DECIZIE nr. 208 din 4 martie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 din Codul penal



Ioan Vida – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorMarinela Mincă – procurorMarieta Safta – magistrat-asistent-şefPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 din Codul penal, excepţie invocată de Daniel Olariu în Dosarul nr. 866./99/2009 al Curţii de Apel Iaşi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori.La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă că autorul excepţiei a depus la dosar concluzii scrise, prin care solicită admiterea excepţiei.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 20 octombrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 866./99/2009, Curtea de Apel Iaşi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 din Codul penal, excepţie invocată de Daniel Olariu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat contravine dispoziţiilor constituţionale invocate, prin aceea că interzice dreptul la vot al persoanei condamnate la pedeapsa închisorii. Se face referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume Cauza Hrist contra Marii Britanii şi Cauza Calmanovici împotriva României, în care s-a statuat că restricţiile totale ale dreptului de a vota pentru toţi condamnaţii, care se aplică în mod automat acestora indiferent de durata pedepsei şi independent de natura sau gravitatea încălcării pe care aceştia au săvârşit-o, depăşeşte limitele unei aprecieri rezonabile, fiind incompatibilă cu art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Curtea de Apel Iaşi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, referindu-se la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituţional.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 71 din Codul penal, având următorul cuprins: "Pedeapsa accesorie constă în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64.Condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a)-c) din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.Interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. d) şi e) se aplică ţinându-se seama de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, de împrejurările cauzei, de persoana infractorului şi de interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelă sau curatelă.Pe durata amânării sau a întreruperii executării pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii, condamnatul poate să îşi exercite drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator, în afară de cazul în care aceste drepturi au fost anume interzise condamnatului prin hotărârea de condamnare.Pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii sau a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii."Prevederile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 11 alin. (2) şi ale art. 20, cu raportare la art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la alegeri libere.Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii aceloraşi dispoziţii legale, în raport cu critici similare. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 735 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 25 iulie 2008, şi Decizia nr. 184 din 14 iunie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 28 august 2001, prin care Curtea a respins, pentru considerentele acolo reţinute, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 din Codul penal. Deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată anterior de Curte, precum şi considerentele care o fundamentează îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.De altfel, criticile autorilor excepţiei privitoare la dispoziţiile art. 71 din Codul penal vizează modalitatea de aplicare a acestora, fapt ce nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci un aspect asupra căruia decide instanţa de judecată învestită cu soluţionarea litigiului. În plus, cu privire la modul de aplicare a dispoziţiilor legale criticate s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, prin Decizia nr. LXXIV (74) din 5 noiembrie 2007, când, admiţând recursul în interesul legii, a statuat că dispoziţiile art. 71 din Codul penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) (teza l) -c) din Codul penal nu se va face automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul penal.Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 din Codul penal, excepţie invocată de Daniel Olariu în Dosarul nr. 866./99/2009 al Curţii de Apel Iaşi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 martie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent-şef,Marieta Safta_________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește