DECIZIE nr. 215 din 15 februarie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 56 alin. (1) lit. e) şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorValentina Bărbăţeanu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 56 alin. (1) lit. e) şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Aade Ahmed Nasser Ali în Dosarul nr. 201/57/2010 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând cele reţinute de Curte prin Decizia nr. 265 din 24 februarie 2009.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea nr. 18/F/CA/2010 din 31 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 201/57/2010, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 56 alin. (1) lit. e) şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Aade Ahmed Nasser Ali într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a deciziei de returnare a acestuia de pe teritoriul României şi de prelungire a dreptului de şedere temporară.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textele de lege criticate oferă posibilitatea angajatorului de a abuza de drepturile contractuale ale angajatului său. Astfel, prin neplata datoriilor către instituţiile financiare ale statului, angajatorul poate determina desfacerea contractului de muncă al unui cetăţean străin fără a avea nevoie de vreun motiv temeinic sau de respectarea căilor legale de concediere a acestuia şi, mai mult decât atât, fără ca angajatul să aibă vreo vină. Arată că, printr-o astfel de atitudine, se încalcă atât "egalitatea dintre persoanele ale căror drepturi sunt respectate prin Constituţia României", cât şi "dreptul unui cetăţean străin de a munci în mod legal pe teritoriul României şi de a-şi alege singur locul de muncă, acest drept fiind lăsat la puterea discreţionară a angajatorului". Precizează că, în cazul său, chiar în conţinutul deciziei de returnare a sa s-a constatat faptul că această decizie a fost luată ca urmare a unei culpe a angajatorului. Prin urmare, efectele nerespectării de către societatea comercială angajatoare a unor dispoziţii legale se repercutează asupra unui angajat. Dacă, ulterior, angajatorul îşi îndeplineşte obligaţiile, nu va suferi nicio sancţiune, dar angajatul pierde dreptul de a sta pe teritoriul României şi, implicit, i se desface şi contractul de muncă, deşi şi-a îndeplinit cu conştiinciozitate obligaţiile asumate prin contractul de muncă.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin.(1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 56 alin. (1) lit. e) şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, care au următorul cuprins:– Art. 56 alin. (1) lit. e) şi alin. (2): "(1) Străinilor intraţi în România în scopul angajării în muncă li se prelungeşte dreptul de şedere temporară, dacă: (…)e) [prezintă] certificatul de atestare fiscală emis de administraţia finanţelor publice în a cărei rază teritorială îşi are sediul angajatorul privind achitarea la zi a obligaţiilor către bugetul public naţional, doar la prelungirile ulterioare sau dacă între data înregistrării solicitării pentru eliberarea autorizaţiei şi data înregistrării cererii pentru eliberarea permisului de şedere au trecut mai mult de 60 de zile; (…) … (2) Prelungirile ulterioare ale dreptului de şedere temporară în scop de muncă se acordă dacă străinul prezintă documentele prevăzute la alin. (1) lit. b), c) şi e), precum şi dacă îndeplineşte condiţiile pentru prelungirea autorizaţiei de muncă." … În opinia autorului excepţiei, textul de lege criticat contravine următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 16 – "Egalitatea în drepturi", art. 18 – "Cetăţenii străini şi apatrizii" şi art. 41 – "Munca şi protecţia socială a muncii".Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 265 din 24 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 17 martie 2009, Curtea s-a mai pronunţat asupra prevederilor art. 56 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, prin prisma unor critici similare şi prin raportare la aceleaşi prevederi din Legea fundamentală, statuând că acestea nu aduc atingere dreptului la muncă sau principiului nediscriminării. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că dreptul prevăzut la art. 41 din Constituţie nu este absolut, ci trebuie exercitat în formele şi modalităţile prevăzute de lege, cu respectarea condiţiilor specifice fiecăreia dintre ele, fără ca aceasta să aibă semnificaţia îngrădirii lui. De asemenea, Curtea a observat că dreptul la muncă include libertatea alegerii profesiei, meseriei sau ocupaţiei şi libertatea alegerii locului de muncă, dar nu exonerează titularul acestui drept subiectiv de la obligaţia respectării prevederilor legale aplicabile, după caz, fiecăruia dintre domeniile alese pentru exercitarea dreptului. Curtea a constatat că cerinţa impusă prin textul de lege criticat se justifică prin specificul obiectului de reglementare, şi anume acordarea prelungirii dreptului de şedere temporară în România străinilor, în scop de muncă. Solicitarea certificatului fiscal prin care se atestă achitarea la zi de către angajator a obligaţiilor sale către bugetul public naţional constituie astfel o măsură de preîntâmpinare a evaziunii fiscale şi a fraudei, instituită în scopul ca relaţiile dintre angajat şi angajator, pe de o parte, şi angajator-stat, pe de altă parte, să se desfăşoare în condiţii legale.Întrucât în cauza de faţă nu au fost evidenţiate motive noi, îşi menţine valabilitatea soluţia pronunţată prin decizia citată, precum şi considerentele pe care aceasta s-a bazat. Aceleaşi argumente justifică şi respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 56 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, având în vedere similitudinea de reglementare, acestea referindu-se la prelungirile ulterioare ale dreptului de şedere temporară în scop de muncă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 56 alin. (1) lit. e) şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Aade Ahmed Nasser Ali în Dosarul nr. 201/57/2010 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 februarie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu__________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește