DECIZIE nr. 20 din 12 ianuarie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38, art. 40 şi art. 42 alin. 1 din Codul familiei



Acsinte Gaspar – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorCarmen-Cătălina Gliga – procurorMihaela Ionescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38, art. 40 şi art. 42 alin. 1 din Codul familiei, excepţie ridicată de Victor Vlad în Dosarul nr. 3.626/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.La apelul nominal răspunde partea Dumitra Vlad, personal şi asistată de avocatul Ilie Iordăchescu Ion, lipsă fiind autorul excepţiei şi cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Apărătorul părţii prezente solicită menţinerea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie şi respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind inadmisibilă, întrucât este nemotivată, iar, în subsidiar, ca fiind neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 29 iunie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 3.626/299/2008, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38, art. 40 şi art. 42 alin. 1 din Codul familiei. Excepţia a fost ridicată de Victor Vlad într-o cauză ce are ca obiect o acţiune de divorţ, încredinţare minor, pensie de întreţinere, atribuire locuinţă şi partaj bunuri comune.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile de lege criticate îngrădesc liberul acces la justiţie al părţii chemate în judecată.Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că oricare dintre soţi poate să promoveze acţiuni atât principale, cât şi incidentale şi, totodată, poate formula apărări în cauze având ca obiect divorţul.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 38, art. 40 şi art. 42 alin. 1 din Codul familiei, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, având următorul conţinut:– Art. 38: "Instanţa judecătorească poate desface căsătoria prin divorţ atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.Divorţul poate fi pronunţat şi numai pe baza acordului ambilor soţi, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:a) până la data cererii de divorţ a trecut cel puţin un an de la încheierea căsătoriei; … b) nu există copii minori rezultaţi din căsătorie. … Oricare dintre soţi poate cere divorţul atunci când starea sănătăţii sale face imposibilă continuarea căsătoriei.La soluţionarea cererilor accesorii divorţului, referitoare la încredinţarea copiilor minori, obligaţia de întreţinere şi folosirea locuinţei, instanţa va ţine seama şi de interesele minorilor.";– Art. 40: "La desfacerea căsătoriei prin divorţ, soţii se pot învoi ca soţul care, potrivit art. 27, a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soţ, să poarte acest nume şi după desfacerea căsătoriei.Instanţa judecătorească va lua act de această învoială prin hotărârea de divorţ. Instanţa, pentru motive temeinice, poate să încuviinţeze acest drept, chiar în lipsa unei învoieli între soţi.Dacă nu a intervenit o învoială sau dacă instanţa nu a dat încuviinţarea, fiecare dintre foştii soţi va purta numele ce avea înainte de căsătorie.";– Art. 42 alin. 1: "Instanţa judecătorească va hotărî, odată cu pronunţarea divorţului, căruia dintre părinţi vor fi încredinţaţi copiii minori. În acest scop, instanţa va asculta părinţii şi autoritatea tutelară şi, ţinând seama de interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta dacă au împlinit vârsta de zece ani, va hotărî pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredinţat tatălui sau mamei."Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie, ale art. 48 privind familia şi ale art. 49 relative la protecţia copiilor şi a tinerilor. Totodată, se consideră că textele de lege criticate contravin şi dispoziţiilor art. 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la interzicerea abuzului de drept.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:I. Prevederile art. 38 din Codul familiei au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 311 din 6 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 402 din 9 mai 2006, Curtea a constatat că acestea stabilesc condiţiile în care instanţele judecătoreşti pot pronunţa divorţul când există motive temeinice şi numai dacă raporturile dintre soţi sunt grav vătămate, încât continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ, aşa cum rezultă din text. Curtea a constatat, de asemenea, că, în temeiul textelor de lege criticate, instanţele de judecată dispun de instrumente legale pentru a nu permite desfacerea cu uşurinţă a căsătoriei.Soluţia şi considerentele pronunţate în decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, neexistând temeiuri care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.Totodată, prevederile criticate, reglementând posibilitatea desfacerii căsătoriei prin divorţ şi stabilind competenţa instanţei judecătoreşti de a pronunţa divorţul, în anumite condiţii – când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă – nu contravin dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, referitoare la liberul acces la justiţie. Astfel, motivele în baza cărora se poate considera că raporturile dintre soţi sunt grav vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă sunt apreciate, în concret, de către instanţă, în urma ascultării celor doi soţi şi a administrării probatoriului în cauză, părţile beneficiind de toate garanţiile procesuale pentru respectarea dreptului la un proces echitabil.Cât priveşte protecţia copiilor, consacrată constituţional în art. 49 din Legea fundamentală, aceasta se realizează prin încredinţarea lor unuia dintre părinţi care exercită astfel drepturile părinteşti, celălalt părinte având dreptul de a avea legături personale cu ei, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lor profesională, potrivit prevederilor art. 43 din Codul familiei. Orice hotărâre judecătorească pronunţată de către instanţă în procedura de desfacere a căsătoriei prin divorţ va ţine seama de interesul superior al copilului. În acest sens sunt şi prevederile art. 42 alin. 1 din Codul familiei cu privire la ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani în vederea pronunţării unei hotărâri cu privire la încredinţarea acestuia unuia dintre părinţi.II. În privinţa art. 40 din Codul familiei, acesta lasă posibilitatea soţilor să hotărască de comun acord, în caz de divorţ, cu privire la menţinerea sau nu a numelui de familie dobândit prin căsătorie de către unul dintre ei. Numai în cazul în care soţii nu se înţeleg asupra acestui aspect şi există motive temeinice care să justifice o astfel de hotărâre, instanţa poate încuviinţa dreptul soţului care a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soţ să păstreze acest nume şi după desfacerea căsătoriei. Dacă aceste condiţii nu sunt întrunite, legea dispune că fiecare dintre foştii soţi va purta numele pe care îl avea înainte de căsătorie. Or, Curtea observă că aceste prevederi nu aduc atingere liberului acces la justiţie, protecţiei copiilor şi a tinerilor, familiei şi nici nu constituie un abuz de drept, astfel încât nu pot fi reţinute criticile autorului excepţiei.III. Prin Decizia nr. 1.122 din 27 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2008, Curtea a reţinut că art. 42 alin. 1 din Codul familiei nu aduce atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 49 alin. (1) relative la protecţia copiilor şi a tinerilor, ascultarea autorităţii tutelare şi a minorului care a împlinit 10 ani având în vedere pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină seama de interesul acestuia. Acest text de lege nu împiedică părţile să-şi formuleze în mod egal apărările pe care le consideră necesare în cadrul procesului de încredinţare a minorului, dreptul la un proces echitabil fiind astfel garantat.Celelalte dispoziţii constituţionale şi din actele internaţionale la care România este parte nu au incidenţă în cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38, art. 40 şi art. 42 alin. 1 din Codul familiei, excepţie ridicată de Victor Vlad în Dosarul nr. 3.626/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2010.PREŞEDINTE,ACSINTE GASPARMagistrat-asistent,Mihaela Ionescu––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește