DECIZIE nr. 211 din 14 aprilie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 alin. (5) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorFlorentina Baltă – procurorCristina Cătălina Turcu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic din Legea nr. 82/2003 prin care a fost aprobată introducerea art. 40^1 alin. (5) în conţinutul Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Tehnoimportexport” – S.A. în Dosarul nr. 497/2003 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VII-a comercială.La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Răspunde partea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului prin consilier juridic Adina Iosifescu, cu delegaţie la dosar, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent informează completul de judecată că, la dosarul cauzei, partea Spitalul Universitar de Urgenţă Elias a depus întâmpinare prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedintele constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.Reprezentantul Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că ridicarea dreptului de administrare a bunurilor aflate în patrimoniul societăţii comerciale nu duce la încălcarea dreptului acesteia de proprietate, ci are drept efect doar indisponibilizarea respectivelor bunuri, constituind totodată o măsură excepţională care se ia în vederea protejării patrimoniului debitorului.Reprezentantul Ministerului Public arată că textele de lege criticate au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, fiind raportate la aceleaşi dispoziţii ale Legii fundamentale, cu o motivare similară, aşa încât se impune păstrarea jurisprudenţei anterioare a Curţii Constituţionale şi respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 31 mai 2004, pronunţată în Dosarul nr. 497/2003, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic din Legea nr. 82/2003 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, cu referire la art. 40^1 din lege, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Tehnoimportexport” – S.A. într-o cauză ce are ca obiect cererea de deschidere a procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul arată că textul de lege criticat încalcă prevederile art. 44 alin. (1) şi (2), art. 135 alin. (2) lit. a) şi art. 136 alin. (5) din Constituţie. În acest sens arată că orice creditor are posibilitatea să înfrângă voinţa proprietarului debitor de a dispune de patrimoniul său.Interesul creditorilor de a introduce o cerere prin care să se ridice debitorului dreptul de administrare este evident, deoarece, în urma admiterii unei astfel de cereri, cel care va conduce activitatea debitorului este un administrator numit de către judecătorul-sindic sau de către creditori, care, în condiţiile art. 14 din Legea nr. 64/1995, este practic subordonat creditorilor, fiind obligat să ducă la îndeplinire măsurile propuse de către aceştia.Cu privire la încălcarea, prin textul de lege criticat, a prevederilor art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, autorul excepţiei arată că statul este cel care ar trebui să asigure libertatea comerţului şi nu să o limiteze prin aceea că orice creditor are posibilitatea de a solicita ridicarea dreptului de administrare exercitat de debitor.Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a comercială apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a textului de lege criticat este neîntemeiată, întrucât ridicarea dreptului debitorului de a-şi conduce activitatea trebuie privită în contextul raţiunii întregii proceduri a reorganizării judiciare şi a falimentului, care se aplică tocmai datorită managementului defectuos al debitorului ce a generat starea sa de insolvenţă. "Mai mult, nu este afectat în esenţă dreptul de proprietate al comerciantului, aşa cum susţine debitoarea, deoarece se realizează doar o indisponibilizare a bunurilor, iar inviolabilitatea proprietăţii trebuie înţeleasă în condiţiile legii, astfel cum s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 224 din 3 iulie 2001„.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând totodată că aceasta are ca obiect dispoziţiile art. 40^1 din Legea nr. 64/1995, care a fost renumerotat în urma republicării actului normativ menţionat, devenind art. 50.Cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 50, în raport cu art. 44 şi art. 136 alin. (5) din Constituţie, arată că aceasta nu poate fi reţinută, pentru următoarele motive: judecătorul poate dispune măsura ridicării dreptului debitorului de a-şi administra patrimoniul într-o situaţie excepţională, generată de culpa debitorului, care se află în stare de insolvenţă; creditorii nu-şi pot valorifica drepturile de creanţă şi, mai mult, pot asista la diminuarea activului patrimonial al debitorului datorată deficienţelor în conducerea activităţii acestuia; în aceste condiţii s-a acordat creditorilor posibilitatea de a solicita ridicarea dreptului debitorului de administrare a patrimoniului său, cu scopul de a se mări şansele de redresare economică a activităţii acestuia şi de a permite plata sumelor datorate creditorilor; textul de lege criticat dă expresie principiului constituţional al garantării dreptului de proprietate al creditorilor.Textul de lege criticat nu contravine art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, deoarece "libertatea comerţului nu poate fi înţeleasă decât în contextul exercitării activităţilor economice cu bună-credinţă. Aceasta presupune respectarea angajamentelor contractuale, astfel cum au fost convenite de părţi, mai ales executarea obligaţiilor de plată la termenele stabilite".În sensul celor menţionate mai sus, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 279 din 29 iunie 2004 şi Decizia nr. 318 din 14 septembrie 2004.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, precizând totodată că, ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Legea nr. 64/1995 a fost republicată, iar art. 40^1 a fost renumerotat, devenind art. 50.Cu privire la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 50 din Legea nr. 64/1995, republicată, în raport de dispoziţiile art. 135 alin. (2) din Constituţie, apreciază că aceasta nu poate fi reţinută, deoarece „măsura ridicării dreptului debitorului de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile şi de a dispune de acestea, în cazul deschiderii procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, se înscrie în reglementările menite să asigure îndeplinirea obligaţiei statului de a ocroti libertatea comerţului, concurenţa loială şi a crea condiţiile necesare pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie”.Nu poate fi primită nici "critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 50 din Legea nr. 64/1995, republicată, faţă de dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi (2) şi art. 136 alin. (5) din Constituţie, întrucât prin ridicarea dreptului de administrare al debitorului operează numai o indisponibilizare a bunurilor acestuia, care nu-i afectează în esenţă dreptul de proprietate. În plus, textul de lege criticat este în acord cu art. 44 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege”.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, în opinia autorului excepţiei, dispoziţiile articolului unic din Legea nr. 82/2003 prin care a fost aprobată introducerea art. 40^1 alin. (5) în conţinutul Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului.În realitate, obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 40^1 alin. (5) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, care, în urma republicării acestui act normativ, a fost renumerotat, devenind art. 50 alin. (5), având următorul conţinut:– Art. 50 alin. (5): "Creditorii, comitetul creditorilor ori reprezentantul membrilor sau, după caz, al asociaţilor/ acţionarilor pot oricând adresa judecătorului-sindic o cerere de a se ridica debitorului dreptul de administrare, având ca justificare pierderile continue din averea debitorului sau lipsa probabilităţii de realizare a unui plan raţional de activitate."Aceste dispoziţii sunt considerate de autorul excepţiei ca fiind neconstituţionale în raport cu prevederile art. 44 alin. (1) şi (2), art. 135 alin. (2) lit. a) şi art. 136 alin. (5) din Constituţie, care au următorul conţinut:– Art. 44: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală."; … – Art. 135 alin. (2) lit. a): "Statul trebuie să asigure:a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie."; … – Art. 136 alin. (5): "Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice."Examinând excepţia, Curtea Constituţională constată că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 40^1 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, care, în urma republicării acestui act normativ, a fost renumerotat, devenind art. 50, s-a pronunţat prin Decizia nr. 279 din 29 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 858 din 20 septembrie 2004, şi prin Decizia nr. 318 din 14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 992 din 28 octombrie 2004, respingând de fiecare dată excepţia de neconstituţionalitate.Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut următoarele:Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează o procedură specială privind reorganizarea judiciară şi falimentul. Această procedură se declanşează în cazurile prevăzute de lege faţă de debitorii aflaţi în insolvenţă, adică în incapacitate vădită de plată a datoriilor exigibile, determinată de modul în care debitorul şi-a condus afacerile. De aceea, textul criticat prevede măsura ridicării dreptului debitorului de a-şi mai conduce activitatea, de a-şi administra bunurile şi de a dispune de acestea, tocmai pentru a se asigura posibilitatea realizării drepturilor de creanţă ale creditorilor.Curtea constată că măsura ridicării dreptului debitorului de a-şi mai conduce activitatea, de a-şi administra bunurile şi de a dispune de acestea nu are semnificaţia unui transfer de proprietate, operându-se numai o indisponibilizare a bunurilor, care nu afectează în esenţă dreptul de proprietate al debitorului. Prin urmare, textele legale criticate nu contravin dispoziţiilor art. 44 alin. (1) şi (2) şi art. 136 alin. (5) din Constituţie, care, de altfel, prevăd inviolabilitatea proprietăţii private "în condiţiile legii organice". De asemenea, este de reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza a doua, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.Curtea reţine că posibilitatea ridicării dreptului debitorului de a-şi conduce activitatea se înscrie în reglementările menite să asigure îndeplinirea obligaţiei statului de a ocroti libertatea comerţului, concurenţa loială şi condiţiile necesare pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, neaducându-se astfel atingere textului constituţional al art. 135 alin. (2) lit. a).Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţiile şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, aşa încât excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 alin. (5) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului va fi respinsă ca neîntemeiată.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 alin. (5) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Tehnoimportexport” – S.A. în Dosarul nr. 497/2003 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VII-a comercială.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 aprilie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Cristina Cătălina Turcu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește