DECIZIE nr. 209 din 30 noiembrie 1999

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 311 din Codul de procedură civilă



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorPaula C. Pantea – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 311 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vlad Alexandru Ionescu în Dosarul nr. 868/1999 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, lipsind Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Consiliul Local al Sectorului 5 Bucureşti şi Societatea Comercială "Cotroceni" – S.A., faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, autorul excepţiei solicita admiterea acesteia şi constatarea ca dispoziţiile art. 311 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, deoarece încalcă principiul separaţiei puterilor în stat.Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, având în vedere ca formula executorie vizează executarea unei anumite hotărâri, astfel încât dispoziţia cuprinsă în aceasta formula rămâne fără suport în cazul desfiinţării hotărârii respective de către instanţa de recurs.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 5 mai 1999 Tribunalul Bucureşti Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 311 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vlad Alexandru Ionescu într-o cauza civilă având ca obiect judecarea apelului declarat de autorul excepţiei împotriva Sentinţei nr. 8.980/1998 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arata, în esenta, ca art. 311 din Codul de procedură civilă încalcă principiul separaţiei puterilor în stat. Dezvoltand argumentarea, autorul excepţiei susţine ca prin separaţia puterilor în stat sfera de competenţa a fiecărei puteri este strict delimitata. În consecinţa, se apreciază ca puterea judecătorească, având competenţa de a "spune legea", nu are puterea să se amestece în "punerea în execuţie a unei hotărâri judecătoreşti (care) intră în competenţa puterii executive". De asemenea, se mai susţine ca "prin casarea unei hotărâri nu pot fi anulate actele de executare, fiindca acestea sunt acte administrative intrate în circuitul civil şi care pot fi supuse numai cenzurii instanţelor de contencios administrativ". Pe de altă parte, în mod contradictoriu faţă de susţinerea de mai sus, în final autorul excepţiei considera ca "actul de executare o dată intrat în circuitul civil, fiind emis în numele preşedintelui tarii, nu poate fi desfiinţat pe cale judecătorească, întrucât, conform art. 84 alin. (2) din Constituţie, preşedintele tarii se bucura de imunitate şi actele emise de el sau în numele lui nu pot fi aduse în faţa justiţiei".La data de 2 septembrie 1999 autorul excepţiei a depus la dosarul Curţii Constituţionale o petiţie prin care arata ca "ridica excepţia de neconstituţionalitate a recursului în anulare introdus de procurorul general împotriva Sentinţei civile nr. 3.612 din 28 iunie 1993, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, întrucât recurentul nu are calitate procesuala activa".Exprimandu-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa arata ca aceasta nu este intemeiata, deoarece "este firesc ca desfiinţarea temeiului executării să se reflecte şi în actele de executare realizate". Totodată, se apreciază ca prin prevederea legală criticata nu se încalcă nici o dispoziţie constituţională, iar referitor la argumentul susţinut de autorul excepţiei în legătură cu faptul ca şi măsura de desfiinţare a actelor de executare ar trebui să fie luată în numele preşedintelui tarii, sub care s-a luat măsura punerii în executare a hotărârii, instanţa apreciază ca prin art. 311 din Codul de procedură civilă se declara ineficacitatea actelor de executare a unei hotărâri judecătoreşti desfiinţate. De asemenea, instanţa considera, în legătură cu aceasta sustinere a autorului excepţiei, ca "nu reprezintă o chestiune de verificare a constituţionalităţii legii, ci reprezintă obiecţiuni la modul de reglementare a întoarcerii executării în cazul casării hotărârii puse în executare (chestiune ce priveşte necesitatea sau oportunitatea reglementării legale)". Instanţa mai afirma, de asemenea, ca "nu se poate susţine ca prin declararea ineficacitatii formelor de executare, ca urmare a desfiinţării hotărârii, se submineaza autoritatea instituţiei prezidenţiale, deoarece nu s-a pus în executare un act emis de preşedintele statului".În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se considera, în esenta, ca "executarea silită reprezintă ultima faza a procesului civil, în care se realizează în concret dreptul recunoscut printr-o hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu". În ceea ce priveşte participarea puterii executive la executarea unei hotărâri judecătoreşti, se arata ca "aceasta participare nu reprezintă decât îndeplinirea atribuţiilor legale de a da concursul la realizarea activităţii de executare silită şi nu confirmarea faptului ca am fi în prezenta unei activităţi proprii autorităţilor executive". Se mai invoca şi argumentul ca întreaga executare, ca şi validitatea titlului sunt supuse controlului instanţei civile pe calea contestaţiilor introduse de cei interesaţi. Se conchide, în acest sens, ca "numai jurisdicţia de drept comun, şi nu cea specială a contenciosului administrativ, are competenţa generală sa controleze regularitatea infaptuirii justiţiei în toate cazurile de executare silită a obligaţiilor stabilite potrivit legii". În concluzie, se apreciază ca dispoziţiile art. 311 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului excepţiei de neconstituţionalitate şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa să soluţioneze excepţia ridicată.Excepţia de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 311 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: "Hotărârea casată nu are nici o putere.Actele de executare sau de asigurare făcute în puterea unei asemenea hotărâri sunt desfiinţate de drept, dacă instanţa de recurs nu dispune altfel."Autorul excepţiei, invocand neconstituţionalitatea art. 311 din Codul de procedură civilă, apreciază ca a fost încălcat principiul separaţiei puterilor în stat.Examinând aceasta sustinere, Curtea constata ca, deşi Constituţia nu consacra în nici un text al său, expressis verbis, principiul separaţiei puterilor, acest principiu rezultă din modul în care legea fundamentală reglementează autorităţile publice şi competentele ce revin acestora. De altfel, Curtea Constituţională a consacrat în jurisprudenta sa, în mai multe randuri, aplicabilitatea acestui principiu, de exemplu prin Decizia nr. 9 din 7 martie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 25 noiembrie 1994, şi prin Decizia nr. 27 din 25 mai 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 15 iulie 1993.Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, care prevăd ca „Sunt neconstituţionale prevederile actelor normative […] care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei”, Curtea constata ca se poate pronunţa asupra constituţionalităţii unui text de lege prin raportarea acestuia la un principiu constituţional.În aceste condiţii, trecând la examinarea pe fond a excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constata ca dispoziţiile art. 311 din Codul de procedură civilă sunt cuprinse în normele care reglementează procedura de judecată, şi anume în Cartea a II-a "Procedura contencioasă" din acelaşi cod. Conform art. 125 alin. (3) din Constituţie, "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege". În consecinţa, reglementarea efectelor casării hotărârii judecătoreşti asupra actelor de executare a acesteia este o prerogativa exclusiva a legiuitorului.Invocarea principiului separaţiei puterilor în stat în susţinerea neconstitutionalitatii dispoziţiilor art. 311 din Codul de procedură civilă este nerelevanta pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ce face obiectul prezentei cauze. Faptul ca textul criticat prevede că actele de executare sau de asigurare făcute în puterea unei hotărâri judecătoreşti casate sunt desfiinţate de drept, dacă instanţa de recurs nu dispune altfel, este consecinţa împrejurării ca hotărârea judecătorească, investită cu formula executorie prevăzută la art. 269 din Codul de procedură civilă, care a devenit astfel titlu executoriu, a fost desfiintata ca urmare a soluţionării unei cai de atac. De altfel, însuşi textul formulei executorii vizează executarea silită a unei anumite hotărâri judecătoreşti, în cazul în care aceasta este titlu executoriu, ceea ce presupune ca dispoziţia cuprinsă în aceasta formula rămâne fără suport în cazul desfiinţării hotărârii respective de către instanţa judecătorească superioară sesizată cu soluţionarea caii de atac exercitate împotriva hotărârii. A considera, asa cum susţine autorul excepţiei, ca actul de executare ar trebui desfiinţat, la rândul sau, de instanţa de contencios administrativ presupune un formalism excesiv, deoarece instanţa de contencios nu ar avea ce soluţiona, întrucât ea nu ar putea sa menţină actul de executare a unei hotărâri care nu mai exista.În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei, în sensul că puterea judecătorească ar încalcă prerogativele Preşedintelui României în numele căruia s-a dispus prin formula executorie aducerea la îndeplinire a prevederilor hotărârii judecătoreşti, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată, deoarece, dacă hotărârea este desfiintata de o instanţa judecătorească, formula executorie rămâne fără obiect, iar actele de executare nu îşi mai au justificare, asa cum de altfel precizează dispoziţiile art. 311 din Codul de procedură civilă, care prevede totodată excepţia cazului în care instanţa de recurs dispune altfel. De asemenea, este de reţinut ca desfiinţarea efectelor actelor de executare, în cazul casării hotărârii, este dispusă prin lege şi se produce de drept. Or, legea este obligatorie atât pentru instanţa de judecată, cat şi pentru autorităţile din sfera puterii executive. Legiuitorul care stabileşte condiţiile în care o hotărâre judecătorească devine titlu executoriu şi conţinutul formulei executorii este îndreptăţit sa reglementeze şi situaţia efectelor casării hotărârii asupra actelor de executare efectuate în baza ei.În consecinţa, Curtea constata ca prevederile art. 311 din Codul de procedură civilă, care, în principiu, leagă situaţia actelor de executare de existenta hotărârii ce se executa, sunt constituţionale, urmând ca excepţia de neconstituţionalitate să fie respinsă.Referitor la petiţia depusa de autorul excepţiei de neconstituţionalitate direct la dosarul Curţii, prin care invoca neconstituţionalitatea recursului în anulare introdus de procurorul general împotriva unei sentinţe civile, Curtea Constituţională constata ca aceasta nu poate fi primită, fiind contrară prevederilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, conform cărora Curtea Constituţională „hotărăşte asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi ordonanţelor”.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 311 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vlad Alexandru Ionescu în Dosarul nr. 868/1999 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 noiembrie 1999.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Florentina Geangu–––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește