DECIZIE nr. 215 din 11 iulie 2002

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 2 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 216/2000 privind reglementarea situaţiei juridice a conductelor magistrale şi a instalaţiilor, echipamentelor şi dotărilor anexe, aferente Sistemului naţional de transport al ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului, aprobată şi modificată prin Legea nr. 254/2001



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorGabriela Ghita – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 216/2000, aprobată şi modificată prin Legea nr. 254/2001, excepţie ridicată de Societatea de Investiţii Financiare Muntenia – S.A. în Dosarul nr. 4.075/2001 al Tribunalului Prahova – Secţia comercială şi contencios administrativ.La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, prin consilier juridic, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul autorului excepţiei pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, sustinand ca Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 216/2000 încalcă atât art. 41 din Constituţie, cat şi Legea nr. 33/1994. Se mai susţine ca Legea nr. 213/1998 stabileşte ca bunurile din lista anexa fac parte din domeniul public, dar art. 8 alin. (3) prevede că trecerea în proprietatea statului se poate face numai cu plata şi cu acordul adunării generale a acţionarilor.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, ca fiind neîntemeiată, deoarece dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor art. 41 alin. (2) şi ale art. 135 alin. (6) din Constituţie. Se arata ca autorul excepţiei nu a avut dreptul de proprietate asupra bunurilor societăţii comerciale, ci doar un drept de creanta asupra patrimoniului acesteia. Deşi Legea nr. 15/1990 prevede la art. 20 trecerea gratuita în patrimoniul societăţilor comerciale a bunurilor care aparţineau statului, această lege a fost adoptată anterior intrării în vigoare a Constituţiei din 1990. Or, art. 135 din Constituţie a reglementat existenta proprietăţii publice, iar la alin. (4) a lăsat legiuitorul sa stabilească şi alte bunuri, în afară celor prevăzute expres de textul constituţional, ce ar putea face obiectul proprietăţii publice.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 15 iunie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 4.075/2001, Tribunalul Prahova – Secţia comercială şi contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 216/2000, aprobată prin Legea nr. 254/2001, excepţie ridicată de SIF Muntenia într-o cauza civilă având ca obiect soluţionarea acţiunii în anularea Hotărârii Adunării generale extraordinare a acţionarilor a Societăţii Comerciale „Conpet” – S.A. Ploiesti din data de 2 martie 2001.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca, potrivit art. 1 al Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 216/2000, „conductele magistrale şi instalaţiile aferente sistemului naţional de transport al ţiţeiului, care au fost trecute în patrimoniul S.C. CONPET – S.A. Ploiesti prin H.G. nr. 1.213/1990 […] sunt şi rămân în proprietatea publică a statului şi fac parte din domeniul public de interes naţional”. În conceptia autorului excepţiei, art. 2 al Ordonanţei de urgenta a Guvernului, care reglementează diminuarea capitalului social al Societăţii Comerciale „Conpet” – S.A. Ploiesti corespunzător valorii contabile a bunurilor care fac parte din domeniul public, fără a dispune şi despăgubirea acţionarilor privati, contravine dispoziţiilor art. 41 alin. (3) din Constituţie.Tribunalul Prahova – Secţia comercială şi contencios administrativ considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, "deoarece sistemul de transport al titeiu- lui nu face parte din capitalul social al S.C. CONPET – S.A. Ploiesti". În realitate, arata instanţa de judecată, "Prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 216/2000 s-a reglementat situaţia juridică a acestui sistem care trebuie să fie în administrarea societăţilor comerciale”.Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale criticate este neîntemeiată, cu motivarea ca "textul de lege criticat nu afectează dreptul de proprietate al nici unui titular şi nu diminuează proprietatea nimănui. Autorul excepţiei nu a fost niciodată titularul dreptului de proprietate asupra bunurilor în cauza. Acesta deţine un pachet de acţiuni care îi conferă un drept de creanta asupra patrimoniului societăţii comerciale, iar nu un drept de proprietate asupra bunurilor societăţii şi, ca urmare, nu poate suferi vreo paguba materială prin modificarea valorii capitalului social, pentru care ar putea să fie despăgubit. De altfel, în chiar cuprinsul textului criticat, se prevede, la alin. (2), ca lt; lt;valoarea nominală a acţiunilor se recalculează […] cu menţinerea numărului de acţiuni şi a structurii actionariatului gt; gt;". De asemenea, în punctul de vedere al Guvernului se precizează ca referitor la "bunurile ce fac obiectul de reglementare al Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 216/2000, nu se stabileşte un nou (alt) regim juridic al acestora (trecerea din domeniul privat în domeniul public al statului)”. Se arata, în final, ca art. 1 al ordonanţei de urgenta „nu cuprinde propriu-zis o dispoziţie, o norma de conduita, ci se face o simpla constatare, în sensul că aceste bunuri lt; lt;sunt şi rămân în proprietatea publică a statului şi fac parte din domeniul public de interes naţional gt; gt;, integrandu-se într-un context legislativ prin care s-a constituit regimul juridic al bunurilor în cauza: Legea petrolului nr. 134/1995 (art. 1 şi 8) şi Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia [art. 3 alin. (1) şi (2) şi anexa pct. I.17], în raport cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) şi (5) din Constituţie”.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 216 din 24 noiembrie 2000 privind reglementarea situaţiei juridice a conductelor magistrale şi a instalaţiilor, echipamentelor şi dotărilor anexe, aferente Sistemului naţional de transport al ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 28 noiembrie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 254 din 16 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 23 mai 2001, text care are următorul cuprins: „În aplicarea prevederilor art. 1 capitalul social al Societăţii Comerciale lt; lt;Conpet gt; gt; – S.A. Ploiesti va fi redus corespunzător valorii contabile a bunurilor care fac parte din domeniul public.Valoarea nominală a acţiunilor se recalculează prin corelare cu prevederile alin. 1, cu menţinerea numărului de acţiuni şi a structurii actionariatului."Critica de neconstituţionalitate are la baza susţinerea potrivit căreia textul de lege criticat, ca dealtfel întreaga ordonanţa, contravine prevederilor art. 41 din Constituţie privind protecţia proprietăţii private, întrucât diminuează capitalul social al Societăţii Comerciale "Conpet" – S.A., fără să se prevadă şi despăgubirea corespunzătoare a acţionarilor privati. În mod explicit se susţine încălcarea dispoziţiilor art. 41 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora "Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreapta şi prealabilă despăgubire."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15 din 7 august 1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 8 august 1990, „Bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepţia celor dobândite cu alt titlu”. Analizând aceasta reglementare, Curtea observa ca Legea nr. 15/1990, adoptată anterior intrării în vigoare a Constituţiei, a prevăzut trecerea gratuita a bunurilor respective care aparţineau statului în patrimoniul societăţilor comerciale şi al regiilor autonome constituite în locul fostelor întreprinderi de stat. Or, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, „Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii”. În ceea ce priveşte proprietatea, legiuitorul constituant a reglementat la art. 135 existenta proprietăţii publice care aparţine exclusiv statului sau unităţilor administrativ-teritoriale. În afară bunurilor prevăzute expres la art. 135 alin. (4) din Constituţie, textul respectiv prevede că „şi alte bunuri stabilite de lege fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice”.În aplicarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 135 alin. (4), a fost adoptată, între alte acte normative, Legea petrolului nr. 134 din 29 decembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 29 decembrie 1995, care la art. 8 alin. 1 şi 2 prevede că „Sistemul naţional de transport al petrolului face parte din domeniul public de interes naţional şi este de importanţa strategica.În sistemul naţional de transport al petrolului se cuprind conductele magistrale care asigura colectarea petrolului extras din perimetrele de exploatare sau a celui provenit din import şi dirijarea lui de la punctele de predare de către producători la unităţile de prelucrare, spre centrele de distribuţie şi consum sau la export, precum şi toate instalaţiile, echipamentele şi dotările aferente acestora". Totodată, potrivit art. 46, "Pe data intrării în vigoare a acestei legi se abroga Legea petrolului din 1942, Legea nr. 66/1992, precum şi orice alte dispoziţii contrare sau incompatibile”.Ulterior, prin Legea nr. 213 din 17 noiembrie 1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, s-au prevăzut, în Lista anexa care cuprinde unele bunuri ce alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, la pct. I privind domeniul public al statului, poziţia 17, „Conductele de transport al ţiţeiului, al produselor petroliere şi al gazelor naturale”.În acest context Curtea observa ca prevederile legale criticate pentru neconstituţionalitate corespund reglementării constituţionale cu privire la proprietatea publică, ulterioară Legii nr. 15/1990, reglementare care a determinat apariţia unor acte normative concordante cu dispoziţiile constituţionale, atât în domeniul petrolier, cat şi în alte domenii. Este relevant în acest sens faptul ca, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (5) din Constituţie, a fost reconsiderat şi titlul cu care regiile autonome detineau bunuri proprietate publică, stabilindu-se, ulterior adoptării Constituţiei, ca bunurile respective sunt date în administrarea acestora, iar nu în proprietate, cum stabilise iniţial Legea nr. 15/1990.În ceea ce priveşte susţinerea ca, potrivit art. 8 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, trecerea în proprietatea statului a bunurilor din lista anexa se putea face numai cu plata şi cu acordul adunării generale a acţionarilor, Curtea constata ca este neîntemeiată. Potrivit acestui text „Trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul societăţilor comerciale, la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar, se poate face numai cu plata şi cu acordul adunării generale a acţionarilor societăţii comerciale respective […]”. În cauza însă nu a operat o asemenea trecere în domeniul public, ci s-a făcut numai constatarea ca aceste bunuri „sunt şi rămân în proprietatea publică a statului şi fac parte din domeniul public de interes naţional”, ţinându-se seama de reglementările constituţionale referitoare la proprietate.Curtea retine, de altfel, ca autorul excepţiei, în calitate de acţionar la societatea comercială, acţionar majoritar fiind Ministerul Transporturilor, nu a avut niciodată un drept de proprietate asupra bunurilor Societăţii Comerciale "Conpet" – S.A. Ploiesti, ci deţine doar un pachet de acţiuni, care îi conferă un drept de creanta asupra patrimoniului societăţii, asa cum jurisprudenta Curţii Constituţionale a stabilit în mod constant.În consecinţa, critica autorului excepţiei de neconstituţionalitate, acţionar la societatea în cauza, referitoare la încălcarea dreptului sau de proprietate, cu raportare la dispoziţiile art. 41 alin. (3) din Constituţie, nu poate fi primită.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 12, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 216/2000 privind reglementarea situaţiei juridice a conductelor magistrale şi a instalaţiilor, echipamentelor şi dotărilor anexe, aferente Sistemului naţional de transport al ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului, aprobată prin Legea nr. 254/2001, excepţie ridicată de SIF Muntenia în Dosarul nr. 4.075/2001 al Tribunalului Prahova – Secţia comercială şi contencios administrativ.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 iulie 2002.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Mihai Paul CottaOPINIE SEPARATĂPentru considerente identice cu cele cuprinse în opinia separată la Decizia Curţii Constituţionale nr. 341 din 4 decembrie 2001 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. 2 din Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervatiei Biosferei „Delta Dunării”, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 22 februarie 2002, apreciez ca este gresita şi soluţia adoptată, cu majoritate de voturi, prin Decizia nr. 215 din 11 iulie 2002.Dispoziţiile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 216/2000 încalcă, de asemenea, în mod flagrant, principiul ocrotirii proprietăţii private „în mod egal de lege, indiferent de titular”, consacrat de art. 41 alin. (2) teza întâi din Constituţie. Sub acest aspect, doresc sa fac unele sublinieri suplimentare, având în vedere specificul obiectului de reglementare al ordonanţei supuse controlului de constituţionalitate.În art. 1 al ordonanţei examinate se precizează ca "sunt şi rămân în proprietatea publică a statului şi fac parte din domeniul public de interes naţional" acele conducte magistrale şi instalaţiile aferente Sistemului naţional de transport al ţiţeiului "care au fost trecute în patrimoniul Societăţii Comerciale lt; lt;Conpet gt; gt; – S.A. Ploiesti prin Hotărârea Guvernului nr. 1.213/1990 privind înfiinţarea acesteia”. Prin excepţia de neconstituţionalitate sunt criticate dispoziţiile art. 2 din ordonanţa, referitoare la diminuarea capitalului social al societăţii comerciale, dar aceasta diminuare fiind consecinţa dispoziţiilor art. 1, prin care se enunta apartenenţa bunurilor respective proprietăţii publice a statului, este evident ca obiecţia de neconstituţionalitate vizează întreaga ordonanţa.Hotărârea Guvernului nr. 1.213/1990 a fost emisă în executarea Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale. Conform prevederilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 „Bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepţia celor dobândite cu alt titlu”, dispoziţii întărite prin art. 65 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu referire la bunurile aduse ca aport la înfiinţarea societăţilor comerciale.Iniţial toate societăţile comerciale, înfiinţate prin transformarea unităţilor economice de stat, au avut un singur acţionar: statul, iar ulterior, în procesul de privatizare, au apărut şi alţi acţionari cu statut juridic şi drepturi egale. Nici unul dintre acţionari nu are drept de proprietate asupra bunurilor societăţii comerciale, având doar un drept de creanta faţă de societate, în raport cu acţiunile deţinute, şi putând sa dispună asupra acţiunilor sale. Asupra bunurilor din proprietatea societăţii comerciale poate dispune numai adunarea generală a acţionarilor. Aceste principii sunt valabile şi pentru stat, indiferent dacă este acţionar majoritar sau minoritar. Orice dispoziţie legală contrară acestor principii încalcă obligaţia constituţională de a ocroti în mod egal proprietatea privată, indiferent de titular.Retinand ca bunurile la care se referă Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 216/2000 au trecut în mod licit, pe baza unor reglementări legale, în proprietatea privată a unei societăţi comerciale, este evident ca statul nu mai poate dispune de ele decât cu stricta respectare a normelor constituţionale, chiar dacă interese naţionale majore impun schimbarea regimului juridic al acestora. Or, potrivit art. 41 alin. (3) din Constituţie, „Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreapta şi prealabilă despăgubire”, iar alin. (7) al aceluiaşi articol constituţional, în teza întâi, interzice confiscarea averii dobândite licit, alin. (8) permitand confiscarea doar a bunurilor „destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii”.Acceptând chiar şi teza ca Legea nr. 15/1990, precum şi Hotărârea Guvernului nr. 1.213/1990, acte normative preconstitutionale, au dispus trecerea în proprietatea societăţilor comerciale, înfiinţate prin transformarea unităţilor economice de stat, a unor bunuri contrar prevederilor noii Constituţii, tot nu se poate retine justificarea constituţională a măsurilor dispuse prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 15/2001. Potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, „Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii”, dar aceasta abrogare implicita se produce doar de la data intrării în vigoare a Constituţiei, fără a se rasfrange asupra situaţiilor şi raporturilor juridice născute anterior, pe baza reglementărilor legale atunci în vigoare, chiar contrare actualei Constituţii, întrucât nici prevederile constituţionale nu pot fi aplicate cu efecte retroactive. Sub acest aspect, nu are relevanta nici faptul ca o serie de legi ulterioare au reglementat regimul juridic al bunurilor de natura celor vizate de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 216/2000, ca şi a celor vizate de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 15/2001, în conformitate cu dispoziţiile şi principiile Constituţiei din 1991, deoarece, potrivit prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, nici acele legi nu pot avea efecte retroactive şi nu pot determina schimbarea dreptului de proprietate existent anterior intrării lor în vigoare. Dacă se doreşte readucerea în proprietatea publică a statului a bunurilor trecute legal în proprietatea privată a unor societăţi comerciale, trebuie folosite căile şi mijloacele permise de Constituţie.Argumentul reţinut în decizie, în sensul că acţionarul autor al excepţiei de neconstituţionalitate nu are drept de proprietate asupra bunurilor societăţii comerciale, este valabil, în aceeaşi măsura, după cum am arătat mai înainte, şi pentru statul acţionar, ca şi pentru orice instituţie publică deţinătoare de acţiuni. Nu este mai puţin adevărat însă şi faptul ca orice acţionar are interesul legitim de a apara dreptul de proprietate şi patrimoniul societăţii comerciale, putând acţiona pe toate căile legale împotriva măsurilor de diminuare a capitalului social al societăţii comerciale, care determina, în mod direct, reducerea valorii acţiunilor sale.Judecător,Kozsokar Gabor––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește