DECIZIE nr. 2 din 30 iunie 1992

cu privire la constituţionalitatea art. 34, a art. 66 alin. 1 şi a art. 91 din Legea pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului



Prin sesizarea înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 17 din 18 iunie 1992, un grup de 51 deputaţi a solicitat, în conformitate cu prevederile art. 144 lit. a) din Constituţia României şi ale art. 17 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, examinarea constituţionalităţii dispoziţiilor cuprinse în art. 91 din Legea pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului.Prin sesizarea înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 36 din 22 iunie 1992, un alt grup de 51 deputaţi a solicitat, în temeiul aceloraşi dispoziţii, examinarea constituţionalităţii prevederilor cuprinse în art. 66 alin. 1 şi ale art. 34 din aceeaşi lege.Curtea Constituţională, în temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata ca este competenţa a soluţiona cele doua sesizări, care s-au înaintat cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constituţie şi ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.Grupul de deputaţi care a sesizat Curtea, cerind examinarea constituţionalităţii art. 34 şi a art. 66 alin. 1 din Legea pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, nu a motivat decît critica de neconstituţionalitate a acestui din urma articol, iar sesizarea privind neconstituţionalitatea art. 91 din aceeaşi lege a fost, înaintată, de asemenea nemotivată, contrar prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora sesizările înaintate Curţii trebuie făcute în forma scrisă şi motivate. În susţinerea contestarii constituţionalităţii art. 66 alin. 1 din legea precitata se arata ca prevederile acestuia contravin principiului egalităţii votului, prin instituirea unui procent minim de 3% din totalul voturilor exprimate pe întreaga ţara, pentru orice partid sau formaţiune politica. În aceste condiţii, eficienta votului individual este condiţionată de un element aleatoriu şi anume acest prag de 3% care conduce, de fapt, la reglementarea unui nou caz de nulitate a votului individual, pentru acele sufragii exprimate în favoarea unui partid sau a unei formaţiuni politice care nu întruneşte limita minima de 3% din totalul voturilor valabile exprimate pe întreaga ţara.Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea a solicitat celor două Camera ale Parlamentului, precum şi Guvernului, punctul lor de vedere.În răspunsul sau, Senatul s-a referit la obiecţiunea de neconstituţionalitate a art. 66 şi art. 91, aratind ca ea este nemotivată, iar pe fond, ca egalitatea votului nu are nici o legătură cu faptul ca lista de candidaţi nu a întrunit un anumit număr de voturi şi ca ambele praguri minime, atît cel de 3%, cît şi cel de 8% sînt constituţionale, în unele tari democratice ele fiind chiar mai mari, în dorinţa structurării unei vieţi politice aşezate pe baze traditionale şi moderne.Guvernul a considerat şi el ca dispoziţiile art. 66 şi 91 nu contravin prevederilor Constituţiei, deoarece nu se încalcă principiul egalităţii votului, deoarece fiecare alegator are dreptul la un singur vot, iar puterea fiecărui vot este egala. Cît priveşte stabilirea rezultatelor votării, aceasta este o faza subsecventa votului.Avînd în vedere ca între cele doua sesizări, sub aspectul constituţionalităţii art. 66 alin. 1 şi a art. 91 exista o strinsa legătură, constind în critica de constituţionalitate a pragurilor minime de reprezentare de 3% şi, respectiv, 8% s-a procedat la conexarea celor două sesizări, pronunţăndu-se decizia de faţa.CURTEA CONSTITUŢIONALĂvazind dispoziţiile legale invocate, sesizările celor două grupuri de deputaţi, precum şi punctele de vedere ale Senatului şi Guvernului şi ţinînd seama de dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 47/1992, retine următoarele:1. Dispoziţiunile criticate din art. 34 privesc interdicţia depunerii candidaturii pentru prefecţi, subprefecţi şi conducătorii serviciilor publice ale ministerelor şi ale celorlalte autorităţi guvernamentale descentralizate, exclusiv în unităţile administrativ-teritoriale în care îşi exercită sau şi-su exercitat funcţiile în ultimele 6 luni anterioare datei alegerilor.Limitarea dreptului de a candida pentru aceste persoane este conformă cu prevederile art. 49 din Constituţie, întrucît ar fi contrar moralei publice, în general, şi deontologiei electorale, în special, ca o anumită categorie de persoane – ce în virtutea funcţiei publice pe care o exercită ar putea avea o însemnată influenţa asupra optiunilor electorale – sa candideze în alegeri chiar în unităţile administrativ-teritoriale în care îşi desfăşoară activitatea.În aceste condiţii, egalitatea de sanse a candidaţilor pentru alegerea de deputaţi şi senatori ar fi serios compromisa. Mai mult, unele din funcţiile pentru care se instituie aceasta limitare presupun implicarea directa a celor care le ocupa în procesul organizării şi desfăşurării alegerilor cum ar fi, spre pilda, cea de prefect.Este de remarcat, de asemenea, ca aceasta limitare priveşte exclusiv exerciţiul dreptului de a depune candidaturi în circumscripţia electorală în care persoanele respective se bucura de ascendentul funcţiei. Asadar, ele pot candida în orice alta circumscripţie din ţara, ceea ce corespunde pe deplin cu prevederile art. 49 alin. (2) din Constituţie, potrivit cu care restrîngerea exercitării unui drept trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge însăşi existenta dreptului vizat.2. Cea de-a doua critica priveşte textul art. 66 alin. 2 din aceeaşi lege, potrivit cu care atribuirea de mandate se face avîndu-se în vedere numai partidele, formaţiunile politice sau coalitiile acestora, care au întrunit pe întreaga ţara cel puţin 3% din totalul voturilor exprimate, în mod distinct pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat, obiectul sesizării constituindu-l, în esenta, încălcarea egalităţii votului, nulitatea acestuia şi deturnarea lui de la destinaţia care i-a dat-o alegatorul.Semnificatia egalităţii votului are o dubla acceptiune: pe de o parte, fiecare alegator are dreptul la un singur vot, iar pe de altă parte, fiecare deputat sau senator trebuie să fie desemnat în cadrul unor circumscripţii electorale egale ca populaţie şi nu ca număr de alegatori. Aceasta pentru ca, potrivit prevederilor art. 2 din Constituţia României, suveranitatea naţionala aparţine întregului popor român şi nu numai celor care, dispunind de dreptul de vot, sînt în măsura sa participe la alegeri.Prevederile Legii pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului asigura respectarea acestor elemente alcatuitoare ale conceptului de vot egal, statornicind ca alegatorul are dreptul la un singur vot pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi la un singur vot pentru alegerea Senatului (art. 2), precum şi prin dispoziţiile art. 3. Acestea prevăd ca în fiecare circumscripţie electorală se alege un număr de deputaţi sau senatori care nu este stabilit în mod arbitrar, ci cu respectarea principiului egalităţii bazei demografice a reprezentării exprimat printr-o norma egala de reprezentare pe întreaga ţara, care este de un deputat la 70.000 locuitori şi un senator la 160.000 locuitori.Cum aceste dispoziţii legale sînt constituţionale, ele neinstituind nici o discriminare care să aducă atingere egalităţii votului, critica de neconstituţionalitate adusă sub acest aspect se dovedeşte neîntemeiată, urmînd a se analiza problema nulităţii votului, ca urmare a dependentei valabilităţii lui de realizarea pragului minim de 3% .Ideea de nulitate a votului, asa cum este concepută în dispoziţiile legii (art. 61 alin. 3), se întemeiază pe doua situaţii: fie valabilitatea buletinului de vot este indoielnica, lipsindu-i ştampila de control a secţiei de votare sau fiind de alt model decît cel legal aprobat, fie intenţia alegătorului este incerta, opţiunea sa nefiind clar exprimată, prin lipsa ştampilei "Votat" sau prin aplicarea ei pe mai multe patrulatere. Orice alt vot este valabil exprimat pentru ca el dovedeşte în mod legal şi fără dubii, intenţia reală a alegătorului, astfel ca neluarea în seama a unui număr de voturi obţinute de un partid sau formaţiune politica sub pragul de 3% nu poate avea semnificatia instituirii unei noi cauze de nulitate, în contextul prevederilor art. 61 precitat.În realitate, o analiza completa a semnificatiei exercitării dreptului de a alege de către cetăţenii tarii nu trebuie să omita cercetarea functionalitatii politice a acestuia, prin prisma rolului şi ratiunii lui într-un stat democrat şi eficient.Procesul electoral, în ansamblul sau, nu este numai un mijloc care să permită exercitarea drepturilor individuale ale cetăţenilor, consacrate de Constituţie. El reprezintă, de asemenea, dincolo de expresia acestor drepturi subiective, un mijloc pentru a dota instituţiile unui stat democratic cu o capacitate coerenta de expresie şi pentru a face posibila organizarea unor centre de decizie politica eficiente şi în măsura sa imprime o orientare generală nefragmentata a activităţii de stat.Instituirea unui prag minim de aderenta a corpului electoral pentru partidele şi formaţiunile politice cu vocaţie de reprezentare în parlament are ca obiectiv aplicarea principiului reprezentării proporţionale în asa fel încît esenta acesteia – reflectarea în corpurile legiuitoare a tendinţelor şi optiunilor politice ale naţiunii – sa nu între în contradictie cu necesitatea alcătuirii unei instituţii reprezentative care să corespundă dezideratelor arătate mai sus.În consecinţa, o prezenta excesiv de fragmentata a acestor partide şi formaţiuni ar putea conduce la dificultăţi deloc imprevizibile în realizarea unei politici de stat coerente şi de perspectiva, în măsura sa corespundă consolidării şi dezvoltării unui stat democratic, întemeiat pe valorile libertăţii şi demnităţii umane. În aceste condiţii este fireasca instituirea unui prag care să asigure reprezentarea proporţională a optiunilor majoritare şi, prin urmare, caracteristice ale corpului electoral.Asa se explica faptul ca aplicarea principiului reprezentării proporţionale cu un prag procentual minim este cunoscută în numeroase state democratice europene, fiind reglementată, ca atare, chiar în legislaţia electorală antebelica din ţara noastră.De altminteri, şi în cuprinsul motivarii sesizării se recunoaşte ca procesul politic trebuie să se întemeieze pe o dinamica tinzind spre unitate, tocmai în vederea constituirii unei majorităţi necesare guvernarii; or, acesta este chiar fundamentul instituirii pragului de 3% criticat.3. Cea de-a treia norma legală considerată ca neconstitutionala prin sesizare se referă la art. 91, potrivit cu care, pentru alegerile din 1992, în pragul de 3% prevăzut de art. 66 alin. 1 se adauga cîte un singur procent din totalul voturilor valabile exprimate pe întreaga ţara pentru fiecare membru al coalitiei, începînd cu al doilea partid sau formaţiune politica, fără a depăşi 8 procente din aceste voturi.Întrucît sesizarea nu a fost însoţită de motivare, Curtea urmează a analiza constituţionalitatea prevederilor art. 91 în raport cu criticile care, în mod rezonabil i s-ar fi putut aduce.În primul rind, este de remarcat caracterul ei derogator de la norma de drept comun instituită de art. 66, potrivit cu care pragul minim de reprezentare este de 3% şi are o valoare generală egala, netinind seama de faptul ca ea se poate aplica unui partid sau unui grup de partide. Într-adevăr, dispoziţiile relative la pragul progresiv, cuprinse în art. 91, sînt reglementate exclusiv pentru alegerile din anul 1992, spre deosebire de celelalte care, în conceptia legiuitorului organic actual, urmează a se aplică alegerilor parlamentare ce le vor urma. Prin urmare, are a fi luată în seama analiza posibilităţii reglementării unor praguri diferite (fix şi progresiv) prin aceeaşi lege organică, în lumina dispoziţiilor constituţionale.În acest sens, este de reţinut faptul ca, o dată acceptată ideea constituţionalităţii instituirii unui prag minim, ea îşi extinde valabilitatea, din ratiuni de identitate, asupra oricărui tip de prag. Principiul universal aplicabil în cauza şi cunoscut interpretării juridice este acela ca acolo unde aceeaşi ratiune justifica o norma de drept, este normal să-şi aibă aplicabilitatea aceeaşi norma juridică.Aprecierea întinderii şi caracteristicilor pragului respectiv, cita vreme operează criteriile de funcţionalitate arătate mai sus, sînt de atributul de necontestat al legiuitorului organic, în funcţie de contextul politic existent într-un anumit moment. Or, acesta este suportul de oportunitate al legii şi nu cel de constituţionalitate, iar legea noastră fundamentală nu instituie nici un impediment în reglementarea lui diferita, prin aceeaşi lege electorală. Faptul ca un tip de prag este considerat mai adecvat într-o anumită împrejurare, în raport cu reglementarea cu caracter general, nu poate fi apreciat ca lipsit de valoare neconstitutionala, avînd un temei politic conjunctural, care scapa controlului jurisdicţional de constituţionalitate. Asa fiind, Curtea Constituţională, neavînd a realiza un control de oportunitate a legii, aceasta posibila critica ce s-ar putea aduce dispoziţiilor art. 91 nu poate fi reţinută.În al doilea rind, ar putea fi pus în discuţie caracterul progresiv al pragului, ajungind la nivelul de 8% pentru aliante politice de mai multe partide, respectiv în ce măsura are sau nu valoare constituţională un prag sporit.Sub acest aspect, analiza problemei în discuţie transgreseaza din planul egalităţii votului individual cetatenesc în cel al egalităţii competitiei electorale în care sînt angajate şi alte forte politice ale tarii, care trebuie să dispună de condiţii în asa fel create încît sa nu se ajungă la avantajarea sau dezavantajarea unor competitori politici în dăuna altora. Acest fapt ar fi contrar literei şi spiritului art. 8 alin. (2) din Constituţie, care consacra, în cadrul pluralismului politic din societatea românească – conceput ca o garanţie a democraţiei noastre constituţionale -, principiul egalităţii de sanse a tuturor partidelor politice. Potrivit acestui text, ele contribuie, deopotrivă, la definirea şi exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, cu respectul unor importante principii care trebuie să le calauzeasca activitatea.Or, este neîndoielnic faptul ca, în condiţiile actuale, caracterizate printr-un multipartidism excesiv, competiţia între un partid sau partide concurind singure şi coalitii de partide este inegala; principiul egalităţii sanselor nu numai ca ar fi compromise, dar ar putea conduce chiar la rezultate contrare, cum ar fi acela al reprezentării în Parlament a unor formaţiuni politice care, dacă nu s-ar fi coalizat, nu puteau realiza pragul de 3%, în detrimentul altora care au concurat totuşi singure şi nu au realizat pragul minim, nereprezentindu-se în Camerele legiuitoare ale tarii.Este de precizat, pe de altă parte, ca pragul progresiv are caracter constituţional numai dacă el se aplică în mod egal tuturor partidelor şi formatiunilor politice, fără discriminări, cerinţa pe care dispoziţiile art. 91 din lege au respectat-o, astfel ca principiul egalităţii de sanse nu a fost încălcat.Prin prisma celor de mai sus, pragul progresiv nu poate fi privit nici ca reprezentind un cens electoral, deoarece el este menit, dimpotriva, să asigure, în contextul politic actual, tocmai consacrarea egalizarii sanselor formatiunilor politice care iau parte la procesul electoral din toamna acestui an.În al treilea rind, s-ar putea considera ca instituirea unui prag fix şi a altuia progresiv este antinomica; argumentele în favoarea unuia ar sta împotriva celuilalt, de unde posibila criticabilitate a unor soluţii diferite şi contradictorii.Nici o asemenea obiectie nu ar avea temei.Soluţia prevăzută pentru anul 1992 poate fi considerată ca, prin consacrarea pragului progresiv, consolideaza şi dezvolta viaţa noastră politica în condiţiile multipartidism arătate, urmărind tocmai perspectiva polarizarii acesteia. Actuala reglementare poate fi considerată ca o treapta în configurarea acestei polarizari, ea fiind, după cum s-a arătat, expresia – în condiţiile actuale – a egalităţii de sanse a formatiunilor politice pentru realizarea unei posibile restringeri a esichierului politic, care să nu mai facă necesară, în viitor, diferentierea progresiva reglementată limitativ numai la anul 1992. De altfel, trebuie menţionat faptul ca în constitutiile statelor moderne nu sînt precizate astfel de praguri, ele fiind de resortul legilor electorale adoptate în temeiul prevederilor constituţionale. Acest lucru este reglementat şi în Constituţia României, care stabileşte la art. 59 alin. (1) faptul ca Senatul şi Camera Deputaţilor sînt alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, potrivit legii electorale. Ca atare, prin lege, Parlamentul este în măsura sa adopte orice tip de scrutin sau modalitate de repartizare a mandatelor, respectînd, bineînţeles, prevederile şi principiile constituţionale. În temeiul abilitarii prevăzute, deci, de art. 59 alin. (1) din Constituţie, legiuitorul organic a putut aprecia ca justificată instituirea celor două praguri diferite, fără ca, prin aceasta, sa încalce Constituţia, în raport cu considerentele expuse mai sus.Vazind şi dispoziţiile art. 145 alin. (2) din Constituţie şi ale art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,pentru motivele arătate, Curtea, în unanimitate,În numele legiiDECIDE:1. Dispoziţiile cuprinse în art. 34, art. 66 alin. 1 şi art. 91 din Legea pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului sînt constituţionale.2. Prezenta decizie se comunică Preşedintelui României şi Camerei Deputaţilor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Deliberarea a avut loc la 30 iunie 1992 şi la ea au participat Vasile Gionea, preşedinte, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Miklos Fazakas, Ion Filipescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Vasilescu şi Victor Dan Zlatescu, judecători.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. dr. VASILE GIONEA––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește