DECIZIE nr. 210 din 14 aprilie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (1) şi alin. (3) teza întâi din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokâr Gâbor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorFlorentina Baltă – procurorCristina Cătălina Turcu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstitu-ţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 2.267/C/2004 al Curţii de Apel Galaţi – Secţia civilă.La apelul nominal răspunde, pentru partea C.N.F.R. "Navrom" – S.A. Galaţi, consilier juridic Elena Răileanu, cu delegaţie la dosar, lipsind autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent informează completul de judecată că la dosarul cauzei autorul excepţiei a depus a cerere prin care solicită asistenţă judiciară gratuită, printr-un avocat desemnat de Baroul Bucureşti.Preşedintele acordă cuvântul pe cererea formulată.Consilierul juridic al părţii C.N.F.R. "Navrom" – S.A. Galaţi solicită respingerea cererii, ca neîntemeiată.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii, arătând totodată că, în faţa instanţei care a sesizat Curtea Constituţională, autorul excepţiei a formulat o cerere similară, iar aceasta a fost respinsă, întrucât nu erau întrunite condiţiile pentru acordarea asistenţei judiciare gratuite.Curtea respinge cererea prin care se solicită asistenţă judiciară gratuită.Preşedintele constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.Reprezentantul C.N.F.R. "Navrom" – S.A. Galaţi solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca devenită inadmisibilă, întrucât Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra textelor de lege criticate, prin Decizia nr. 436 din 26 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.263 din 28 decembrie 2004, respingând excepţia de neconstituţionalitate.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textul de lege criticat a mai făcut obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, ridicată de acelaşi autor, cu o motivare identică, într-un dosar al Tribunalului Galaţi – Secţia civilă, iar prin Decizia nr. 144 din 15 martie 2005 Curtea Constituţională a respins excepţia, aşa încât soluţia şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 22 noiembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 2.267/C/2004, Curtea de Apel Galaţi – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Marin Frunză într-o cauză având ca obiect recursul civil împotriva deciziei prin care s-a soluţionat un litigiu de muncă.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 1, art. 4, art. 11, art. 15, art. 16, art. 20, art. 21, art. 24, art. 124 şi art. 126 din Constituţie, ale art. 6, art. 13, art. 14 şi art. 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 1, art. 2, art. 6, art. 7, art. 8, art. 10, art. 11 şi art. 30 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, considerând, în esenţă, că: dispoziţiile art. II din Legea nr. 195/2004 „sunt discriminatorii, totalitare, dictatoriale, inchizitoriale”, deoarece încalcă dreptul la un recurs efectiv la o instanţă naţională, „dreptul privind interzicerea discriminării, dreptul la un proces echitabil, principiul universalităţii, principiul statului de drept şi dreptul la apărare”. Justiţiabilul este supus unei discriminări, deoarece acesta nu mai are posibilitatea de a se apăra în faţa instanţei de judecată „în mod nemijlocit sau prin intermediul unui avocat” şi nu mai poate exercita o cale de atac „în situaţia în care recursul se scoate de pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi se trimite pe cale administrativă unei instanţe inferioare în grad sau în situaţia în care se trimite cu declinarea competenţei, prin încheiere irevocabilă dată în sala de consiliu, fără citarea părţilor”.Curtea de Apel Galaţi – Secţia civilă apreciază că textul de lege criticat contravine art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece ar fi trebuit să se aplice numai situaţiilor care se ivesc în practică după intrarea sa în vigoare, iar nu şi situaţiilor anterioare. Instanţa consideră că nu sunt încălcate celelalte drepturi şi principii invocate de autorul excepţiei.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a textului de lege criticat este neîntemeiată, întrucât acesta nu aduce atingere art. 15 din Constituţie, ci instituie regula aplicării imediate a noilor reguli de competenţă, prin derogare de la art. 725 alin. 2 teza întâi din Codul de procedură civilă. În materia aplicării în timp a normelor de competenţă principiul este acela al ultraactivităţii legii vechi, însă prin art. II din Legea nr. 195/2004 se adoptă o soluţie diferită, constând în aplicarea imediată a legii noi."Pe de altă parte, modificarea competenţei şi stabilirea normelor tranzitorii nu reprezintă o încălcare a art. 21 din Constituţie, ci o aplicare a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (2), deoarece competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a soluţiona recursuri nu este prevăzută de o normă constituţională".Cu privire la încălcarea, prin textul de lege criticat, a dispoziţiilor art. 21 şi art. 24 din Constituţie şi, corelativ, a prevederilor art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a dispoziţiilor art. 8 şi art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, reţine următoarele: faptul că părţile nu sunt citate în situaţia reglementată de textul de lege criticat nu reprezintă o încălcare a textelor menţionate mai sus, deoarece procedura specială la care se referă textul criticat nu se aplică fondului cauzelor, ci "numai aspectelor de ordin pur legal, a căror examinare nu face necesară o dezbatere cu citarea părţilor".Nu poate fi reţinută nici încălcarea art. 126 din Constituţie, prin textul de lege supus controlului, întrucât "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îşi va exercita atribuţia de asigurare a interpretării şi aplicării unitare a legii, în condiţiile şi limitele prevăzute de reglementările în vigoare, inclusiv prin cele cuprinse în textele criticate din Legea nr. 195/2004„.Art. 14 şi art. 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 1, art. 2, art. 7, art. 11 şi art. 30 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului "nu au legătură cu textele de lege criticate" şi, "în mod corelativ, nu poate fi susţinută nici încălcarea art. 11 şi art. 20 din Constituţie".Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. II din Legea nr. 195/2004 sunt constituţionale, fiind adoptate în concordanţă cu prevederile art. 126 alin. (2) şi art. 115 alin. (8) din Constituţie, fără a aduce atingere art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, deoarece se aplică de la intrarea lor în vigoare. Invocă în acest sens o parte din argumentele cuprinse în considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 291 din 1 iulie 2004.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului C.N.F.R. "Navrom" – S.A. Galaţi, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), art. 2, art. 3, art. 10 şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, în realitate, dispoziţiile art. II alin. (1) şi alin. (3) teza întâi din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004, care au următorul conţinut:– Art. II: "(1) Recursurile împotriva hotărârilor date fără drept de apel potrivit legii în vigoare la data pronunţării lor şi aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se trimit spre judecată instanţelor imediat superioare celor care au pronunţat hotărârea în primă instanţă.………………………………………………………………………..(3) Recursurile prevăzute la alin. (1) şi (2), a căror admisibilitate în principiu nu a fost examinată până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se scot de pe rol şi se trimit, pe cale administrativă, instanţelor devenite competente să le judece […]." … Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile legale criticate încalcă următoarele prevederi constituţionale: art. 1 privind statul român, art. 4 privind unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 privind universalitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi art. 126 privind instanţele judecătoreşti.În opinia autorului sunt încălcate, de asemenea, şi prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv, art. 14 privind interzicerea discriminării şi art. 17 privind interzicerea abuzului de drept, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi prevederile art. 1 privind libertatea şi egalitatea în demnitate şi în drepturi, art. 2 privind egalitatea în drepturi şi interzicerea discriminării, art. 6 privind recunoaşterea calităţii de subiect de drept, art. 7 privind egalitatea în faţa legii şi protecţia împotriva oricărei discriminări, art. 8 privind accesul efectiv la instanţele judiciare, art. 10 privind procesul echitabil, art. 11 privind prezumţia de nevinovăţie şi art. 30 privind interpretarea Declaraţiei, din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.Examinând excepţia, Curtea Constituţională constată că aceasta este neîntemeiată, în considerarea celor ce urmează:Modificarea reglementării în această materie a fost realizată de legiuitor în cadrul competenţei sale constituţionale, fiind impusă de o serie de raţiuni majore, afectate de reglementarea anterioară care instituia competenţa exclusivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materie de soluţionare a recursurilor. S-au urmărit, astfel, o mai bună administrare a justiţiei, o deplină realizare a accesului liber la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil.Noua soluţie legislativă nu instituie nici o discriminare şi, ca atare, nu contravine principiului egalităţii de tratament.Consacrarea posibilităţii de a exercita o cale de atac împotriva soluţiei de trimitere a dosarului, pe cale administrativă sau prin încheiere de declinare de competenţă, la instanţa devenită competentă potrivit noii reglementări ar fi fost nu doar neproductivă, ducând la tergiversarea soluţionării cauzei, ci, totodată, inutilă faţă de caracterul imperativ al normelor în materie de competenţă.Aşa fiind, nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor cuprinse în actele internaţionale invocate de autorul excepţiei şi nici a textelor constituţionale de referinţă, mai ales că pretinsa atingere adusă majorităţii acestora ar putea fi reţinută numai mediat, ca o consecinţă a încălcării principiilor constituţionale menţionate anterior.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (1) şi alin. (3) teza întâi din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 2.267/C/2004 al Curţii de Apel Galaţi – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 aprilie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Cristina Cătălina Turcu–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește