DECIZIE nr. 211 din 1 noiembrie 2000

cu privire la constituţionalitatea prevederilor art. I pct. 10 şi pct. 14 din Legea pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul penal



În temeiul art. 144 lit. a) din Constituţie şi al art. 17 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, Guvernul, prin Adresa nr. 5/8.253/M.I. din 13 octombrie 2000, a solicitat Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra constituţionalităţii dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul penal, lege adoptată de Senat la 25 septembrie 2000, iar de Camera Deputaţilor la 3 octombrie 2000 şi trimisa Guvernului la 10 octombrie 2000, în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale.Sesizarea constituie obiectul Dosarului nr. 311A/2000.În sesizare se arata ca dispoziţiile art. 197 alin. 1 şi cele ale art. 198 alin. 1 şi 2 din Codul penal, astfel cum acestea au fost modificate prin legea criticata, în condiţiile în care dispoziţiile art. 200 din Codul penal, privitoare la relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex, au rămas nemodificate, sunt contrare prevederilor art. 1 alin. (3) şi celor ale art. 16 alin. (1), raportat la art. 4 din Constituţie.Pe baza interpretării acestor dispoziţii se considera ca în viitor nu se va mai face o diferentiere, sub aspectul tratamentului penal, între actele sexuale săvârşite între persoane de sex diferit şi cele săvârşite între persoane de acelaşi sex. Dispoziţiile legale criticate absorb în conţinutul lor unele dispoziţii ale art. 200 din Codul penal, şi anume: în art. 197 alin. 1 au fost preluate dispoziţiile din art. 200 alin. 3, care se referă la acte sexuale săvârşite cu o persoană aflată în imposibilitatea de a se apara ori de a-şi exprima voinţa sau prin constrângere, iar în art. 198 alin. 1 au fost preluate, în parte, dispoziţiile art. 200 alin. 2, referitoare la fapta majorului de a avea relaţii sexuale cu un minor.Se mai subliniaza, în sesizarea de neconstituţionalitate, ca noua reglementare, deşi a extins sfera actelor sexuale incriminate prin art. 197 şi 198, nu a adus nici o modificare dispoziţiilor art. 200 din Codul penal privind relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex, creandu-se astfel discriminări pe criterii de sex, pe de o parte, sub aspectul sferei persoanelor care au săvârşit astfel de infracţiuni, iar pe de altă parte, sub aspectul tratamentului sanctionator, incalcandu-se dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie.Astfel, cu privire la discriminarea pe criteriu de sex, sub aspectul sferei persoanelor care au săvârşit infracţiuni privitoare la viaţa sexuală, în sesizare se arata ca, potrivit art. 198 alin. 2 din Codul penal, modificat prin legea criticata, actul sexual cu o persoană de acelaşi sex ori cu o persoană de sex diferit, care are vârsta între 15 şi 18 ani, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 7 ani, dar numai dacă fapta este săvârşită de tutore, curator, supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator. În schimb, potrivit art. 200 alin. 2 din Codul penal, se pedepsesc relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex, dacă fapta este săvârşită asupra unui minor care are vârsta între 15 şi 18 ani, indiferent de calitatea făptuitorului, iar pedeapsa este de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi. Rezultă de aici ca actele sexuale între persoane de sex diferit, cu un minor între 15 şi 18 ani, nu se pedepsesc decât dacă sunt săvârşite de persoanele arătate la art. 198 alin. 2, pe când actele între persoane de acelaşi sex, cu un minor între 15 şi 18 ani, se pedepsesc indiferent de calitatea subiectului activ. În felul acesta s-a creat, în opinia autorului obiectiei de neconstituţionalitate, o discriminare pe criteriu de sex, ceea ce contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitor la egalitatea în drepturi, raportat la art. 4, în care sunt stabilite criteriile egalităţii în drepturi.Cu privire la discriminarea sub aspectul tratamentului sanctionator pentru unele infracţiuni privitoare la viaţa sexuală, în sesizarea formulată de Guvern se arata ca, potrivit art. 198 modificat, actul sexual de orice natura, fie cu un minor care nu a împlinit vârsta de 15 ani, fie cu un minor între 15 şi 18 ani, dacă fapta este săvârşită de persoane având o calitate specială ce le conferă un ascendent asupra minorului, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 7 ani. Pe de altă parte, potrivit art. 200, căruia nu i s-a adus nici o modificare, relaţiile sexuale cu un minor de acelaşi sex, indiferent de calitatea făptuitorului, se sancţionează mai grav, şi anume cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi. În felul acesta s-a creat o diferenţa nejustificată de tratament sanctionator, pedepsindu-se mai aspru relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex în raport cu cele între persoane de sex diferit. De asemenea, se susţine ca prin folosirea în art. 198 a sintagmei "act sexual de orice natura", care incorporeaza şi relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex, în absenta oricărei modificări a art. 200, se ajunge la situaţii paradoxale. Astfel, actul sexual între persoane de acelaşi sex, săvârşit asupra minorului cu vârsta între 15 şi 18 ani, este sancţionat cu o pedeapsă mai grea atunci când făptuitorul nu are o calitate specială decât în situaţia în care autorul este tutore sau curator, ori supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator. Mai mult, actul sexual între persoane de acelaşi sex, săvârşit asupra minorului cu vârsta între 15 şi 18 ani, este sancţionat cu o pedeapsă mai grea decât atunci când este săvârşit asupra minorului care nu a împlinit vârsta de 15 ani.Se mai susţine ca diferenţa de tratament stabilită de dispoziţiile legale criticate este de natura sa ridice probleme şi în legătură cu prevederile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, raportat la art. 8 din aceeaşi convenţie. Se evoca în acest sens jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat ca art. 8 din menţionată convenţie garantează dreptul la respectarea vieţii private, care include şi aspectele privind viaţa sexuală (cazul Dudgeon contra Regatului Unit, 1981, şi cazul Salgueiro Da Silva Mouto contra Portugaliei, 1999).În finalul sesizării se arata ca, datorită inadvertentelor, reglementărilor paralele şi necorelarilor create, Legea pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul penal este de natura sa determine situaţii confuze în practica judiciară, în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 197 alin. 1, ale art. 198 alin. 1 şi 2 şi ale art. 200 din Codul penal. Prin adoptarea acestei legi s-a creat, în materia infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală, o reglementare contradictorie, lipsită de claritate şi coerenta, care aduce atingere art. 1 alin. (3) din Constituţie, conform căruia România este stat de drept.În conformitate cu dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, pentru a prezenta, în scris, punctele lor de vedere.Preşedintele Senatului, în punctul sau de vedere, arata, în esenta, ca Legea pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul penal are ca obiect de reglementare, în special, răspunderea penală pentru faptele de violenta contra persoanei, săvârşite în cadrul familiei. Scopul reglementărilor îl constituie apărarea mai eficienta, prin mijloace de drept penal, a persoanelor care devin victime ale violenţei în familie, printre acestea numarandu-se nu numai persoanele de sex feminin, ci şi persoanele de sex masculin, o pondere importanţa având copiii şi batranii, precum şi persoanele cu handicap. În consecinţa, modificarea şi completarea prin noua lege a unor dispoziţii din Codul penal vizează în principal infracţiunile de violenta în general, indiferent de calitatea victimei, prevăzând o sancţionare mai severă a faptelor de lovire sau alte violenţe, vătămare corporală, acele tratamente aplicate minorului sau punere în primejdie a unei persoane în neputinţă de a se îngriji, şi numai tangential vizează modificarea dispoziţiilor art. 197 şi ale art. 198 alin. 1 şi 2 din Codul penal, la care se referă sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Guvern. Aceste modificări nu au vizat în nici un fel dispoziţiile art. 200 din Codul penal, care se referă la relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex. Introducerea expresiei "act sexual de orice natura" în locul termenului de "raport sexual" are ca efect lărgirea sferei persoanelor care pot fi subiecti activi ai infracţiunilor de viol şi de act sexual cu un minor, în sensul că aceştia pot fi persoane de orice sex. De aceea, critica privind discriminarea pe criterii de sex nu poate fi primită. Cu privire la modificările aduse art. 197 din Codul penal, în punctul de vedere al preşedintelui Senatului se arata ca se foloseşte noţiunea de "act sexual" în locul celei de "raport sexual" pentru a incrimina perversiunile sexuale la care sunt supuse persoanele şi care se petrec până la săvârşirea actului sexual propriu-zis şi totodată se are în vedere faptul ca subiectul pasiv al infracţiunii de viol poate fi nu numai femeia, ci şi bărbatul.Preşedintele Camerei Deputaţilor nu a comunicat punctul sau de vedere.CURTEA,examinând obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Guvernul României, punctul de vedere al preşedintelui Senatului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul penal, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, retine următoarele:Curtea a fost legal sesizată şi este competenţa să se pronunţe asupra obiectiei de neconstituţionalitate. Potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie şi ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională exercita controlul de constituţionalitate asupra legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea unor subiecte expres şi limitativ determinate, printre care figurează şi Guvernul.În sesizarea trimisa Curţii Constituţionale Guvernul se referă la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul penal, însă criticile de neconstituţionalitate vizează exclusiv modificarea dispoziţiilor art. 197 alin. 1 din Codul penal, referitoare la infracţiunea de viol, precum şi a celor ale art. 198 alin. 1 şi 2 din acelaşi cod, referitoare la infracţiunea de act sexual cu un minor.În aceste condiţii Curtea retine ca dispoziţiile legale care constituie obiectul sesizării de neconstituţionalitate au următorul cuprins: lt; lt;Codul penal al României, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997, se modifica şi se completează după cum urmează: […]10. La articolul 197, alineatul 1 va avea următorul cuprins:"Actul sexual, de orice natura, cu o altă persoană, prin constrângerea acesteia, sau profitând de imposibilitatea ei de a se apara ori de a-şi exprima voinţa, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani." […]14. La articolul 198, alineatele 1 şi 2 vor avea următorul cuprins:"Actul sexual, de orice natura, cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 15 ani se pedepseşte cu închisoare de la unu la 7 ani.Cu aceeaşi pedeapsa se sancţionează actul sexual, de orice natura, cu o persoană între 15-18 ani, dacă fapta este săvârşită de tutore sau de curator, ori de supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosind calitatea sa." gt; gt;Autorul sesizării de neconstituţionalitate considera ca aceste prevederi legale încalcă dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1), raportate la dispoziţiile cuprinse în art. 4, texte care au următorul cuprins:– Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";– Art. 4: "(1) Statul are ca fundament unitatea poporului român.(2) România este patria comuna şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasa, de naţionalitate, de origine etnică, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţa politică, de avere sau de origine socială." … Totodată, se considera ca sunt incalcate şi acele prevederi ale art. 1 alin. (3) potrivit cărora "România este stat de drept […]".În sfârşit, se mai arata ca prevederile legale menţionate aduc atingere şi dispoziţiilor art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, raportate la dispoziţiile art. 8 din aceeaşi convenţie, texte care prevăd:– Art. 8: "1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului sau şi a corespondentei sale.2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsura care, într-o societate democratica, este necesară pentru securitatea naţionala, siguranţa publică, bunăstarea economică a tarii, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.";– Art. 14: "Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţionala sau socială, apartenenţa la o minoritate naţionala, avere, naştere sau orice alta situaţie."Guvernul considera ca prin modificarea dispoziţiilor art. 197 alin. 1 şi a celor ale art. 198 alin. 1 şi 2 din Codul penal, constând în înlocuirea termenului de "raport sexual" cu acela de "act sexual de orice natura", termen care, în interpretarea sa, îl include şi pe acela de "relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex", s-a extins sfera actelor sexuale incriminate prin aceste dispoziţii, pastrandu-se totodată, fără nici o modificare, dispoziţiile art. 200 din Codul penal, care incrimineaza relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex. Astfel, prin noua reglementare sunt incriminate în condiţii diferite relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex. Din aceasta incriminare, paralela cu aceea din art. 200 din Codul penal, decurg, în opinia Guvernului, diferenţe sub aspectul sferei subiectilor activi, ca şi diferenţe sub aspectul regimului sanctionator al unor infracţiuni privitoare la viaţa sexuală, ceea ce reprezintă, în aceeaşi opinie, o discriminare pe criteriu de sex şi deci o încălcare a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi, raportate la prevederile art. 4 din Constituţie, privitoare la criteriile egalităţii în drepturi. Asadar, în esenta, critica de neconstituţionalitate facuta prin sesizare se întemeiază pe interpretarea data expresiei "act sexual de orice natura", din care se deduce ca prin legea de modificare şi completare a Codului penal se da o noua reglementare relaţiilor sexuale între persoane de acelaşi sex.Critica facuta prin sesizarea de neconstituţionalitate nu este intemeiata. Din examinarea dispoziţiilor art. 197 alin. 1 şi a celor ale art. 198 alin. 1 şi 2 din Codul penal, astfel cum au fost modificate prin legea criticata şi care fac obiectul sesizării formulate de Guvernul României, nu rezultă voinţa legiuitorului de a modifica, direct sau indirect, dispoziţiile art. 200 din Codul penal, privitoare la relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex. Înlocuirea în textele legale modificate a termenului "raport sexual" cu acela de "act sexual", chiar cu caracterizarea "de orice natura", nu justifica interpretarea în sensul că noul termen ar include şi pe acela de relaţii între persoane de acelaşi sex, cu atât mai mult cu cat dispoziţiile art. 200 din Codul penal, care incrimineaza şi sancţionează aceste relaţii, au rămas nemodificate. Noţiunea de "act sexual de orice natura" o include însă pe aceea de "raport sexual", pe care a înlocuit-o, deoarece are o sfera mai mare decât a acesteia. Prin noua reglementare legiuitorul a urmărit să asigure o apărare mai eficienta şi mai completa a persoanei sub aspectul libertăţii şi al integrităţii fizice şi psihice, în legătură cu viaţa ei sexuală. Astfel, prin dispoziţiile art. 197 alin. 1 din Codul penal au fost incriminate şi sancţionate ca infracţiune de viol nu numai raportul sexual, dar şi orice act sexual săvârşit prin constrângere sau profitând de imposibilitatea victimei de a se apara ori de a-şi exprima voinţa, chiar dacă nu a avut loc un raport sexual, în accepţiunea anterioară a termenului. Deşi legea nu explica înţelesul termenului "act sexual", nu se poate considera ca acesta ar avea înţelesul de relaţie sexuală între persoane de acelaşi sex, asa cum se susţine în sesizare, înţeles avut în vedere în art. 200 din Codul penal. De asemenea, nici faptul ca în noua reglementare nu se mai face referire la "raportul sexual cu o persoană de sex feminin", ci la "actul sexual, de orice natura, cu o altă persoană" nu poate fi interpretat în sensul că legea se referă la relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex, ci în sensul că autor al actului sexual poate fi nu numai o persoană de sex masculin, ca în redactarea anterioară a textului, dar şi o persoană de sex feminin. Modificările aduse dispoziţiilor art. 197 alin. 1 din Codul penal vizează noua conceptie despre viol, în caracterizarea căruia se foloseşte noţiunea de act sexual, în locul celei de raport sexual, pentru a se incrimina şi perversiunile sexuale la care sunt supuse persoanele şi care au loc "până la săvârşirea actului sexual propriu-zis". Totodată s-a avut în vedere faptul ca subiectul pasiv al infracţiunii de viol poate fi nu numai femeia, ci şi bărbatul.În acelaşi sens urmează să fie interpretat şi textul art. 198 alin. 1 şi 2 din Codul penal, în noua sa redactare. Faptul ca denumirea marginala "Raportul sexual cu o minora" a fost înlocuită cu denumirea "Actul sexual cu un minor" nu poate avea decât semnificatia ca făptuitorul poate fi o persoană de orice sex, iar nu pe aceea ca s-ar referi la relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex. În ceea ce priveşte ridicarea vârstei minorului, subiect pasiv al infracţiunii de raport sexual cu un minor, de la 14 la 15 ani, precum şi a limitei maxime a pedepsei de la 5 la 7 ani, acestea reprezintă optiuni ale legiuitorului în cadrul prerogativelor sale constituţionale.Asadar, prin modificarea dispoziţiilor art. 197 alin. 1 şi ale art. 198 alin. 1 şi 2 din Codul penal nu au fost incriminate sub nici o formă relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex şi nici nu s-au creat incriminari paralele cu cele din art. 200 din Codul penal, astfel încât nu se creează inadvertente, reglementări paralele sau necorelari.Oricum ar fi, potrivit art. 2 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992, republicată, „[…] Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituţiei”.Astfel, în ceea ce priveşte afirmatia potrivit căreia dispoziţiile legale criticate ar contraveni prevederilor art. 16 alin. (1) şi ale art. 4 din Constituţie privitoare la egalitatea în drepturi şi la nediscriminarea pe criteriu de sex, se constată că aceasta nu are suport în realitate. Într-adevăr Curtea observa ca prin noile reglementări nu se creează discriminări pe criterii de sex, deoarece atât în cazul infracţiunii de viol, cat şi în cazul infracţiunii de act sexual cu un minor, atât subiectii activi, cat şi subiectii pasivi pot fi persoane de orice sex, iar pedepsele prevăzute sunt identice.Nu poate fi primită nici afirmatia privind încălcarea prevederilor art. 14, referitoare la interzicerea discriminarii, text raportat la prevederile art. 8, referitoare la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Aceasta deoarece prin dispoziţiile art. 197 alin. 1 şi ale art. 198 alin. 1 şi 2 din Codul penal, astfel cum au fost modificate, nu se aduce atingere vieţii personale şi de familie a persoanei, ci sunt incriminate şi sancţionate faptele care aduc atingere libertăţii sexuale a persoanei, integrităţii fizice şi psihice a persoanei în legătură cu viaţa ei sexuală, mai precis: faptele care sunt săvârşite prin constrângerea persoanei sau profitând de imposibilitatea ei de a se apara ori de a-şi exprima voinţa sau sunt săvârşite asupra minorilor aflaţi sub o anumită vârsta, indiferent de calitatea făptuitorului, ori, în sfârşit, sunt săvârşite asupra minorilor de către tutore, curator, supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de aceasta calitate.De asemenea, prevederile legale criticate nu contravin nici dispoziţiilor privitoare la statul de drept cuprinse în art. 1 alin. (3) din Constituţie, întrucât astfel de norme juridice stau în puterea legii, care se adoptă de Parlament, conform art. 58 alin. (1) din Constituţie.Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispoziţiile art. 1 alin. (3), ale art. 4, ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi prevederile art. 13 alin. (1) lit. A.a), ale art. 17 şi următoarele din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Constata ca dispoziţiile art. I pct. 10 şi pct. 14 din Legea pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul penal sunt constituţionale.Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Definitivă.Dezbaterea a avut loc la data de 1 noiembrie 2000 şi la ea au participat: Lucian Mihai, preşedinte, Costica Bulai, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Ioan Muraru, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu şi Romul Petru Vonica, judecători.PREŞEDINTELE CURŢIICONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent şef,Claudia Miu––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește