DECIZIE nr. 216 din 11 iulie 2002

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) şi ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privati pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările ulterioare



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorGabriela Ghita – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) şi ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 133/1999, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Ceram Material Construct” – S.R.L. din Tandarei în Dosarul nr. 2.417/2001 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a V-a comercială.La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, întrucât apreciază ca dispoziţiile de lege criticate nu încalcă prevederile art. 16 şi ale art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 19 martie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 2.417/2001, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) şi ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 133/1999, cu modificările ulterioare. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Comercială „Ceram Material Construct” – S.R.L. din Tandarei într-o cauza având ca obiect cererea formulată de aceasta pentru obligarea Societăţii Comerciale „Soceram” – S.A., în temeiul Legii nr. 133/1999, la transformarea unui contract de închiriere de mijloace fixe şi teren aferent în contract de leasing, cu clauza irevocabilă de vânzare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 133/1999, potrivit cărora „în înţelesul prezentei legi se considera active disponibile activele care nu sunt utilizate”, încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, „în măsura în care, prin noţiunea – active care nu sunt utilizate – se înţelege numai activele care nu sunt utilizate de societăţile comerciale sau companiile naţionale cu capital majoritar de stat, în mod direct şi efectiv”. Încălcarea consta în aceea ca se „creează o inegalitate între cetăţeni în faţa legii, întrucât locatarul bunului închiriat, căruia legea îi conferă facilităţi economice, este defavorizat faţă de oricare alt solicitant care ar intentiona sa cumpere un pachet de acţiuni, inclusiv bunul respectiv”. Art. 14 alin. (1) din lege, stabilind ca autorităţile publice centrale şi locale dau mandat reprezentanţilor lor în adunările generale ale societăţilor comerciale la care statul este acţionar majoritar sa determine vânzarea activelor aflate în situaţia prevăzută la art. 12 alin. (1), este neconstitutional, întrucât „prin expresia – dau mandat – se înţelege o posibilitate opţională”, ceea ce încalcă, de asemenea, art. 16 alin. (1) din Constituţie. Se mai arata ca textele de lege criticate sunt contrare prevederilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie, „deoarece prin astfel de exprimari echivoce se ingradeste libertatea comerţului, se blocheaza procedurile de privatizare şi nu se valorifica factorii de producţie”.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V-a comercială apreciază ca prevederile art. 13 alin. (1) şi ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 133/1999 nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de către autorul excepţiei.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât prin reglementarea condiţiilor şi măsurilor în care se pot aplica dispoziţiile de acordare a unor facilităţi întreprinderilor mici şi mijlocii asupra activelor societăţilor comerciale la care statul este acţionar majoritar nu se încalcă prevederile art. 16 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie. În acest sens, se arata ca în cauza nu se pune problema egalităţii de tratament între o persoană titulara a unui contract de locatie a unui activ şi vocaţia acesteia de a cumpara activul respectiv şi o persoană care prin cumpărarea acţiunilor unei societăţi, devenind acţionar al acesteia, nu dobândeşte proprietatea cu privire la activele cuprinse în patrimoniul societăţii. De asemenea, se apreciază că nu sunt incalcate nici prevederile art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie. Se mai arata ca, de altfel, din argumentele formulate reiese ca aspectele criticate privesc probleme de interpretare şi de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 133/1999, situaţie în care excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibila.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 13 alin. (1) şi ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privati pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările ulterioare, dispoziţii care prevăd:– Art. 13 alin. (1): "În înţelesul prezentei legi, se considera active disponibile activele care nu sunt utilizate. Societăţile comerciale şi companiile naţionale cu capital majoritar de stat, precum şi regiile autonome sunt obligate sa stabilească şi sa întocmească listele cuprinzând activele disponibile, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Listele vor fi transmise la birourile de asistenţa pentru constituirea şi dezvoltarea societăţilor comerciale, organizate în cadrul camerelor de comerţ şi industrie judeţene şi a municipiului Bucureşti. Listele vor fi actualizate lunar. […]";– Art. 14 alin. (1): "Fondul Proprietăţii de Stat, ministerele sau autorităţile publice locale dau mandat reprezentanţilor lor în adunările generale şi în consiliile de administraţie ale societăţilor comerciale, companiilor naţionale la care statul este acţionar majoritar, precum şi regiilor autonome sa determine vânzarea activelor aflate în situaţia prevăzută la art. 12 alin. (1)."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste texte de lege contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (2) lit. a), potrivit cărora:– Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";– Art. 134 alin. (2) lit. a): "Statul trebuie să asigure:a) libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;" … Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata următoarele: art. 13 alin. (1) şi art. 14 alin. (1) din Legea nr. 133/1999, criticate ca fiind neconstituţionale, stabilesc măsurile şi condiţiile pentru aplicarea dispoziţiilor art. 12 din aceeaşi lege, referitoare la căile de sprijin şi accesul întreprinderilor mici şi mijlocii la activele disponibile ale societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat şi regiilor autonome. Astfel, potrivit art. 12 din lege, activele disponibile utilizate de întreprinderile mici şi mijlocii în baza contractului de închiriere, a contractului de locatie de gestiune sau a contractului de asociere în participaţiune pot fi vândute, iar contractul în cauza va inceta sau se va transforma, la cererea deţinătorului, în contract de leasing, cu clauza irevocabilă de vânzare. În acest sens art. 13 alin. (1) precizează ce se considera active disponibile în înţelesul legii, iar art. 14 alin. (1) reglementează obligaţia autorităţilor competente de a da mandat reprezentanţilor statului în adunările generale şi în consiliile de administraţie „sa determine vânzarea activelor aflate în situaţia prevăzută de art. 12 alin. (1)”. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 12 sunt inaplicabile, în măsura în care, în sensul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 133/1999, prin „active disponibile care nu se utilizează” se „înţeleg numai activele care nu sunt utilizate de societăţile comerciale sau companiile naţionale cu capital majoritar de stat, în mod direct şi efectiv”. Se considera ca astfel este încălcat art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece „creează o inegalitate între cetăţeni în faţa legii, întrucât locatarul bunului închiriat căruia legea îi conferă facilităţi economice este defavorizat faţă de oricare alt solicitant care ar intentiona sa cumpere un pachet de acţiuni, inclusiv bunul închiriat”.Analizând aceste sustineri, Curtea urmează să le respingă, întrucât titularul contractului de locatie de gestiune a unui activ, cu vocaţie legală de a cumpara activul respectiv, nu se afla într-o situaţie de egalitate cu persoana care prin cumpărarea de acţiuni la o societate comercială devine acţionar al acesteia, astfel ca la situaţii diferite şi tratamentul juridic este diferit. Acesta este şi sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, asa cum rezultă, de exemplu, din Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000. De altfel, Curtea constata ca, în realitate, critica formulată nici nu priveşte constituţionalitatea art. 13 alin. (1) din Legea nr. 133/1999, ci interpretarea dispoziţiilor acestuia. Sub acest aspect, Curtea nu este competenţa să se pronunţe, întrucât art. 2 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, stabileşte ca aceasta „nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituţiei”.Pentru acelaşi considerent, Curtea nu poate retine nici critica potrivit căreia art. 14 alin. (1) din Legea nr. 133/1999 este neconstitutional „în sensul în care prin expresia lt; lt;dau mandat gt; gt; se înţelege o posibilitate opţională, textul făcând loc unor inegalitati între cetăţeni, în sensul art. 16 alin. (1) din Constituţie”.În sfârşit, şi susţinerea referitoare la încălcarea prin prevederile art. 13 alin. (1) şi ale art. 14 alin. (1) din lege a dispoziţiilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie urmează a fi respinsă, deoarece chiar în sensul acestor dispoziţii constituţionale, prin stimularea vânzării activelor sale disponibile, statul ia măsuri pentru a realiza privatizarea, formarea economiei de piaţa, ca premise ale asigurării libertăţii comerţului, protecţiei concurentei loiale şi creării cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) şi ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privati pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Ceram Material Construct” – S.R.L. din Tandarei în Dosarul nr. 2.417/2001 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a V-a comercială.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 iulie 2002.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu–––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește