DECIZIE nr. 212 din 15 mai 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 pentru modificarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului şi a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionarii comercianţilor, modificată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 156/2002



Costica Bulai – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorLucian Stangu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorIoan Vida – judecătorPaula C. Pantea – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistent şefPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 pentru modificarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului şi a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionarii comercianţilor, modificată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 156/2002, excepţie ridicată de Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi în Dosarul nr. 31.328/2002 al Judecătoriei Iaşi.La apelul nominal răspunde Ministerul Finanţelor Publice, prin consilier juridic Nicoleta Negut, Ministerul Justiţiei, prin şef serviciu Olga Suba, şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, prin director general Alina Ana Balaciu şi avocat Victor Tanasescu, constatandu-se lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Finanţelor Publice solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, arătând următoarele: Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi oficiile registrului comerţului sunt instituţii publice înfiinţate prin lege sau prin alte acte normative, sub controlul Ministerului Justiţiei şi al instanţelor judecătoreşti, iar terenurile şi clădirile în care acestea îşi desfăşoară activitatea aparţin domeniului public. Asa fiind, se considera că nu sunt incalcate prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) şi ale art. 41 alin. (2) şi nici cele ale art. 135 alin. (1) şi (6), iar emiterea ordonanţei de urgenta criticate a fost determinata de necesitatea eliminării imediate a deficienţelor constatate în activitatea registrului comerţului.Reprezentantul Ministerului Justiţiei solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care arata: potrivit Legii nr. 26/1990, încă de la înfiinţare registrul comerţului este instituţie cu caracter de utilitate publică, activitate independenta, norme proprii de organizare şi funcţionare. Tot prin lege se desemnează sursele de venit, spaţiile şi baza materială necesare desfăşurării activităţii. Rezultă ca, potrivit opţiunii legiuitorului, Oficiul registrului comerţului a fost întotdeauna un serviciu public de sine statator, iar nu parte componenta a camerelor de comerţ şi industrie, astfel ca, sub aceste aspecte, modificările introduse prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 nu au relevanta. Subordonarea Oficiului, prin ordonanţele criticate, Ministerului Justiţiei a avut în vedere rolul determinant al judecătorului în activitatea de înscriere în registrul comerţului a menţiunilor privind actele şi faptele a căror înregistrare este obligatorie; funcţionarea eficienta a acestui serviciu public este asigurata de stabilirea prin lege a surselor de venit necesare, precum şi a bazei materiale aferente, astfel ca, în mod legal şi echitabil, la desprinderea oficiilor de camerele de comerţ şi industrie s-a determinat şi cota lor de contribuţie la achiziţionarea bunurilor din dotare, fără ca prin aceasta sa opereze o naţionalizare a patrimoniului camerelor; adoptarea ordonanţei de urgenta a fost determinata de necesitatea eliminării imediate a deficienţelor constatate în activitatea oficiilor registrului comerţului.Reprezentanţii Oficiului Naţional al Registrului Comerţului solicita, de asemenea, respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, arătând următoarele: potrivit legii, activitatea registrului comerţului este de utilitate publică, iar sursa de venituri provine din sumele rămase la dispoziţia acestuia din taxele şi tarifele percepute pentru serviciile prestate, după executarea obligaţiei de plată a cotelor cuvenite Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi Ministerului Justiţiei. În aceste condiţii, întrucât prin lege camerele de comerţ şi industrie sunt obligate să asigure condiţiile materiale necesare funcţionarii eficiente a unui serviciu public, între ele şi oficiile registrului comerţului nu exista raporturi de subordonare; modalităţile legale prin care o activitate cu caracter de utilitate publică poate fi desfăşurată de o persoană juridică de drept privat sunt concesiunea şi închirierea, iar în materia registrului comerţului, reglementarea concesiunii în favoarea camerelor de comerţ şi industrie rezultă implicit din prevederile Legii nr. 26/1990; asa fiind, din interpretarea sistematica a prevederilor legale, la data încetării contractului de concesiune bunurile cu care au fost dotate oficiile registrului comerţului devin bunuri de retur, iar în ceea ce priveşte bunurile realizate de acestea după asigurarea cheltuielilor necesare funcţionarii lor, dispoziţiile cuprinse în Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 156/2002 respecta principiul referitor la protecţia dreptului de proprietate şi principiul echităţii; oportunitatea şi caracterul urgent al actelor normative criticate sunt determinate de necesitatea salvgardarii acestui serviciu public, cu consecinţa directa şi imediata a menţinerii încrederii comercianţilor în funcţionarea, în condiţii optime, a instituţiei registrului comerţului.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, întrucât apreciază ca prevederile de lege criticate nu contravin textelor din Constituţie invocate ca fiind incalcate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 27 ianuarie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 31.328/2002, Judecătoria Iaşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 pentru modificarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului şi a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionarii comercianţilor, modificată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 156/2002. Excepţia a fost ridicată de Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi într-o cauza având ca obiect constatarea dreptului sau de proprietate asupra bunurilor dobândite.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 156/2002 pentru modificarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 „este un act de naţionalizare veritabil al proprietăţii private, care nu-şi găseşte consacrarea în actuala Constituţie, fiind incompatibilă cu noul stat de drept” şi deci contrară art. 15 alin. (2), art. 41 alin. (2) şi art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie, art. 17 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, precum şi art. 1, 480, 481, 942, 948 şi 1411 din Codul civil. Se arata ca ordonanţa criticata dispune divizarea unei persoane juridice de drept privat (Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti) prin efectul legii şi transmiterea unei părţi a patrimoniului acesteia unei persoane de drept public (Oficiul Naţional al Registrului Comerţului), ceea ce aduce „grave prejudicii pentru activitatea Camerelor, periclitand funcţionarea şi chiar existenta acestora şi implicit îndeplinirea scopurilor legale şi statutare ale acestora”. De asemenea, mai susţine ca sunt incalcate şi prevederile constituţionale ale art. 114 alin. (4), „pentru lipsa situaţiei de urgenta”.Judecătoria Iaşi considera ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată este intemeiata. În acest sens, în esenta, apreciază ca dispoziţiile art. VI şi VII din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 156/2002 pentru modificarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 „contravin normelor constituţionale cuprinse în art. 41, care consacra dreptul de proprietate ca drept fundamental a cărui conservare constituie unul dintre scopurile societăţii organizate statal”. Desprinderea unei părţi din patrimoniul camerelor de comerţ şi trecerea bunurilor respective în proprietatea publică sunt neconstituţionale, în condiţiile în care „modurile de transfer al dreptului de proprietate sunt reglementate de legea civilă în mod limitativ şi nu includ o asemenea posibilitate”. Tot astfel, considera ca dispoziţiile art. VII din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 156/2002, referitoare la obligativitatea încheierii protocoalelor sau contractelor de închiriere cu privire la spaţiile proprietate a camerelor, sunt contrare art. 41 din Constituţie şi art. 480, 481, 942, 948 şi 1411 din Codul civil, ale căror prevederi consacra principiul consensualismului în raporturile de drept civil. De asemenea, considera ca adoptarea ordonanţei criticate nu este justificată de existenta unui caz excepţional, asa încât este încălcat şi art. 114 alin. (4) din Constituţie.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens, în esenta, arata ca prin art. VI din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 129/2002, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 156/2002, se stabileşte ca bunurile din dotarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, a oficiilor registrului comerţului şi a birourilor unice constituie, în limita aportului lor la dobândirea respectivelor bunuri, patrimoniul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. Asa fiind, în raport cu modul de constituire a patrimoniului – din taxele percepute de oficiile registrului comerţului pentru operaţiile efectuate şi care, potrivit evidentelor Ministerului Finanţelor Publice, le-au acoperit cheltuielile de organizare şi funcţionare şi au înregistrat importante excedente – „nu se pune problema unei confiscari şi, cu atât mai puţin, a unei naţionalizari”. Arata ca, „în aceeaşi ordine de idei”, susţinerea referitoare la închirierea obligatorie şi fără limita de timp a imobilelor acestor camere este neconforma cu reglementarea la care se face trimitere. În legătură cu neconstituţionalitatea art. VII din ordonanţa, considera ca aceste dispoziţii „conferă deplina libertate de a contracta camerelor de comerţ şi industrie, neimpunandu-se nici o restrictie ori condiţionare”, şi lasă la latitudinea lor „acceptarea (sau refuzul) de a asigura contra unei chirii – spaţiile pe care le-au utilizat oficiile registrului comerţului şi birourile unice”. În ceea ce priveşte referirea la încălcarea prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţie, „care expliciteaza noţiunea urgenţei în procesul de legiferare prin ordonanţe de urgenţă a Guvernului”, considera ca „exigenta emiterii unei ordonanţe de urgenţă a fost determinata de necesitatea eliminării imediate a deficienţelor constatate în activitatea oficiilor registrului comerţului şi a neincrederii crescande a comercianţilor faţă de eficienta modului de organizare anterior adoptării Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 129/2002, de natura sa afecteze relaţiile comerciale specifice economiei de piaţa”.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 pentru modificarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului şi a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionarii comercianţilor, modificată prin art. V, VI şi VII din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 156/2002. Aceste din urma prevederi au următorul cuprins:– Art. V: "(1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă bazele de date, aplicatiile de întreţinere şi utilizare a acestora, necesare în vederea ţinerii şi administrării registrelor comerţului de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, respectiv oficiile registrului comerţului de pe lângă camerele de comerţ şi industrie teritoriale, şi funcţionarii birourilor unice din cadrul camerelor de comerţ şi industrie teritoriale, precum şi documentele care privesc activitatea acestora se preiau de către Ministerul Justiţiei – Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi de către oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale, pe bază de protocol de predare-preluare încheiat între reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi cei ai camerelor de comerţ şi industrie teritoriale.(2) Modul de utilizare de către Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti şi de către camerele de comerţ şi industrie teritoriale a informaţiilor cuprinse în bazele de date se stabileşte pe baza contractuală sau prin protocol."; … – Art. VI: "(1) Bunurile aflate în dotarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, a oficiilor registrului comerţului şi a birourilor unice constituie, în limita aportului acestora la dobândirea bunurilor respective, patrimoniul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi vor fi folosite potrivit destinaţiei stabilite.(2) Determinarea aportului prevăzut la alin. (1) se va realiza pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice. … (3) Predarea-preluarea bunurilor prevăzute la alin. (1) se efectuează prin protocol încheiat între reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi cei ai Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti şi, respectiv, ai camerelor de comerţ şi industrie teritoriale."; … – Art. VII: "(1) În cazul spaţiilor care nu fac parte din patrimoniul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, constituit potrivit art. VI alin. (1), Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, oficiile registrului comerţului şi birourile unice vor folosi sediile existente pe bază de contract de închiriere sau protocol, încheiat între reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi cei ai camerelor de comerţ şi industrie ori, după caz, cu persoanele care au dreptul de proprietate asupra imobilelor, până la identificarea unor sedii corespunzătoare pentru funcţionarea registrului comerţului.(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care spaţiile care fac parte din patrimoniul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului sunt insuficiente pentru desfăşurarea în condiţii corespunzătoare a activităţii." … În opinia autorului excepţiei, aceste prevederi de lege încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2), art. 41 alin. (2), art. 135 alin. (1) şi (6) şi ale art. 114 alin. (4) din Constituţie, ale art. 17 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, precum şi ale art. 1, 480, 481, 942, 948 şi 1411 din Codul civil.Prevederile din Constituţie menţionate au următorul cuprins:– Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile.";– Art. 41 alin. (2): "Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.";– Art. 135 alin. (1) şi (6): "(1) Statul ocroteşte proprietatea. […](6) Proprietatea privată este, în condiţiile legii, inviolabilă."; … – Art. 114 alin. (4): "În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se afla în sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu."Art. 17 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, invocat, de asemenea, ca fiind încălcat, are următorul cuprins: "1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singura cat şi în asociere cu alţii.2. Nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa."Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională retine:Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, „Registrul central al comerţului se tine de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, organizat pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României”. Aceste dispoziţii au fost modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 129/2002, în sensul că „Registrul central al comerţului se tine de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată integral din venituri proprii, organizată în subordinea Ministerului Justiţiei”. Ca urmare, dispoziţiile art. V, VI şi VII din aceeaşi ordonanţa de urgenţă, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 156/2002, stabilesc ca bazele de date, aplicatiile de întreţinere şi utilizare a acestora, necesare în vederea ţinerii şi administrării registrelor comerţului de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, respectiv oficiile registrului comerţului de pe lângă camerele de comerţ şi industrie teritoriale, documentele care privesc activitatea lor, precum şi bunurile aflate în dotarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, a oficiilor registrului comerţului şi a birourilor unice, care constituie, în limita aportului acestora la dobândirea lor, patrimoniul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, se preiau de către Ministerul Justiţiei – Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi de către oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale, pe bază de protocol de predare-preluare încheiat între reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi cei ai camerelor de comerţ şi industrie teritoriale. Prin aceste prevederi, în esenta, în opinia autorului excepţiei, ordonanţa de urgenţă criticata „este un act de naţionalizare veritabil a proprietăţii private, care nu-şi găseşte consacrarea în actuala Constituţie, fiind incompatibilă cu noul stat de drept”, ceea ce încalcă art. 15 alin. (2), art. 41 alin. (2) şi art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie, art. 17 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, precum şi art. 1, 480, 481, 942, 948 şi 1411 din Codul civil.În legătură cu aceste sustineri Curtea constata ca, astfel cum s-a arătat, conform prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 26/1990, modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 129/2002, registrul central al comerţului se tine de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, instituţie publică cu personalitate juridică, organizată în subordinea Ministerului Justiţiei, iar conform art. 9 din aceeaşi lege, modificat, oficiile registrului comerţului se organizează în subordinea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi funcţionează pe lângă fiecare tribunal. De asemenea, în temeiul art. 11 din aceeaşi lege, modificat, pentru operaţiunile efectuate oficiul registrului comerţului percepe taxe şi tarife stabilite prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Justiţiei şi a Ministerului Finanţelor Publice. Din coroborarea dispoziţiilor de lege menţionate rezultă ca registrul comerţului desfăşoară o activitate de interes public, încredinţată Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi oficiilor registrului comerţului, ca autorităţi publice, la dispoziţia persoanelor interesate de situaţia economico-financiară a comercianţilor. Existenta serviciilor publice înfiinţate prin lege sau prin alte acte normative poate inceta, în mod simetric, tot prin lege sau alte acte normative. Tot astfel, activitatea desfăşurată de un serviciu public poate fi încredinţată unei autorităţi statale sau unei persoane private ori poate fi transferata în gestiunea unei autorităţi statale de sine stătătoare, împreună cu bunurile provenite din propriile venituri şi necesare funcţionarii sale. Asadar, modificarea art. 2 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 129/2002, constând în organizarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului în subordinea Ministerului Justiţiei, iar nu pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti, reprezintă o opţiune a legiuitorului ce nu constituie, asa cum susţine autorul excepţiei, divizarea acestei din urma persoane juridice. Oficiul Naţional al Registrului Comerţului nu a fost nici potrivit redactarii anterioare a textului parte constitutivă a Camerei de Comerţ şi Industrie a României, ci un serviciu public organizat pe lângă aceasta, ca o structura de sine stătătoare. Reglementarea serviciului public al registrului comerţului nu este supusă regulilor dreptului civil, ci normelor de drept administrativ, potrivit cărora între serviciul public şi baza sa materială exista o legătură substantiala. Asa fiind, în cauza nu sunt incidente dispoziţiile constituţionale privind dreptul de proprietate nici cu privire la constituirea patrimoniului Oficiului Naţional al Registrului Comerţului din bunurile aflate în dotarea oficiului, a oficiilor registrului comerţului şi a birourilor unice, în limita aportului lor la dobândirea bunurilor şi pentru a fi folosite potrivit destinaţiei stabilite. Existenta acestor bunuri în proprietatea Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti ar constitui o depasire a obiectului de activitate al acesteia. De altfel, orice alta soluţie ar duce la imbogatirea fără justa cauza a camerelor de comerţ şi industrie, care şi-ar însuşi pe aceasta cale, în mod ilegal, bunuri provenite din venituri bugetare. Mai mult, potrivit pct. I.29 din anexa la Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea instituţiile publice aparţin domeniului public, ele neputând intra pe nici o cale în proprietatea unei persoane juridice de drept privat.Pe de altă parte, în ceea ce priveşte veniturile rezultate din activitatea desfăşurată de serviciul public, de regula, acestea sunt venituri bugetare, în măsura în care ele nu sunt utilizate pentru funcţionarea serviciului public. Asa fiind, regula este aplicabilă şi în cauza, iar prin aceasta nu se încalcă prevederile art. 41 alin. (2) din Constituţie, Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti neavând un drept de proprietate asupra bunurilor aflate în dotarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, a oficiilor registrului comerţului şi a birourilor unice.Faţa de cele arătate rezultă ca prevederile art. V, VI şi VII din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 129/2002, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 156/2002, nu contravin art. 41 alin. (2) din Constituţie şi nici principiului neretroactivitatii legii consacrat de dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2).Dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere art. 135 alin. (1) din Constituţie, ci, dimpotriva, ocrotesc proprietatea comercianţilor din România, şi nici alin. (6) al aceluiaşi articol, referitor la inviolabilitatea bunurilor proprietate privată, deoarece, în cauza, bunurile nu aparţin domeniului privat al statului, ci, prin natura juridică a instituţiei care le administrează, aparţin domeniului public.Pentru aceleaşi argumente Curtea nu retine invocarea încălcării, prin textele vizate de excepţia de neconstituţionalitate, a prevederilor art. 17 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, privind dreptul la proprietate al oricărei persoane.În legătură cu susţinerea referitoare la încălcarea prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora, "În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se afla în sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu", din punctul de vedere al Guvernului, Curtea retine ca "exigenta emiterii unei ordonanţe de urgenţă a fost determinata de necesitatea eliminării imediate a deficienţelor constatate în activitatea oficiilor registrului comerţului şi a neincrederii crescande a comercianţilor faţă de eficienta modului de organizare anterior adoptării Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 129/2002, de natura sa afecteze relaţiile comerciale specifice economiei de piaţa”.În sfârşit, autorul excepţiei invoca şi încălcarea prevederilor art. 1, 480, 481, 942, 948 şi 1411 din Codul civil. Sub acest aspect, Curtea, ca instanţa de contencios constituţional, nu se pronunţa asupra conformitatii unor acte normative între ele, problema corelării normative, fiind o cerinţa de tehnica legislativă, excedand competentei Curţii Constituţionale.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 pentru modificarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului şi a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionarii comercianţilor, modificată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 156/2002, excepţie ridicată de Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi în Dosarul nr. 31.328/2002 al Judecătoriei Iaşi.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 mai 2003.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. COSTICA BULAIMagistrat-asistent şef,Gabriela Dragomirescu──────────────

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește