DECIZIE nr. 204 din 14 aprilie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 lit. a) şi b) şi a celor ale art. 25 pct. B lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 3/1992 privind taxa pe valoarea adăugată



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorFlorentina Baltă – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 lit. a) şi b) şi a celor ale art. 25 pct. B lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 3/1992 privind taxa pe valoarea adăugată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Prodplast” – S.A. în Dosarul nr. 7.567/CA/2004 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a civilă, conflicte de muncă şi litigii de muncă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca inadmisibilă. Se arată că Ordonanţa Guvernului nr. 3/1992 a fost abrogată prin mai multe acte normative consecutive, iar prevederile Codului fiscal, ultimul act normativ abrogator, nu a mai preluat dispoziţiile criticate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin încheierea din 19 noiembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 7.567/CA/2004, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a civilă, conflicte de muncă şi litigii de muncă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 lit. a) şi b) şi a celor ale art. 25 pct. B lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 3/1992, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Prodplast” – S.A. într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a unei decizii emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 19 lit. a) şi b) şi ale art. 25 pct. B lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 3/1992 contravin prevederilor „art. 136 alin. (1) din Constituţia României [devenit art. 137 alin. (1) după republicare], care stabilesc că formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului se reglementează prin lege”.Se susţine totodată că, "deşi în textele Ordonanţei Guvernului nr. 3/1992 […] se prevăd o serie de norme generale privind organizarea, baza de impunere, cotele de impozitare, regimul deducerilor şi obligaţiile plătitorilor TVA, acestea sunt în totală contradicţie cu dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 768 din 20 noiembrie 1992 privind documentele legale folosite de agenţii economici ca formulare privind aplicarea TVA, precum şi cu prevederile art. 6 alin. (2) ale Legii nr. 82/1991, ale pct. 66 lit. b) alin. 2 din Regulamentul de aplicare a Legii contabilităţii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 704/1993, şi, nu în ultimul rând, [cu cele ale] art. 2 din Ordinul ministrului finanţelor nr. 425/1998 şi art. 4 alin. (6) lit. m) din Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994, completată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 217/1999„.Autorul excepţiei arată, de asemenea, că prevederile criticate "nu îndeplinesc condiţia impusă de art. 137 din Constituţia României, în sensul că nu se explică în mod concret ce anume înseamnă sintagma «documente legal aprobate» în contextul aplicării situaţiei expres prevăzute de dispoziţiile art. 25 pct. B lit. b)".Se apreciază totodată că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale şi în raport cu "art. 41 alin. (7) din Constituţia României [devenit art. 44 alin. (1) şi (8) din Constituţie, republicată], […] potrivit cărora «Statul asigură protecţia proprietăţii private, averea dobândită licit neputând fi confiscată, iar caracterul licit al dobândirii se prezumă»".Autorul excepţiei consideră că, "prin măsurile abuzive luate de organele statului având la bază un act normativ inform, incomplet, se poate considera că această stare de lucruri este o imixtiune a statului, a legiuitorului român în activitatea comercială a firmei, lovindu-se direct în averea dobândită licit, încălcându-se în final acest drept constituţional fundamental al garantării şi protecţiei proprietăţii private".Totodată, autorul excepţiei invocă şi încălcarea dispoziţiilor art. 51 din Constituţie [text abrogat şi preluat de art. 1 alin. (5) din Constituţie, republicată], care proclamă supremaţia Constituţiei şi obligaţia respectării sale şi a legilor.Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a civilă, conflicte de muncă şi litigii de muncă consideră că excepţia este neîntemeiată, "întrucât ceea ce se critică este o pretinsă lacună a legii, or, Curtea Constituţională nu se poate substitui legiuitorului în sensul completării legislaţiei".În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.În argumentarea acestui punct de vedere se arată, referitor la invocarea "art. 51 din Constituţia României din 1991, […] că acest text al Legii fundamentale a fost abrogat expres conform dispoziţiilor art. I pct. 29 din Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003„.În legătură cu ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate prin raportare la celelalte dispoziţii constituţionale, Guvernul precizează că Ordonanţa Guvernului nr. 3/1992 „a fost abrogată expres prin dispoziţiile art. 37 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată, cu modificările ulterioare, care, la rândul ei, a fost abrogată expres prin dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, republicată, aceasta fiind abrogată expres prin prevederile art. 298 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare”. Totodată, Guvernul arată că „Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, nu a preluat prevederile art. 25 pct. B lit. b) şi ale art. 19 lit. a) şi b) din Ordonanţa Guvernului nr. 3/1992 privind taxa pe valoarea adăugată, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât prevederile criticate au fost abrogate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 17/2000. Totodată, această ordonanţă de urgenţă a fost abrogată de Legea nr. 345/2002, care, la rândul său, a fost abrogată de art. 298 alin. (1) pct. 8 din Codul fiscal.Faţă de faptul că textele de lege criticate pentru neconstituţionalitate au fost abrogate, Avocatul Poporului consideră că "sunt incidente prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra excepţiilor de neconstituţionalitate care au ca obiect dispoziţii din legi sau ordonanţe în vigoare”.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată următoarele:Obiectul excepţiei, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 19 lit. a) şi b) şi ale art. 25 pct. B lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 3/1992 privind taxa pe valoarea adăugată, aprobată şi modificată prin Legea nr. 130/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 30 decembrie 1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 12 decembrie 1995, ulterior modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 34/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 28 august 1997.Ordonanţa Guvernului nr. 3/1992 a fost abrogată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 15 martie 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 547/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 676 din 25 octombrie 2001.La data întocmirii Notei de constatare nr. 15.274 din 31 iulie 2001, care a generat litigiul în cauză, erau în vigoare dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2000, care au preluat dispoziţiile criticate ale Ordonanţei Guvernului nr. 3/1992, cu aceeaşi numerotare şi un conţinut asemănător.Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 17/2000 şi Legea nr. 547/2001 de aprobare cu modificări şi completări a acesteia au fost abrogate prin Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 1 iunie 2002.Legea nr. 345/2002 a fost abrogată prin art. 298 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 83/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 793 din 27 august 2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 494/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.092 din 24 noiembrie 2004.Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, a reglementat, într-o formă şi un conţinut cu totul diferite, problema deducerii taxei pentru persoanele impozabile cu regim mixt şi pe cea a emiterii facturilor fiscale, astfel cum rezultă din examinarea comparativă a textelor respective.Din analiza noului conţinut al reglementărilor cuprinse în Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea constată că acesta diferă în mod substanţial de prevederile criticate cuprinse în actele normative menţionate, abrogate, astfel că nu se poate considera că aceste prevederi au fost preluate, în principiu, în noua reglementare.Curtea Constituţională a stabilit, în jurisprudenţa sa, în aplicarea dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, că în situaţia în care, până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, intervine o modificare a dispoziţiilor legale criticate, excepţia este admisibilă, cu condiţia ca, în principiu, dispoziţiile legale modificate să fie aceleaşi.Întrucât, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe în vigoare, Curtea constată că, în cauză, textele criticate au fost abrogate, astfel că în temeiul dispoziţiilor alin. (6) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.Potrivit considerentelor expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂîn numele legiiDECIDE:Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 lit. a) şi b) şi a celor ale art. 25 pct. B lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 3/1992 privind taxa pe valoarea adăugată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Prodplast” – S.A. în Dosarul nr. 7.567/CA/2004 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a civilă, conflicte de muncă şi litigii de muncă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 aprilie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește