DECIZIE nr. 208 din 4 mai 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 300^1 alin. 3 din Codul de procedură penală



Nicolae Popa – preşedinteCostică Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorLucian Stângu – judecătorIoan Vida – judecătorNicoleta Grigorescu – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 300^1 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Alexandru Găină în Dosarul nr. 738/2004 al Judecătoriei Buftea.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, asistat de avocat Ion Ilie-Iordăchescu, lipsă fiind partea Tania Florentina Buică, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Având cuvântul pe fond, reprezentantul autorului excepţiei solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate aşa cum a fost formulată, susţinând că dispoziţiile art. 300^1 alin. 3 din Codul de procedură penală încalcă prevederile art. 23 alin. (4^2) din Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003. Se arată că textele legale criticate, ce impun menţinerea stării de arest preventiv dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri, nu au nimic comun cu prevederile constituţionale invocate, care se referă la obligaţia instanţei de a pune de îndată în libertate inculpatul, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă a acestuia au încetat. Totodată se arată că modul de redactare a dispoziţiilor legale criticate face practic imposibilă punerea în libertate a inculpatului, câtă vreme pe parcursul procesului penal nu poate interveni niciodată schimbarea temeiurilor care au determinat arestarea inculpatului, pentru ca instanţa să poată proceda la punerea acestuia în libertate, arestarea transformându-se într-o veritabilă condamnare.Autorul excepţiei, având cuvântul, arată că nu are în plus de adăugat faţă de cele susţinute de apărătorul său.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, arătând că dispoziţiile legale criticate nu numai că nu aduc atingere prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, ci constituie o garanţie a respectării libertăţii individuale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 28 ianuarie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 738/2004, Judecătoria Buftea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 300^1 alin. 3 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Constantin Alexandru Găină, inculpat în dosarul menţionat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile criticate, referitoare la situaţiile în care, la primirea dosarului de către instanţă, aceasta menţine arestarea inculpatului, sunt contrare dispoziţiilor art. 23 alin. (4)^2 din Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003 [devenit art. 23 alin. (6) după republicarea Constituţiei, cu actualizarea denumirilor şi renumerotarea articolelor], referitoare la obligaţia instanţei de verificare a legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a inculpatului şi de punere în libertate a acestuia atunci când temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice menţinerea privării de libertate. Se arată, în acest sens, că prevederile constituţionale se referă numai la verificarea legalităţii măsurii arestării preventive, iar nu la menţinerea stării de arest preventiv.Judecătoria Buftea consideră că textele legale criticate sunt în deplin acord cu prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei, întrucât acestea prevăd că instanţa menţine arestarea preventivă numai atunci când constată că temeiurile care au determinat această măsură impun în continuare privarea de libertate.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei instituţii.Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că reglementarea cuprinsă în art. 300^1 alin. 3 din Codul de procedură penală nu contravine prevederilor art. 23 alin. (6) din Constituţie, republicată, deoarece instanţa este obligată să dispună de îndată punerea în libertate a inculpatului, dacă nu mai există temeiurile care au determinat luarea măsurii privative de libertate sau dacă nu există temeiuri noi care să permită menţinerea măsurii. Cum în speţa de faţă subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii, prevederile constituţionale nu au fost cu nimic încălcate. În concluzie, preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că excepţia este neîntemeiată.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât nu există contrarietate între dispoziţiile legale criticate şi prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei. În opinia Guvernului, faptul că dispoziţiile art. 23 alin. (6) din Constituţie, republicată, nu reglementează în mod expres condiţiile în care instanţa poate dispune menţinerea stării de arest preventiv nu înseamnă că acestea pot constitui temei doar pentru punerea în libertate a inculpatului.Avocatul Poporului apreciază că nu poate fi reţinută neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 300^1 alin. 3 din Codul de procedură penală faţă de prevederile art. 23 alin. (6) din Constituţie, republicată, deoarece dispoziţiile legale criticate nu încalcă principiul libertăţii individuale. Dimpotrivă, art. 300^1 alin. 3 din Codul de procedură penală prevede obligaţia instanţei de a verifica din oficiu la primirea dosarului legalitatea şi temeinicia arestării preventive, această măsură fiind menţinută numai în cazul în care instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, aceste situaţii verificându-se tocmai în raport cu prevederile constituţionale. În concluzie, Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat reprezintă o garanţie a respectării principiului constituţional al libertăţii individuale.Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 300^1 alin. 3 din Codul de procedură penală, potrivit cărora "Când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa menţine, prin încheiere motivată, arestarea preventivă. Dispoziţiile art. 159 alin. 3, 4, 5, 7 şi 11 se aplică în mod corespunzător."Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 23 alin. (4)^2 din Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003 [devenit art. 23 alin. (6) după republicarea Constituţiei, cu actualizarea denumirilor şi renumerotarea articolelor], având următorul conţinut: „În faza de judecată instanţa este obligată, în condiţiile legii, să verifice periodic, şi nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi să dispună, de îndată, punerea în libertate a inculpatului, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau dacă instanţa constată că nu există temeiuri noi care să justifice menţinerea privării de libertate.”Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să o respingă.Astfel, se constată că prevederile art. 23 alin. (6) din Constituţie, republicată, nu stabilesc doar obligaţia verificării de către instanţă a legalităţii şi temeiniciei arestării preventive, cum neîntemeiat susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate. Aceste prevederi constituţionale stabilesc, de asemenea, obligaţia instanţei ca, urmare verificării efectuate, să dispună punerea în libertate a inculpatului (textul constituţional reglementând expres situaţiile în care instanţa este obligată să procedeze în acest mod), măsura corelativă fiind menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului (atunci când nu subzistă situaţiile impuse de prevederile constituţionale). Faptul că prevederile art. 23 alin. (6) din Constituţie, republicată, nu se referă în mod expres la menţinerea arestării preventive nu înseamnă că legiuitorul constituant nu a avut în vedere această instituţie, aşa încât nu se poate susţine că prevederile constituţionale invocate ar constitui temei doar pentru punerea în libertate a inculpatului.Curtea mai reţine că situaţiile în care este obligatorie, potrivit prevederilor art. 23 alin. (6) din Constituţie, republicată, punerea în libertate a inculpatului sunt următoarele: dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat, respectiv dacă instanţa constată că nu există temeiuri noi care să justifice menţinerea privării de libertate. Simetric, şi ca o consecinţă logică a acestor prevederi constituţionale, preluate de altfel de dispoziţiile art. 300^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, dispoziţiile art. 300^1 alin. 3 din acelaşi cod stipulează că instanţa menţine măsura arestării preventive a inculpatului în două situaţii: dacă temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau dacă există temeiuri noi care justifică privarea de libertate. Se constată aşadar că prevederile criticate nu numai că nu înfrâng dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (6), ci constituie o aplicare a acestora, aşa încât nu poate fi reţinută critica autorului excepţiei de neconstituţionalitate în sensul că ar exista o contradicţie între cele două categorii de norme. Reglementarea expresă, prin dispoziţiile art. 300^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, a situaţiilor în care instanţa dispune, în faza de judecată, menţinerea arestării preventive a inculpatului reprezintă o garanţie în plus a respectării libertăţii individuale a persoanei, în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 300^1 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Alexandru Găină în Dosarul nr. 738/2004 al Judecătoriei Buftea.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 mai 2004.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Florentina Geangu_____________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește