DECIZIE nr. 209 din 4 mai 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 din Codul penal şi ale art. 4, art. 6 alin. 4 şi ale art. 173 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală



Nicolae Popa – preşedinteCostică Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorLucian Stângu – judecătorIoan Vida – judecătorNicoleta Grigorescu – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 din Codul penal şi ale art. 4, art. 6 alin. 4 şi ale art. 173 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Seba Industrial"- S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 10.154/2003 al Tribunalului Cluj – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Având cuvântul pe fond, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 din Codul penal ca fiind inadmisibilă, apreciind că din motivarea excepţiei rezultă că autorul este nemulţumit, de fapt, de interpretarea dată de instanţă acestor prevederi legale. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4, art. 6 alin. 4 şi ale art. 173 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală, pune concluzii de respingere a acesteia ca neîntemeiată, apreciind că textele legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 28 ianuarie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 10.154/2003, Tribunalul Cluj – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 din Codul penal şi ale art. 4, art. 6 alin. 4 şi ale art. 173 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Seba Industrial"-S.R.L. din Bucureşti, parte vătămată recurentă în dosarul menţionat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 213 din Codul penal, referitoare la infracţiunea de abuz de încredere, că acestea sunt contrare prevederilor constituţionale referitoare la teritoriul statului român (art. 3 din Constituţie, republicată), la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică (art. 52 din Constituţie, republicată) şi la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi (art. 53 din Constituţie, republicată). Se motivează că dispoziţiile criticate nu disting care bunuri pot constitui obiectul infracţiunii de abuz de încredere, prima instanţă apreciind că aceste prevederi "nu se aplică şi bunurilor mobile corporale cu o valoare intrinsecă patrimonială" şi că "obiectul material al infracţiunii de abuz de încredere nu îl constituie biletul la ordin", astfel că acest înscris poate face obiectul unui litigiu comercial, şi nu al unei plângeri penale.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 4, art. 6 alin. 4 şi ale art. 173 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală, autoarea excepţiei susţine că acestea ar fi contrare prevederilor constituţionale referitoare la teritoriu (art. 3 din Constituţie, republicată), la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil [art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicată], precum şi celor referitoare la dreptul la apărare [art. 24 alin. (1) din Constituţie, republicată], la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică (art. 52 din Constituţie, republicată) şi la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi [art. 53 alin. (1) din Constituţie, republicată]. Se motivează că, la judecata în primă instanţă, autoarei excepţiei nu i-a fost respectat dreptul la apărare, apărătorul acesteia fiind îndepărtat din sala de şedinţă.Tribunalul Cluj – Secţia penală consideră că excepţia este neîntemeiată. Astfel, în ceea ce priveşte art. 213 din Codul penal, se arată că este de competenţa instanţei interpretarea acestui text de lege, respectiv ce bunuri pot constitui obiectul acestei infracţiuni. Cu privire la dispoziţiile art. 4, art. 6 alin. 4 şi ale art. 173 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală, instanţa apreciază că aceste dispoziţii nu încalcă dreptul la apărare al părţilor, acestea având posibilitatea să îşi angajeze apărători în tot cursul procesului penal, iar limitarea sau restrângerea rolului activ al instanţei, în condiţiile în care aceasta este obligată, conform art. 287 din Codul de procedură penală, să îşi exercite în mod activ atribuţiile în vederea aflării adevărului, ar fi nejustificată şi inoportună.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei instituţii.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă în ceea ce priveşte art. 213 din Codul penal şi neîntemeiată în privinţa art. 4, art. 6 alin. 4 şi art. 173 alin. 2 din Codul de procedură penală. În motivarea acestei opinii se arată, cu referire la dispoziţiile art. 213 din Codul penal, că ceea ce reclamă autorul excepţiei este presupusa eroare de interpretare şi aplicare a acestei norme de incriminare de către instanţa de judecată, care a statuat că art. 213 din Codul penal nu se aplică "bunurilor mobile corporale cu o valoare intrinsecă patrimonială". Or, sub acest aspect, excepţia este inadmisibilă, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea art. 4, art. 6 alin. 4 şi art. 173 alin. 2 din Codul de procedură penală, Guvernul apreciază că excepţia este neîntemeiată, arătând că dreptul la apărare nu este un drept absolut, ci un drept procesual care, alături de alte drepturi procesuale garantate de Constituţie, poate fi exercitat numai în condiţiile legii. Măsura îndepărtării din sala de şedinţă a apărătorului părţii, la care face referire autoarea excepţiei, ca urmare a săvârşirii de către acesta a unei abateri judiciare, este proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu aduce atingere existenţei dreptului la apărare, câtă vreme partea se află în continuare în sala de şedinţă, exercitându-şi drepturile procesuale, iar apărătorul acesteia are posibilitatea exercitării apărării la şedinţa de judecată care urmează ori prin depunerea de concluzii scrise.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 din Codul penal, faţă de dispoziţiile art. 52 din Constituţie, republicată, este neîntemeiată, întrucât susţinerile autoarei excepţiei se referă la modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale criticate. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a art. 4 din Codul de procedură penală faţă de prevederile art. 24 alin. (1) din Constituţie, republicată, se apreciază că aceasta nu poate fi susţinută, întrucât înfăptuirea justiţiei nu este posibilă fără cunoaşterea situaţiei de fapt reale, iar această cunoaştere nu poate exista decât dacă instanţa de judecată are rol activ. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 şi art. 173 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală, faţă de prevederile art. 21 alin. (3) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie, republicată, se menţionează că aceasta este neîntemeiată, întrucât textele criticate nu opresc părţile interesate de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţionează desfăşurarea unui proces echitabil, ci garantează tocmai dreptul la apărare al învinuitului, inculpatului şi al celorlalte părţi în tot cursul procesului penal. Criticile formulate de autorul excepţiei, în raport cu prevederile art. 3, 52 şi 53 din Constituţie, republicată, sunt apreciate de Avocatul Poporului ca fiind neîntemeiate, deoarece respectivele prevederi nu au incidenţă în cauză. În concluzie, Avocatul Poporului consideră că excepţia este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 213 din Codul penal şi ale art. 4, art. 6 alin. 4 şi ale art. 173 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:– Art. 213 din Codul penal: "Însuşirea unui bun mobil al altuia, deţinut cu orice titlu, sau dispunerea de acest bun pe nedrept ori refuzul de a-l restitui, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 4 ani sau cu amendă.Dacă bunul este proprietate privată, cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.";– Art. 4 din Codul de procedură penală: "Organele de urmărire penală şi instanţele de judecată sunt obligate să aibă rol activ în desfăşurarea procesului penal.";– Art. 6 alin. 4 din Codul de procedură penală: "Orice parte are dreptul să fie asistată de apărător în tot cursul procesului penal.";– Art. 173 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală: "Apărătorul părţii vătămate, al părţii civile şi al părţii responsabile civilmente […] poate formula cereri şi depune memorii."Autoarea excepţiei susţine că dispoziţiile art. 213 din Codul penal contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 3, 52 şi 53, iar în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 4, art. 6 alin. 4 şi ale art. 173 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală, susţine că acestea ar fi contrare prevederilor constituţionale cuprinse în art. 3, art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1), art. 52 şi în art. 53 alin. (1), care au următoarea redactare:– Art. 3: "(1) Teritoriul României este inalienabil.(2) Frontierele ţării sunt consfinţite prin lege organică, cu respectarea principiilor şi a celorlalte norme general admise ale dreptului internaţional. … (3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii. … (4) Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine."; … – Art. 21 alin. (3): "Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.";– Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat.";– Art. 52: "(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.(2) Condiţiile şi limitele exercităţii acestui drept se stabilesc prin lege organică. … (3) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă."; … – Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii." … Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să o respingă pentru următoarele considerente:I. În ceea ce priveşte invocarea, în susţinerea criticii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 din Codul penal, a prevederilor constituţionale cuprinse în art. 3 (referitoare la teritoriul României), art. 52 (referitoare la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică) şi în art. 53 (referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi), Curtea constată că acestea sunt nerelevante, întrucât nu au nici o legătură cu textul criticat. Dispoziţiile art. 213 nu pun în discuţie în vreun fel problema teritoriului României sau cea a dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică. De asemenea, textul criticat nu restrânge exerciţiul vreunui drept ori al vreunei libertăţi, ci, dimpotrivă, asigură exercitarea deplină a dreptului de proprietate prin incriminarea comportării incorecte, abuzive şi păgubitoare a celui care deţine un bun ce i-a fost încredinţat de altul pentru a-l păstra sau pentru a-i da o anumită întrebuinţare şi care, în dispreţul încrederii ce i s-a acordat, trece acel bun în propria stăpânire.II. Nu poate fi primită nici critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4, art. 6 alin. 4 şi ale art. 173 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală în raport de prevederile constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3) şi în art. 24 alin. (1), întrucât aceste norme nu opresc părţile interesate de a se adresa instanţelor judecătoreşti, de a fi apărate şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţionează, într-o societate democratică, desfăşurarea unui proces echitabil.Contrar celor susţinute de autoarea excepţiei – care critică de fapt măsura îndepărtării din sala de şedinţă a apărătorului său, măsură cu privire la care pretinde că ar încălca dreptul de apărare -, textele legale criticate garantează dreptul la apărare prin reglementarea dreptului părţilor în proces de a fi asistate de apărător în tot cursul procesului penal (art. 6 alin. 4 din Codul de procedură penală), respectiv a dreptului apărătorului părţii de a formula cereri şi a depune memorii (art. 173 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală). În ceea ce priveşte rolul activ al instanţelor judecătoreşti (art. 4 din Codul de procedură penală), acesta este indispensabil înfăptuirii justiţiei în mod echitabil, în concordanţă cu prevederile constituţionale invocate, cunoaşterea situaţiei de fapt reale deduse judecăţii presupunând un demers activ atât din partea organelor de urmărire penală, cât şi a instanţelor judecătoreşti.Referitor la critica aceloraşi texte legale, în raport de dispoziţiile constituţionale ale art. 3, 52 şi 53, aceasta nu poate fi primită, întrucât aceste prevederi constituţionale nu au incidenţă în cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 din Codul penal şi ale art. 4, art. 6 alin. (4) şi ale art. 173 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Seba Industrial" – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 10.154/2003 al Tribunalului Cluj – Secţia penală.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 mai 2004.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Florentina Geangu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește