DECIZIE nr. 20 din 14 aprilie 1993

excepţia de neconstituţionalitate a decretelor nr. 194/1987, nr. 121/1988, nr. 148 şi nr. 190/1989, pronunţate în temeiul art. 4 din Decretul nr. 467/1979



Victor-Dan Zlatescu – preşedinteMiklos Fazakas – judecătorIon Filipescu – judecătorFlorin Bucur-Vasilescu – judecătorIoan Muraru – judecătorRaul Petrescu – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistent.Pe rol pronunţarea asupra recursului formulat de Prefectura judeţului Cluj împotriva Deciziei nr. 1/12 ianuarie 1993 a Curţii Constituţionale.Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 7 aprilie 1993 şi au fost consemnate în Încheierea aceleiaşi şedinţe, când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru astăzi, pronunţând decizia de faţa:CURTEA CONSTITUŢIONALĂdeliberând asupra motivelor de recurs retine următoarele:Consiliul municipiului Dej, prin Hotărârea nr. 10 din 8 aprilie 1992, a recunoscut dreptul de proprietate asupra unor imobile din municipiul Dej, expropriate prin decretele fostului Consiliu de Stat nr. 194/1987, nr. 121/1988, nr. 148 şi nr. 190/1989, foştilor proprietari ai acestora, ca urmare a abrogării Legii nr. 58/1974 prin Decretul-lege nr. 1/1989, retinand că nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4 din Decretul nr. 467/1979 pentru ca imobilele să între în proprietatea statului.Prefectura judeţului Cluj a atacat aceasta hotărâre în contencios administrativ în faţa Tribunalului judeţean Cluj.În şedinţa din 22 decembrie 1992 a Secţiei civile şi de contencios administrativ a acestui tribunal, Consiliul municipiului Dej a invocat excepţia de neconstituţionalitate a decretelor nr. 194/1987, nr. 121/1988, nr. 148 şi nr. 190/1989, pronunţate în temeiul art. 4 din Decretul nr. 467/1979, sustinand ca acestea sunt contrare Constituţiei, care garantează dreptul de proprietate, astfel ca, în baza art. 150 alin. (1) din legea fundamentală, trebuie considerate abrogate.Prin Decizia nr. 1 din 12 ianuarie 1993, Curtea Constituţională a constatat ca prevederile art. 4 din Decretul nr. 467 din 28 decembrie 1979 privind evaluarea construcţiilor, terenurilor şi plantaţiilor ce se preiau cu plata în proprietatea statului, prin expropriere sau în alte cazuri prevăzute de lege, sunt abrogate de la data intrării în vigoare a Constituţiei României din 1991 şi, în consecinţa, a reţinut ca, de la aceeaşi dată, decretele nr. 194 din 17 august 1987, nr. 121 din 25 aprilie 1988, nr. 148 din 22 iunie 1989 şi nr. 190 din 10 august 1989 au devenit caduce, în măsura în care imobilele la care se referă nu au fost preluate efectiv în vederea demolarii, până la intrarea în vigoare a acestei Constituţii.În motivarea deciziei s-a reţinut ca decretele de expropriere amintite formează corp comun cu Legea nr. 58/1974, care a fost abrogată expres prin Decretul-lege nr. 1 din 26 decembrie 1989, astfel încât a dispărut însuşi temeiul juridic al acestor decrete. Imobilele expropriate, care nu au fost preluate de către organele locale, nu vor mai putea fi preluate de acestea pe baza planurilor de sistematizare elaborate în conformitate cu acea lege, întrucât planurile şi-au pierdut suportul legal.S-a reţinut ca, potrivit art. 4 din Decretul nr. 467/1979, imobilele expropriate treceau în proprietatea statului pe data preluării lor efective în vederea demolarii. Deci, potrivit acestui text, dreptul de proprietate al statului se constituia numai ca urmare a preluării efective a imobilului în vederea demolarii, astfel încât, până la acea data, proprietarul, deşi expropriat, era în continuare titularul dreptului de proprietate. S-a opinat ca altfel, pe intervalul dintre adoptarea decretului de expropriere şi trecerea în patrimoniul statului – care, uneori, poate fi foarte mare -, bunul rămâne fără stăpân. Aceasta situaţie ar fi fost de natura sa atragă aplicarea art. 477 Cod civil, bunul urmând sa treacă în patrimoniul statului, potrivit acestui text, ceea ce ar veni în contradictie cu prevederile articolului citat din Decretul nr. 467/1979, care dispune ca statul devine proprietar numai ca urmare a preluării efective în vederea demolarii.Constituirea dreptului de proprietate al statului era afectată de condiţia suspensivă a acestei preluări efective. Atât timp cat aceasta condiţie nu mai poate fi îndeplinită – întrucât temeiul pe care îl ofereau planurile de sistematizare a dispărut – rezultă ca prevederea legală care a instituit condiţia respectiva este, de asemenea, afectată, devenind astfel inoperantă. Un asemenea regim juridic, în care condiţia ce afecta exerciţiul deplin al dreptului a devenit imposibila, este contrar prevederilor a doua texte constituţionale: art. 41, care garantează dreptul de proprietate privată, şi art. 135 alin. ultim, potrivit căruia proprietatea privată este inviolabilă.Ca urmare, decizia, în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie, a constatat ca prevederile art. 4 din Decretul nr. 467/1979 sunt abrogate şi, ca urmare, decretele de expropriere nr. 194/1987, nr. 121/1988, nr. 148 şi nr. 190/1989 au devenit caduce.S-a reţinut însă ca, pentru constatarea faptului ca decretele amintite nu operează în fiecare caz în parte şi ca, până la data intrării în vigoare a Constituţiei, condiţia impusa de art. 4 din Decretul nr. 467/1979 nu s-a îndeplinit, sunt competente instanţele ordinare, în raport cu probele ce s-ar administra în fiecare caz în parte.Împotriva acestei decizii, Prefectura judeţului Cluj a declarat recurs în termen legal.Prin motivele de recurs depuse la dosar şi susţinute oral de reprezentantul recurentului se arata, mai întâi, ca decretele de expropriere privind doar cazuri individuale, fără sa cuprindă dispoziţii normative, nu se încadrează în sintagma "legi şi ordonanţe" la care se referă art. 2 din Legea nr. 47/1992, pentru a defini sfera de competenţa a controlului de constituţionalitate.Se considera ca motivarea deciziei în sensul că în competenţa Curţii Constituţionale intra examinarea excepţiei invocate în cauza este nefondata. Se susţine ca operaţiunile tehnico-materiale de preluare fac parte integrantă din actul preluării în proprietatea statului, subliniind lipsa deciziei administrative propriu-zise. De altfel, administraţia financiară a radiat din evidenta sa acele imobile.În recurs se mai susţine că nu s-au examinat cu suficienta atenţie efectele caducitatii, care reprezintă "ineficacitatea ce loveste un act juridic valid, ce nu a produs încă efecte datorită unui eveniment survenit ulterior întocmirii sale valabile şi independent de voinţa celui care l-a elaborat". Un act care a primit un început de executare – ca în speta – nu poate fi caduc. Se arata ca Prefectura judeţului Cluj a înţeles necesitatea reglementării situaţiei imobilelor expropriate şi nedemolate, le-a inventariat şi a interzis demolarea lor, apreciind însă ca măsura restituirii acestora fără sa existe un cadru normativ adecvat este prematura.Pentru aceste considerente se solicita admiterea recursului şi, în fond, respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.Faţa de actele şi lucrările dosarului, Curtea Constituţională retine următoarele:Problema în discuţie se pune în cadrul general al protecţiei dreptului de proprietate.Articolul 41 din Constituţia României proclama ca dreptul de proprietate este garantat. Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.Ocrotirea proprietăţii este una din valorile majore ale unui stat de drept şi aceasta trebuie să fie premisa oricărei hotărâri judecătoreşti.Este suficient sa citam în acest sens prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului care, în art. 17, după ce proclama ca orice persoană, singura sau în colectivitate, are dreptul la proprietate, menţionează: "Nimeni nu poate fi privat în mod arbitrar de proprietatea sa".Trebuie, de asemenea, reţinut ca potrivit art. 20 din Constituţie, dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. Se prevede în acelaşi timp ca, dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.În acest sens, prevederile art. 17 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, ca şi prevederile din alte pacte şi tratate ratificate de ţara noastră la care ne-am referit mai sus trebuie considerate ca incluzandu-se în legislaţia naţionala.Ca urmare, nici un text dintr-un act normativ care ar contrazice ideea ca nimeni nu poate fi privat arbitrar de proprietatea sa nu mai poate fi aplicat, cel puţin de la adoptarea Constituţiei, iar o reglementare cum este cea prevăzută de Decretul nr. 467/1979, sub aspectul aflat în discuţie, este vadit contrară textului constituţional, trebuind să fie considerată ca abrogată pe data intrării în vigoare a acesteia.Pe de altă parte, contradictia cu Constituţia se manifesta şi prin modul în care decretul amintit reglementează trecerea în proprietatea statului a imobilelor expropriate.Potrivit art. 4 din decret, aceasta trecere are loc pe data preluării efective de către organele administraţiei de stat a imobilelor, în vederea demolarii. Până la aceasta preluare, proprietarul, deşi expropriat, rămâne în continuare titularul imobilului.Constituirea dreptului de proprietate al statului asupra imobilului expropriat este, astfel cum în mod întemeiat a reţinut completul care a judecat în fond, afectat de preluarea efectivă pentru demolare.În acest context, este incident şi textul art. 41 alin. (3) din Constituţie, potrivit căruia nimeni nu poate fi expropriat, decât pentru o cauza de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreapta şi prealabilă despăgubire.Întrucât în speta s-a renunţat la realizarea planurilor de sistematizare pentru care fusese facuta exproprierea, rezultă ca aceasta nu se mai întemeiază în prezent pe o cauza de utilitate publică. În aceste condiţii, considerente de echitate impun ca trecerea în patrimoniul statului a imobilelor ce formează obiect de expropriere în cauza sa nu mai aibă loc, o asemenea trecere fiind în mod vadit anticonstitutionala.Faţa de toate cele de mai sus, se retine ca în mod legal şi temeinic completul de fond a stabilit ca textul art. 4 din Decretul nr. 467/1979 este contrar prevederilor Constituţiei, astfel încât el a fost abrogat potrivit prevederilor art. 150 alin. (1) din legea fundamentală.Afirmatia facuta în recurs ca operaţiunile tehnico-materiale de preluare fac parte integrantă din actul preluării în proprietatea statului, suplinind lipsa deciziei administrative propriu-zise, se inlatura ca nefondata. Se retine ca însuşi recurentul recunoaşte ca organele administraţiei de stat nu au adoptat în fapt nici o decizie de eşalonare a preluării imobilelor în cauza, astfel încât pretinsele operaţiuni tehnico-materiale nici nu au existat. Se mai retine apoi ca prevederile art. 4 din Decretul nr. 467/1979 sunt lipsite de echivoc, trecerea în patrimoniul statului fiind condiţionată de emiterea deciziei administrative, act juridic ce nu poate fi suplinit de nici o operaţiune tehnico-materială.Se respinge, de asemenea, pentru aceleaşi ratiuni şi susţinerea ca un act care a primit un început de executare, în speta acele operaţiuni tehnico-materiale, nu poate fi caduc. Atât timp cat decizia nu mai poate fi emisă, actele respective şi-au pierdut orice ratiune.S-a mai ridicat în recurs şi problema ca decretele de expropriere în cauza au caracterul unor acte individuale, ele neincadrandu-se nici între legi, nici între celelalte categorii de acte normative (cu caracter general) care sunt abrogate de textul constituţional în măsura în care sunt contrare Constituţiei.Afirmatia, exactă în sine, nu este însă de natura a duce la o soluţie diferita de cea la care s-a oprit completul de fond.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate soluţionată îl formează art. 4 din Decretul nr. 467/1979, act normativ cu aplicare generală.Decizia atacată constata, în dispozitivul sau, ca prevederile acestui text sunt abrogate pe data intrării în vigoare a Constituţiei.Decretele nenormative de expropriere la care se referă recursul îşi găsesc temeiul tocmai în prevederile textului la care ne-am referit. Ca urmare, decizia atacată a apreciat în mod întemeiat ca, drept urmare a abrogării temeiului lor, aceste acte au devenit caduce. Aceasta constatare are semnificatia unei precizări necesare, fără ca ea sa reprezinte o statuare asupra constituţionalităţii actelor amintite, statuare care, evident, nu ar fi fost de competenţa Curţii Constituţionale.Pentru aceste motive, în temeiul art. 41 alin. (1), art. 135 alin. final, art. 144 lit. c) şi art. 150 alin. (1) din Constituţie, Curtea Constituţională retine ca recursul formulat de Prefectura judeţului Cluj împotriva Deciziei nr. 1 din 12 ianuarie 1993 este neîntemeiat. Ca urmare,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge recursul declarat de Prefectura judeţului Cluj împotriva Deciziei nr. 1 din 12 ianuarie 1993 a Curţii Constituţionale.Definitivă.Pronunţată astăzi, 14 aprilie 1993.PREŞEDINTE,Victor-Dan ZlatescuMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește