Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 174 din 17 martie 2010
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
Ioan Vida – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorOana Cristina Puică – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Gheorghe Bogariu în Dosarul nr. 5.700/97/2008 al Tribunalului Hunedoara – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 4 iunie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 5.700/97/2008, Tribunalul Hunedoara – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Bogariu în dosarul menţionat mai sus având ca obiect anularea unui act administrativ.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că art. 257 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 încalcă accesul liber la justiţie, dreptul la ocrotirea sănătăţii şi principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale, întrucât obligă persoanele care realizează venituri atât în baza unui contract de muncă, cât şi ca persoane fizice autorizate, la plata unei duble contribuţii pentru asigurările de sănătate, contribuţia calculându-se asupra ambelor categorii de venituri.Tribunalul Hunedoara – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile de lege criticate nu aduc nicio atingere dispoziţiilor constituţionale invocate. Face trimitere, în acest sens, la deciziile Curţii Constituţionale nr. 301/2008 şi nr. 469/2006. Mai arată că autorul excepţiei propune, de fapt, o altă interpretare a textului de lege criticat.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 257 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, modificate prin art. I pct. 54 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 484 din 30 iunie 2008. Textul de lege criticat are următorul cuprins: „(3) În cazul persoanelor care realizează în acelaşi timp venituri de natura celor prevăzute la alin. (2) lit. a)-e), alin. (21) şi la art. 213 alin. (2) lit. h), contribuţia se calculează asupra tuturor acestor venituri.”În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 34 alin. (1) şi (3) referitoare la dreptul la ocrotirea sănătăţii şi ale art. 56 alin. (2) privind contribuţiile financiare.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 257 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentală, invocate şi în prezenta cauză, şi cu motivări similare. Astfel, prin Decizia nr. 1.175 din 17 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 22 octombrie 2009, Curtea a respins criticile de neconstituţionalitate aduse dispoziţiilor art. 257 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 pentru motivele acolo arătate.Întrucât nu au apărut elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Gheorghe Bogariu în Dosarul nr. 5.700/97/2008 al Tribunalului Hunedoara – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 martie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică––