Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 267 din 20 aprilie 2007
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 şi art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorTudorel Toader – judecătorIuliana Nedelcu – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 şi 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, excepţie ridicată de Adrian Almăşan în Dosarul nr. 3.464/83/2004 al Tribunalului Satu Mare – Secţia penală.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/1998, apreciind că acestea nu contravin prevederilor constituţionale, şi ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la prevederile art. 12 din aceeaşi ordonanţă, întrucât acestea au fost modificate anterior sesizării Curţii Constituţionale, având în prezent un alt conţinut decât cel la care se referă autorul excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 3.464/83/2004, Tribunalul Satu Mare – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 şi art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/1998, excepţie ridicată de Adrian Almăşan într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelurilor declarate împotriva Sentinţei penale nr. 713/2004, pronunţată de Judecătoria Deva în Dosarul nr. 650/2003, pentru evaziune fiscală.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 12 şi 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/1998 contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), art. 11 alin. (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 21 alin. (1)-(3), precum şi dispoziţiilor art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece reglementează o dublă incriminare şi, drept consecinţă, o dublă sancţiune a unei acţiuni materiale.Tribunalul Satu Mare – Secţia penală apreciază că excepţia ridicată este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), art. 11 alin. (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 21 alin. (1)-(3) şi nici prevederilor art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 şi art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 11 alin. (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie, este inadmisibilă, nefiind motivată, iar în raport cu art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, este neîntemeiată.Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 12 şi 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 8 noiembrie 1999.Analizând cererea privind excepţia de neconstituţionalitate, se constată că autorul excepţiei face referire la dispoziţiile art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/1998, în redactarea existentă la data republicării ei, dispoziţii conform cărora sumele alocate din Fondul pentru dezvoltare regională pentru proiectele de dezvoltare în cadrul zonelor defavorizate, fără respectarea destinaţiei şi a termenelor pentru care au fost acordate beneficiarilor, se restituiau în cuantum dublu.Se mai constată că aceste dispoziţii au fost modificate, anterior ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 22 iunie 2000, şi prin Legea nr. 621/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 737 din 19 noiembrie 2001, având în prezent o altă redactare.Textele de lege criticate au următorul cuprins:– Art. 12: "(1) Schimbarea destinaţiei bunurilor pentru care investitorii au beneficiat de facilităţile prevăzute la art. 6 din prezenta ordonanţă de urgenţă se poate realiza după îndeplinirea formalităţilor legale privind importul şi achitarea taxelor vamale şi a taxei pe valoarea adăugată, pentru bunurile provenite din import, sau după achitarea taxei pe valoarea adăugată în cazul bunurilor achiziţionate din ţară.(2) În cazul în care schimbarea destinaţiei bunurilor se realizează fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute în prezentul articol, beneficiarilor de facilităţi li se aplică prevederile legislaţiei în vigoare privind importul şi achitarea taxelor vamale, precum şi a taxei pe valoarea adăugată."; … – Art. 13: "Nerespectarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă atrage răspunderea administrativă, civilă sau penală, după caz, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă."În consecinţă, Curtea urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii acestor texte legale, în vigoare la data ridicării excepţiei.Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitoare la statul român, art. 11 alin. (2) referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (1) referitoare la universalitatea drepturilor, art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 21 alin. (1)-(3) referitoare la accesul liber la justiţie. De asemenea, apreciază că dispoziţiile legale criticate contravin şi prevederilor art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:I. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/1998, se constată că aceasta nu poate fi reţinută, deoarece ea vizează conţinutul normei legale în redactarea existentă la data republicării ordonanţei în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 8 noiembrie 1999, care, ca urmare a modificărilor şi completărilor legislative ulterioare, nu mai era în vigoare la data ridicării excepţiei. Astfel, având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţia urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.II. Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/1998 faţă de prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie privind egalitatea în drepturi, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută. Astfel, prevederile criticate privind condiţiile în care poate interveni răspunderea disciplinară administrativă, civilă sau penală, reprezintă opţiunea legiuitorului şi se aplică tuturor celor prevăzuţi în ipoteza normei, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare.Cu privire la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3), se constată că dispoziţiile legale criticate nu sunt de natură să îngrădească dreptul părţilor de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime, de a beneficia de un proces echitabil, precum şi de judecarea acestuia într-un termen rezonabil.Se constată că dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 11 alin. (2), art. 15 alin. (1) şi art. 20 din Constituţie, precum şi dispoziţiile art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu sunt incidente în cauză.Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, excepţie ridicată de Adrian Almăşan în Dosarul nr. 3.464/83/2004 al Tribunalului Satu Mare – Secţia penală.2. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din aceeaşi ordonanţă, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al Tribunalului Satu Mare – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 martie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Florentina Geangu––-