Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 13 iunie 2005
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. 2 din Codul de procedură penală
Ioan Vida – preşedinteConstantin Doldur – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorMarinela Mincă – procurorIoana Marilena Chiorean – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstitu-ţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dumitru Octavian Rădulescu în Dosarul nr. 5.935/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.La apelul nominal răspunde partea Alexandru Buda, personal, lipsă fiind autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra cererii transmise prin fax de către autorul excepţiei, Dumitru Octavian Rădulescu, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, întrucât termenul acordat anterior a fost foarte scurt şi nu a avut posibilitatea angajării unui avocat.Alexandru Buda solicită respingerea cererii de amânare, apreciind că are ca scop tergiversarea cauzei.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de amânare solicitate de autorul excepţiei, întrucât i s-a mai acordat un termen de judecată pentru lipsă de apărare.Având în vedere cererea autorului excepţiei referitoare la amânarea cauzei pentru imposibilitatea angajării unui avocat, concluziile părţii prezente şi ale reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile art. 24 din Constituţie privind garantarea dreptului la apărare şi prevederile art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă referitoare la acordarea unui singur termen de judecată pentru lipsă de apărare, precum şi faptul că autorului excepţiei i s-a mai acordat un termen de judecată pentru lipsa apărării, Curtea Constituţională respinge cererea de amânare formulată în scris de autorul excepţiei.Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul părţilor pe fond.Alexandru Buda solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât are ca scop tergiversarea cauzei, dovadă fiind faptul că acelaşi autor a mai ridicat câteva excepţii de neconstituţionalitate cu obiect similar.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că instituţia strămutării are ca scop asigurarea unei bune administrări a justiţiei şi că în cadrul procedurii de judecată a cererii de strămutare nu se soluţionează fondul cauzei.Totodată apreciază că nu sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 129 referitoare la exercitarea căilor de atac, întrucât posibilitatea instanţei de judecată de a menţine actele de procedură efectuate până în momentul strămutării poate fi cenzurată prin intermediul căilor de atac împotriva hotărârii judecătoreşti pronunţate în cauză.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 19 ianuarie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 5.935/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 60 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dumitru Octavian Rădulescu, petent într-o cerere de strămutare a judecării cauzei.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat contravine prevederilor constituţionale referitoare la egalitatea în faţa legii, la dreptul la informaţie şi la exercitarea căilor de atac, precum şi dispoziţiilor privind dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, consideră că prin soluţionarea unei cereri de strămutare nu se rezolvă numai o problemă de competenţă teritorială, ci şi fondul cauzei, având în vedere că acesta poate fi puternic afectat de menţinerea sau nemenţinerea măsurilor luate de instanţă. Astfel, este firesc ca instanţa care soluţionează cererea de strămutare să motiveze raţiunile pentru care a menţinut sau nu măsurile luate de instanţa de la care se solicită strămutarea, iar împotriva soluţiei date să se poată formula recurs. În caz contrar se ajunge la situaţia ca unele măsuri să fie menţinute, iar altele nu, fără posibilitatea verificării temeiniciei soluţiei pronunţate.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală apreciază că dispoziţiile legale criticate nu contravin Constituţiei, ci, dimpotrivă, prin instituirea lor "s-a avut în vedere necesitatea eliminării unor posibilităţi de exercitare abuzivă a drepturilor procesuale care ar impieta asupra desfăşurării în condiţii normale a procesului penal". Arată că, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, legiuitorul poate institui reguli speciale în considerarea unor situaţii deosebite.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, strămutarea constituind o garanţie a respectării legii şi a drepturilor unei părţi interesate într-un proces, în concordanţă cu principiul aflării adevărului şi cu cel al rolului activ al instanţei de judecată. Orice parte are dreptul de a cere strămutarea cauzei, iar exercitarea acestui drept de către una dintre părţi nu contravine principiului egalităţii în faţa legii, întrucât promovarea unei cereri de strămutare nu creează o poziţie privilegiată faţă de alte părţi din proces, ci solicită numai o prorogare judiciară a competenţei teritoriale.Cu privire la dreptul la informaţie, arată că preşedintele instanţei ierarhic superioare celei la care se află cauza ia măsuri pentru încunoştinţarea părţilor despre introducerea cererii de strămutare şi despre termenul fixat, cu menţiunea că părţile pot trimite memorii.Faţă de pretinsa încălcare a art. 129 din Constituţie consideră că legiuitorul are atributul exclusiv de a stabili căile de atac şi regulile de exercitare a acestora. în cazul strămutării nu se realizează o judecată de fond, ci se pronunţă o încheiere definitivă, fără motivare, iar dispoziţia referitoare la lipsa motivării îşi are justificarea în interesul menţinerii prestigiului instanţei de la care a fost strămutată cauza.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că dispoziţiile art. 60 alin. 2 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, ci reglementează necesitatea eliminării unor posibilităţi de exercitare abuzivă a drepturilor procesuale, care ar impieta asupra desfăşurării în condiţii normale a procesului penal, legiuitorul instituind reguli speciale în considerarea unor situaţii speciale.Mai arată că art. 16 alin. (1) din Constituţie vizează egalitatea în drepturi în ceea ce priveşte recunoaşterea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, iar nu identitatea de tratament juridic cu privire la aplicarea unor măsuri, indiferent de natura acestora.Cu privire la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, apreciază că, în sensul practicii instanţei europene, conceptul de "proces echitabil" nu implică existenţa mai multor grade de jurisdicţie, a mai multor căi de atac şi, pe cale de consecinţă, nici posibilitatea exercitării acestor căi de atac de către toate părţile din proces.Referitor la art. 31 şi 129 din Constituţie, apreciază că acestea nu sunt pertinente în soluţionarea cauzei de faţă.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că instituirea unor reguli speciale pentru soluţionarea cererii de strămutare a judecării cauzei nu este de natură să încalce principiul egalităţii în drepturi, atât timp cât este asigurată egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. Strămutarea nu este o procedură de soluţionare pe fond a procesului, ci constituie o procedură specială, de stabilire a competenţei teritoriale a instanţei de judecată, menită tocmai să asigure condiţiile unui proces echitabil, în care părţile să dispună de aceleaşi mijloace de apărare şi să aibă posibilitatea să îşi exercite dreptul la apărare în mod efectiv şi eficient, aşa cum s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin deciziile nr. 82/2001 şi nr. 237/2003.Preşedintele Senatului nu a comunicat Curţii Constituţionale punctul său de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 60 alin. 2 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: "În cazul în care găseşte cererea întemeiată, dispune strămutarea judecării cauzei, hotărând totodată în ce măsură actele îndeplinite în faţa instanţei de la care s-a strămutat cauza se menţin."În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 16 alin. (1), art. 31 şi art. 129 din Constituţie, al căror conţinut este următorul:– Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";– Art. 31: "(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal. … (3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională. … (4) Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice. … (5) Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activităţii lor se reglementează prin lege organică."; … – Art. 129: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."De asemenea, autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate contravin şi prevederilor art. 6 paragraful 1 şi ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care au următorul cuprins:– Art. 6 paragraful 1: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. […] ";– Art. 13: "Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale."Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine că strămutarea nu este o procedură de soluţionare în fond a procesului, aşa cum în mod eronat susţine autorul excepţiei, ci o procedură specială, de stabilire a competenţei teritoriale a instanţei de judecată, menită tocmai să asigure condiţiile unui proces echitabil, în care părţile să dispună de aceleaşi mijloace de apărare.Curtea observă că dispoziţia legală criticată este o normă de procedură, iar, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute de lege. în consecinţă, este dreptul exclusiv al organului legislativ de a stabili regula potrivit căreia, în caz de admitere a cererii de strămutare, instanţa va hotărî totodată în ce măsură actele îndeplinite în faţa instanţei de la care s-a strămutat cauza se menţin, fără a se încălca astfel dispoziţiile constituţionale.De asemenea, dispoziţiile potrivit cărora hotărârea de strămutare a pricinii se dă fără motivare şi nu este supusă nici unei căi de atac au fost adoptate de legiuitor în considerarea faptului că, prin soluţionarea cererii de strămutare, instanţa nu se pronunţă asupra fondului, ci urmăreşte desfăşurarea în condiţii normale a procesului.Pe de altă parte, instituirea unei căi de atac în procesul penal este obligatorie numai atunci când se soluţionează fondul cauzei, pe când, în cazul strămutării, instanţa soluţionează o chestiune care ţine de buna administrare a justiţiei.Ca atare, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate nu contravin nici prevederilor art. 16 şi 129 din Constituţie şi nici celor ale art. 6 paragraful 1 şi ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 31 din Legea fundamentală, referitoare la dreptul la informaţie, Curtea constată că aceste dispoziţii constituţionale nu au legătură cu cauza de faţă, întrucât se referă la informaţii de interes public.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dumitru Octavian Rădulescu în Dosarul nr. 5.935/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 aprilie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean___________