DECIZIE nr. 201 din 25 noiembrie 1999

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 140/1996 pentru modificarea şi completarea Codului penal



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorIuliana Nedelcu – procurorLaurentiu Cristescu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a Legii nr. 140/1996 pentru modificarea şi completarea Codului penal, excepţie ridicată de Costica Calarasu în Dosarul nr. 3.662/1999 al Curţii de Apel Pitesti – Secţia penală.La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, deoarece Legea nr. 140/1996 a fost adoptată de Parlament în perioada mandatului de 4 ani.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Curtea de Apel Pitesti – Secţia penală, prin Încheierea din 16 septembrie 1999, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 140/1996, ridicată, prin apărător, de inculpatul recurent Costica Calarasu în Dosarul nr. 3.662/1999 al acelei instanţe. Prin aceeaşi încheiere a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.Autorul excepţiei considera ca Legea nr. 140/1996 a fost adoptată cu încălcarea prevederilor art. 60 alin. (4) din Constituţie, întrucât, deşi este o lege organică în sensul prevederilor art. 72 alin. (3) lit. f) din Constituţie, totuşi a fost adoptată în perioada de prelungire a mandatului Parlamentului. Potrivit susţinerilor autorului excepţiei, mandatul Parlamentului anterior a expirat la data de 3 noiembrie 1996, iar noul Parlament s-a întrunit legal la 23 decembrie 1996.Exprimandu-şi opinia, instanţa considera ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata, întrucât mandatul Parlamentului a fost legal prelungit, acesta funcţionând în limitele legii la data adoptării actului normativ în discuţie.Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a putea formula şi transmite punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepţia ridicată este nefondata. Contrar susţinerilor autorului excepţiei, mandatul Parlamentului ales în 1992 a expirat la data de 16 octombrie 1996, iar noul Parlament a fost convocat de Preşedintele României pentru data de 22 noiembrie 1996, intervalul dintre aceste doua date reprezentând perioada de prelungire a mandatului Camerelor conform prevederilor art. 60 alin. (4) din Constituţie. Adoptarea Legii nr. 140/1996, se arata în continuare, nu s-a făcut în această perioadă de tranzitie, ci în zilele de 25 septembrie 1996 de către Senat şi de 30 septembrie 1996 de către Camera Deputaţilor.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, legea criticata, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, constata următoarele:Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Autorul excepţiei critica Legea nr. 140/1996 în integralitatea ei, considerând ca este neconstitutionala datorită nerespectării condiţiilor de adoptare prevăzute la art. 60 alin. (4) şi la art. 72 alin. (3) lit. f) din Constituţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca referirea la art. 72 alin. (3) lit. f) din Constituţie nu este relevanta, întrucât, în condiţiile în care acest text constituţional prevede că "infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora" pot fi reglementate numai prin lege organică, Legea nr. 140/1996 a fost adoptată cu votul majoritar prevăzut la art. 74 alin. (1) din Constituţie pentru legi organice, fapt necontestat de autorul excepţiei. Acesta susţine doar ca, la data adoptării legii, Parlamentul se afla în perioada de prelungire a mandatului sau.Prin urmare, excepţia ridicată urmează să fie examinata prin raportare la prevederile art. 60 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora "Mandatul Camerelor se prelungeşte până la întrunirea legală a noului Parlament. În această perioadă nu poate fi revizuită Constituţia şi nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice".Sub acest aspect Curtea constata ca autorul excepţiei confunda data adoptării legii cu cea a înregistrării şi numerotarii ei. De altfel, Curtea Constituţională a mai fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 140/1996, dar a constatat ca excepţia era nefondata şi a respins-o ca atare. Astfel, prin Decizia nr. 120 din 23 septembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 3 noiembrie 1999, s-a reţinut ca perioada de prelungire a mandatului Parlamentului ales în 1992 s-a situat între 16 octombrie şi 22 noiembrie 1996, interval în care îi era interzis prin Constituţie sa adopte, sa modifice sau sa abroge legi organice. S-a mai arătat cu acel prilej ca prevederile art. 60 alin. (4) din Constituţie se referă exclusiv la adoptarea, modificarea sau abrogarea unei legi organice, iar nu la promulgarea, înregistrarea, numerotarea sau publicarea legii respective. Or, Legea nr. 140/1996 a fost adoptată de Senat la 25 septembrie 1996, iar de Camera Deputaţilor la 30 septembrie 1996, date anterioare perioadei de prelungire a mandatului Parlamentului care a adoptat legea. După adoptarea acestei legi, respectiv la 5 octombrie 1996, Curtea Constituţională a fost sesizată în vederea exercitării controlului de constituţionalitate a legii înainte de promulgare, în condiţiile art. 144 lit. a) din Constituţie. Sesizarea a fost respinsă prin Decizia nr. 123 din 22 octombrie 1996, comunicată Preşedintelui României la aceeaşi dată. Astfel, legea a fost promulgată prin Decretul nr. 544 din 1 noiembrie 1996 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 14 noiembrie 1996 împreună cu decizia menţionată a Curţii Constituţionale. Aceste din urma date sunt de altfel nerelevante sub aspectul constituţionalităţii legii, importanţa fiind doar data adoptării ei de către ambele Camere ale Parlamentului.Considerentele deciziilor anterioare sunt valabile şi în prezenta cauza, întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale şi, prin urmare, excepţia urmează să fie respinsă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 din Constituţie, precum şi al art. 1 şi 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 140/1996 pentru modificarea şi completarea Codului penal, excepţie ridicată de Costica Calarasu în Dosarul nr. 3.662/1999 al Curţii de Apel Pitesti – Secţia penală.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 noiembrie 1999.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Laurentiu Cristescu–––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește