privind publicitatea şi teleshoppingul la produse medicamentoase, tratamente medicale şi suplimente nutritive
Având în vedere dubla calitate a Consiliului Naţional al Audiovizualului, de garant al interesului public şi de unica autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale,ţinând cont de necesitatea reglementării publicităţii şi a teleshoppingului la produse medicamentoase, tratamente medicale şi suplimente nutritive,în vederea armonizării legislaţiei româneşti cu reglementările şi normele Uniunii Europene,ţinând cont de necesitatea respectării principiilor liberei concurente, protecţiei vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor, precum şi a mediului,având în vedere ca publicitatea la produsele medicamentoase trebuie să se supună unor condiţii stricte şi unui control efectiv,în temeiul art. 17 alin. (1) lit. d) din Legea audiovizualului nr. 504/2002,membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului adopta următoarea decizie: +
Articolul 1Prin publicitate audiovizuala pentru produse medicamentoase şi tratamente medicale se înţelege orice formă de promovare efectuată în cadrul serviciilor de programe, destinată sa stimuleze distribuirea, consumul sau vânzarea acestora. +
Articolul 2Publicitatea şi teleshoppingul sunt permise numai în cazul produselor medicamentoase şi al tratamentelor medicale care nu necesita prescripţie medicală. +
Articolul 3Sunt interzise publicitatea şi teleshoppingul la produsele medicamentoase care conţin substanţe psihotrope sau narcotice, în sensul convenţiilor internaţionale. +
Articolul 4Publicitatea pentru produsele medicamentoase trebuie să încurajeze folosirea raţională a acestora, să le prezinte în mod obiectiv, fără a le exagera calităţile terapeutice. +
Articolul 5Promovarea produselor medicamentoase şi a tratamentelor medicale în serviciile de programe audiovizuale va include în mod obligatoriu următoarele:a) numele produsului; … b) denumirea comuna, dacă produsul conţine un singur ingredient activ; … c) indicaţia (pentru ce se foloseşte produsul sau tratamentul medical respectiv); … d) avertizarea sonora şi scrisă, timp de minimum 6 secunde, prezentată la sfârşitul clipului publicitar a cărui durata depăşeşte 10 secunde: "Acest produs se poate elibera fără prescripţie medicală. Se recomanda citirea cu atenţie a prospectului. Dacă apar manifestări neplacute, adresati-va medicului sau farmacistului." … +
Articolul 6(1) Este interzisă difuzarea de publicitate sau teleshopping pentru produse medicamentoase, vitamine, suplimente alimentare, nutrienti, suplimente nutritive şi tratamente medicale prezentate sau recomandate de personalităţi ale vieţii publice, culturale, ştiinţifice, sportive sau de alte persoane care, datorită celebritatii lor, pot incuraja consumul acestor produse sau tratamente. … (2) Este interzisă difuzarea de publicitate şi teleshopping care înfăţişează medici, stomatologi, farmacisti sau asistente medicale care recomanda sau avizează medical produse de larg consum, cu excepţia produselor de igiena personală, produse medicamentoase, vitamine, suplimente alimentare, nutrienti, suplimente nutritive sau tratamente medicale. … (3) Este interzisă difuzarea de publicitate şi teleshopping pentru produse medicamentoase, vitamine, suplimente alimentare, nutrienti, suplimente nutritive şi tratamente medicale, dacă prezentările conţin recomandări sau avize ale asociaţiilor medicale. … +
Articolul 7(1) Nici un fel de mesaj publicitar pentru produse medicamentoase sau tratamente medicale nu poate fi adresat persoanelor care au vârsta mai mica de 16 ani. … (2) Este interzisă difuzarea de publicitate la produse medicamentoase, vitamine, suplimente alimentare, nutrienti, suplimente nutritive şi tratamente medicale în emisiuni pentru copii ori în pauzele publicitare care preceda sau urmează unor astfel de emisiuni. … (3) Producătorii şi distribuitorii de produse medicamentoase, vitamine, suplimente alimentare, nutrienti, suplimente nutritive şi tratamente medicale nu pot sponsoriza programele sau emisiunile destinate copiilor. … +
Articolul 8(1) Este interzisă difuzarea de publicitate şi teleshopping: … a) la produse pentru tratarea alcoolismului; … b) la tratamente clinice împotriva caderii parului; … c) pentru hipnoza, terapie prin hipnoza, psihologie, psihanaliza sau psihiatrie; … d) la acele produse medicamentoase al căror cost este compensat. … (2) Este interzisă menţionarea în publicitate sau teleshopping a unor indicaţii terapeutice pentru: … a) tuberculoza; … b) boli cu transmisie sexuală; … c) alte boli infectioase grave; … d) cancer şi alte boli tumorale; … e) insomnie cronica; … f) diabet şi alte boli metabolice. … +
Articolul 9Publicitatea la produsele medicamentoase nu trebuie să conţină nici o menţiune care:a) sa dea impresia ca o consultatie medicală sau o intervenţie chirurgicala nu este necesară, în special prin oferirea unor sugestii de diagnostic sau de tratament la distanta; … b) sa sugereze ca efectul tratamentului cu produsul medicamentos respectiv este garantat, nu este însoţit de efecte secundare sau este mai bun decât ori echivalent cu cel al altui tratament sau produs medicamentos; … c) sa sugereze ca starea de sănătate a publicului ar putea fi îmbunătăţită prin consumul respectivului produs; … d) sa sugereze ca starea de sănătate a publicului ar putea fi afectată dacă nu consuma produsul respectiv; aceasta interdicţie nu se aplică la campaniile de vaccinare susţinute de industria farmaceutica şi aprobate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei; … e) sa sugereze ca respectivul produs medicamentos este un aliment, produs cosmetic sau alt bun de larg consum; … f) sa sugereze ca siguranţa sau eficienta produsului medicamentos se datorează faptului ca este natural; … g) ar putea, prin descrierea sau reprezentarea detaliată a unor simptome ori a unor cazuri clinice, sa ducă la un autodiagnostic eronat; … h) să se refere, în termeni improprii sau incorecti, la vindecare; … i) foloseşte în termeni improprii, alarmanti sau incorecti imagini, scheme sau fotografii care arata modificări ale organismului uman provocate de boli sau leziuni ori de acţiunea produselor medicamentoase asupra organismului uman sau a unor părţi ale acestuia; … j) evidenţiază ca respectivul produs medicamentos este autorizat de Agenţia Naţionala a Medicamentului. … +
Articolul 10(1) Este interzisă difuzarea de publicitate şi teleshopping la produse şi tratamente naturiste, care, după caz, nu sunt însoţite de avertizarea sonora şi scrisă: … a) "produs neatestat medical"; … b) "metoda neatestata medical". … (2) În cazul în care produsele şi tratamentele naturiste au fost verificate din punct de vedere medical, acest lucru va fi atestat de către Colegiul Medicilor din România. … (3) Avertizarea prevăzută la alin. (1) se va face la finalul mesajului publicitar. … +
Articolul 11Publicitatea şi teleshoppingul pentru produse şi tratamente homeopate sunt permise numai pentru produsele şi tratamentele avizate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei sau de Colegiul Medicilor din România. +
Articolul 12Este interzisă difuzarea de emisiuni sau teleshopping în care sunt prezentate cazuri de vindecare a unor boli grave cu ajutorul tratamentelor convenţionale sau neconventionale, dacă diagnosticul şi actele medicale care îl atesta nu au fost certificate de Colegiul Medicilor din România sau dacă în emisiune ori în teleshopping nu este prezent şi un reprezentant al Colegiului Medicilor din România care să certifice din punct de vedere medical rezultatele obţinute. +
Articolul 13Este interzisă difuzarea de publicitate şi teleshopping în care se sugereaza ca este necesar ca oricine să îşi suplimenteze dieta cu vitamine şi minerale sau ca astfel de suplimente pot sa imbunatateasca funcţii fizice ori mentale care în mod normal sunt bune. +
Articolul 14Emisiunile audiovizuale, publicitatea şi teleshoppingul, destinate produselor sau tratamentelor pentru slabit şi pentru menţinerea greutatii corporale, fără indicaţii terapeutice, vor respecta următoarele condiţii:a) sa existe dovezi medicale, de încredere, pentru fiecare afirmatie privind efectele benefice ale produselor sau tratamentelor; … b) sa indice, când se afirma ca greutatea unei persoane a scăzut cu o anumită valoare, perioada în care s-a realizat această scădere; … c) greutatea pierdută şi perioada în care s-a obţinut trebuie să fie compatibile cu practicile medicale şi de dieta general acceptate şi sa nu semnifice calităţi nereprezentative ale produsului sau serviciului medical oferit; … d) în cazul alimentelor şi băuturilor cu cantităţi calorice scăzute, dacă sunt prezentate ca o parte a regimului de slabire, se va indica faptul ca produsul respectiv poate conduce la pierderea de greutate numai ca parte a unei diete ce controlează caloriile/energia; … e) în cazul produselor special elaborate pentru a fi utilizate în diete cu restrictii calorice, care, conform instrucţiunilor producătorului, înlocuiesc în totalitate sau în parte aportul alimentar zilnic, acestea nu pot fi promovate sub alt nume decât "substitut alimentar complet pentru slabit" sau "substitut alimentar parţial pentru slabit"; … f) în cazul produselor alimentare şi al băuturilor cu cantităţi calorice scăzute nu se vor face referiri la rata ori la mărimea scaderii în greutate ca rezultat al utilizării respectivelor produse sau la reducerea senzatiei de foame ori la creşterea senzatiei de satietate. … +
Articolul 15(1) Promovarea sau prezentarea produselor şi tratamentelor pentru slabit ori pentru menţinerea greutatii corporale trebuie să includă avertizarea sonora şi scrisă, cu o durată de minimum 5 secunde: "Consultaţi medicul înainte de a urma dieta"; dieta trebuie prezentată sau promovata ca o măsura pe termen scurt. … (2) Sunt interzise marturiile sau relatarea unor cazuri particulare care să justifice urmarea dietei respective. … +
Articolul 16Publicitatea şi teleshoppingul pentru orice fel de produs sau tratament pentru slabit ori pentru menţinerea greutatii corporale vor respecta următoarele condiţii:a) nu se vor adresa persoanelor cu vârsta sub 18 ani şi vor avertiza publicul asupra acestui aspect printr-un insert scris şi/sau sonor; … b) nu pot fi difuzate în emisiunile pentru copii sau în pauzele publicitare care preceda ori urmează unor astfel de emisiuni; … c) nu se vor adresa în mod direct persoanelor obeze, nu vor include exemple cu cazuri în care se vorbeşte despre sau apar persoane care ar fi fost obeze înainte de a utiliza produsele sau serviciul căruia i se face publicitate; … d) nu vor sugera sau nu vor afirma ca a fi subponderal este adecvat sau de dorit. … +
Articolul 17(1) În cazul nerespectării prevederilor prezentei decizii Consiliul Naţional al Audiovizualului va emite o somaţie de intrare în legalitate cu termene precise. … (2) În cazul nerespectării somaţiei se aplică dispoziţiile art. 91 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002. … +
Articolul 18În cazul publicităţii la vitamine, prevederile art. 6 alin. (1) intră în vigoare în termen de 45 de zile de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I.PreşedinteleConsiliului Naţional al Audiovizualului,Ralu FilipBucureşti, 28 ianuarie 2003.Nr. 21.––––