuşi, pentru a putea beneficia de acest drept, somerii trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, printre care şi cea prevăzută de art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 76/2002, respectiv încetarea contractului de muncă din motive neimputabile lor. Or, în speta, contractul de muncă al autorului excepţiei fiind încheiat pe durata determinata, acesta a încetat ca urmare a implinirii termenului pentru care a fost încheiat, neputându-se retine nici o culpa a instituţiei de învăţământ pentru neprelungirea contractului de muncă. De altfel, art. 44 din lege dispune cu privire la încetarea plăţii indemnizaţiei de şomaj ca urmare a intervenirii unora dintre cauzele prevăzute de acest text de lege, iar beneficiarul unui contract de muncă pe durata determinata cunoştea, la data încheierii acestui contract, riscul imposibilităţii prelungirii lui.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 44 lit. m) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, dispoziţii care au următoarea redactare:"Încetarea plăţii indemnizaţiilor de şomaj acordate beneficiarilor are loc după cum urmează: […]m) la data admiterii într-o formă de învăţământ." … Autorul excepţiei susţine ca dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări", precum şi reglementările cuprinse în art. 20 din Constituţie şi în art. 20-22 din Convenţia nr. 168 privind promovarea angajării şi protecţia contra somajului, adoptată la 21 iunie 1988, la Geneva, de Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, ratificată de România prin Legea nr. 112/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 25 noiembrie 1992.În art. 20-22 din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 168/1988 sunt prevăzute, în mod limitativ, situaţiile în care "Indemnizaţiile la care ar fi avut dreptul o persoană protejata în caz de şomaj total sau parţial […] pot fi refuzate, suprimate, suspendate sau reduse într-un mod stabilit […]".I. Cu privire la admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, Curtea nu poate retine teza formulată în punctul de vedere al Guvernului, potrivit căruia excepţia este inadmisibila, deoarece soluţionarea cauzei de fond nu depinde de dispoziţiile criticate, în sensul art. 23 alin. (1) teza finala din Legea nr. 47/1992, republicată. În acest punct de vedere s-a susţinut ca admiterea într-o formă de învăţământ constituie motiv de „încetare a plăţii indemnizaţiilor de şomaj”, iar autorul excepţiei nu s-ar afla într-o asemenea situaţie, ci în aceea a neacordarii, de la început, a acestei indemnizaţii, datorită dobândirii calităţii de student înainte de solicitarea acordării ajutorului de şomaj.Cu privire la acest aspect, Curtea retine ca, potrivit art. 16 lit. a) din Legea nr. 76/2002, „Beneficiari ai prevederilor prezentei legi sunt persoanele în căutarea unui loc de muncă, aflate în una dintre următoarele situaţii: a) au devenit şomeri în sensul prevederilor art. 5 pct. IV lit. c) […]”, iar la art. 5 pct. IV este definită ca somer „persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: […] c) nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează din activităţi autorizate potrivit legii venituri mai mici decât indemnizaţia de şomaj ce i s-ar cuveni potrivit prezentei legi”.Potrivit art. 17 alin. (1) din Legea nr. 76/2002, „Somerii prevăzuţi la art. 16 lit. a) sunt persoanele care se pot găsi în una dintre următoarele situaţii: a) le-a încetat contractul individual de muncă din motive neimputabile lor […]”.Legea nu distinge între contractele de muncă încheiate pe durata nedeterminată şi cele încheiate pe durata determinata, condiţia comuna fiind încetarea acestora din motive neimputabile salariatului, posibil beneficiar al indemnizaţiei de şomaj. Neprelungirea unui contract individual de muncă, încheiat pe durata determinata, poate fi motivată atât de cauze imputabile, cat şi de cauze neimputabile salariatului.De acelaşi tratament legal beneficiază şi persoanele cărora "le-a încetat activitatea desfăşurată exclusiv pe baza convenţiei civile", potrivit art. 17 alin. (1) lit. k). Legea permite asigurarea pentru şomaj şi a persoanelor neincadrate în munca, în nici o activitate şi care nu realizează nici venituri (art. 22), prima condiţie pentru acordarea indemnizaţiei de şomaj fiind realizarea unui stagiu minim de cotizare, prevăzut în art. 34 alin. (1) lit. a).Asadar, Legea nr. 76/2002 are în vedere, prin toate dispoziţiile sale, şi persoanele care se pot angaja în munca doar pe durata determinata ori sunt angajaţi sezonieri. Încadrarea în munca pe o durată mai mare de 12 luni constituie motiv de încetare a plăţii indemnizaţiei de şomaj [art. 44 lit. a)], iar încadrarea în munca pe o perioadă determinata mai mica de 12 luni constituie motiv de suspendare a plăţii, potrivit art. 45 alin. (1) lit. c).Curtea retine ca motivele încetării contractului individual de muncă şi cele ale neincadrarii în munca, dacă acestea sunt sau nu sunt imputabile persoanei care solicită acordarea indemnizaţiei de şomaj, îndeplinirea tuturor condiţiilor cumulative sau speciale, pentru ca persoana respectiva să poată fi încadrată în categoria şomerilor şi pentru a putea beneficia de indemnizaţie de şomaj, sunt împrejurări de fapt ale căror cercetare şi stabilire intră în competenţa autorităţilor cu atribuţii în legătură cu aplicarea Legii nr. 76/2002, iar în caz de conflict, în competenţa instanţelor judecătoreşti, urmând ca, în baza situaţiei de fapt corect stabilite, să aplice în mod corespunzător dispoziţiile Legii nr. 76/2002.De asemenea, Curtea constata ca admiterea într-o formă de învăţământ nu este prevăzută ca motiv de refuz sau de diminuare a indemnizaţiei pentru şomaj în nici o reglementare cuprinsă în Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 168/1988.În concluzie, având în vedere ca, de principiu, orice motiv de încetare a unui drept preexistent constituie şi motiv de neacordare ab initio a dreptului respectiv, Curtea retine ca excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă în sensul art. 23 alin. (1) teza finala din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, deoarece soluţionarea cauzei în care s-a ridicat excepţia de faţa depinde în mod direct de dispoziţiile art. 44 lit. m) din Legea nr. 76/2002.II. În vederea examinării pe fond a excepţiei de neconstituţionalitate ce formează obiectul prezentei cauze, Curtea retine ca o dispoziţie restrictiva similară, însă mai puţin severă, a existat şi în legea anterioară, respectiv în Legea nr. 1/1991 privind protecţia socială a şomerilor şi reintegrarea lor profesională, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 14 septembrie 1994. În art. 6 alin. (1) lit. e) din acel act normativ se prevedea ca „nu beneficiază de ajutor de şomaj sau de ajutor de reintegrare profesională […] absolvenţii învăţământului liceal care urmează forme superioare de pregătire profesională, indiferent de forma acesteia şi de durata ei”. Aceste dispoziţii legale au fost supuse controlului de constituţionalitate, iar Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 81 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 16 iunie 1998, a admis excepţia ridicată şi a constatat ca dispoziţiile legale respective „sunt neconstituţionale în cazul în care se aplică unei persoane care, ca urmare a desfacerii contractului de muncă dintr-o cauza neimputabila acesteia, a devenit somer şi are, potrivit legii, dreptul la ajutor de şomaj”.În acea decizie Curtea a reţinut ca dreptul la ajutorul de şomaj este nu numai un drept legal, ci şi constituţional, prevăzut în art. 43 alin. (2) din Legea fundamentală, iar privarea de ajutorul de şomaj a şomerilor ce urmează cursurile unei instituţii de învăţământ superior constituie o discriminare în sensul art. 16 alin. (1) din Constituţie privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii sau a autorităţilor publice, fără privilegii sau discriminări.Principiul egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice se aplică, prin natura lui, tuturor drepturilor şi libertăţilor consacrate prin Constituţie sau lege. Acest principiu este, de altfel, prevăzut şi în art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a fost consacrat şi în practica jurisdicţională a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, în cauza Marckx contra Belgiei, 1979, Curtea Europeană a reţinut, în temeiul articolului sus-menţionat, ca orice diferenţa de tratament facuta de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage trebuie să-şi găsească o justificare obiectivă şi rezonabila. Faptul ca un somer urmează cursurile unei instituţii de învăţământ superior nu constituie o justificare obiectivă şi rezonabila pentru decăderea sa din dreptul la plata ajutorului de şomaj, care este un drept constituţional.De principiu, exerciţiul unui drept constituţional, cum este dreptul la învăţătura, nu poate reprezenta un motiv de decădere din exerciţiul altui drept constituţional care este ajutorul de şomaj. De asemenea, acest motiv nu se încadrează în nici una dintre ipotezele prevăzute la art. 49 alin. (1) din Constituţie pentru restrangerea exerciţiului unor drepturi.În cauza de faţa, textul criticat este mai restrictiv decât cel prevăzut de Legea nr. 1/1991, deoarece vechea reglementare se referea numai la absolvenţii învăţământului liceal care urmează forme superioare de pregătire profesională, în timp ce textul legal actual nu face nici o distincţie între diferitele forme de învăţământ la care sunt admişi beneficiarii indemnizaţiei de şomaj, prevăzând încetarea plăţii acesteia în toate cazurile.De altfel, aceasta dispoziţie apare ca fiind potrivnica şi scopului declarat al Legii nr. 76/2002, care prevede, în art. 3 lit. b) şi e), ca are drept obiectiv „încadrarea sau reincadrarea în munca a persoanelor în căutarea unui loc de muncă” şi „stimularea şomerilor în vederea ocupării unui loc de muncă”, iar în cap. V, denumit „Măsuri pentru stimularea ocupării forţei de muncă”, se stabileşte ca formarea şi perfecţionarea profesională reprezintă una dintre priorităţile politicii de combatere a somajului.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 lit. m) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă şi constata ca acestea sunt neconstituţionale. Excepţia a fost ridicată de Lenuta Hancu în Dosarul nr. 2.993/2002 al Tribunalului Covasna.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 mai 2003.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Madalina Stefania Diaconu–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește