DECIZIE nr. 21 din 20 ianuarie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 143 din Codul de procedură penală



Ion Predescu – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIuliana Nedelcu – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 143 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Daniel Urzică în Dosarul nr. 9.372/2003 al Tribunalului Suceava – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca nefondată, întrucât apreciază că prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate ca fiind încălcate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 25 august 2004, pronunţată în Dosarul nr. 9.372/2003, Tribunalul Suceava – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 143 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de inculpatul Daniel Urzică, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat încalcă prevederile art. 11 şi 20 din Constituţie, precum şi dispoziţiile art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Tribunalul Suceava – Secţia penală şi-a exprimat opinia în sensul că dispoziţiile art. 143 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor art. 11 şi 20 din Constituţie, raportate la art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, întrucât temeiurile de reţinere prevăzute de art. 143 din Codul de procedură penală constituie o garanţie a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, prin indicarea exactă a cazurilor în care o persoană poate fi lipsită de libertatea sa, astfel încât prevederile acestui text de lege nu încalcă prevederile internaţionale, fiind în concordanţă cu acestea. Pe de altă parte, garanţiile procesuale pe care legea le oferă inculpatului şi, în special, dreptul acestuia de a se plânge împotriva măsurii reţinerii atestă conformitatea dispoziţiilor legale criticate şi cu prevederile art. 23 din Constituţie, care impun ca măsura reţinerii să se ia numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege.Avocatul Poporului apreciază că excepţia este neîntemeiată, deoarece "textul legal criticat, stabilind condiţiile reţinerii învinuitului, nu contravine în nici un mod reglementărilor art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, pentru ca aceste din urmă dispoziţii să fie aplicate cu prioritate. Dimpotrivă, prin modificările aduse instituţiei măsurii reţinerii din Codul de procedură penală, s-a realizat transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 143 din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: "Măsura reţinerii poate fi luată de organul de cercetare penală faţă de învinuit, dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.Organul de cercetare penală este obligat să-l încunoştinţeze, de îndată, pe procuror cu privire la luarea măsurii reţinerii. Organul de cercetare penală va aduce la cunoştinţă învinuitului că are dreptul să-şi angajeze apărător. De asemenea, i se aduce la cunoştinţă că are dreptul de a nu face nici o declaraţie, atrăgându-i-se atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa.Măsura reţinerii poate fi luată şi de procuror, în condiţiile alin. 1 şi 1^1, caz în care este încunoştinţat conducătorul parchetului din care face parte.Măsura reţinerii se ia în cazurile prevăzute în art. 148, oricare ar fi limitele pedepsei cu închisoare prevăzute de lege pentru fapta săvârşită.Sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea că persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală a săvârşit fapta."Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 11 privind "Dreptul internaţional şi dreptul intern" şi ale art. 20 referitoare la "Tratatele internaţionale privind drepturile omului", precum şi celor ale art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, conform cărora: "1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale: […] c) dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia."Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată şi raportând dispoziţiile legale criticate la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea constată că, în mod contrar afirmaţiilor autorului excepţiei, prevederile art. 143 din Codul de procedură penală transpun întocmai în dreptul intern prevederile art. 5 pct. 1 lit. c) din această convenţie, prin stabilirea ca temei al arestării preventive a existenţei unor "indicii temeinice că învinuitul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală". Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauzele Brogan şi alţii contra Regatului Unit – 1988, Kurt contra Turciei – 1998, Lukanov contra Bulgariei – 1997), temeiul arestării preventive constă în existenţa unor "date" care să obiectiveze "motivele" pentru care se bănuieşte că persoana faţă de care s-a dispus arestarea preventivă a săvârşit o infracţiune, în acest sens organele judiciare având obligaţia să deţină şi să învedereze "o explicaţie credibilă şi întemeiată" pentru dispunerea măsurii. Aceste date trebuie să conducă la bănuiala sau presupunerea că învinuitul sau inculpatul a săvârşit o infracţiune. Dacă organele judiciare ar deţine probe certe de vinovăţie, s-ar impune pronunţarea unei hotărâri de condamnare la pedeapsa cu închisoarea, iar nu la luarea unei măsuri privative de libertate cu caracter provizoriu. Aşa fiind, nu poate fi reţinută nici pretinsa încălcare, prin textul de lege criticat, a prevederilor constituţionale cuprinse în art. 11 alin. (2), respectiv în art. 20 alin. (2).De altfel, în ceea ce priveşte constituţionalitatea dispoziţiilor art. 143 din Codul de procedură penală, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 344 din 5 decembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 11 februarie 2003, şi, recent, prin Decizia nr. 462 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 11 ianuarie 2005, constatând că acestea „nu încalcă prevederile constituţionale privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor”. Prin aceeaşi decizie s-a mai constatat că dispoziţiile art. 143 din Codul de procedură penală „sunt în concordanţă cu prevederile art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”.Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, soluţia şi considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 143 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Daniel Urzică în Dosarul nr. 9.372/2003 al Tribunalului Suceava – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2005.PREŞEDINTE,ION PREDESCUMagistrat-asistent,Florentina Geangu_____________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește