privind interzicerea apologiei crimelor regimurilor totalitare şi denigrării victimelor lor
Având în vedere dubla calitate a Consiliului Naţional al Audiovizualului, de garant al interesului public şi de unică autoritate de reglementare în domeniul serviciilor de programe audiovizuale,având convingerea că libertatea de exprimare reprezintă un pilon esenţial al democraţiei, care comportă însă îndatoriri şi responsabilităţi,ţinând cont că integrarea europeană presupune împărtăşirea unui set de valori comune care conferă identitate democratică statelor membre,pornind de la premisa că există adevăruri istorice indubitabile, precum crimele şi abuzurile nazismului şi comunismului,în temeiul art. 17 alin. (1) lit. d) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare,Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea decizie: + Articolul 1Prezentarea apologetică a crimelor şi abuzurilor regimurilor totalitare, nazist şi comunist, a autorilor unor astfel de fapte, precum şi denigrarea victimelor acestora sunt interzise în emisiunile audiovizuale. + Articolul 2Prin apologie, în sensul prezentei decizii, se înţelege: elogiul, lauda ferventă (adesea exagerată) adusă unei persoane, unei idei; apărarea (servilă şi interesată) cuiva sau a ceva; discursul, scrierea care face apologia cuiva sau a ceva. + Articolul 3Încălcarea de către radiodifuzori a prevederilor prezentei decizii se sancţionează potrivit dispoziţiilor art. 90 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.Preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului,Ralu FilipBucureşti, 15 martie 2005.Nr. 204._____________
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.