DECIZIE nr. 217 din 13 martie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) teza a doua din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorTudorel Toader – judecătorAntonia Constantin – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) teza a doua din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, excepţie ridicată de Doru Burnaz în Dosarul nr. 12.236/54/2006 al Curţii de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, apreciind că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 21 noiembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 12.236/54/2006, Curtea de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) teza a doua din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, excepţie ridicată de Doru Burnaz.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare prevederilor art. 1 alin. (3), art. 16, art. 21 alin. (3), art. 24, 31, 41, 45, 53 şi 20, cu raportare la art. 6 şi 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece "nu sunt suficient de accesibile şi formulate cu destulă precizie pentru a permite stabilirea conduitei celor interesaţi". Astfel, dispoziţiile în cauză "nu oferă niciun fel de elemente necesare stabilirii situaţiilor când «perioada de valabilitate a autorizaţiei taxi a expirat cu mai mult de 10 zile» sau despre ipotezele în care intervin suspendările consecutive regăsite în sintagma «a treia suspendare a autorizaţiei taxi în decurs de 2 ani consecutivi»". De asemenea, "legea nu prevede clar nici ipotezele normative ale aplicării sancţiunii suspendării pentru expirarea perioadei de valabilitate, nici modul cum intervin suspendările consecutive, nu se indică modul de stabilire şi comunicare a acestor sancţiuni sau dacă o astfel de comunicare se realizează".Curtea de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia ridicată este neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile de lege criticate nu pun în discuţie sub niciun aspect încălcarea prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16, art. 21 alin. (3), art. 24, 41 şi 45.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) teza a doua din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 28 ianuarie 2003, care au următorul conţinut: „Pe lângă sancţiunile prevăzute la art. 55 se dispune şi suspendarea sau anularea autorizaţiei taxi în următoarele situaţii:a) suspendarea autorizaţiei taxi pentru o perioadă cuprinsă între 1-3 luni în următoarele cazuri:[…] … – când perioada de valabilitate a autorizaţiei taxi a expirat cu mai mult de 10 zile;b) anularea autorizaţiei taxi în următoarele cazuri: […] … – la a treia suspendare a autorizaţiei taxi în decurs de 2 ani consecutivi."În motivarea excepţiei ridicate autorul acesteia invocă încălcarea art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 31 privind dreptul la informaţie, art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 20 din Constituţie, cu raportare la art. 6 şi 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi urmează să o respingă pentru următoarele argumente:Cu privire la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 56 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) teza a doua din Legea nr. 38/2003 faţă de art. 16 din Constituţie, se constată că aceasta nu poate fi reţinută, deoarece cazurile în care se poate dispune suspendarea sau anularea autorizaţiei taxi se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. Principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite.De asemenea, se constată că textele de lege criticate nu contravin nici dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) şi art. 24, precum şi celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât acestea nu sunt de natură să îngrădească dreptul părţilor interesate de a apela la instanţele judecătoreşti şi de a beneficia de toate drepturile şi garanţiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil. În temeiul art. 57 din Legea nr. 38/2003, actele de constatare şi sancţionare a contravenţiilor pot fi atacate în justiţie, potrivit legislaţiei privind regimul juridic al contravenţiilor, contestaţia fiind soluţionată în cadrul unui litigiu, cu citarea părţilor, acestea beneficiind de toate garanţiile procesuale specifice unui proces echitabil într-o societate democratică.Referitor la încălcarea art. 41 şi 45 din Constituţie, se reţine că dispoziţiile de lege criticate nu conţin norme contrare libertăţii economice şi posibilităţii oricărei persoane de a iniţia şi întreprinde o activitate cu scop lucrativ şi nici nu îngrădesc dreptul la muncă, care se exercită în condiţiile legii.Curtea constată că dispoziţiile constituţionale ale art. 31 privind dreptul la informaţie şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu sunt incidente în cauză.De altfel, motivele invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate nu privesc, în realitate, constituţionalitatea textelor criticate, ci modul de interpretare şi de aplicare a acestora. Or, sub acest aspect, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sunt neconstituţionale prevederile legilor, tratatelor internaţionale, regulamentelor Parlamentului şi ale ordonanţelor Guvernului „[…] care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei”. Ca atare, exercitând controlul de constituţionalitate asupra unor prevederi de lege, Curtea se poate pronunţa doar cu privire la înţelesul lor contrar Constituţiei.Pe de altă parte, aşa cum a statuat Curtea Constituţională, în mod constant, în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 14 din 9 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 17 martie 1999, „interpretarea legii este atributul suveran al instanţei de judecată în opera de înfăptuire a justiţiei, iar controlul acestei interpretări se realizează prin exercitarea căilor de atac.”Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) teza a doua din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, excepţie ridicată de Doru Burnaz în Dosarul nr. 12.236/54/2006 al Curţii de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 martie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Florentina Geangu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește