DECIZIE nr. 202 din 6 martie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Codul de procedură penală



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorOana Cristina Puică – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Remus Benţa în Dosarul nr. 7992./320/2007 al Judecătoriei Târgu Mureş şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 705D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât autorul acesteia solicită, în realitate, modificarea dispoziţiilor de lege criticate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 25 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 7992./320/2007, Judecătoria Târgu Mureş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Codul de procedură penală.Excepţia a fost ridicată de Remus Benţa cu ocazia soluţionării unei cauze penale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 13 din Codul de procedură penală încalcă egalitatea în drepturi în faţa legii şi a autorităţilor publice şi dreptul la un proces echitabil, întrucât prevăd numai în favoarea inculpatului dreptul de a solicita continuarea procesului penal în cazul intervenirii prescripţiei răspunderii penale.Judecătoria Târgu Mureş apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile de lege criticate nu aduc nicio atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi şi ale art. 21 alin. (3) teza întâi privind dreptul la un proces echitabil, invocate de autorul excepţiei. Consideră că singura persoană interesată din punct de vedere juridic în continuarea procesului penal este inculpatul, întrucât nici partea vătămată şi nici cea civilă nu ar mai putea să obţină satisfacerea intereselor sale în cazul în care i s-ar conferi acest drept.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 457/2008, nr. 170/2009, nr. 676/2009 şi nr. 1.042/2009, în sensul că dispoziţiile art. 13 din Codul de procedură penală sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 13 din Codul de procedură penală, având denumirea marginală "Continuarea procesului penal în caz de amnistie, prescripţie sau retragere a plângerii prealabile ori de existenţă a unei cauze de nepedepsire", astfel cum a fost modificată această denumire prin Legea nr. 281/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003. Prin aceeaşi lege au primit un nou conţinut şi prevederile art. 13 alin. 1 din Codul de procedură penală, în timp ce ultimul alineat al textului de lege criticat a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, astfel că dispoziţiile art. 13 din Codul de procedură penală au următorul cuprins: „În caz de amnistie, prescripţie sau retragere a plângerii prealabile, precum şi în cazul existenţei unei cauze de nepedepsire, învinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal.Dacă se constată vreunul din cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e), procurorul dispune scoaterea de sub urmărire, iar instanţa de judecată pronunţă achitarea.Dacă nu se constată vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. a)-e), procurorul dispune încetarea urmăririi penale, cu excepţia cazului prevăzut în art. 10 alin. 1 lit. i), iar instanţa de judecată pronunţă încetarea procesului penal."În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi şi ale art. 21 alin. (3) teza întâi privind dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece egalitatea în drepturi prevăzută de art. 16 din Constituţie şi dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală nu implică, în mod necesar, ca părţile procesului penal să aibă exact aceleaşi drepturi şi obligaţii, ci presupun ca, prin lege, o parte să nu fie pusă într-o situaţie procesuală de inferioritate în raport cu celelalte părţi. Prescripţia răspunderii penale reprezintă o cauză de împiedicare a punerii în mişcare sau a exercitării acţiunii penale, care, atunci când intervine în faza de urmărire penală, atrage încetarea acesteia, când există învinuit sau inculpat în cauză, iar, dacă survine în cursul judecăţii, determină încetarea procesului penal. Or, abilitarea învinuitului/inculpatului de a cere continuarea procesului penal în cazul intervenirii prescripţiei nu este de natură să afecteze nici egalitatea în drepturi şi nici dreptul la un proces echitabil al celorlalte părţi, întrucât numai învinuitul/inculpatul poate avea un interes în continuarea procesului penal, celelalte părţi neputând obţine satisfacerea intereselor lor în cazul în care li s-ar conferi acest drept. Într-adevăr, chiar dacă ar continua procesul penal la iniţiativa părţii vătămate sau a celei civile, aceasta nu ar mai putea obţine condamnarea inculpatului, deoarece alternativa faţă de încetarea urmăririi penale, respectiv a procesului penal, ca şi consecinţă a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, o reprezintă scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului/inculpatului, respectiv achitarea inculpatului.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Remus Benţa în Dosarul nr. 7992./320/2007 al Judecătoriei Târgu Mureş.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 martie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește