DECIZIE nr. 210 din 1 iulie 2002

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 9 alin. (1) şi (2), art. 10, 11, 12, art. 13 alin. (1), art. 14, 15 şi 17 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii, precum şi ale art. 1, art. 5^3 alin. (1), art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) şi ale art. 19^23 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001, cu modificările şi completările ulterioare



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorGabriela Ghita – procurorClaudia Miu – magistrat-asistent şefPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 9, 10, 11, 12, ale art. 13 alin. (1), ale art. 14, 15 şi 17 din Legea nr. 333/2001, precum şi ale art. 1, art. 5^3, art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) şi ale art. 19^23 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, excepţie ridicată de Iuliu Regnard Popescu şi Constantin Lache în Dosarul nr. 1.714/2001 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a V-a comercială.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 2 iulie 2002 şi au fost consemnate în încheierea de la aceeaşi dată, când Curtea a amânat pronunţarea, în vederea depunerii de concluzii scrise, pentru data de 10 iulie 2002.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 14 noiembrie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 1.714/2001, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, ale art. 9, 10, 11, 12, art. 13 alin. (1), art. 14, 15 şi 17 din Legea nr. 333/2001, precum şi ale art. 1, art. 5^3, art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) şi ale art. 19^23 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 409/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 51/1998, excepţie ridicată de Iuliu Regnard Popescu şi Constantin Lache.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin următoarele:I. Prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 contravin dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Constituţie şi principiului constituţional al egalităţii în drepturi. Se susţine ca este normal ca persoanele care se adresează instanţelor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de actul de justiţie. Accesul la justiţie însă trebuie realizat cu respectarea dispoziţiilor constituţionale enunţate. Prin contractul de fidejusiune Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. s-a angajat sa rascumpere unităţile de fond deţinute la Fondul Naţional de Investiţii în cazul incapacităţii de plată a societăţii de administrare Societatea Comercială „Sov Invest” – S.A. Având în vedere ca statul este unicul acţionar al Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A., autorii excepţiei considera creanta asupra acesteia ca fiind o creanta asupra statului, ce intra sub incidenţa art. 41 alin. (1) din Constituţie. Ţinând cont de prevederile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, conform cărora sunt scutite de taxa de timbru cererile introduse de proprietari sau de succesorii lor pentru restituirea imobilelor preluate de stat, se susţine ca aceeaşi scutire trebuie să se aplice şi în privinta cererilor privind restituirea bunurilor mobile (drepturile de creanta ale investitorilor), îndreptate împotriva statului.II. 1. Dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 333/2001 sunt considerate ca fiind contrare dispoziţiilor art. 78 din Constituţie. Astfel legea, care intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, acorda Consiliului de încredere al Fondului Naţional de Investiţii un termen de 10 zile de funcţionare în scopul încheierii unui contract pentru audit complet al activităţii fondului, iar prin art. 13 alin. (2) din lege se interzice membrilor aceluiaşi consiliu de încredere, începând de la data intrării în vigoare a legii, exerciţiul dreptului de a mai desfăşura activităţi specifice pieţelor reglementate şi supravegheate de Comisia Naţionala a Valorilor Mobiliare. Se considera ca sunt incalcate prevederile art. 78 din Constituţie prin existenta contradictiei între dispoziţiile aceleiaşi legi, precum şi prin faptul ca încheierea unui contract pentru efectuarea unui audit complet al Fondului Naţional de Investiţii presupune cheltuieli ce nu pot fi efectuate decât după finalizarea procedurilor de transformare a Fondului, atunci când reprezentanţii acestuia pot solicita ridicarea sechestrului asigurator, conform art. 12 din Legea nr. 333/2001.Prevederile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 333/2001 încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât acorda posibilitatea Adunării generale a Fondului Naţional de Investiţii de a decide transformarea acestuia în fond închis de investiţii. Prin aceasta sunt incalcate drepturile investitorilor, drepturi constituite legal sub imperiul Ordonanţei Guvernului nr. 24/1993. De asemenea, prin aceasta dispoziţie legală se intervine în regimul de proprietate constituit anterior, în temeiul ordonanţei menţionate, şi s-ar recunoaşte Legii nr. 333/2001 „un efect constitutiv de drept de anulare a obligaţiilor certificate”, ceea ce presupune recunoaşterea unui efect retroactiv al legii.II. 2. Prevederile art. 10 din Legea nr. 333/2001 contravin dispoziţiilor art. 37 alin. (1) din Constituţie, deoarece se încalcă dreptul la asociere. Având în vedere ca Fondul Naţional de Investiţii funcţionează în temeiul Codului civil, ca societate civilă şi, deci, autonomă, organele sale legal constituite nu pot fi subordonate nici chiar faţă de instituţii ale statului. Se solicita să se examineze dacă textul criticat este contrar dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 15 alin. (1) din Constituţie.II. 3. Dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 333/2001 contravin prevederilor art. 15 alin. (2) şi ale art. 37 alin. (1) din Constituţie, întrucât dreptul de a decide cu privire la soarta Fondului Naţional de Investiţii nu aparţine decât investitorilor, respectiv persoanelor care l-au înfiinţat, amestecul altor persoane sau instituţii fiind neconstitutional. Se solicita să se examineze dacă dispoziţiile criticate contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (2), art. 51 şi 78 din Constituţie.II. 4. Dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 333/2001 contravin prevederilor art. 21 din Constituţie. Prin condiţionarea introducerii cererii de ridicare a sechestrului de finalizarea procedurii de transformare a Fondului Naţional de Investiţii se aduce o restrangere neconstitutionala a accesului la justiţie. Fără nici o motivare se mai susţine ca sunt incalcate şi prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 49 alin. (1), art. 51 şi art. 150 alin. (1).II. 5. Neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 333/2001 se bazează, în general, pe aceleaşi motive prezentate la pct. II.2. În plus este invocată şi încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (2) şi ale art. 150 alin. (1). Datorită faptului ca prin reglementările legale criticate se prevede posibilitatea transformarii Fondului Naţional de Investiţii în fond închis de investiţii, posibilitate pe care actele normative care reglementează constituirea Fondul Naţional de Investiţii nu o reglementează, se considera ca aceste dispoziţii au caracter retroactiv. Art. 13 alin. (1) din Legea nr. 333/2001 conferă Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare atributia de a emite un regulament pentru transformarea Fondului Naţional de Investiţii în fond închis de investiţii, în condiţiile legii. Or, ţinând seama de faptul că nu exista o lege care să reglementeze aceasta materie, se apreciază ca sunt incalcate prevederile art. 16 alin. (2) din Constituţie, Comisia Naţionala a Valorilor Mobiliare situandu-se în acest fel deasupra legii. Se solicita să se examineze dacă textul criticat încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 51 şi ale art. 150 alin. (1) din Constituţie.II. 6. Dispoziţiile art. 14 sunt considerate ca fiind neconstituţionale, întrucât, prin reglementarea subrogarii Agenţiei de Valorificare a Activelor Bancare în toate drepturile şi obligaţiile Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. S.A., rezultate din actele juridice încheiate cu Societatea Comercială "Sov Invest" – S.A. sau cu Fondul Naţional de Investiţii, se ajunge la consecinţe contrare Constituţiei. Astfel Agenţia de Valorificare a Activelor Bancare are o capacitate juridică precis delimitata prin lege, iar art. 5^3 din Legea nr. 409/2001 stabileşte ca sumele obţinute de acesta din urma din exercitarea atribuţiilor sale servesc la acoperirea cheltuielilor proprii de funcţionare şi operare şi a cheltuielilor de administrare şi de valorificare a activelor bancare preluate, diferenţa urmând a fi virata la trezoreria statului. Întrucât nici o prevedere legală nu stabileşte obligaţia Agenţiei de Valorificare a Activelor Bancare de a executa obligaţia de răscumpărare a titlurilor de participare la Fondul Naţional de Investiţii, autorii excepţiei considera ca aceasta presupune un efect retroactiv al dispoziţiilor art. 14 alin. (1), ceea ce contravine art. 15 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, dispoziţiile criticate aduc atingere şi drepturilor de creanta ale investitorilor, fapt ce contravine prevederilor constituţionale referitoare la accesul la justiţie, cat şi celor referitoare la proprietate şi restrangerea exerciţiului unor drepturi, consacrate de art. 41 alin. (1), art. 135 alin. (1) şi (6) şi, respectiv, art. 49. Autorii excepţiei mai susţin ca statul, fiind unicul acţionar al C.E.C. S.A., îşi anulează propria datorie, situandu-se în acest fel „mai presus de lege”, ceea ce face ca aceste dispoziţii legale sa încalce prevederile art. 16 alin. (2) şi al art. 51 din Constituţie. În susţinerea excepţiei sunt invocate dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3), art. 11, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 20, 48 şi al art. 150 alin. (1), precum şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din primul Protocol adiţional la aceasta convenţie.II. 7. Dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 333/2001 sunt contrare prevederilor constituţionale privind dreptul de proprietate cuprinse în art. 41 alin. (1), (2) şi (7) şi art. 135 alin. (1) şi (6). Autorii excepţiei susţin ca Fondul Naţional de Investiţii ar trebui să aibă atributia de a plati cererile de răscumpărare a titlurilor de participare, iar nu de a le conserva. Prin aceasta dispoziţie legală s-ar consimţi la transferarea proprietăţii particulare a bunului în folosinţă statului, ceea ce este contrar prevederilor constituţionale.II. 8. Dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 333/2001 au efect retroactiv, fiind astfel contrare prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie.III. 1. şi 2. Prevederile art. 1 şi ale art. 5^3 alin. (1) din Legea nr. 409/2001 încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (2) şi art. 41 alin. (1) din Constituţie. Se susţine ca potrivit capacităţii sale de folosinţă, astfel cum este reglementată de prevederile legale criticate, Agenţia pentru Valorificarea Activelor Bancare nu are atributia sa achite drepturile de creanta ale investitorilor, ceea ce aduce atingere prevederilor constituţionale privind dreptul de proprietate. În susţinerea excepţiei se invoca, fără nici o motivare, şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din primul Protocol adiţional la aceasta convenţie, precum şi dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1), art. 20, art. 41 alin. (2), art. 51, art. 135 alin. (1) şi (6) şi art. 150 din Constituţie.III. 3. şi 4. Prevederile art. 19^20 alin. (1) şi ale art. 19^22 alin. (3) din Legea nr. 409/2001 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 şi art. 15 alin. (2). Prin impunerea cerinței ca judecătorul sa nu primească o cerere de chemare în judecata decât cu dovada ca a fost deja comunicată la Agenţia pentru Valorificarea Activelor Bancare, se considera ca se ingradeste accesul la justiţie sau ca legea are un efect retroactiv. De asemenea, faptul ca în recurs nu se pot invoca alte apărări, cu excepţia celor de ordine publică, reprezintă, în opinia autorilor excepţiei, fie recunoaşterea unui efect retroactiv al legii, fie îngrădirea mijloacelor de apărare şi de exercitare a drepturilor, contrare art. 21 din Constituţie.III. 5. Prin dispoziţiile art. 19^23 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 409/2001 autorii excepţiei considera ca sunt incalcate prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2), art. 21 şi art. 49 alin. (1). Se susţine că nu se poate reglementa un nou termen de prescripţie aplicabil cererilor pentru executarea unor hotărâri rămase irevocabile sub imperiul legii anterioare, fără să se încalce principiul constituţional al neretroactivitatii legii sau prevederile privind liberul acces la justiţie.Pe lângă motivele de neconstituţionalitate expuse mai sus, autorii excepţiei şi-au motivat cererea şi prin raportare la unele dispoziţii legale.În timpul şedinţei de judecată autorii excepţiei au solicitat extinderea controlului de constituţionalitate asupra altor texte de lege decât cele criticate în faţa instanţei de judecată.Instanţa de judecată apreciază ca dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale.Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază ca prevederile legale criticate, cuprinse în Legea nr. 146/1997, nu contravin prevederilor art. 21 alin. (1) din Constituţie, deoarece accesul liber la justiţie nu presupune gratuitatea acestuia. Astfel, în aceasta materie, regula este ca acţiunile în justiţie sunt supuse taxei de timbru, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Se invoca în susţinerea argumentelor prezentate deciziile Curţii Constituţionale nr. 178/1999 şi nr. 198/1999.În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate ce vizează dispoziţiile Legii nr. 333/2001, se apreciază ca acestea nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorii excepţiei, după cum urmează:– Dispoziţiile art. 9 alin. (1) nu sunt retroactive, şi deci nu încalcă prevederile art. 78 din Constituţie, "atât timp cat legiuitorul […] a reglementat un termen special de 10 zile de la intrarea în vigoare a legii, în care Consiliul de încredere al Fondului Naţional de Investiţii să-şi îndeplinească competentele legale", iar obligaţia instituită de dispoziţia legală criticata, fiind instituită pentru viitor, este conformă art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală.– Prevederile art. 10 sunt în concordanta cu dispoziţiile art. 37 alin. (1) din Constituţie, fiind eronată interpretarea autorilor excepţiei, în sensul că Agenţia pentru Valorificarea Activelor Bancare se subroga în drepturile şi competentele Adunării generale a investitorilor Fondului Naţional de Investiţii, deoarece prevederile acestui articol "se aplică numai în cazul nerespectării dispoziţiei imperative înscrise în art. 9 alin. (1) teza întâi, care vizează Consiliul de încredere al Fondului".– Critica ce priveşte prevederile art. 11 nu are incidenţa cu obiectul excepţiei de neconstituţionalitate.– Dispoziţiile art. 12 conferă posibilitatea Fondului Naţional de Investiţii să solicite instanţei competente sa ridice sechestrul asupra activelor fondului, măsura care poate fi luată după finalizarea procedurilor de transformare a fondului, potrivit deciziei adunării generale a acestuia.– Prevederile art. 13 alin. (1) şi ale art. 14 sunt în deplina concordanta cu dispoziţiile art. 1 alin. (3), ale art. 16 alin. (2), ale art. 51, ale art. 150 alin. (1) din Constituţie şi ele trebuie interpretate sistematic.– Dispoziţiile art. 17 sunt conforme cu prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât ele instituie obligaţii pentru viitor.Cu privire la pretinsele neconcordante dintre dispoziţiile legale criticate, se arata ca, potrivit prevederilor cuprinse în legea sa de organizare şi funcţionare, Curtea Constituţională se pronunţa numai cu privire la corelarea legilor sau ordonanţelor cu dispoziţiile şi principiile Constituţiei, iar nu şi cu privire la eventuala necorelare dintre actele normative.În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), partea introductivă, din Legea nr. 146/1997, se arata ca aceasta este nefondata, deoarece regula în aceasta materie este ca acţiunile în justiţie sunt supuse taxei de timbru, excepţiile putând fi stabilite numai de legiuitor.Guvernul, în punctul sau de vedere, susţine ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata, pentru următoarele considerente:– Prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 nu contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece „măsura luată de legiuitor de a stabili un regim de scutire de la plata taxelor judiciare de timbru în beneficiul instituţiilor publice are o motivatie de natura economică, bazată, de principiu, pe faptul ca instituţiile în cauza, fiind integral finanţate din bani publici, ar insemna, ca prin obligarea lor la plata taxelor judiciare de timbru, sa restituie o parte din sumele atribuite, ceea ce ar crea un circuit banesc inutil şi care nu ar insemna, practic, o sursa reală de venit pentru bugetul statului”.– Dispoziţiile criticate din Legea nr. 409/2001 nu sunt contrare Constituţiei, deoarece, prin măsurile ce le conţin, ele vin „în întâmpinarea interesului public, asigurându-se într-un cadru instituţional special (AVAB) proceduri accelerate de recuperare a creanţelor pe care statul le are în raport cu terţe persoane, rezultate din sprijinul financiar, prin intermediul instituţiei datoriei publice”. Dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor art. 16, 21, art. 41 alin. (1) şi art. 49 alin. (1) din Constituţie. Mai mult, opţiunea legislativă continuta de aceste prevederi este în consonanta cu dispoziţiile art. 29 alin. (2) din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului.– Prevederile criticate din Legea nr. 333/2001, de asemenea, se apreciază ca sunt nefondate, în primul rând, pentru ca dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 51, art. 134 alin. (1) şi (2) lit. f), precum şi cele ale art. 150 alin. (1) din Constituţie nu au incidenţa relevanta în cauza, iar în al doilea rând pentru că nu contravin dispoziţiilor art. 11, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (2), art. 20, 21, art. 37 alin. (1) şi art. 49 din Constituţie. Criticile întemeiate pe contrarietatea faţă de dispoziţiile art. 41 alin. (1) şi ale art. 35 alin. (1) şi (6) din Constituţie nu sunt întemeiate.– Nu este intemeiata nici critica îndreptată împotriva prevederilor art. 17 din Legea nr. 333/2001, întrucât „statul, în urmărirea realizării interesului general potrivit cerinţelor Constituţiei, cauta să se achite de fapt faţă de persoanele care au susţinut măsurile financiare adoptate în scopul redresarii economice. De asemenea, nu este intemeiata nici susţinerea ca ar fi incalcate dispoziţiile art. 78 din Constituţie, deoarece asemenea sustineri nu au nici o relevanta, întrucât Legea nr. 333/2001 a intrat în vigoare în condiţiile art. 78, la data publicării în Monitorul Oficial al României”.Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere exprimate de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de Guvern, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorilor excepţiei şi ale celorlalte părţi, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.În cadrul şedinţei de dezbateri a cauzei a fost ridicată excepţia procesuala a autorităţii lucrului judecat, considerându-se ca excepţia de neconstituţionalitate supusă controlului are acelaşi obiect, se întemeiază pe aceeaşi cauza şi se judeca între aceleaşi părţi, ca şi în Dosarul nr. 353C/2001 în care Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 28 din 30 ianuarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 1 martie 2002. Curtea constata ca excepţia autorităţii de lucru judecat nu este intemeiata, întrucât cele doua dosare nu au acelaşi obiect, aceeaşi cauza, iar părţile nu sunt identice şi nu au aceeaşi calitate procesuala.De asemenea, nu poate fi primită nici cererea autorilor excepţiei, formulată în cadrul dezbaterilor, de extindere a controlului de neconstituţionalitate asupra altor dispoziţii legale, deoarece Curtea constata ca în aceasta privinta nu este legal sesizată. Astfel, nici în cererile prin care s-au ridicat excepţiile de neconstituţionalitate în faţa instanţei şi nici în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale nu a fost invocată neconstituţionalitatea acelor dispoziţii, iar potrivit art. 144 lit. c) din Legea fundamentală, Curtea se pronunţa numai "asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor". Totodată, conform art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, „Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi”. Asadar, actul de sesizare a Curţii Constituţionale este încheierea pronunţată de instanţa de judecată în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, iar litigiul constituţional se desfăşoară în limitele determinate de actul de sesizare. Altminteri, orice demers al Curţii Constituţionale ar avea semnificatia sesizării din oficiu, ceea ce este inadmisibil.În legătură cu obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, deşi atât autorii excepţiei de neconstituţionalitate, cat şi instanţa de judecată, în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, au reţinut ca sunt criticate dispoziţiile art. 1, art. 5^3 alin. (1), art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) şi ale art. 19^23 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 409/2001, în realitate aceste articole sunt cuprinse în Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001. În consecinţa, Curtea retine ca obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 9 alin. (1) şi (2), art. 10, 11, 12, ale art. 13 alin. (1), ale art. 14, 15 şi 17 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 4 iulie 2001, precum şi ale art. 1, art. 5^3, art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) şi ale art. 19^23 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 15 decembrie 1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 19 iulie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii legale care au următorul cuprins:I. Dispoziţii din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare:– art. 2 alin. (1): "Acţiunile şi cererile evaluabile în bani, introduse la instanţele judecătoreşti, se taxeaza astfel: […].";II. Dispoziţii din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii:– art. 9: "(1) În termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi Consiliul de încredere al Fondului Naţional de Investiţii, cu acordul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, asigura încheierea unui contract pentru efectuarea unui audit complet al activităţii fondului. Raportul de audit include, fără a se limita la acestea, calcularea activelor totale şi a obligaţiilor, precum şi o evaluare generală a situaţiei financiare a fondului.(2) Adunarea generală a investitorilor la Fondul Naţional de Investiţii decide, conform legii, cu privire la continuarea activităţii fondului, transformarea în fond închis de investiţii, în condiţiile legii, sau lichidarea fondului."; … – art. 10: "În cazul în care Consiliul de încredere al Fondului Naţional de Investiţii nu îşi îndeplineşte obligaţiile prevăzute la art. 9, acestea se aduc la îndeplinire de către Oficiul pentru Recuperarea Creanţelor Bancare.";– art. 11: "Cheltuielile pentru efectuarea auditului prevăzut la art. 9 alin. (1), pentru consultarea investitorilor şi, după caz, pentru finalizarea procedurilor de transformare în fond închis de investiţii, în condiţiile legii, se avanseaza de către Oficiul pentru Recuperarea Creanţelor Bancare din fondul prevăzut la art. 6, urmând să fie recuperate din activele fondului sau din sumele obţinute prin lichidarea activelor acestuia, dacă investitorii hotărăsc lichidarea.";– art. 12: "După finalizarea procedurilor de transformare a Fondului Naţional de Investiţii reprezentanţii acestuia pot solicita instanţelor judecătoreşti competente ridicarea sechestrului asupra activelor acestuia.";– art. 13 alin. (1): "Procedura de transformare a Fondului Naţional de Investiţii în fond închis de investiţii, în condiţiile legii, precum şi organizarea şi funcţionarea acestuia se stabilesc prin regulament al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.";– art. 14: "(1) Oficiul pentru Recuperarea Creanţelor Bancare preia fără plata toate drepturile şi obligaţiile Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A., rezultate din actele juridice încheiate de aceasta cu Fondul Naţional de Investiţii şi/sau cu Societatea Comercială SOV INVEST – S.A., prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.(2) Oficiul pentru Recuperarea Creanţelor Bancare se subroga în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. şi dobândeşte calitatea procesuala pe care aceasta o are, la data intrării în vigoare a prezentei legi, în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent dacă este vorba de faza de judecată sau de executarea silită."; … – art. 15: "Oficiul pentru Recuperarea Creanţelor Bancare efectuează toate demersurile legale în vederea conservării şi realizării drepturilor de creanta rezultate din actele juridice prevăzute la art. 14.";– art. 17: "Sumele obţinute din realizarea creanţelor prevăzute la art. 14, după deducerea cheltuielilor efectuate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, sunt utilizate pentru răscumpărarea titlurilor de stat în vederea diminuării datoriei publice interne.";III. Dispoziţii din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001, cu modificările şi completările ulterioare:– art. 1: "Prezenta ordonanţă de urgenţă stabileşte cadrul juridic pentru valorificarea unor active ale băncilor la care statul este acţionar majoritar, în vederea pregătirii acestora pentru începerea procedurii de privatizare, în scopul creşterii gradului de solvabilitate şi a credibilitatii interne şi externe sau reglementării problemelor de natura financiară ale acestora pentru menţinerea viabilitatii sistemului bancar, precum şi pentru accelerarea procedurilor de recuperare a creanţelor cesionate.";– art. 5^3 alin. (1): "Sumele obţinute de AVAB din valorificarea activelor bancare preluate au ca destinaţie acoperirea cheltuielilor proprii de funcţionare şi operare şi a cheltuielilor de administrare şi de valorificare a activelor bancare preluate, iar diferenţa se virează la trezoreria statului.";– art. 19^20 alin. (1): "Reclamantul este obligat sa comunice cererea, actele pe care se întemeiază şi, după caz, interogatoriul scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, înainte de depunerea acestora în instanţa. Judecătorul nu va primi cererea fără dovada privind îndeplinirea obligaţiei de comunicare. Prevederile acestui alineat se aplică oricărei cereri, indiferent de natura ei, cu excepţia cererilor formulate în timpul judecaţii sau a celor prin care se exercită o cale de atac.";– art. 19^22 alin. (3): "În recurs nu se pot invoca apărări ce nu au fost formulate în faţa instanţei a carei hotărâre este recurată, cu excepţia celor de ordine publică.";– art. 19^23 : "(1) Termenul de prescripţie a acţiunilor îndreptate împotriva AVAB este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acţiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului, dacă legea nu prevede un termen mai scurt.(2) Termenul prevăzut la alin. (1), pentru acte sau fapte anterioare legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă, curge de la data intrării în vigoare a acesteia." … În susţinerea excepţiei autorii acesteia au invocat încălcarea următoarelor prevederi constituţionale:– art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.";– art. 11: "(1) Statul român se obliga sa îndeplinească întocmai şi cu buna-credinţa obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern."; … – art. 15: "(1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile."; … – art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.(2) Nimeni nu este mai presus de lege."; … – art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.(2) Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale."; … – art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept."; … – art. 37 alin. (1): "Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate şi în alte forme de asociere.";– art. 41 alin. (1), (2) şi (7): "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.[…] … (7) Averea dobandita licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezuma."; … – art. 48: "(1) Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este indreptatita să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei.(2) Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică. … (3) Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârşite în procesele penale."; … – art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrangerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii."; … – art. 51: "Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.";– art. 78: "Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la data publicării sau la data prevăzută în textul ei.";– art. 135 alin. (1) şi (6): "(1) Statul ocroteşte proprietatea. […](6) Proprietatea privată este, în condiţiile legii, inviolabilă."; … – art. 150 alin. (1): "Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii."De asemenea, se invoca şi încălcarea următoarelor dispoziţii din acte internaţionale:– art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţa atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiţiei.";– art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale: "Orice persoană fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinţă bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constata, în prealabil, că nu pot fi primite susţinerile autorilor excepţiei privind contrarietatea dintre dispoziţiile legale cuprinse în diferite acte normative, întrucât în atribuţiile sale intra doar examinarea dispoziţiilor legale în raport cu prevederile şi principiile constituţionale. În acest sens este evidenta jurisprudenta constanta a Curţii, concretizata, de exemplu, prin Decizia nr. 67 din 27 aprilie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 30 iunie 1999, sau Decizia nr. 151 din 12 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2000. Asa fiind, aceste sustineri urmează să fie respinse.I. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează plata taxei de timbru într-un cuantum stabilit în funcţie de valoarea obiectului litigiului, Curtea constata ca asupra constituţionalităţii acestora s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 211 din 7 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 6 martie 2000, respingând excepţia de neconstituţionalitate. Soluţia s-a bazat, în esenta, pe faptul ca „accesul liber la justiţie nu înseamnă şi gratuitatea acestuia. Art. 21 din Constituţie nu instituie nici o interdicţie cu privire la taxele în justiţie, nefiind asadar interzis ca legea sa prevadă ca justiţiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfăşurată de autorităţile judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De altfel, în procesul civil contribuţia justiţiabilului, prin avansarea unei părţi din aceste cheltuieli, poate fi recuperată, în temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, de la partea care cade în pretenţii. Prin urmare, regula este cea a timbrarii acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor”. Considerentele şi soluţia adoptată rămân valabile şi în prezenta cauza.Cu toate acestea, Curtea observa ca, pentru a se asigura accesul la justiţie al cat mai multor persoane, Legea nr. 146/1997, prin dispoziţiile art. 21 alin. (1), atribuie Ministerului Finanţelor Publice competenţa de a acorda scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, în anumite situaţii deosebite, cum ar putea fi şi cea de faţa.Susţinerile autorilor excepţiei privind încălcarea principiului egalităţii în drepturi şi al garantarii dreptului de proprietate privată sunt neintemeiate, întrucât, pe de o parte, stabilirea unor excepţii de la plata taxelor de timbru, plata ce constituie o obligaţie, iar nu un drept, reprezintă un atribut exclusiv al legiuitorului, pe care acesta îl exercita în considerarea anumitor situaţii determinate, cum este şi cazul scutirii reglementate la art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, iar pe de altă parte, dreptul de creanta asupra Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. nu reprezintă o creanta asupra statului. Statul român şi Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. sunt persoane juridice distincte, chiar dacă întregul capital social al Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. este deţinut de către stat. Aceasta rezultă din dispoziţiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 8 din 30 ianuarie 1954 şi, respectiv, din cele ale art. 1 din Legea nr. 66/1996 privind reorganizarea Casei de Economii şi Consemnaţiuni din România în societate bancară pe acţiuni, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 26 ianuarie 1999.II. 1. Cu privire la dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 333/2001 Curtea constata ca acestea nu încalcă prevederile art. 78 din Constituţie. Având în vedere ca în textul legii nu se prevede o altă dată pentru intrarea sa în vigoare, rezultă ca Legea nr. 333/2001 a început sa producă efecte juridice de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României (4 iulie 2001).Critica privind dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 333/2001 este, de asemenea, neîntemeiată. Faptul ca Legea fundamentală recunoaşte drepturile şi libertăţile cetăţenilor ca valori supreme şi prevede că aceştia beneficiază de drepturile şi libertăţile prevăzute în Constituţie şi în alte legi nu poate duce la concluzia ca regimul juridic al unor drepturi constituite sub imperiul unor reglementări nu poate fi modificat prin reglementări ulterioare. Aceasta modificare reprezintă opţiunea legiuitorului, exercitată în baza art. 58 alin. (1) din Constituţie. Prevederea legală criticata stabileşte o atribuţie fireasca a Adunării generale a investitorilor Fondului Naţional de Investiţii, de a decide cu privire la continuarea activităţii fondului, la transformarea sa în fond închis de investiţii sau la încetarea activităţii acestuia. Prin aceasta se reglementează modul de exercitare a drepturilor investitorilor, fiind în concordanta cu prevederile constituţionale ale art. 41 alin. (1) teza a doua. Nu este vorba de un efect retroactiv al legii, întrucât nu se aduce atingere modului de constituire a drepturilor, asa cum acesta este reglementat de Ordonanţa Guvernului nr. 24/1993, aprobată prin Legea nr. 83/1994, ci se stabileşte un mod diferit de exercitare a drepturilor în condiţii de criza, pentru viitor. În legătură cu art. 48 alin. (1) din Constituţie, considerat de autorii excepţiei ca fiind încălcat, acesta nu are legătură cu dispoziţia art. 9 alin. (2) din Legea nr. 333/2001.II. 2. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 333/2001 Curtea constata ca acestea nu încalcă dispoziţiile art. 37 alin. (1) din Constituţie, deoarece acestea se referă la asociere ca rezultat al exercitării unui drept fundamental fără caracter patrimonial. Asa fiind, apartenenţa la un fond de investiţii nu reprezintă o asociere în sensul art. 37 alin. (1) din Constituţie, şi ca atare textele criticate nu pot fi contrare acestei dispoziţii a Legii fundamentale. Cu privire la cererea de a examina contrarietatea prevederii criticate în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi ale art. 15 alin. (1) din Constituţie, se constată că aceasta este inadmisibila, nefiind motivată.II. 3. Este neîntemeiată şi critica prevederilor art. 11 din Legea nr. 333/2001 în raport cu dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi ale art. 37 alin. (1) din Constituţie, deoarece dispoziţia atacată nu are caracter retroactiv, fiind vorba despre măsuri ce vor fi luate în viitor şi care nu privesc raporturi contractuale preexistente, ci doar raporturi juridice născute în urma adoptării acestei legi. Pe de altă parte, aceste dispoziţii au fost justificate de împrejurarea ca la data de 4 iulie 2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 333/2001, mandatul Consiliului de încredere al Fondului Naţional de Investiţii incetase, fiind necesară instituirea în sarcina unei autorităţi publice [Oficiul pentru Recuperarea Creanţelor Bancare, devenit Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare în temeiul art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 7 din Legea nr. 409/2001] a unor atribuţii privind convocarea Adunării generale a investitorilor Fondului Naţional de Investiţii, alegerea unui nou consiliu de încredere, precum şi atribuţii privind reluarea activităţii fondului.II. 4. Relativ la dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 333/2001 Curtea retine ca argumentul privind încălcarea prevederilor art. 21 din Constituţie, referitoare la liberul acces la justiţie, nu poate fi primit, întrucât în momentul de faţa nu exista nici o entitate indreptatita să solicite ridicarea sechestrului. O asemenea ipoteza este posibila doar după constituirea organelor de conducere ale Fondului Naţional de Investiţii. În ceea ce priveşte cererea de examinare a constituţionalităţii aceleiaşi prevederi în raport cu art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 49 alin. (1), art. 51 şi art. 150 alin. (1) din Constituţie, Curtea retine ca aceasta urmează să fie respinsă, cererea nefiind motivată.II. 5. Cu privire la dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 333/2001 Curtea retine ca acestea nu contravin prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, deoarece faptul ca în Ordonanţa Guvernului nr. 24/1993, aprobată prin Legea nr. 83/1994, nu era prevăzută posibilitatea transformarii unui fond de investiţii în fond închis nu poate duce la concluzia ca dispoziţiile art. 13 alin. (1) sunt retroactive, incalcand drepturile şi libertăţile investitorilor; o asemenea ipoteza operează numai în cazul în care adunarea generală a investitorilor adopta aceasta soluţie. Curtea constata totodată ca Legea nr. 333/2001 este o lege specială care deroga de la regimul juridic general al fondurilor de investiţii, prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 24/1993, aprobată prin Legea nr. 83/1994, ceea ce permite legiuitorului sa stabilească atribuţii distincte pentru Comisia Naţionala a Valorilor Mobiliare, privitoare la elaborarea regulamentului pentru transformarea Fondului Naţional de Investiţii în fond închis de investiţii. Nu este intemeiata nici susţinerea ca prevederea criticata încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Constituţie, deoarece articolul menţionat garantează un drept fundamental al omului, anume egalitatea în drepturi a cetăţenilor, nu egalitatea persoanelor colective, a persoanelor juridice. În acest sens este şi jurisprudenta Curţii Constituţionale (de exemplu, Decizia nr. 102 din 31 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 11 decembrie 1995).Curtea nu poate examina pretinsa contrarietate dintre dispoziţia legală examinata şi prevederile art. 1 alin. (3), art. 51 şi cele ale art. 150 alin (1) din Constituţie, aceasta nefiind motivată.II. 6. Referitor la dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 333/2001, se constată că acestea nu aduc atingere principiului constituţional al neretroactivitatii legii, deoarece neprevederea în sarcina Agenţiei pentru Valorificarea Activelor Bancare a executării obligaţiei de răscumpărare a titlurilor de participare la Fondul Naţional de Investiţii nu poate duce la concluzia ca dispoziţiile criticate ar avea caracter retroactiv. Subrogarea prevăzută de acest text de lege este aplicabilă de la data intrării în vigoare a legii, asa cum rezultă şi din art. 19 din Legea nr. 333/2001. De asemenea, dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 333/2001 nu aduc atingere nici prevederilor constituţionale privind dreptul de proprietate, deoarece schimbarea fidejusorului din actele juridice prevăzute în anexa reprezintă o măsura menita sa concure la soluţionarea unei stări de criza, la conservarea patrimoniului Fondului Naţional de Investiţii şi a drepturilor de creanta ale investitorilor. Astfel art. 14 din Legea nr. 333/2001 prevede că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare preia atât drepturile, cat şi obligaţiile Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A., fără nici o alta precizare. Rezultă ca singura modificare a raporturilor rezultate din actele juridice prevăzute în anexa este cea a persoanei fidejusorului, Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. fiind înlocuită cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare. Deşi art. 17 din Legea nr. 333/2001 şi art. 5^3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001, prevăd o destinaţie precisa pentru sumele obţinute din activitatea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Bancare, şi anume trezoreria statului, iar art. 8 alin. (1) din ordonanţa, care reglementează principalele atribuţii ale Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Bancare, nu face vorbire despre obligaţia acestei instituţii rezultată din contractul de fidejusiune încheiat de Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. cu Fondul Naţional de Investiţii şi Societatea Comercială „Sov Invest” – S.A., şi anume aceea de a rascumpara titlurile de participare la Fondul Naţional de Investiţii, totuşi alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte ca „AVAB îndeplineşte orice alte atribuţii care îi revin prin acte normative”. Legea nr. 333/2001 reprezintă un act normativ care largeste sfera atribuţiilor Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Bancare, completand capacitatea sa de folosinţă prin subrogarea în drepturile şi obligaţiile Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. Prin urmare preluarea obligaţiilor unei persoane implica şi eventuala lor executare silită.În acest sens Curtea constata ca prin notele scrise depuse la dosarul cauzei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare intareste concluzia ca subrogarea prevăzută la art. 14 din Legea nr. 333/2001 are ca efect preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare a tuturor drepturilor şi obligaţiilor Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. rezultate din actele juridice prevăzute în anexa la lege, deci inclusiv din contractul de fidejusiune/cauţiune nr. 2.205 din 16 decembrie 1999, şi ca preluarea acestor obligaţii implica, în mod necesar, executarea lor silită, în eventualitatea pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive împotriva Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Bancare.Pe de altă parte, nu se poate susţine ca prin schimbarea debitorului Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. S.A. a fost creata o situaţie nefavorabila pentru investitori, fiind afectat gajul general al acestora asupra patrimoniului fidejusorului, deoarece în locul unei societăţi comerciale, cu un patrimoniu limitat, s-a subrogat o instituţie de specialitate a administraţiei publice centrale, care poate recurge la venituri bugetare pentru executarea eventualelor obligaţii. Susţinerea autorilor excepţiei conform căreia Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. ar fi garantată de stat este doar parţial adevarata. Astfel, conform art. 4 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 66/1996, republicată, „Sumele depuse de persoanele fizice la Casa de Economii şi Consemnaţiuni pe instrumente de economisire, precum şi dobânzile şi câştigurile cuvenite pentru acestea sunt garantate de stat”. Rezultă de aici ca statul garantează cu bugetul sau doar obligaţia de restituire a depunerilor persoanelor fizice la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. S.A. Pentru orice alte obligaţii ale acesteia statul răspunde doar în cazul şi în limita neexecutării obligaţiei de aport la capitalul social, ca orice acţionar.Pentru aceleaşi motive nu se poate admite nici susţinerea potrivit căreia statul îşi anulează propria datorie, nefiind incalcate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (2) şi ale art. 51. Nu sunt incalcate nici dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 11, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 20, art. 48 şi 150 din Constituţie şi nici cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din primul Protocol adiţional la aceasta convenţie, pentru ca în cauza nu sunt atinse drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor. În ceea ce priveşte prevederile constituţionale ale art. 48, acestea nu au legătură cu dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 333/2001.II. 7. Cu referire la dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 333/2001 Curtea retine ca acestea reglementează atributia Agenţiei pentru Valorificarea Activelor Bancare de a efectua toate demersurile legale pentru conservarea şi realizarea drepturilor de creanta dobândite prin subrogare. În aceasta ordine de idei se constată că dispoziţiile menţionate vizează în mod evident numai situaţia în care Agenţia pentru Valorificarea Activelor Bancare are calitatea de creditor. În ceea ce priveşte drepturile de creanta ale investitorilor, aceştia sunt cei care trebuie să efectueze toate demersurile în vederea conservării şi realizării acestor drepturi. De aceea criticile privind încălcarea prevederilor constituţionale referitoare la proprietate sunt neintemeiate.II. 8. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 333/2001, Curtea constata ca acestea nu au caracter retroactiv, întrucât stabilesc destinaţia unor sume ce urmează să fie obţinute în viitor de către Agenţia pentru Valorificarea Activelor Bancare şi, prin urmare, aceasta critica de neconstituţionalitate este neîntemeiată.III. 1. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001, Curtea constata ca acestea nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorii excepţiei. Textul art. 1 stabileşte obiectul de reglementare al ordonanţei şi precizează cadrul juridic general pentru valorificarea unor active ale băncilor la care statul este acţionar majoritar, în scopul declanşării procedurii de privatizare, precum şi modul de rezolvare a problemelor de natura financiară şi măsurile privind accelerarea procedurilor de recuperare a creanţelor cesionate. Măsurile instituite în acest scop au în vedere începerea procedurii de privatizare şi sunt dispuse numai pentru viitor. O reglementare este retroactivă doar dacă modifica efecte din trecut ale unor fapte petrecute anterior, iar nu pentru ca ia în considerare asemenea fapte.De asemenea, Curtea constata ca fiind neintemeiate criticile cu privire la încălcarea prevederilor constituţionale referitoare la dreptul de proprietate. Prin art. 1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 nu se încalcă dreptul de proprietate sau creanţele asupra statului, ci se stabileşte cadrul pentru valorificarea activelor bancare la care statul este acţionar majoritar, legiuitorul având posibilitatea de a stabili conţinutul şi limitele acestor drepturi.III. 2. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 5^3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001, Curtea constata ca acestea au în vedere activele bancare valorificate după intrarea în vigoare a ordonanţei, deci nu se poate retine încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2). Destinaţia pe care ordonanţa o da sumelor obţinute din valorificarea activelor rămâne la latitudinea exclusiva a legiuitorului, în funcţie de oportunitatile pe care acesta le considera necesare. De asemenea, nu pot fi reţinute susţinerile autorilor excepţiei privind imposibilitatea Agenţiei pentru Valorificarea Activelor Bancare de a achită drepturile de creanta ale investitorilor, pentru motivele prezentate la pct. II. 6 din prezenta decizie. În ceea ce priveşte prevederile art. 150 alin. (1) din Constituţie, după cum s-a arătat anterior, acestea nu sunt aplicabile în cauza. În consecinţa, şi aceasta critica de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.III. 3, 4 şi 5. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) şi ale art. 19^23 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001, acestea sunt incluse în cap. IV^4, intitulat „Reguli speciale privind soluţionarea litigiilor”, care reglementează procedura de soluţionare a litigiilor în care figurează ca parte Agenţia pentru Valorificarea Activelor Bancare. Aceste prevederi reiau dispoziţiile art. 9 alin. (1), art. 11 alin. (3) şi ale art. 12 din Ordonanţa Guvernului nr. 55/1999 privind executarea silită a creanţelor bancare neperformante preluate la datoria publică interna, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 27 august 1999, cu modificările şi completările ulterioare, în prezent abrogată în temeiul art. 35 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001. În legătură cu aceste dispoziţii din Ordonanţa Guvernului nr. 55/1999 Curtea s-a pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000, şi prin Decizia nr. 242 din 23 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687 din 21 decembrie 2000, respingând excepţiile de neconstituţionalitate. În motivarea soluţiilor Curtea a reţinut ca reglementarea procedurii de judecată este de competenţa exclusiva a legiuitorului, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, acesta fiind îndreptăţit sa reglementeze proceduri derogatorii de la dreptul comun, în considerarea anumitor situaţii determinate. Obligaţia reclamantului sa comunice cererea sa împreună cu anumite acte Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Bancare, înainte de depunerea acestora la instanţa, caracterul nedevolutiv al recursului şi termenul special de prescripţie a acţiunilor îndreptate împotriva Agenţiei de Valorificare a Activelor Bancare reprezintă condiţii pentru exercitarea unor drepturi de natura sa împiedice abuzul de drept şi să asigure celeritatea procedurii de realizare a creanţelor prevăzute de ordonanţa. Astfel de proceduri legale nu ingradesc accesul liber la justiţie. Neexistand elemente noi de natura sa determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile pronunţate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauza.Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în acelaşi sens asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale ce fac obiectul prezentului dosar, prin Decizia nr. 28 din 30 ianuarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 1 martie 2002.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,cu unanimitate de voturi, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare,cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi (2), art. 10-12, art. 13 alin. (1), ale art. 14, 15 şi 17 din Legea nr. 333/2001, precum şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1, art. 5^3 alin. (1), art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) şi ale art. 19^23 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 9 alin. (1) şi (2), art. 10-12, art. 13 alin. (1), art. 14, 15 şi 17 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii, precum şi ale art. 1, art. 5^3 alin. (1), art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) şi ale art. 19^23 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Constantin Lache şi Iuliu Regnard Popescu în Dosarul nr. 1.714/2001 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a V-a comercială.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 iulie 2002.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent şef,Claudia Miu──────────────

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește