DECIZIE nr. 212 din 14 aprilie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă



Ioan Vida – presedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorFlorentina Baltă – procurorIngrid Alina Tudora – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (1) din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Ioan Crengănis în Dosarul nr. 3.959/2004 al Curţii de Apel Bacău – Secţia civilă.La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, prin avocat Răzvan Cristian Gaube, lipsă fiind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Avocatul autorului excepţiei solicită admiterea acesteia, apreciind că textul de lege criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 20 şi 21, precum şi reglementărilor internaţionale cuprinse în art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens arată că aplicarea imediată a normei criticate dă nastere în practică unor situaţii în care aceeasi instanţă, respectiv curtea de apel, urmează să soluţioneze atât apelul, cât şi recursul în aceeasi cauză, ceea ce reprezintă o încălcare a dreptului la un proces echitabil şi a celui la un recurs efectiv, chiar dacă asemenea situaţii au caracter tranzitoriu.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens arată că susţinerea autorului excepţiei este lipsită de temei, întrucât din examinarea argumentelor acestuia se constată că de fapt critica de neconstituţionalitate vizează o situaţie tranzitorie, reglementată de art. II din Legea nr. 195/2004, dispoziţii asupra cărora Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, statuând că acestea nu contravin Legii fundamentale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 25 octombrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 3.959/2004, Curtea de Apel Bacău – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (1) din Legea nr. 195/2004, excepţie ridicată de Ioan Crengănis.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat încalcă prevederile art. 20 şi 21 din Constituţie, coroborate cu art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât "permite ca aceeasi instanţă să soluţioneze atât apelul, cât şi recursul, dar în compunere diferită (de doi, respectiv trei judecători)".În acest sens arată că legiuitorul a consacrat în Codul de procedură civilă principiul triplului grad de jurisdicţie, principiu potrivit căruia partea nemulţumită de soluţia unei instanţe poate să o atace cu apel la o instanţă superioară, a cărei soluţie este supusă recursului la instanţa superioară acesteia. Asa fiind, autorul excepţiei consideră că procesul este "echitabil", iar recursul este "efectiv" numai în situaţia în care soluţia pronunţată de către curtea de apel este supusă recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.Curtea de Apel Bacău – Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În susţinerea opiniei sale arată că textul de lege criticat cuprinde dispoziţii procedurale de strictă şi imediată aplicare, astfel încât faptul că Legea nr. 195/2004 a instituit posibilitatea judecării recursului tot de către curtea de apel nu reprezintă o încălcare a prevederilor Constituţiei, deoarece prin această procedură nu se limitează accesul la justiţie.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, apreciază că prin conţinutul său textul de lege criticat nu aduce atingere dreptului la soluţionarea echitabilă a cauzei într-un termen rezonabil ori dreptului la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, ci, dimpotrivă, reprezintă o expresie a aplicării principiilor invocate. De asemenea, arată că situaţia reglementată de art. III alin. (1) din Legea nr. 195/2004 reprezintă un caz de aplicare imediată a noilor reguli de competenţă, o situaţie tranzitorie care nu impietează cu nimic asupra exercitării drepturilor procesuale ale părţilor, întrucât căile de atac se soluţionează de complete diferite, într-o altă compunere a instanţei. În concluzie, Guvernul apreciază că dispoziţiile legale criticate asigură în fapt cadrul legal pentru desfăsurarea judecăţii căilor de atac cu respectarea tuturor drepturilor şi garanţiilor procesuale ale celor îndreptăţiţi să participe la această judecată.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Arată în acest sens că dispoziţiile art. III alin. (1) din Legea nr. 195/2004 nu încalcă principiul liberului acces la justiţie, respectiv dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, întrucât legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale. Totodată, accesul la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. Ca atare, instituirea unor reguli speciale privind exercitarea căilor de atac nu este contrară art. 21 din Constituţie, atâta timp cât, potrivit art. III alin. (1) din Legea nr. 195/2004, părţilor interesate le este asigurată posibilitatea de a ataca atât în apel, cât şi în recurs hotărârile pronunţate de judecătorii în primă instanţă în materia fondului funciar. În acest sens este invocată jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume Decizia Plenului nr. 1/1994.Mai mult, Avocatul Poporului arată că dispoziţiile legale criticate sunt norme de procedură, în deplină conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, astfel încât legiuitorul are libertatea de a stabili competenţa instanţelor de judecată şi normele de procedură judiciară, cu condiţia implicită de a nu contraveni altor norme şi principii constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, asa cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. III alin. (1) din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004, dispoziţii care au următorul conţinut:– Art. III alin. (1): "Hotărârile pronunţate de judecătorii în primă instanţă în materia fondului funciar sunt supuse apelului la tribunal şi recursului la curtea de apel."Din examinarea notelor scrise depuse în motivarea excepţiei reiese că în opinia autorului acesteia textul de lege criticat este neconstituţional, întrucât "permite ca aceeasi instanţă să soluţioneze atât apelul, cât şi recursul […]". Curtea constată că, în condiţiile în care reglementarea legală în cauză prevede in terminis că "hotărârile pronunţate de judecătorii în primă instanţă în materia fondului funciar sunt supuse apelului la tribunal şi recursului la curtea de apel", formulare transantă care nu permite ca aceeasi instanţă să poată soluţiona ambele căi de atac, critica apare, de plano, lipsită de temei.În realitate aceasta i-a fost prilejuită autorului excepţiei de o situaţie cu caracter tranzitoriu, reglementată în art. II din Legea nr. 195/2004, astfel încât, în aceste condiţii, Curtea urmează a se pronunţa asupra acestor din urmă dispoziţii, care au următoarea redactare:– Art. II: "(1) Recursurile împotriva hotărârilor date fără drept de apel potrivit legii în vigoare la data pronunţării lor şi aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se trimit spre judecată instanţelor imediat superioare celor care au pronunţat hotărârea în primă instanţă.(2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi care au ca obiect hotărâri prin care tribunalele au judecat apeluri se trimit spre judecată curţilor de apel. … (3) Recursurile prevăzute la alin. (1) şi (2), a căror admisibilitate în principiu nu a fost examinată până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se scot de pe rol şi se trimit, pe cale administrativă, instanţelor devenite competente să le judece, iar în cazul în care admisibilitatea în principiu a fost examinată, se trimit prin declinarea competenţei, prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor." … În susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate sunt invocate prevederile art. 20 şi 21 din Constituţie, coroborate cu dispoziţiile art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Prevederile constituţionale invocate au următorul conţinut:– Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile."; … – Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. … (3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. … (4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite." … Dispoziţiile cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale au următoarea redactare:– Art. 6: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţe poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.2. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia va fi legal stabilită.3. Orice acuzat are, în special, dreptul:a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa; … b) să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale; … c) să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer; … d) să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleasi condiţii ca şi martorii acuzării; … e) să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeste limba folosită la audiere."; … – Art. 13: "Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. II din Legea nr. 195/2004 sunt adoptate de legiuitor în cadrul competenţei sale constituţionale, astfel cum rezultă din prevederile art. 126 alin. (2), potrivit cărora „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt stabilite prin lege”. Aceste norme legale reglementează o situaţie cu caracter tranzitoriu constând în aceea că, urmare a modificărilor de competenţă a instanţelor, potrivit cărora recursul a încetat să constituie apanajul exclusiv al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, modificări de imediată aplicare, aceeasi instanţă, respectiv Curtea de apel, care, potrivit reglementării anterioare, soluţionase apelul împotriva hotărârii judecătoriei, urma, în temeiul noii reglementări, să soluţioneze şi recursul (într-o compunere diferită a completului) trimis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe al cărei rol se afla, fie pe cale administrativă, fie prin declinare de competenţă.Curtea apreciază că într-o asemenea împrejurare legiuitorul nu a făcut decât să aplice şi în această materie regula de drept comun consacrată de art. 725 alin. 1 din Codul de procedură civilă, respectiv aplicarea imediată a legii procesuale noi. Chiar dacă prevederea în cauză derogă de la norma instituită prin art. 725 alin. 2 care, în materie de competenţă, consacră principiul ultraactivităţii legii vechi, o asemenea derogare este de competenţa legiuitorului şi nu contravine nici unei prevederi constituţionale.În acest sens, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 523 din 25 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005, şi prin Decizia nr. 46 din 27 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 martie 2005.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îsi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Ioan Crengănis în Dosarul nr. 3.959/2004 al Curţii de Apel Bacău – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 aprilie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Ingrid Alina Tudora_____________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește